Odaia de Sus

Bogdan Mateciuc

Deseori respectul si cinstirea pe care credinciosii o acordă celor pe care Biserica îi numeste astăzi "Sfinti" fac ca acesti oameni ai credintei să fie priviti ca un fel de semi-zei. Auzim uneori opinia "Aaa... Pavel a fost sfânt de a făcut asta... Eu nu mă compar cu el".

Nu, Pavel nu a fost sfânt; nu s-a născut sfânt. Nici apostolul Petru nu s-a născut sfânt, si nici evanghelistul Matei. Înainte de a deveni crestin, Pavel s-a străduit cât a putut să-i stârpească pe crestini. Petru, pescar de fel,  a fost un fricos care s-a lepădat în public de Iisus, mintind că nu-l cunoaste. Cu totii am fi făcut la fel. Iar Matei, când iudeii l-au prins pe Iisus în Ghetsimani, Matei a fugit si el de frică. Atât de frică i-a fost, încât a fugit în pielea goală.

Vederea Celui înviat si venirea peste ei a Duhului Sfânt le-a întărit credinta si le-a dat putere să-l vestească pe Iisus Hristos. Si prin credintă au făcut si minuni. Abia târziu, pentru viata lor exemplară si pentru credinta lor, Biserica i-a numit "sfinti", nu pentru că ar fi asemenea lui Dumnezeu, ci pentru că sunt exemple de vieturi pentru noi, cei de astăzi, care putem să pornim, de unde ne aflăm, si să ajungem la trăirea si credinta lor. Nu suntem cu nimic mai prejos decât ei si nu ne opreste nimic să urcăm pe scara credintei pe care au urcat ei. Doar comoditatea si necredinta.

Pentru că toti cei pe care îi cinstim astăzi si ne rugăm lor au fost la un moment dat oameni ca noi, cu căderi si păcate, prezint pe scurt biografiile celor doisprezece Apostoli - a celor care l-au văzut, au umblat si l-au ascultat pe Domnul Iisus Hristos.

1. Andrei

Pescar originar din Betsaida (sat pe malul de nord-est al lacului Genezaret în Israel), frate cu apostolul Petru. A fost primul apostol chemat de Iisus. Spiritul său misionar se vădeste chiar de la prima întâlnire cu Mântuitorul, el ducând lui Natanael vestea că l-a găsit pe Mesia si chemându-l să vadă.

Despre el ni s-au transmis foarte putine date. Traditia relatează despre călătorii misionare prin Asia Mică si Balcani (Thessalia, Tracia, Scitia), inclusiv prin părtile Dobrogei si la nord de Dunăre, motiv pentru care este considerat "Apostolul Românilor".

În aceste peregrinări săvârseste numeroase minuni, converteste pe multi la crestinism si organizează comunităti crestine. Ultimele relatări istorisesc despre sederea sa în provincia romană Ahaia (Grecia). Arestat de guvernatorul roman Aegeatis în orasul Patras (Grecia), nu se leapădă de crestinism, fiind supus unui martiriu de 2 zile si răstignit pe o cruce în forma de X în anul 60 dH. Guvernatorul Aegeatis moare în aceeasi zi (sotia sa Maximila s-ar fi îngrijit de înmormântarea lui Andrei la Patras). În anul 356, trupul lui Andrei este dus de la Patras la Constantinopol, iar în anul 1208 de la Constantinopol la Amalfi (Italia). Capul, initial rămas la Patras, este păstrat la Roma între anii 1450-1462, de teama turcilor. În anul 1964 a fost redat bisericii din Patras.

2. Petru

Pescar din Betsaida, frate mai mic al apostolului Andrei. Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunităti crestine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob cel Bătrân si Ioan). Initial, a fost de părere ca numai evreii trebuie convertiti la credinta în Iisus, pe această temă si pe alte câteva având controverse cu apostolul Pavel. Pavel a sustinut ideea universalitătii noii credinte, a necesitătii răspândirii acesteia si la alte popoare, nu numai la evrei. În urma sinodului tinut la Ierusalim, apostolii decid că vestea despre Iisus Hristos trebuie dusă tuturor popoarelor.

