Electiune, selectiune si ereditate

Corneliu Codreanu

 

Poporul nu se conduce după vointa lui: Democratia. Nici după vointa unei persoane: Dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni.

Sunt norme, legi naturale de viată si norme, legi naturale de moarte. Legile vietii si legile mortii. O natiune merge la viată sau la moarte după cum respectă pe unele sau pe altele din aceste legi.

Rămâne un lucru de stabilit: cine, din mijlocul unei natiuni poate întelege sau intui aceste norme? Poporul? Multimea? Cred că i se cere prea mult. Multimea nu întelege nici alte legi mai mărunte. Nu numai că nu le poate prinde ca din văzduh, dar trebuie să i se explice multă vreme, să i se repete în mod constant, să fie chiar pedepsită pentru a le putea întelege.

Iată câteva legi imediat necesare vietii ei, pe care le întelege cu greu: în caz de boală infectioasă e necesară izolarea bolnavului si o dezinfectie generală; în casă e nevoie să intre soarele, deci trebuie ferestre mari; vitele dacă sunt îngrijite si hrănite bine, dau mai mult pentru hrana omului, etc.

Dacă multimea nu poate întelege sau întelege cu greu câteva legi imediat necesare vietii ei, cum îsi poate imagine cineva că multimea, care în democratie trebuie să se conducă pe sine, va putea întelege cele mai dificile legi naturale, va putea intui cele mai fine si mai imperceptibile norme de conducere omenească, norme care o depăsesc pe ea, viata ei, necesitătile vietii ei, care nu i se aplică direct ei, ci unei entităti superioare ei: natiunea?

Dacă pentru a face cineva pâine trebuie să fie specializat, dacă pentru a face ghete, pluguri, pentru a face agricultură, pentru a conduce un tramvai trebuie specializare, pentru cea mai grea conducere, aceea a unei natiuni, nu trebuie specializare? Nu trebuie anumite însusiri?

Concluzia: Un popor nu se conduce prin el însusi, ci prin elita lui. Adică prin acea categorie de oameni născuti din sânul său, cu anumite aptitudini si specializări.

După cum albinele îsi cresc regina, tot astfel un popor trebuie să-si crească elita lui.

La fel multimea, în nevoile ei, apelează la elita ei, la înteleptii statului.

Cine alege această elită? Multimea?

Pentru orice „idei” sau pentru orice candidat la guvernare se pot capta oameni. Se pot câstiga voturi. Dar aceasta nu depinde de întelegerea de către popor a acelor „idei”, „legi” sau oameni, ci de cu totul altceva: de măiestria oamenilor în a capta bunăvointa oamenilor.

Multimea e cea mai capricioasă si mai instabilă în păreri. De la război încoace[1], aceeasi multime a fost pe rând: averesciană, liberală, nationalistă, national-tărănistă, iorghistă, etc. Ridicând în slavă pe fiecare, ca după un an să-l scuipe, recunoscându-si prin aceasta propria greseală, rătăcire si incapacitate. Criteriul ei de alegere este „Să mai încercăm si pe altii”. Deci alegerea se face nu după studiere si cunoastere, ci la noroc si la întâmplare.

Două idei contrare. Una cuprinde adevărul si cealaltă minciuna. Se caută adevărul. Adevărul nu poate fi decât unul. Se supune la vot. Una întruneste 10.000 de voturi, alta 10.050. Este oare posibil ca 50 de voturi în plus sau în minus să determine adevărul sau să-l nege? Adevărul nu depinde nici de majoritate, nici de minoritate; el însusi are legile sale si triumfă, după cum s-a văzut, împotriva tuturor majoritătilor, chiar zdrobitoare.

Găsirea adevărului nu poate fi încredintată majoritătilor, după cum în geometrie teorema lui Pitagora nu poate fi supusă votului multimii, pentru ca aceasta să-i hotărască adevărul sau să i-l nege. Si după cum chimistul, care vrea să obtină amoniac, nu se va adresa multimii pentru a decide prin votul ei cantitătile necesare de azot si hidrogen. Si după cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura si legile ei, nu se va prezenta după aceea la vot în fata unei multimi spre a se convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor.

