Confruntarea spirituală dintre Wurmbrand și Gafencu

S-au întâlnit închisorile comuniste, un evreu și un român

Din memoriile lui Ioan Ianolide

O altă figură cu totul aparte – de data aceasta nu prin sfințenie, ci prin tragism – între deținuții penitenciarului-sanatoriu Târgu-Ocna a fost pastorul evreu Richard Wurmbrand.

Într-o bună zi s-a anunțat la închisoare sosirea unei dube noi. Încă de la poarta penitenciarului se auzeau țipete ca de pasăre rănită, care ne înfiorau și ne întrebam: Ce poate fi?

În fine, convoiul jalnic și-a făcut apariția: doi deținuți rupți, prăpădiți, împleticindu-se, târându-și greu zdrențele și ciolanele, unul întins pe targă, iar altul susținut pe umerii a doi bărbați. Acesta din urmă țipa ca din gură de șarpe. Era un bărbat înalt, blond, cu profil frumos, semitic: evreul W.

Purta un costum albastru de stofă, care de sus și până jos era murdar și infectat de puroiul ce curgea din ganglionii de la gat. Cămașa alba putrezise, asemenea și hainele. Era nebărbierit și plin de mizerie pe cap. Fața și mâinile erau scorojite de un amestec de tegument, puroi, sânge și murdărie. Avea – cum vom afla în scurt timp – caverne în ambii plămâni, abcese reci în omoplați și coaste, care și acelea puroiau. Cum făcea un pas, se mișca o coasta rupta ori un sold bolnav, și omul tipa înfricoșător. Am deslușit printre strigate: „Iisuse, Iisuse!”.

Când a intrat pe poarta țarcului nostru, B. l-a recunoscut și a zis:

- Bine ai venit, trimisul Domnului!

La care el a răspuns:

- Iată că mă întâmpină un înger al lui Dumnezeu! Lăudat să fie!

- În veci! Amin!

Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securității, unde fusese ținut doi ani izolat. Când s-a considerat că va muri, a fost trimis spre înmormântare „umanitară” în sanatoriul Târgu-Ocna.

Văzând starea gravă în care se găsea, am intervenit să se evacueze o rezervă și l-am dus acolo. La început s-a mutat cu el B. pentru a-l îngriji, apoi am venit eu, căci oboseala era epuizantă. W. nu credea că va mai trăi. Deși era îngrozit și crispat, totuși i-a zis lui B.:

- Du-mă în curte, să vestesc legionarilor pe Domnul!

- Dragul meu, i-a răspuns B., te cunosc bine și-ți știu râvna, dar ai răbdare să-i cunoști pe acești oameni, și apoi vei înțelege ce ai de făcut.

- Adică?

- Aici se trăiește o viață creștină de cea mai autentică valoare. Vei vedea și te vei convinge!

- Bine, atunci vreau să-i cunosc!

- Ai răbdare. Maine te vom duce să-ți facem o radioscopie. Te vei întâlni cu un om a cărui viață ne este pildă multora dintre noi.

W. a căzut pe gânduri. Era nerăbdător. Chinurile fizice îi dădeau și o stare de agitație sufletească și cerebrală. Țipa necontenit.

În seara aceea, A. a luat inițiativa unei colecte de haine pentru a-l primeni pe W.:

- Măi neamule, mai fârtate, mă, care ai ceva de dat, vino la nenea! E o ocazie unică! Dai, neică, pentru un jidan!

Vesel și glumeț, și-a început treaba, dar cu toata discreția, ca să nu se afle că „ajutorul legionar” funcționează și pentru evrei. S-au strâns de toate: un costum de haine, cămăși, ciorapi subțiri de lână, lenjerie și doua pulovere de lâna.

- Este suficient unul! Tu deci să-l iei înapoi pe al tău!

- Ba tu să-l iei pe al tău, căci eu mă eliberez peste șase luni!

- Lasă-te, mă, cu gluma! După cinci ani de ocnă urmează alții, nenumărați, de muncă obligatorie. Așa că eu dau, întrucât am două pulovere.

- Ai tu două pulovere, dar ai și două caverne, plus douăzeci de ani de muncă silnică!

- Tu întotdeauna o iei înainte ca baba în car! Cum e ceva de dat, cum e ceva de făcut, tu ai și sărit ars. Dar mai potolește-te, că-ți vad sufletul ieșind pe gură!

- Ba eu dau!

- Ba eu dau!

Mai în gluma, mai în serios, deși se iubeau mult, prietenii se ciocneau pentru măsura dăruirii lor.

- I le vom da pe amândouă! am conchis eu.

Și așa s-a făcut. Iar darul din dar se face și acel pulover în plus a încălzit oasele obosite ale multora, căci dăruit a fost altora, la rândul lui, de W.

O baie bună

A doua zi, A. cu încă doi băieți s-au prezentat cu un lighean cu apa fiarta, cu prosoape, scule de bărbierit și pachetul de schimburi.

- Am venit să îndepărtăm amintirile de la Securitate! au zis ei. Puteți rezista la o baie bună?