După decapitarea apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 dH de către regele Agripa I (40-44 dH), este arestat si Petru, după revenirea sa la Ierusalim. Este tinut în lanturi, între alti doi detinuti, dar eliberat în mod minunat de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr devine conducătorul comunitătii din Ierusalim, Petru face o călătorie în Antiohia (Turcia), după care i se pierde urma pentru o vreme. Ajuns la Roma în jurul anului 57 dH, Petru devine conducătorul comunitătii crestine din Roma, unde îl reîntâlneste pe Pavel. Traditia vorbeste despre o întâlnire publică dintre Petru si Pavel si vrăjitorul Simon Magul (mentionat în Noul Testament ca încercând să cumpere cu bani harul Duhului Sfânt), ocazie cu care Simon încearcă să atragă multimile de partea sa, zburând (levitând).  Petru si Pavel se roagă, iar Simon se prăbuseste la pământ, ceea ce duce la arestarea celor doi Apostoli de către împăratul Nero. Potrivit unei alte relatări, Petru si Pavel ar fi fost arestati în timpul represiunilor anticrestine declansate de Nero după incendierea Romei în anul 64 dH. Sunt tinuti închisi în Carcera Mamertinica, între Capitoliu si Forumul Roman. Carcera consta din 2 celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) si o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 îH Tullianum). Mai târziu, capela amenajată în Tullianum a primit numele de San Pietro în Carcere (Sf. Petru din Carceră). Petru este condamnat la moarte si executat prin răstignire cu capul în jos (la cererea lui, considerându-se nevrednic de a muri asemenea Mântuitorului), în jurul anului 64 dH, lângă fostul Circ al lui Caligula si Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano si îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al săracilor. Istoricul Eusebius de Caesarea (260-339 dH) mentionează relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200 dH, care a sustine că ar stii unde se găseste mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscriptie, pe care stau scrise numele lui Iisus si al lui Petru. În jurul anului 160 dH, comunitatea crestină din Roma ridică pe acel loc un prim monument. Pe baza informatiilor lui Eusebius de Caesarea si a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) dezgroapă rămăsitele pământesti si le reasază în acelasi loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nisă cu marmura (Tropaion). Pe Tropaionul constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscriptia prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin = Petru se găseste înăuntru). În anul 324 dH, Constantin cel Mare ordonă nivelarea dealului Agger Vaticano, rambleerea părtilor supraterane ale vechiului cimitir, îndepărtarea cavourilor din vechea necropolă (care depăseau nivelul zero al terenului) si constructia unei basilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul Tropaion ca axă a altarului.

Papa Pius XII dispune, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Domul San Pietro din Roma, spre a afla dacă mormântul si osemintele apartin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-49. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar apartine lui Petru, în ipoteza că ar fi fost răstignit cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau 2 argumente: a) nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane; b) reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru).

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu al lui Pavel, au fost duse si păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub altarul din basilica San Giovanni din Laterano, Roma.

În sec. 16, vechea basilica Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată, spre a face loc actualului Dom San Pietro. În basilica San Pietro in Vincoli (Sf. Petru în lanturi) din Roma se păstrează în tabernacolul de sub altar presupusele lanturi cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum si lanturile din Carcera Mamertinica. Lanturile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), sotia co-împaratului Valentianus II (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanturile din Carcera Mamertinica ar fi fost descoperite la începutul sec. 2 de către temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform Legendei Aurea de Jacobus dr Voragine, publicată în secolul 13, în preajma capelei Quo vadis, Domine? din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" (Încotro mergi, Doamne?), la care Iisus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" (Am venit la Roma, spre a fi din nou răstignit). Rusinat de observatia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Alte lăcasuri de cult dedicate lui Petru, sunt:

Biserica San Pietro in Gallicantu (Sf. Petru la Cântatul cocosului) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoti Anna (Hannas) si Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - după accentul galilean - de către o femeie de serviciu, negând de trei ori, asa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocosului, că l-ar cunoaste pe Iisus. În pivnita acestei biserici se găseste o carceră săpată în stâncă, în care ar fi fost tinut închis Iisus. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoti Anna si Caiafa.

