Arta iubirii si contrafacerile

Dr. Dan Ghenea, medic psihiatru

 

Frica de singurătate generează multe dintre actiunile noastre. Primăvara, unul dintre răspunsurile la aceasta anxietate, este căutarea iubirii. Nu e surprinzător că suntem interesati de diferite „arte ale iubirii”. De multe ori nu suntem însă atenti la ceea ce presupune însusirea unei arte: o lungă ucenicie. Capacitatea de a iubi este formată în cea mai mare măsură prin învătare si nu e ceva care creste de la sine în noi sau poate fi culeasa în grabă de pe marginea drumului.

Sunt trei conditii esentiale pentru a fi apt de iubire. În primul rând, să stii ce este iubirea (si mai ales ce nu este iubire), ce ai de făcut atunci când iubesti; în al doilea rând, să exersezi pentru a afla cum se mentine iubirea; în sfârsit, asa cum nimeni nu a devenit vreodată maestru în arta picturii practicând-o doar când nu avea altceva de făcut, tot asa nimeni nu învată să iubească dacă nu acordă maxima prioritate acestei activităti.

Iubirea este o activitate, adică ne solicită participarea activă. Spunem adesea „noroc în dragoste”, ca si cum dragostea ar fi ceva care dă peste noi rar si din întâmplare; confundăm însă iubirea cu îndrăgostirea si apoi cădem în capcana de a încerca să mentinem starea de îndrăgostire în loc să ne construim iubirea. Cei patru piloni ai unei asemenea constructii sunt grija fată de celălalt, responsabilitatea, respectul si cunoasterea.

Prea adesea suntem neatenti tocmai cu cei pe care spunem că îi iubim; vorbesc si mă comport neglijent spunându-mi că sotia stie că o iubesc; dar esenta iubirii e să muncesti în fiecare zi pentru ca ea să crească, să ai grijă de persoana iubită. Nu e doar o metaforă; o puteti vedea întrupată intr-un copil care creste.

Responsabilitatea nu este o obligatie exterioară, ci un răspuns voluntar la nevoile celuilalt; cu alte cuvinte, nu e suficient doar să muncesc si să îi ofer ceea ce cred eu că e important, ci să aflu si ce e important pentru el si să găsesc moduri în care as putea răspunde acelor dorinte.

Respectul în iubire înseamnă a-l putea vedea pe celălalt ca o persoana unică si valoroasă asa cum este, nu în functie de corespondenta cu idealizările din mintea mea. Respectul este considerat ca fiind exterior iubirii sau chiar ca un semn ca iubirea nu (mai) există doar de cei care confundă dragostea cu îndrăgostirea. Intr-adevăr, în faza îndrăgostirii, respectul nu apare la suprafată pentru că nu îl vezi pe celălalt: acesta e doar un cuier pentru fantezia absolutului. Un al doilea motiv pentru care respectul nu e vizibil în aceasta perioadă este faptul că e nevoie de două persoane libere pentru a exista respect; ori cei doi tocmai trăiesc iluzia fuziunii totale, a deplinei dependente reciproce. Îndrăgostirea, fiind trecătoare, la iesirea din ea sunt două drumuri: încercarea de dominare sau cunoasterea celuilalt pentru a folosi ocazia apropierii dată de îndrăgostire în încercarea de a construi o iubire.

Cunoasterea este cimentul dragostei: generează respectul, călăuzeste responsabilitatea, dă semnificatie grijii pentru persoana iubită.
Am vorbit despre ce presupune iubirea, acum vom spune câteva cuvinte despre cum se dobândeste abilitatea de a iubi. Putem descrie patru deprinderi care fac durabilă iubirea: încrederea, disciplina, concentrarea, răbdarea.

Încrederea se formează prin curajul de a mă expune, de a lăsa la vedere vulnerabilitatile în fata celuilalt. Lasă-l să te cunoască pentru ca tu să poti evolua si el/ea să te poată sprijini.

Disciplina e cea care face diferenta între iubirea ca amuzament („cool”, „fun”) si iubirea ca mod de viată. Dacă fac un lucru doar când am chef, cu sigurantă ca nu este printre cele importante. Ce înseamnă disciplina? A avea un timp dedicat iubirii, a avea planuri de dezvoltare a relatiei cu celălalt asa cum avem, de pildă, planuri pentru carieră.

Concentrarea înseamnă a fi prezent în iubire, acum si aici, nu doar în amintiri frumoase sau în planuri de viitor. Înseamnă ca momentul prezent să nu fie diluat, să fim împreună, nu doar unul lângă altul în fata televizorului.

Răbdarea e poate mai dificil de învătat într-o lume a vitezei, dar este calitatea esentială atât pentru a avea o cunoastere profundă a celuilalt, cât si pentru a mentine delicată balanta între nevoile mele si nevoile celuilalt.

Capacitatea de a iubi se învată si presupune depăsirea unor obstacole. Despre acest lucru am vorbit mai sus, nu despre dragoste. Pentru cel ce a deprins arta iubirii, toata munca necesară pentru a tine iubirea e usoară si plăcută. Cel care vrea o cale mai scurtă se alege cu o contrafacere, o copie palidă a ceea ce ar fi putut fi iubire. Si atunci să nu spună că iubirea e trecătoare. Închei citându-l pe Sf. Apostol Pavel, cu celebrele sale cuvinte despre dragostea adevărată:

1 Corinteni 13: De as grăi în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare si chimval răsunător. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiintă, si de as avea atâta credintă încât să mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. De as împărti toată avutia mea si de as da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trufeste. Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieste, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinta; darul limbilor va înceta; stiinta se va sfârsi. Pentru că în parte cunoastem si în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârsit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinta. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. [...] Acum rămân acestea trei: credinta, nădejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

înapoi