2012

Bogdan Mateciuc, 29 noiembrie 2009

 

O prietenă mi-a trimis deunăzi, pe email, un document în care un pretins oficial norvegian dezvăluia lumii că guvernul lui construiește bunkere pentru a se adăposti în timpul evenimentelor cataclismice prevăzute pentru 2012. Cu câteva luni în urmă, un prieten de pe internet îmi prezenta abundența de date "științifice" despre sfârșitul lumii în 2012, despre planeta Nubiru care va lovi Pământul și despre activitatea solară care va pârjoli planeta noastră în același an. Amândoi mă întrebau ce părere am, dar dintre cei doi, doamna era cu adevărat îngrijorată. Are o fetiță și grija ei era îndreptată către copil.

Preocuparea aceasta față de sfârșitul lumii și de anul 2012 s-a iscat de aproximativ un an de zile, când pe internet au început să înflorească informații despre calendare maiașe, informații scurse de la NASA și viziuni ale unor Mame Omida. Filmul 2012, care se vinde foarte bine, ține și el aproape cu aceste preocupări deși, la creștini, ideea din film nu prea prinde: sfârșitul lumii nu poate veni prin apă sau potop (Facerea 9:11).

Întâmplător sau nu, cu o zi înainte ca prietena mea să mă abordeze cu acea întrebare, dădusem pe internet peste un site despre niște copii bolnavi - nu vi-l povestesc, intrați aici. Dar chiar și fără acest site, care ne poate trezi emoții de moment, pe care le uităm a doua zi, întrebările despre sfârșitul lumii și ce am să fac eu mi se par inutile. Am în jurul meu destule motive pentru ca asemenea întrebări să mi se pară fără rost.

Florin, 40 de ani, coleg de serviciu. I s-a făcut rău, l-au dus la spital, tumoră pe creier. Și-a pierdut vederea într-o singură zi. Familia și noi sperăm că va ajunge în Germania la operație.

Un alt Florin, 50 de ani, tot coleg de serviciu, anul trecut. I s-a făcut rău, într-o lună a murit. Leucemie.

Tatăl unei colege, tot anul trecut. Într-o zi a început să-l doară zona cervicală. Cancer osos. Într-o lună a murit.

Sfârșitul lumii în 2012? Pentru fiecare dintre noi, sfârșitul lumii poate veni MULT mai devreme. Într-o lună, de exemplu.

Am întrebat-o pe prietena mea - Ce vrei să faci, să te apuci să sapi un bunker în curte? Nu prea înțeleg de ce, însă ea voia un răspuns de la mine.

Dacă sfârșitul lumii va veni peste o lună sau în anul 2012, nu prea am multe de făcut. Iar a mă avânta în cercetări asupra predicțiilor sau a pune mâna pe cazma și mistrie nu se numără printre ele.

Acum vreo 2000 de ani a venit pe pământ Unul care a spus că e Fiul lui Dumnezeu. I-a învățat ceva pe oameni și a făcut multe minuni, care îi adevereau cuvintele. Apoi, ca o dovadă supremă că nu e un simplu om, a înviat din mormânt. Eu cred că Iisus din Nazaret chiar e Fiul lui Dumnezeu. I-ar El mi-a spus că nimeni nu știe când va veni sfârșitul lumii, în afară de Dumnezeu. Și chiar dacă ar știi cineva, ce ar putea face? Nu știu. Tot ce pot face eu și tu este să ne ținem de mâna lui Dumnezeu. Așa cum Petru, mergând pe apă, s-a speriat de ce vedea în jur și a început să se scufunde și a întins mâna ca să-l prindă de mână pe Domnul Iisus, așa putem și trebuie să facem și noi. Cu El vom trece prin oricâte sfârșituri de lume.

înapoi