Poate poporul să-si aleagă elita?

De ce nu-si aleg atunci soldatii pe cel mai bun general? Ca să poată alege, acest juriu colectiv ar trebui să cunoască bine:

a) Legile strategiei, tacticii, organizării, etc.

b) Dacă persoana X corespunde prin aptitudini si prin cunostinte acestor legi.

Fără această cunoastere nu poate nimeni să aleagă. Multimea, dacă vrea să-si aleagă elita, trebuie neapărat să cunoască legile de conducere ale organismului national si în ce măsură candidatii corespund prin aptitudini si cunostinte acestor legi.

Multimea însă nu poate cunoaste nici aceste legi si nici oamenii. Iată de ce credem că o elită nu poate fi aleasă de multime.

A încerca alegerea acestei elite este ca si cum am avea pretentia să determinăm prin vot si majorităti poetii din sânul unei natii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atletii.

Democratia, asadar, bazată pe principul electiunii, alegându-si elita, săvârseste o fundamentală eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire, tulburare si mizerie a satelor. Nu aflăm într-un punct capital. Deoarece de la această eroare de conceptie democratică pleacă, am putea spune, toate celelalte erori.

Multimile fiind chemate să-si aleagă elita, nu numai că nu sunt în stare să-si descopere si să-si aleagă elita, dar mai mult, aleg – cu mici exceptii – tot ce e mai rău în sânul unei natiuni.

Nu numai că democratia înlătură elita natională, dar o înlocuieste cu ce e mai rău în mijlocul natiei. Democratia va alege pe oamenii fără scrupule, deci fără morală; pe cei care vor plăti mai bine, deci pe cei cu mai multă putere de corupere; pe scamatori, sarlatani, demagogi, care vor iesi mai bine la concursul de scamatorie, sarlatanie, demagogie din timpul campaniei electorale. Printre ei se vor strecura si câtiva oameni de treabă, oameni politici de bună credintă. Vor fi sclavii celor dintâi.

Adevărata elită a unei natii va fi înfrântă, înlăturată, pentru că ea va refuza să concureze pe asemenea teme. Ea se va retrage si va sta ascunsă.

De aici, consecinte funeste pentru stat.

Când un stat este condus de o asa-zisă „elită”, formată din tot ce are el mai rău, mai nesănătos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva să se întrebe de ce statul se ruinează? Iată cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, coruptie, desfrâu – în toată tara – jaf si pradă în averea statului, exploatare până la sânge a poporului, sărăcie si mizerie în case, lipsa simtului de îndeplinire a datoriei în toate functiile, dezordine si dezorganizare în stat, năvala străinilor cu bani din toate părtile[2], ca la magazinele intrate în faliment, care-si desfac mărfurile pe nimic. Tara se vinde la licitatie: care dă mai mult? În cele din urmă, aici duce democratia.

În România, de la război încoace în special, democratia ne-a creat prin acest sistem de alegeri, o „elită natională” de româno-jidani (azi mafioti, hoti si baroni, n.red.) având la bază nu vitejia, iubirea de tară sau jertfa, ci vânzarea de tară, satisfacerea interesului personal, mita, traficul de influentă, îmbogătirea prin exploatare si furt, hotia, lasitatea, adică învingerea adversarului prin intrigă.

Această „elită natională”, dacă va continua să ne conducă, va duce la desfiintarea statului român.

Deci, în ultimă instantă, problema care se pune azi poporului român si de care depind toate celelalte este înlocuirea acestei elite cu o elită natională având la bază: virtutea, iubirea si jertfa pentru tară, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea.

Cine să facă această înlocuire? Cine să stabilească noua elită la locul ei? Răspund: oricine în afară de multime. Admit orice alt sistem în afară de democratie, care văd că mă omoară sigur pe mine, poporul român.