Biserica Sf. Petru (sau Biserica Primatului) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genezaret, la câtiva km sud-vest de Capernaum), unde Iisus a reapărut Apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior de romano-catolici (ca si cea din Caesarea Filipi) drept testament succesoral.

Basilica San Pietro in Montorio cu monumentul Tempietto pe panta estică a Dealului Gianicolo din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.

3. Iacob cel Bătrân

Pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genezaret. Părinti: Zebedeus si Maria-Salomeea. Frate mai mare al apostolului Ioan. Numit si Iacob cel Bătrân. Iisus i-a numit pe acesti frati Boanerges (Fiii tunetului), probabil pentru că făceau parte din grupul revolutionar antiroman al Zelotilor. După înăltarea lui Iisus la cer, Iacob cel Bătrân face o călătorie în Spania, după care revine în Palestina, unde propovăduieste în tinuturile Samariei si Iudeei, conducând un timp, împreună cu Petru si Ioan, comunitatea crestină din Ierusalim. Este prins si ucis prin decapitare la Ierusalim în anul 44 dH, din ordinul regelui Agripa I (Faptele Apostolilor, 12,2) si îngropat tot acolo. La ocuparea Palestinei în anul 614 de către persi, moastele lui au fost duse, spre a fi salvate, fie la mănăstirea Sf. Ecaterina, fie la mănăstirea Raithiu (ambele în peninsula Sinai din Egipt), fie la mănăstirea Menas din Alexandria (Egipt). De aici, conform legendei, osemintele sale ar fi fost duse în Spania. Mormântul din Spania ar fi fost descoperit în jurul anilor 820-830. În sec. 11, după o serie de viziuni în formă de stele avute de niste copii de păstori în timpul noptii pe o păsune, este construită pe acel loc renumita basilică de pelerinaj din Santiago de Compostela (Sf. Iacob de pe Câmpul Stelelor). Moastele lui Iacob cel Bătrân s-ar afla, împreună cu moastele lui Athanasius si Theodosius, într-un tabernacol din cripta acelei catedrale.

4. Ioan (Teologul)

Pescar, fiul lui Zebedeus si al Mariei-Salomea, fratele mai mic al apostolului Iacob cel Bătrân. În mod traditional, considerat ca autor al Evangheliei după Ioan. Denumit în Evanghelia după Ioan drept Apostolul cel mult iubit de Iisus, este martor ocular al răstignirii lui Iisus. Întreprinde mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Refuză să aducă ofranda cuvenită în templul roman al zeitei Artemis din Efes (Turcia) în timpul persecutiilor anticrestine ale lui Domitian (81-96 dH), fapt pentru care este arestat si dus la Roma, unde este supus la chinuri, prin cufundare într-un vas cu ulei fierbinte, lângă Porta Latina (pe acel loc s-a construit apoi biserica Oratorio di San Giovanni in Oleo). Exilat pe insula Patmos (Grecia), scrie cartea Apocalipsei, iar după moartea împăratului Domitian (96 dH) revine la Efes. Moare la vârstă înaintată (88 ani).

5. Iacob cel Tânăr

Părinti: Alfeus si Maria-Kleophas. Probabil identic cu Iacob cel mic din Evanghelia după Marcu. Nu se cunosc amănunte despre viata si activitatea lui Iacob cel Tânăr.

