Bogdan Mateciuc, 4 decembrie 2003

Carrefour. Pe româneste, cel mai mare hipermarchet din România. Locul în care mii de români vin zilnic, aparent pentru a-si face cumpărăturile. Aparent, pentru că motivul de bază comportă un motiv secundar, care îl concurează puternic.

Carrefour este un loc social. Un loc si un exercitiu monden. Românul si românca veniti în Carrefour pentru a-si cumpăra hârtie igienică si tampoane zilnice transformă banalul act al cumpărării într-un eveniment familial, o mică sărbătoare si exercitiu social, o paradă a garderobei de acasă.

Mergem în Carfur. Copiii încep să se agite si să sară de bucurie. Mergem la Cherfur.

Când mergi în Carrefour nu te îmbraci ca la piată. Nu pui pe tine orice haine, pentru că acolo e multă lume. Te poti întâlni cu Popeasca, te vede Ioneasca, care si ele au fost foarte atente acasă cu ce se îmbracă pentru Carrefour.

Priviri mândre, machos si dive împingând cu prestantă căruciorul cu salam, pastă de dinti si brânză frantuzească. Se privesc discret, cu coada ochiului, în vitrina cu înghetată – părul îmi stă bine, trag burta, îndrept umerii, ce tip bine sunt.

Uite câte a cumpărat ăsta ! Are firmă. Investighezi cu privirea căruciorul celui de lângă tine – poate ai uitat să cumperi ceva sau... pur si simplu.

„Carfurarul” nu întreabă la casă „cât costă?” sau „cât face?”. Întrebarea corectă e „hau maci?”, chiar dacă continuarea este „pentru astea am bonuri de masă”. Hau, hau...

Dă bine să povestesti a doua zi la serviciu cum ai fost tu ieri în Carrefour, cum ai stat la bistro Bonjur, Bim Bam sau Get Lost, cum ai mâncat shaorma, cum ai stat cu mâna la falcă si ai fumat cu privirile pierdute o tigară.

Se spune că micile bucurii cotidiene fac viata suportabilă. Si se mai spune să nu le spargi oamenilor baloanele de săpun.

înapoi