- Voi încerca. Vă mulțumesc.

- Pentru smerenie, ar trebui să începem cu picioarele, dar noi vom începe cu capul, căci el este stăpânul întregului trup. Și dacă țineți, mergem mai departe!

W. tușea, expectora și țipa. Ochii îi erau ieșiți din orbite. Se agita necontrolat din cauza durerilor. Cu mari necazuri au reușit să-l spele pe cap, fără însă a scoate crustele, căci riscau să facă răni. Cu cârpe ude i-au șters cât de cât trupul mizerabil, apoi picioarele. Unghiile erau imense. Au trebuit tăiate de medic în etape. L-au îmbrăcat frumușel – desigur că nu era nimic nou, dar toate erau curate și dăruite cu dragoste.

Apoi A. a luat briciul și a început să-l pomădeze pe pastor. Acolo singurul săpun existent pentru rufe, piele, dinți și bărbierit era un calup infect făcut din reziduuri de petrol, care în loc să înmoaie, ustura pielea.

W. tăcuse până atunci, dar nu s-a putut abține să nu zică una. Și a zis:

- Uite, acum ai un jidan în mână, ești cu briciul pe beregata lui, de ce nu-l tai?

A. a zâmbit și i-a spus:

- Nu vreți să vă cânt o priceasnă? Uite, am să vă cânt „Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul”.

După ce a terminat priceasna, nu a lăsat timpul să treacă și a adăugat:

- Acum am să cânt „La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când mi-am adus aminte de Sion. Să se lipească limba mea de gâtlejul meu de voi uita de tine, Ierusalime. Aliluia!”.

W. l-a întrebat:

- Oare cânți pentru mine, ori pentru că așa crezi?

- Dacă nu aș crede, nu aș cânta pentru nimeni! i-a spus A.

- Legionarii sunt creștini? a mai întrebat W.

- Am să vă povestesc azi numai o întâmplare din Pateric și lăsăm restul pe altădată.

Și i-a povestit un moment frumos din Viețile Sfinților. Apoi s-au despărțit, cu un fel de punte întinsă peste prăpastie.

Întâlnirea

La amiaza W. a fost dus cu targa la raze, apoi l-au oprit pe coridor, la parter. Lângă el, pe o altă targă, era Valeriu. Doi oameni cu ochi albaștri și cu minți sclipitoare. Doi iubitori ai lui Hristos. Doi creștini martirizați, care cu ultimele eforturi făceau un gest de credință și jertfă de sine. Unul era român, altul era evreu, cu caracterele tipice ale rasei lor. Discuția a început direct, vie și viguroasă.

- Mi s-a spus ca ești creștin, a zis W.

- Știu că sunteți pastor protestant, a răspuns Valeriu.

- Dar cum poate un naționalist roman să fie creștin? Hristos a înfrățit toate neamurile, deci este o contradicție în definiție dacă admitem creștin și naționalist!

- Domnul pastor este evreu. Nu dorește mântuirea evreilor? Oare n-a iubit și Domnul poporul evreu?

- Desigur, a răspuns W. Domnul s-a născut din seminția lui David de 7000 de ani și eu mă trag din seminția lui Israel și-mi iubesc neamul, pentru a cărui mântuire însuși Hristos a vărsat lacrimi.

- Înțeleg deci că domnul pastor este un naționalist, un naționalist evreu. Romanii sunt și ei naționaliști. Noi ne-am născut prin fire romani, dar prin har și prin adevăr suntem creștini. Evreii nu sunt creștini nici după 2000 de ani! Naționalismul romanilor nu este șovin, nici imperialist, nici rasist, ci decurge firesc din îmbinarea dintre credința și felul nostru propriu de viață. Noi mergem înfrățiți cu toți drept-credincioșii pe calea lui Hristos, către Înviere. Prin Hristos toate neamurile au format Noul Israel și cu această conștiință tratăm noi problema națională, inclusiv problema evreiască.

- Atunci de ce sunteți antisemiți?

- Nu suntem antisemiți. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui. Nu înțelegeți oare ca ei ispășesc sângele nevinovat pe care L-au vărsat și pe care continua să-L urască? Noi iubim poporul evreu și-l dorim mântuit, dar trebuie să-i spunem adevărul răspicat azi, așa cum și Domnul i l-a spus atunci. Numai așa îi așteptăm pe evrei în Noul Israel și avem mare râvnă pentru pocăința lor.

- Dar evreii au fost uciși de legionari la abator, spânzurați ca animalele!

- Este o înscenare josnică! N-avem cunoștință ca să fi spânzurat cineva evrei la abator. Și sunt evrei care știu asta foarte bine!

- Dar evreii uciși în pădurea de la Jilava?

- A fost un act necontrolat al unor oameni fanatici, într-o împrejurare socială tulbure. Dar dacă puneți aceste crime pe seama legionarilor, atunci nu trebuie puse pe seama tuturor evreilor crimele săvârșite de Elena Lupescu ori de Ana Pauker și de toți evreii stăpâni pe Securitate?