6. Bartolomeu Natanael

Traditia afirmă că el ar fi fost mirele de la nunta din Canaa si că ar fi întreprins apoi lungi călătorii de răspândire a noii credinte prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia si India. La curtea regelui Polimius din Armenia săvârseste minuni si tot acolo este omorât în mod crud (i se jupoaie pielea de pe trup, viu fiind). Porecla Canaanit poate veni fie de la localitatea Canaa din Galilea, fie de la cuvântul arameic Quana (Zelos), caz în care Bartolomeu ar fi apartinut si el grupării Zelotilor. Rămăsitele sale pământesti s-ar afla în Arabia, în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oras în Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli) sau (în anul 983) la Roma (la interventia împăratului Otto I), unde se odihnesc si în prezent în basilica Sf. Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. În anul 1238, un fragment de craniu este dus la Frankfurt pe Main (Germania) si depus în relicvariul domului ce-i poartă numele (Sf. Bartolomeu).

7. Matei Levi

Numit Matei în Evanghelia după Matei (9,9) si Levi în Evangheliile după Marcu (2,14) si Luca (5,27). Evanghelia după Ioan nu îl aminteste. După unii, ar fi fost aceeasi persoană cu evanghelistul Matei (fapt contestat de altii).

Vames din Galilea, în slujba tetrarhului Irod Antipa, se converteste la noua credintă după ce Iisus intră în casa lui, unde ia masa si învată pe cei prezenti.

Întreprinde călătorii misionare în Persia si Etiopia. Este ucis (străpuns cu sabia în spate, în timp ce se afla lângă altar) din ordinul regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de curte.

8. Filip

Originar din satul Betsaida (ca si Andrei si Petru), de meserie pescar. Moare martirizat (răstignit) în anul 80 la Hierapolis (azi: Pamukkale, Turcia), la vârsta de 87 ani. În tinerete a făcut o călătorie misionară prin Asia Mică si Balcani.

9. Simon Zelotul (Canaanitul)

Amintit numai în Evangheliile sinoptice (Marcu, Matei si Luca). Membru al grupării Zelotilor. După unele relatări, ar fi fost frate cu apostolii Iacob cel Tânăr si Iuda Tadeul (părinti: Alpheus si Maria-Kleophas). În timpul unei misiuni prin Persia (împreună cu Iuda Tadeul) sunt ucisi amândoi, prin decapitare, răstignire sau tăiati de vii în două - nu se stie sigur.

10. Iuda Tadeul

Apostol prezentat sub două nume: Tadeus (Marcu 3,18, Matei 10,1-4), respectiv Iuda, fiul lui Iacob (Luca 6,16, Faptele Apostolilor 1,13). Nementionat în Evanghelia după Ioan.

11. Toma

Poreclit si Dydimos (Geamănul). După unii, ar fi fost originar din orasul grec Didima (Turcia), după altii, ar fi fost văr cu Iisus (în acest caz, el este Iuda Toma, unul dintre cei patru nepoti de frate ai lui Iosif).

După prinderea lui Iisus în grădina Ghetsimani, fuge si se ascunde timp de două săptămâni. Când revine la Ierusalim, ceilalti Apostoli îi spun că Domnul a înviat, însă el nu crede. Când Iisus cel înviat li se arată Apostolilor, îl cheamă pe Toma să se convingă că e El. Contrar unor tablouri religioase, Toma nu pune degetul în coasta Domnului, ci îl recunoaste pe loc pe "Domnul si Mântuitorul meu".

După înăltarea lui Iisus la cer, Toma întreprinde călătorii misionare în Asia, ajungând până în India.

Aici este adus într-o zi în fata unei maharajah, căruia i spune că îi poate construi un palat mai frumos decât cel pe care îl are în prezent. Maharajahul îi dă bani în acest scop, bani pe care însă Toma îi împarte săracilor. Interesându-se într-o zi despre mersul lucrărilor la palat, maharajahul află că nu i se construieste nici un palat si dispune închiderea lui Toma.

Într-o noapte, maharajahul are un vis, în care un înger îl ia si îl duce în cer, arătându-i acolo un palat foarte frumos. Indianul întreabă al cui este, iar îngerul îi spune că al lui. Maharajul întelege astfel cine este de fapt Toma si se converteste la credinta în Iisus, propovăduită de Toma, si îl eliberează pe acesta din închisoare.

