Pe cine avem în Cer?

Despre Biserica Luptătoare de pe pâmânt și Biserica Biruitoare din Cer

Bogdan Mateciuc

Una dintre disputele teologice dintre ortodocși și protestanți se leagă de cinstirea Maicii Domnului și a Sfinților. Atunci când aud o laudă sau o rugăciune adresată Fecioarei Maria sau Sfinților lui Hristos, protestanții se crispează și apucă imediat armele pentru o „discuție biblică”.

Argumentele lor sunt bine-cunoscute și nu le voi repeta aici. În principiu, acestea se subrogă unui argument suprem, anume „Unde scrie în Biblie așa ceva?” și „Există un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, în persoana lui Iisus Hristos”.

Pentru prima contestare, răspunsul ortodocșilor este acesta: La nunta din Cana, mirenii o roagă pe Maica lui Iisus să-i spună Fiului ei că s-a terminat vinul. Ea ascultă ruga lor și le spune să facă tot ce le va spune El. Acesta este singurul loc din Biblie care poate fi folosit pentru întemeierea rugăciunilor adresate Maicii Domnului. În același timp însă, știm din istoria Bisericii că Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire apare din partea primilor creștini, care considerau că Fiul ei, aflat acum la dreapta Tatălui, nu poate să ignore rugămințile Maicii Sale.

Pentru a doua contestare protestantă, putem spune că există mai multe episoade în Sfânta Scriptură unde creștinii se roagă unul pentru altul. Un episod exemplar este cel al vindecării ologului adus pe o targă de prietenii săi, care arată o așa mare râvnă pentru tovarășul lor infirm, încât demontează acoperișul încăperii unde era Iisus pentru a putea coborî targa acolo. La acest răspuns, protestanții afirmă și cred că acest lucru nu mai este posibil, odată ce un creștin moare; el nu se mai poate ruga pentru nimeni sau, dacă o face, Iisus nu-l mai ascultă.

Mi-am propus să scriu aceste câteva rânduri nu pentru a răspunde celor două contestații protestante, ci pentru a vorbi despre cei ce ne așteaptă pe noi ortodocșii în Cer, aceiași cărora le adresăm astăzi rugăciunile și cinstirea noastră, rugându-i să-l înduplece pe Fiul lui Dumnezeu pentru noi.

În Mărturisirea de Credință Ortodoxă se arată că Biserica lui Hristos are două părți: una aflată pe pământ, numită „Biserica luptătoare” - creștinii „călători pe acest pământ”, aflați în luptă cu greutățile acestei vieți - și una aflată în cer, numită „Biserica biruitoare”, formată din cei adormiți întru Domnul și ajunși la Domnul, cu alte cuvinte, Sfinții lui Dumnezeu. Aceste două grupuri generale de creștini nu poate fi contestată de nimeni, nici măcar de protestanți.

Într-o discuție avută cu conducătorii iudei, Iisus le amintește că Dumnezeu este „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov” și că este un „Dumnezeu al viilor”, cei trei patriarhi fiind prin urmare vii, deși sunt plecați din această lume. Asemenea, cei adormiți întru Domnul, Sfinții lui Dumnezeu care au fost pentru noi exemple de trăire și smerenie creștină, sunt vii și sunt împreună cu Domnul, deși corturile lor pământești zac încă în pământ.

Această credință în viața de după moarte și în caracterul conștient al acestei vieți este afirmată de fiecare dată când un creștin ortodox adresează o rugăciune Maicii lui Iisus sau Sfinților Săi. Credința noastră este aceea că aceste persoane sunt vii și că, aflându-se în preajma scaunului de slavă al lui Iisus Hristos, îi pot adresa rugi pentru noi așa cum au făcut-o și când se aflau pe pământ.

Potrivit învățăturii ortodoxe, „Biserica lui Hristos” - dincolo de organizația eclezială - reprezintă o unitate atemporală de duh și trăire între cei de jos și cei de sus, între cei de aici și cei din Cer; o unitate de duh și părtășie cu toți creștinii care au viețuit de-a lungul vremii, care au împărtășit aceeași credință și care se află acum la Domnul. Astfel, creștinul de jos nu îl vede pe cel de sus, pe Sfânt, ca pe un mort, chiar dacă are în față moaștele sale. Sfântul este viu, este cu Domnul și vorbește cu El. Faptul că a trecut din această viață în viața viitoare nu îl împiedică se continuă să se roage pentru noi, așa cum a făcut-o și când se afla în mijlocul nostru.

Noi, creștinii ortodocși, privind către Cer, vedem pe Maica Domnului și pe Sfinții lui Dumnezeu. Exemplul lor de trăire creștină reprezintă o întărire și o încurajare pentru noi. Părtășia de duh cu ei ne dă răbdare și tărie în lupta pe care o avem de dus aici. Când vom ajunge în Cer, prin mila Domnului, bucurie mare vom avea să ne vedem cu toți cei pe care i-am rugat pentru noi și, mai presus de toate, cu Iisus Hristos și cu Maica Sa. Va fi un moment de reîntâlnire cu toți cei din Trupul lui Hristos.

Protestanții, pe de altă parte, nu au în Cer decât pe „Isus”, deși teoretic acceptă că acolo se află și niște sfinți, dar pe care nu-i cunosc și cu care nu au nici o legătură. Conform învățăturii protestante, atunci când ajunge în Cer (lucru de care este la fel de sigur ca și de mântuirea sa), protestantul nu cunoaște pe nimeni, decât pe Fiul lui Dumnezeu; se află acolo înconjurat de niște persoane cu care nu a avut niciodată nici o legătură, cu care nici măcar nu știe dacă a avut sau nu aceeași credință. O relație cu Mântuitorul atât de „personală”, încât îi exclude pe toți cei cu care ar fi trebuit să alcătuiască Trupul lui Hristos.

Credința noastră Apologetică