- Vad ca iți iubești neamul, a zis R.W.

- Ne iubim neamul, dar și pe toți oamenii din lume. Dorim din suflet încreștinarea întregului popor evreu, însă asta depinde de el, nu de noi. Știm că există o „rămășită” a evreilor care urmează pe Domnul. Aveți toată dragostea noastră în Hristos, dar suntem triști pentru ca până și atunci când un evreu se încreștinează, în loc să vina la sursa directa, la adevăr și la har, o cotește puțin, e puțin sectar, are ceva de cârtit, rămâne puțin în afara de Dumnezeu...

W. i-a răspuns:

- Voi aveți marele noroc ca v-ați născut creștini și, când va treziți la Hristos, știți unde să intrați – dar noi... Eu sunt evreu de sute de generații și strămoșii mei au fost dușmanii lui Hristos; deci, când L-am aflat, am fost pus în fața dureroasei dileme de a nu ști pe ce ușă să intru!

- Înțelegem drama de care ne vorbește domnul pastor; dar dacă sunteți cu adevărat însuflețit de credința cea dreaptă, o veți găsi în Ortodoxie. Poate ca de aceea ne-am întâlnit aici...

- Vrei să mă faci ortodox?

- E o poruncă sfântă!

- Poate vrei să mă faci și legionar? a întrebat malițios W.

- Aș dori să nu fi auzit această remarcă. Înțeleg însă perspectiva diferită din care privim lucrurile. Dar țin să vă precizez că noi nu ne găsim pe o poziție politică sau naționalistă, ci pe poziția celei mai autentice învățături creștin-ortodoxe. De aici cheamă Domnul oile cele rătăcite ale casei lui Israel.

La aceasta W. a șoptit:

- Evreii nu mai sunt israeliți!

- Pentru acest cuvânt aș dori să vă sărut! a răspuns Valeriu.

W. a stat câteva clipe pe gânduri, apoi a continuat:

- Știi că Jurnalul de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreștinarea mea? Un antisemit învață pe un evreu despre creștinism! Este cu adevărat surprinzătoare întâlnirea noastră de astăzi!

- Și o dorim rodnică! a încheiat discuția Valeriu.

„Nu mă lua pe mine pe ovreiește!”

Încet-încet, R.W. a cunoscut atmosfera generala din penitenciar. El era foarte greu de suportat, încât B. m-a rugat să-l înlocuiesc. L-am îngrijit cu răbdare și dragoste în perioada cea mai grea. Băieții au continuat să-l spele până ce l-au curățat bine. Abcesele au fost operate tot de un medicinist deținut, cu toate condițiile precare de acolo.

- După eliberare am să-ți fac un sanatoriu! i-a zis R.W. drept mulțumire.

- Nu mă lua pe mine pe ovreiește! Voi nu știți decât ochi pentru ochi și plata pentru plata! Mie nu-mi trebuie nici o răsplată.

- Atunci de ce mă îngrijești?

- Uite așa, de dragul meseriei! Îți place?

Sănătatea lui era încă departe de a se fi restabilit. Îl îngrijeam pe cât îmi stătea în putință și căpătase încredere în mine. Omul acesta era adânc frământat sufletește. Avusese o viață plina de cotituri neașteptate și încercările nu-l părăsiseră nici acum. Redau aici câteva din mărturisirile pe care mi le-a făcut, căci omul merita atenție.

Ucenicia marxistă

W. era fiul unei familii de evrei modești din Romania. Tatăl lui murise de tânăr și ei au rămas patru frați mărunței pe capul unei mame neajutorate. Din aceasta cauza familia s-a mutat la Istanbul, când W. avea vreo 10-12 ani. În port acest copil al nimănui a cunoscut cele mai mizerabile decăderi și degradări umane. În scurt timp au revenit în Bucuresti.

Când avea 16 ani, W. a plecat la Paris, fiind invitat de un unchi al sau din America. Acesta era publicist. Venise din S.U.A. în Franța pentru a tine niște conferințe comuniste. Atunci a cunoscut W., prin intermediul unchiului sau, pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Paris.

- Tinere, i-a zis acesta, avem nevoie de dumneata pentru Romania. Te voi trimite în U.R.S.S. să faci o Universitate politică. Apoi ti se vor da misiuni de mare importanta pentru revoluția internațională.

În scurt timp W. și-a însușit ideile marxist-leniniste, care-i păreau familiare, și a plecat la Moscova. Timp de doi ani a făcut o școală condusa de o evreica comunista. Acolo studiau oameni din toata lumea, cu toții fiind pregătiți pentru revoluția din cele cinci continente, cu deosebire însă pentru cea din Europa. Chiar în timpul cursurilor a fost trimis peste Nistru, în Romania, cu misiuni subversive.