Toma îsi continuă misiunea si ajunge la un templu păgân, unde le vorbeste preotilor despre Iisus. Acestia îi cer un semn, ca dovadă a veridicitătii cuvintelor sale. Toma ia în palme apă din baia aflată lângă templu, unde preotii obisnuiau să se îmbăieze înainte de ceremonii, o aruncă în sus, iar apa rămâne în aer, spre uimirea preotilor, dintre care unii se convertesc la crestinism.

Potrivit Traditiei, sfârsitul lui Toma survine tot într-un templu păgân, unde, revoltat de întunericul spiritual al celor din acele locuri, sparge cu un topor idolii păgâni. Preotii, înfuriati de gestul său, îl prind si ucid cu o sabie. Într-o biserică crestină din Malabar, India, se păstrează si azi sabia cu care a fost ucis Apostolul.

Moastele sale sunt însă păstrate în orasul Edessa (Turcia).

În primele secole după Hristos, secta gnosticilor produce o evanghelie falsă, pe care o numesc Evanghelia după Toma, pentru a câstiga credibilitate. De altfel, în primele secole ale crestinismului, sectele îsi fac un obicei din a-si semna scrierile eretice cu numele unor persoane ale credintei adevărate (Evanghelia după Maria, Apocalipsa după Petru...).

12. Iuda Iscarioteanul

Iscariot (Ioan 6, 71) ar indica fie provenienta sa din satul Karioth (la cca 25 km sud-est de Hebron, în Israel), fie apartenenta sa la grupul Zelotilor.

Din Evanghelii stim că el tinea punga Apostolilor (banii lor comuni). Evanghelistul Ioan ne spune însă că era hot, pentru că fura din banii comuni.

Crezând că astfel intermediază o întâlnire între Iisus si preotii iudeilor - necesară pentru ca acestia să înteleagă învătătura Lui - le spune acestora din urmă unde poate fi găsit Mântuitorul noaptea. În schimbul informatiei, primeste 30 de monede de argint.

Când realizează ce a făcut de fapt, îsi regretă fapta, aruncă cele 30 de monede în Templu, după care se sinucide prin spânzurare. Oamenii Marelui Preot Caiafa cumpără cu acei bani hotarul de pământ Hakeldama, folosit apoi ca cimitir pentru străinii care mureau în Ierusalim, la sud de Valea Hinom si de vechea cetate a Ierusalimului.

13. Matias

Matias reprezintă forma prescurtată a prenumelui elenizat Mattathias, derivat din ebraicul Mattitjah, si înseamnă "Darul Domnului" (Theodoros în greacă si Bogdan în slavonă). A fost înlocuitorul ales al lui Iuda Iscarioteanul. Conditia care i s-a impus: noul apostol trebuia să fi fost martor al învierii lui Iisus. Conform Faptelor Apostolilor, a fost ales în grupul Apostolilor (în cele 50 de zile dintre Înăltarea lui Iisus la cer si Pogorârea Sf. Duh) prin tragere la sorti (contracandidat: Iosif, zis Barsabbas Justus). La adunarea de alegere au participat 120 de crestini. Asupra vietii si activitătii sale există foarte putine relatări. Ar fi propovăduit în Palestina si Etiopia. Moare în jurul anului 63 dH si există trei versiuni în acest sens:

După o misiune în Iudeea, este acuzat de Sanhedrin pentru delicte teologice, condamnat si omorât cu pietre, apoi decapitat cu sabia.

Decedat în chip natural.

Crucificat în Roma (moastele sale ar fi păstrate - în această variantă - în basilica Santa Maria Maggiore din Roma).

Osemintele sale ar fi fost duse de către Elena (mama împăratului Constantin cel Mare) în secolul 4 din Palestina la Trier (Germania). Un document din secolul 12 afirmă că, cu ocazia unor lucrări de restaurare a bisericii San Eucharius (Trier-Germania), ar fi fost redescoperite osemintele lui Matias. În prezent, mormântul lui Matias s-ar găsi în biserica San Matthias din Trier.

∆ pagină sus