Nationalisti de talie universală

Dan Ciachir, 22 martie 2006

 

Nu stiu cum se face, dar cea mai mare parte din românii care au ajuns la o consacrare universală în secolul XX si care au fost foarte legati de traditia culturală natională, ba s-au ales cu eticheta de "nationalist", ori chiar cu aceea de "extremist nationalist".

Mai întâi a fost N. Iorga, care a pus temeliile unei miscări literare traditionaliste, "Sămănătorul", strâns legată de lumea noastră rurală, miscare socotită desueta în epoca interbelică. Generatiile tinere habar n-au de articolele din tinerete ale lui Iorga, publicate în "Neamul romanesc", sau de faptul că pe 13 martie 1906 Iorga a mers împreună cu studentii săi să zădărnicească - si a reusit - reprezentarea, pe scena Teatrului National din Bucuresti, a unei piese pe care urma s-o joace în limba franceza un grup de tineri din protipendadă. Aceleasi generatii nu cunosc vocabularul virulent al numeroase articole ale lui Iorga. Daca le-ar fi citit, l-ar fi situat la reversul "corectitudinii politice" sau l-ar fi considerat literalmente sovin. Cu toate acestea, "sămănătoristul" Iorga a scris o Istorie a poporului romanesc în limba germană, apărută la Gotha, în 1905, în două volume, a redactat studii în franceză si a rostit conferinte în italiană - îndeosebi la Venetia -, performante de care campionii modernismului interbelic, inclusiv cel literar, au rămas străini. Cât priveste locul lui Iorga în istoriografia universală contemporană, îndeosebi ca bizantinolog, acesta nu poate fi contestat de nimeni. În mod paradoxal, oameni cu vederi opuse lui Iorga, ideologii din vremea sa, precum E. Lovinescu, Pompiliu Eliade sau Stefan Zeletin, n-au avut nici un fel de penetratie intelectuală în străinătate.

L-am comparat pe părintele Stăniloae, în octombrie 1993, când a trecut la cele vesnice, cu Iorga: un Iorga al teologiei ortodoxe contemporane. Si aceasta pentru că, întocmai ca Iorga, si-a editat (tradus) singur izvoarele, întocmind corpusul filocalic romanesc adnotat cu mii de scolii. Părintele Staniloae a fost legat de reviste "Gândirea" si de cercul ei si a fost socotit un neînduplecat traditionalist - ceea ce nu e deloc un lucru de rusine - respingând însă ferm orice apropiere de Miscarea Legionară. Într-un proces comandat, comunistii l-au condamnat la ani grei de temnită, neuitând să-i reproseze "nationalismul". După iesirea din închisoare, părintele Staniloae a devenit cel mai tradus teolog român, recunoscut ca o autoritate teologală în mediile catolice si protestante, a făcut parte din Comisia de dialog ortodoxo-catolic, alături de Joseph Ratzinger - viitorul Papă Benedict XVI - care-i aprecia germana impecabil vorbită si scrisă. Însă părintele Staniloae nu a făcut rabat nici învătăturii ortodoxe, nici profundelor sale sentimente românesti, spre deosebire de atâtia alti teologi romani ajunsi doctoranzi sau profesori în institute catolice sau protestante, ori anosti functionari ecumenici în Consiliul Mondial al Bisericilor sau în Conferinta Bisericilor Europene (KEK), îndeosebi după căderea comunismului, fără să se distingă prin nimic deosebit.

De peste un deceniu, un scandal ideologic tine în actualitate numele lui Emil Cioran si Mircea Eliade, incriminati pentru atasamentele lor legionare de tinerete. Si când spui legionar, întelegi nationalist. E de prisos să insisti asupra performantelor stilistice ale lui Cioran în franceză. Cred că stiu despre ele si elevii de scoală elementară. La fel si cu notorietatea si autoritatea lui Mircea Eliade în materie de istoria religiilor...

Un alt exemplu este Vintilă Horia, legat si el de cercul revistei "Gândirea", asadar... nationalist, care, odată refugiat în străinătate, a scris în trei limbi, a predat în universităti europene, a publicat în franceză o carte celebră intitulată "Dumnezeu s-a născut în exil", încununată în 1960 cu premiul Goncourt, pe care autorul a trebuit să-l refuze din cauza antecedentelor sale ideologice de dreapta. Succes comercial în Occident a repurtat tot un om de dreapta, preotul Constantin Virgil Gheorghiu, cu romanul "Ora 25", ecranizat cu Anthony Quinn si Virna Lisi în rolurile principale... In afara de Eugen Ionescu, care nu avea convingeri politice de dreapta, dar era un anticomunist mărturisit, cam toti romanii consacrati cultural în străinătate în secolul trecut au fost "nationalisti" si, implicit, au avut vederi politice de dreapta. Nici unul n-a fost marxist sau om de stânga. Cine stie, poate de-acum încolo o sa primească Premiul Nobel vreun Paulescu feminist care va descoperi leacul frigiditătii sau un panaceu asemănător.

înapoi