Când a terminat școala, a avut un rol conducător în lupta ilegala a comuniștilor din Romania, între 1930-1940. A fost arestat și condamnat. A executat pedeapsa la Doftana, unde se găseau cei câțiva comuniști cunoscuți în vremea aceea. Majoritatea trecuseră prin URSS. Erau muncitori. Studiau marxism-leninismul. Foloseau cu predilecție Cursul scurt al Istoriei Partidului de Stalin.

Relațiile dintre deținuții comuniști erau înveninate și dure, căci îndoctrinarea în spiritul urii de clasa neavând acolo cum să se manifeste, se declanșa într-un conflict sângeros între „tovarăși”. Aveau bune legături cu exteriorul, chiar și cu străinătatea, primeau „ajutorul roșu” și erau bine întreținuți. Provocau curent greve și manifestații rebele.

În urma unei acțiuni de protest, W. a fost pedepsit la camera H. Era o camera umeda și rece. După câteva zile l-a cuprins disperarea și cu acest prilej a făcut prima rugăciune din viața sa: „Dumnezeule, eu știu că Tu nu exiști, dar dacă exiști, scoate-mă de aici!”. Și a fost scos din camera H nevătămat. W. nu avea nici o baza religioasa, nici mozaica cel puțin. Era, la vremea aceea, un fanatic revoluționar comunist.

Convertirea

Prin anul 1939 s-a îmbolnăvit de plămâni și a fost eliberat din închisoare. A locuit o vreme în casa unei familii de protestanți din regiunea Brașovului. Soția, și ea activistă revoluționară, nu era cu el.

De la acei țărani simpli a luat W. Scriptura și a citit-o. I se părea ca intrase într-un univers bine cunoscut și familiar. Țăranii nu au putut să-i dea prea multe îndrumări, dar a cunoscut un evreu care era pastor creștin. Acesta a început să-i tălmăcească sensurile adânci ale Bibliei. Și era suficient un cuvânt ca W. să înțeleagă ideea în întregime, cu toate consecințele și implicațiile ei. Era atras, uimit și convins. Deci a primit să fie botezat, dar botezul a fost luteran.

Mai târziu, când s-a întâlnit cu soția și și-au luat un apartament în oraș, într-o noapte W. i-a mărturisit ca s-a botezat. Ea a sărit ca arsă și a strigat:

- Cum e cu putință? Spune-mi ca n-ai făcut tu blestemăția asta!

El însă i-a răspuns:

- Am descoperit adevărul și L-am primit pe Hristos. Sunt creștin!

- Dacă ai făcut asta, eu nu vreau să mai trăiesc! a zis ea și a alergat la fereastră să se arunce.

Cu greu a reușit să o prindă și să o calmeze. A urmat o perioada de insuportabila tensiune, care însă a sfârșit prin botezarea ei.

- Da, aici este rostul lui Israel. Hristosul a venit. Prin Biserica creștină se va mântui poporul evreu. Misiunea lui se va împlini prin creștinism, erau concluziile familiei convertite.

Pastor luteran în Bucuresti

W. a învățat cu ușurință ebraica veche, care curgea de la sine. Vorbea de altfel 7-8 limbi străine. Cu temperamentul sau impetuos și cu inteligenta sa strălucită, s-a făcut repede cunoscut în cercurile creștine din Bucuresti.

În 1940, când s-au instalat în Romania guvernarea naționalistă și ocupația militară germană, pastorul comunității evreiești luterane organizate de Misiunea suedeza pentru încreștinarea evreilor din Romania a dispărut misterios și W. a ajuns pastor al acestei biserici. Predica plin de înflăcărare. Veneau să-l asculte și ortodocși, și catolici, dar cu deosebire neoprotestanți. Evreii creștini erau atunci scutiți de orice suspiciune sau obligație și își desfășurau activitatea în deplina libertate.

W. ajunge să aibă relații ministeriale și la cele mai înalte nivele bisericești. Are un băiat și pe un altul, roman, îl înfiază, crescându-i împreună. În 1944, când au sosit trupele sovietice în Romania, W. împreună cu ai lui le-au ieșit înainte și au împărțit ostașilor Biblii în limba rusă...

Mărturisirea

În 1946 a avut loc o conferință a confesiunilor din Romania, convocată de Ana Pauker, evreica și conducătoare a comuniștilor. Atunci a luat cuvântul rabinul-șef Safran, care a acuzat pe creștini ca-i prigonesc pe evrei și a amenințat cu răzbunarea, căutând în același timp să nege dumnezeirea lui Hristos; ei, evreii, a spus Safran, sunt poporul ales!

Creștinii prezenți acolo au înghețat de frică. Un mitropolit roman a vorbit ca să nu tacă și a spus de toate, dar nu a îndrăznit să-L apere pe Hristos și nici pe români. Catolicii au fost demni, dar reținuți. Protestanții au fost confuzi și oscilanți. În sala se găsea și W., împreună cu soția sa, care i-a zis:

- Tu trebuie să-i spui rabinului adevărul. Cere deci cuvântul!