Noua elită românească si orice elită din lume trebuie să aibă la bază principiul selectiei sociale. Adică în mod natural se selectează din corpul natiunii, adică din marea masă sănătoasă a tărănimii si muncitorimii, permanent legată de pământ si de tară, o categorie de oameni cu anumite însusiri, pe care apoi si le cultivă. Ea devine elita natională. Aceasta trebuie să conducă o natiune.

Când poate fi sau când trebuie consultată multimea? În fata marilor hotărâri care o angajează. Pentru a-si spune cuvântul dacă poate, dacă nu poate, dacă e pregătită sufleteste sau nu. I se arată cărarea si i se cere să răspundă dacă se simte în stare să meargă pe ea. Este consultată asupra soartei ei. Aceasta înseamnă consultarea poporului, nu alegerea elitei de către popor.

Dar repet întrebarea: Cine fixează pe fiecare la locul său, în cadrul elitei, si cine cântăreste pe fiecare? Cine constată selectia si consacră pe membrii noii elite? Răspund: elita precedentă.

Aceasta nu alege, nu numeste, ci consacră pe fiecare la locul pe care s-a ridicat singur prin capacitatea si valoarea lui morală. Consacrarea o face seful elitei, consultându-si elita.

O elită natională trebuie deci să aibă grijă să-si formeze o elită mostenitoare. O elită înlocuitoare. Dar nu bazată pe principiul ereditătii, ci numai pe principiul selectiei sociale aplicat cu cea mai mare strictete.

Principiul ereditătii nu este suficient în sine.

Conform principiului selectiei sociale, fiind primenită continuu cu elemente din sânul natiei, elita se păstrează totdeauna.

Greseala istorică a fost aceea că acolo unde s-a creat o elită bazată pe principiul selectiei, aceasta a părăsit de a doua zi principiul care i-a dat nastere, înlocuindu-l cu principiul ereditătii si consacrând sistemul nedrept si detestabil al privilegiilor din nastere.

Ca un protest împotriva acestei greseli, pentru înlăturarea unei elite degenerate si pentru abolirea privilegiilor din nastere, s-a născut democratia.

Părăsirea principiului selectiei a dus la o elită falsă si degenerată, iar aceasta a dus la rătăcirea democratiei.

Principiul selectiei înlătură si principiul electiunii, si principiul ereditătii. Ele nu pot sta împreună. Între ele există un conflict; din două una: ori există un anumit principiu al selectiei si atunci nu mai are ce căuta părerea si votul multimii, ori alegem noi oamenii si atunci nu mai functionează selectie.

De asemenea, dacă ne servim de selectia socială, nu are ce căuta ereditatea. Aceste două principii nu pot merge împreună decât dacă mostenitorul corespunde legilor selectiei.

Dar dacă o natiune nu are o adevărată elită, prima care s-o poată fixa pe a doua? Răspund prin singură frază care cuprinde un adevăr indiscutabil:

În cazul acesta elita se naste din războiul cu elita degenerată si falsă. Tot pe principiul selectiei.

Asadar, pe scurt, rolul unei elite este:

a) De a conduce o natiune după legile vietii unui neam.

b) De a-si lăsa o elită mostenitoare bazată nu pe principiul ereditătii, ci pe acela al selectiei, întrucât ea cunoaste legile vietii si poate judeca în ce măsură persoanele corespund prin aptitudini si cunostinte acestor legi.

Asemenea unui grădinar care îsi va conduce grădina si va avea grijă ca înainte de muri să-si lase un mostenitor, un înlocuitor. El este singurul care poate spune care dintre toti cei care au lucrat este mai bun pentru a-i lua locul si a continua opera sa.

Pe ce trebuie să se întemeieze o elită: a) curătie sufletească, b) capacitatea de muncă si creatie, c) vitejie, d) viată aspră si războire permanentă cu greutătile asezate în calea neamului, e) sărăcie, adică renuntarea voluntară la acumularea de averi, f) credinta în Dumnezeu, g) dragoste.

[1] E vorba de primul război mondial.

[2] Prin noua Constitutie PSD-istă.

înapoi