Cristian Tabără, 21 octombrie 2003

Oamenii confundă notiuni fundamentale, fac greseli profunde, suferă adânc si apoi se înstrăinează. De ei însisi, de propria natură, de ceilalti, de calea firească. Se naste astfel o lume strâmbă, în care confuzia seamănă obscuritate si neîntelegere si în care fiecare ajunge să fie altceva decât ceea ce este.

Nu mai există punte de la om la om, fiindcă fiecare-si vorbeste propria limbă, plină de cuvinte cu sensuri schimbate de multiplele confuzii. Sună apocaliptic, desi nu intentionam asta, dar aparenta spoită a lumii noastre ascunde multe ciudătenii care trec drept normalitate, modernitate, emancipare si altele asemenea.

Bunăoară, să luăm confuzia confuziilor: iubire-pasiune. Este specifică mai ales femeilor, pentru că bărbatii oricum nu iubesc. Sau cel putin nu asa cum asteaptă femeile să o facă. Femeia se avântă într-o trăire fierbinte, convulsivă, oarbă si dedicată, deseori posesivă si sufocantă pentru bărbat, considerând că amalgamul acesta de sentimente năvalnice este tocmai dovada faptului că ea atunci iubeste. După o vreme însă, ea vede că flacăra scade sau chiar se stinge si ajunge la concluzia atât de răspândită că, în timp, iubirea dispare si rămâne, în cel mai fericit caz, respectul.

Nimic mai fals! Iubirea adevărată nu scade, nici nu dispare. Cea care dispare este pasiunea, confundată cu iubirea! În realitate, suma aceea de trăiri năvalnice, convulsive si deseori conflictuale este pasiunea („îl iubesc, dar i-as scoate ochii”, zice femeia care tocmai s-a certat cu „iubitul”). Iubirea este prin excelentă calmă si tolerantă, atentă să ierte, nu să pedepsească, motiv pentru care va găsi întotdeauna argumente să se mentină în viată, spre deosebire de pasiune, care moare odată cu atenuarea principalelor ei motivatii: sexualitatea, senzualitatea, orgoliul de a avea un anumit partener, interese colaterale.

De aici începe o întreagă serie de denaturări în lant, care torturează cuplurile si induce ideea că iubirea fie dispare în timp, fie nici măcar nu există. Fiecare asteaptă de la partener ceva aproape imposibil, fiindcă pulsiunile pasionale a două persoane coincid foarte rar. Vedeti si dumneavoastră, doamnelor, cât de mult si de des vă certati cu prietenii, iubitii sau sotii dvs. si cât de corect vi se pare să spuneti că toti bărbatii sunt niste măgari. Poate că sunt uneori, dar nu pentru aceste motive. Extrapolând, societatea întreagă ajunge să-si însusească o serie de confuzii care o deformează, făcând-o ciudată si lipsită de liniste, de echilibru, de moralitate si de statornicie. Enumăr doar alte câteva mari confuzii provocatoare de rău: credintă-pietism, demnitate-orgoliu, feminitate-senzualitate, libertate-libertinaj, carieră-realizare personală, feminism-emancipare.

Mă opresc putin la ultima confuzie, cea dintre feminism si emancipare, pentru că mi se pare util să fac câteva observatii legate de felul în care femeia încearcă să iasă din tiparele în care a fost încadrată. Întâi, nimic rău că femeia doreste emanciparea. Si bărbatul doreste o femeie „la zi”, desteaptă, aranjată, de succes, atrăgătoare” Înseamnă oare că femeia modernă nu mai găteste, nu mai naste, nu mai schimbă scutece? Nu cred. Cred însă că între bărbatul modern si femeia modernă lucrurile se renegociază si că nu există o contradictie ireparabilă între o revistă de modă si tocănita de pui. Femeia modernă nu este aceea din care s-au extirpat anumite trăsături, ca fiind rusinoase sau demodate, precum gătitul, spălatul sau nasterea de copii. Feminismul greseste când propovăduieste egalitatea între femeie si bărbat. Cei doi nu sunt egali. Ei sunt complementari. Nu mai sus, nici mai jos, ci alături. Diferiti, dar completându-se. Si iubindu-se, eventual. Altfel, totul e o mare confuzie. Or, cine ar vrea ca femeia să se confunde cu bărbatul?

Ati vrea, doamnelor, să fiti puse să schimbati o roată la masină sau un set de bujii?

înapoi