Cum și el era reprezentant al mișcării ecumenice, i s-a îngăduit să vorbească. A început prin a evoca originea sa iudaica, apoi a mărturisit cum a ajuns creștin, în fine a trecut la atac împotriva lui Șafran și a păcatelor și necredinței poporului evreu, pe care le-a dezvăluit cum numai un evreu poate să o facă.

- Voi sunteți vinovați! a strigat el. Păcatele voastre au urcat până la cer. Voi urâți, voi uneltiți, voi împilați, voi mințiți împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale. Ați pierdut dreptul de popor ales prin uciderea lui Hristos și nu va rămâne decât să vă pocăiți și să vă încreștinați! Căci Cel pe Care Îl prigoniți este Cel vestit patriarhilor și prorocilor. În afara lui Hristos nu aveți mântuire!

Rabinul făcea spume, Ana Pauker a dat ordin să fie întrerupta radiodifuzarea discursului. Sala aplauda frenetic. Adevărul ieșise la lumina prin W. Când a terminat cuvântarea era sleit, o putere mare ieșise din el. Au venit ai lui și l-au scos pe o ușă lăturalnică, fiindcă evreii îl așteptau să-l ucidă.

W. și-a continuat activitatea pastorala în cadrul Misiunii suedeze, dar avea repetate neplăceri cu actele de huliganism ale evreilor, care adesea invadau biserica provocând scandal. Mama și frații săi au plecat în Palestina, comunicându-i să nu vina acolo, căci va fi distrus.

Arestarea

În 1948, într-o duminică, pe când se îndrepta spre biserică, a fost oprit pe stradă și dus cu mașina la Securitate. Acolo îl aștepta colonelul Dulgheru, evreu și el, care, învârtind un pistol în mână, i-a zis batjocoritor:

- Ai sosit la timp și la vremea potrivita vei tine predica la biserică!

A fost dus la subsolul 2 al Securității. Acolo, izolat, cu aer rău, cu rezistența slăbită, s-a îmbolnăvit. Nu a fost înregistrat cu numele lui, căci se interesau de el ambasadele străine, ci sub numele de Vasile Georgescu. Deci Securitatea răspundea invariabil că nu există nici un arestat cu numele R.W. Între timp i-au întemnițat și soția. I s-a organizat apoi un proces secret și a primit douăzeci de ani de muncă silnică. Așa a ajuns în 1950 la Târgu-Ocna.

Chițibușuri

După ce și-a mai revenit puțin din starea jalnica în care fusese adus, W. a fost mutat în camera 4, chiar în patul din fața lui Valeriu. Au urmat deci discuții îndelungate între cei doi, în care inteligenta speculativa și impregnata de materialism a pastorului era mlădiată de gândirea lucida, profunda dar smerita a lui Valeriu.

Zi de zi W. iscodea tot felul de chițibușuri, care erau de fapt izvorâte din frământările sale interioare și de fiecare dată Valeriu punea ordine în gândirea evreului. Așa, de pildă, într-o zi pastorul a întrebat:

- Oare cine e mai mare, Hristos sau Marx? E mai bine cum a spus Iisus ori cum a spus Marx?

Deținuții din camera, care se închinau lui Hristos și respingeau categoric marxismul, s-au simțit jigniți și mulți au pus la îndoiala bună-credință a evreului. Dar Valeriu a intervenit cu blândețe:

- Fraților, acest om e chinuit de propriul său trecut. Trebuie să-l înțelegem și să-i dăm răspunsul care să-i lămurească problema. Marx cutremura un secol. El așază lumea pe făgașul materialismului ateu, care vede universul și omul ca un mecanism. Aplicarea principiilor lui în societate duce la robie, tiranie politica și mutilarea spirituala a indivizilor. Iată ce este Marx pentru omenire. Noi suntem datori să-i dăm o replică creștină, să arătăm prin însăși viața noastră ce înseamnă Hristos și învățătura Lui pentru lume.

Despre antisemitismul creștin

În altă zi, W. a spus dintr-odată:

- Există totuși antisemitism creștin!

Valeriu i-a răspuns:

- Creștinii se găsesc pe poziție de dragoste pentru evrei, dar nu și pentru fărădelegile lor; acestea merg în fața dreptei Judecăți.

- Dar s-au făcut crime și abuzuri!

- Din partea cui? Cine provoacă, oare: creștinii pe evrei ori evreii pe creștini?! Oare apartenenta la „seminția sfântă” absolvă de răspundere orice evreu de orice fapte? Iată, reeducarea din Pitesti a fost condusa de Ana Pauker, colonelul Zeller și alți evrei. Va solidarizați toți cu astfel de crime? E vremea să renunțați la solidaritatea în rău, bazata pe orgoliul rasial. Când va pătrunde în sufletele evreilor dragostea care-i anima pe creștini, atunci se va putea discuta de la dragoste la dragoste și adevărul va ieși la iveala ca untdelemnul deasupra apei. Evreii s-au încătușat sufletește și mental în sângele pe care l-au vărsat. Ei trebuie să se smulgă din duhul căruia singuri s-au înrobit. Atunci se va apropia ziua bucuriei pentru noi și pentru voi.

- Oare Dumnezeu poate ierta poporul evreu? Nu crezi ca sângelui iudaic îi este refuzata mântuirea?

- Cred că pocăința evreilor este o problema duhovniceasca și nu rasiala.

W. a rămas puțin pe gânduri, apoi a spus:

- Nu toți evreii sunt învederați anticreștini, nici învederați rasiști, sunt mulți de bună credință, mulți capabili, cinstiți, dar ori sunt dezinformați, ori se lasă antrenați de ceilalți, ori sunt terorizați. Cunosc un rabin care s-a încreștinat de bunăvoie, dar s-a întors la iudaism de groaza.

Valeriu a conchis:

- Ar trebui mai multă strădanie creștină pentru întoarcerea evreilor!

În aceeași camera era și arhimandritul G., care-și trăia ultimele zile de viață. El i-a spus lui Valeriu:

- Admir răbdarea cu care-l tratați pe acest pastor. Poate este numai o risipă inutilă de dragoste și inteligență. Nu-mi inspiră încredere acest om. Dar e bine că faceți ce faceți.

Între timp, W. continua cu atitudinile lui oscilante. Odată, un deținut căruia i s-a adresat cu „tu”, i-a răspuns tot cu „tu”, fapt care l-a revoltat pe pastor, deși el fusese vinovat. Valeriu i-a spus:

- Rugăm pe domnul pastor să folosească aceiași termeni cu care i se vorbește. Altfel riscă să se iste conflicte și ele pot fi evitate cu puțină smerenie și bună-cuviință.

Altădată doi dintre bolnavii din cameră l-au rugat să înceteze puțin discuția, întrucât aveau nevoie de liniște, dar el nu s-a putut stăpâni și a continuat. Cei doi l-au acuzat de lipsă de bun-simț, ipocrizie și provocare.

- Ăsta e antisemitism! a ripostat el.

- N-am fost și nu sunt antisemit, a răspuns un deținut mai glumeț, dar dacă toți evreii sunteți așa, încep să-i înțeleg pe antisemiți!

Valeriu a încercat să liniștească spiritele, dar n-a izbutit. Totuși, în ziua când au simțit ca li s-a apropiat sfârșitul, cei care-l apostrofaseră pe W. au mers și i-au cerut iertare, gest care l-a impresionat profund. Simțea duhul sincer al acelor oameni. Stânjenit, și-a cerut și el iertare și așa s-au despărțit împăcați.

După asta W. a zis:

- Aici am cunoscut cu adevărat pe Hristos, aici am întâlnit pe adevărații creștini. Lenin cu încă trei-patru tovarăși au întocmit într-un parc din Elveția planurile prin care au răsturnat jumătate din Europa. Eu, dacă aș avea o suta de oameni ca aceștia de aici, aș putea să schimb fața lumii!

Înfruntarea

Într-una din zile a fost adus la sanatoriu un evreu talmudist cocoșat, foarte grav bolnav. Când a intrat în contact cu atmosfera din camera 4, ura lui împotriva creștinilor s-a dezlănțuit violent:

- Voi, creștinii, sunteți vinovați de pogromul împotriva evreilor. Ne vom răzbuna după legea noastră!

I s-a răspuns:

- Dimpotrivă, creștinii sunt victimele directe sau indirecte ale evreilor. Evreii au ucis pe Hristos și-i prigonesc și-i ucid pe creștini ori de cate ori au ocazia în istorie, ca să ajungă ei înșiși stăpânii lumii. Dar lumea moderna nu poate accepta guvernarea unui neam străin care se considera Israel.

- Noi suntem Israelul prin alegerea divina!

- Israelul este haric, și nu născut dintr-o anume seminție.

- Voi sunteți antisemiți și prin asta nesocotiți legământul dat de Dumnezeu poporului evreu!

- Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa și poporul care a cerut răstignirea. Antisemiți nu sunt creștinii, ci evreii care luptă împotriva evidenței, căci ei știu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud și Cabala au răstălmăcit învățătura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vițelului de aur împotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana împotriva adevărului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil să-L urmeze, căci el însuși se considera Hristos – iată culmea demonismului la care a ajuns!

- Creștinii au colaborat cu Hitler împotriva creștinilor! a strigat talmudistul.

- Dar tot creștinii au fost marii martiri ai lagărelor naziste! De altfel, nazismul a fost un iudaism relativ.

- Cum vine asta?

- Evreii s-au declarat pe ei înșiși drept ființă sfântă, însuși Mesia, deci rasismul lor este absolut. Hitler a declarat pe arieni drept rasa superioara, deci o formula relativa. Mai mult, nici nazismul nu a fost creștin, ci anticreștin. Hitler îi suspecta pe creștini de semitism.

- Creștinii nu i-au aparat pe evrei împotriva nazismului!

- Creștinii i-au aparat pe creștini și pe evrei în măsura posibilităților istorice de atunci. Evreii îi acuza pe creștini ca i-au prigonit prin Hitler, dar asta este o dubla ipocrizie: pe de o parte, ei știu ca nu se putea face mai mult atunci; pe de altă parte, vor să justifice uciderea creștinilor pe care ei o săvârșesc prin comunism.

- Dar evreii sunt victimele lui Stalin și ale comunismului!

- Asta e o ipocrizie și un tupeu tipic iudaic. Se știe bine ca evreii au creat materialismul istoric, au condus revoluția sovietica, au dezlănțuit prigoana împotriva Bisericii creștine și a tuturor oamenilor care au refuzat comunizarea.

Aici W. a intervenit ferm în discuție:

- Comunismul este instrumentul de iudaizare a lumii.

- Pentru aceasta afirmație vei plăti scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist.

W. însă a continuat netulburat:

- În lupta dintre Stalin și Troțki a învins Stalin, care s-a folosit de evrei. El le-a refuzat puterea, dar nu și serviciile. Așa ca evreii au ales locul doi în comunism și nu l-au părăsit niciodată. Ei sunt calul troian al revoluției comuniste.

- Ființa poporului evreu este sfântă și va pieri oricine se va atinge de ea.

- Tocmai asta este greșeala rabinica, a spus W., rasismul de tip divin, dominația lumii de către evrei. Obsesia puterii mondiale îi satanizează pe iudei! Dar lumea a ajuns la o stare de conștiință care nu mai poate admite împărăția universala a evreilor. Nici comuniștii, nici capitaliștii nu sunt dispuși să dea puterea în mâna evreilor.

- Poporul evreu își dovedește mesianismul prin influența lui mondială și prin crearea statului Israel, a replicat cocoșatul.

- Nu cu puterea lui Dumnezeu au făcut ei aceste fapte, ci ca antihriști ce s-au închinat lui satana.

- Meriți să fii ucis! a strigat turbat talmudistul.

- Și mama și frații mei mi-au spus la fel, a răspuns senin W.

După ce s-a mai liniștit, cocoșatul a reluat:

- Evreii au fost capabili să creeze după 2000 de ani statul israelit și vor fi capabili să conducă lumea întreaga.

W. i-a răspuns:

- Statul Israel este o dovada a vremurilor apocaliptice de sfârșit de lume, de venire a doua oara a lui Hristos. Puterea vi se va lua. Iubesc poporul evreu, e poporul meu, dar cred ca numai prin Hristos se va mântui. Locul evreilor va fi unul de cinste în creștinism. Acum însă, când sunt îmbătați de putere, ei nu pot vedea adevărul, nu se pot pocăi. As vrea să fiu și eu anatema ca Pavel, numai să pot mântui pe unii dintre ei!

- Vom rezidi templul lui Solomon și vom șterge orice urma de creștinism din Ierusalim!

- Veți fi din nou loviți cumplit, a zis W.

- Ne vor apăra creștinii, a răspuns cu talc evreul talmudist. Am reușit să naștem un complex de vinovăție în conștiința creștinătății, care o paralizează și prin care o vom supune.

- Vinovăția este a voastră, dar voi respingeți adevărul. Hristos încă va mai întinde mâna prin care va puteți salva. Și va veni vremea prorocita în care evreii vor intra în numărul creștinătății; atunci va fi slava și bucurie pe pământ.

- Avem o moștenire comuna, a încercat evreul să cotească discuția.

- Hristos ne desparte, i-a retezat-o W. Chiar Moise și prorocii sunt ai noștri. Dacă ați urma lui Moise, ați fi creștini!

- Nu evreii, ci romanii L-au ucis pe Hristos, a insistat talmudistul.

- Evreii L-au ucis prin forma legala de atunci, deci prin romani. Nu romanii L-au urat pe Hristos, ci evreii. Nu pe romani îi acuza Hristos, ci pe evrei.

- Nu poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci căpeteniile lui.

- Poporul evreu, cu unele excepții de credincioși, și-a urmat conducătorii și este vrednic de ei.

- Au trecut zeci de generații de la Ana și Caiafa, e vremea să se uite crima de atunci.

- Urmărește ce fac evreii de atunci și până azi împotriva creștinilor și a tuturor oamenilor și vei înțelege de ce li s-a spus ca păcatul împotriva lui Hristos va fi iertat, dar păcatul împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Evreii de azi sunt mai vinovați decât evreii care L-au ucis pe Hristos!

Bolnavii din camera 4 ascultau uimiți. W. vorbea din propria lui otrava sufleteasca, de care acum se simțea eliberat. Talmudistul s-a jurat să-l denunțe după eliberare la mai-marii comunității evreiești, care-l vor distruge. Însă în scurt timp a murit.

După aceasta confruntare, Valeriu i-a spus:

- Domnul pastor cunoaște foarte bine adevărul, rămâne numai să se statornicească în el.

W. s-a înclinat ușor și a rămas pe gânduri. Cunoștea, într-adevăr, mai bine ca alții problema evreiasca și raportarea ei la creștinism. Avusese discuții aprinse pe aceasta tema cu fratele sau, care era mare maestru în Loja secreta iudaica, loja ce controla masoneria internațională.

- Cum vreți voi, vreo cincisprezece milioane de evrei, să guvernați patru miliarde de neevrei? îl întrebase W.

Iar fratele i-a răspuns:

- Avem prozeliți suficienți. Unii știu ca ne sunt prozeliți, alții nu știu, dar toți sunt la dispoziția noastră și noi vom fi dumnezeul lor. Noi am creat francmasoneria, iar prin comunism, capitalism, materialism și umanitarism am dat deja o spiritualitate iudaica întregii lumi. Lumea se iudaizează zi de zi. Evreii sunt fermentul secolului XX.

- Dar Hristos a venit! zicea W.

- Nu a venit. Acela a fost un fur și un trădător al poporului ales.

- De ce nu vine atunci Hristosul?

- Însuși poporul evreu este Hristosul!

Atunci W. a luat foc și a început să-i demonstreze fratelui sau ca poporul evreu e plin de nelegiuire și păcat, încât nu poate fi frumosul, sfântul și desăvârșitul Hristos. Acela a fost și rămâne Iisus Hristos.

- Va uram, i-a strigat fratele lui, și tu ești un trădător al neamului nostru. Când vom rezidi templul lui Solomon, vom face în cetatea Ierusalimului cea mai mare statuie din lume, pe care vom scrie: „Să nu uitați niciodată ce v-au făcut vouă creștinii!”.

- Pieirea ta prin tine, Israele! i-a replicat W. Voi nu mai aveți cer, căci dincolo de pământ nu aveți nici un ideal!

Spovedania

În ciuda atitudinii lui tranșante, W. era plin de frământări. Drama lui se consuma lăuntric cu puterea unui foc mistuitor. O data, când am venit să-i curat rănile, mi-a spus :

- Te rog să mă asculți. Am de mărturisit lucruri grave, care trebuie cunoscute. Nu știm care dintre noi va mai scăpa din temniță asta. Simt nevoia să vorbesc.

În timp ce-mi spunea acestea a intrat politrucul strigând :

- Hei, W., ce faci? Te spovedești lui I.I.?

W. s-a înfuriat:

- De unde știe ciobanul asta ca vreau să mă spovedesc? Satana nu mă lasă să fiu deplin al lui Hristos!

A trebuit să ne despărțim atunci, dar pe parcurs W. a găsit prilejuri să-mi dezvăluie lucrurile care-l frământau. O făcea în funcție de conjunctura din penitenciar, dar și de mișcările lui sufletești. Uneori era cald și sincer, alteori suspicios și închistat. Tot ce scriu aici sunt mărturisiri directe pe care le am de la acest om.

Evreii, îmi spunea el, vor să stăpâneasca lumea. Ei cred ca sunt aleșii lui Dumnezeu. Cred ca ființa lor națională este sfântă. Întrucât nu a apărut „Hristosul” pe care-l așteaptă, au ajuns la teoria ca însăși ființa rasiala a poporului evreu, deci evreii înșiși în totalitatea lor, reprezintă „Hristosul”. Drept urmare, refuza să admită ca au păcate și de aceea interzic orice critica, oricât de justificata, împotriva poporului evreu, acuzând de antisemitism și făcând scandal și valva în lumea întreaga ca din nou sunt prada pogromului.

Pe lângă asta exagerează cu suta la suta suferințele și jertfele pe care le-au dat în timpul războiului, dar uita rolul lor din revoluția bolșevică, în care holocaustul împotriva creștinilor nu are asemănare. Ei acuza pe creștini de antisemitism pentru a nu fi ei acuzați de anticreștinism. Consideră sfânt sângele lor și-l răzbună cu unu la o suta.

După război, evreii au crezut ca a sosit momentul revoluției internaționale, dar au trebuit să dea înapoi, căci s-a ivit opoziția americana. Acum s-au masat în America, dar n-au părăsit nici comunismul, căci joaca o carte dubla și în final vor trece de partea celor care vor învinge. Ei sunt acum singura forță care are putere atât în comunism cât și în capitalism, ceea ce le da un larg spațiu de manevra.

Bizara alianță comunisto-capitalistă este opera lor, căci capitaliștii evrei și francmasoneria iudaica au finanțat comunismul. Mai presus de toate evreii lupta pentru cauza lor, și deci sunt solidari între ei, indiferent pe ce baricada se găsesc. Puterea lor este imensa. Influenta lor e hotărâtoare atât la Kremlin, cât și la Casa Alba.

Este adevărat ca a existat un conflict de putere cu Stalin, dar nici Stalin nu i-a alungat pe toți, nici ei n-au părăsit niciodată puterea sovietica. Evreul Kaganovici a fost socrul lui Stalin. Când au cerut să aibă și ei parlamentari în Soviete, Stalin le-a spus :

- Aduceți-mi un singur evreu miner și atunci voi vedea dacă voi reprezentați clasa muncitoare. Voi nu puteți fi reprezentați ca națiune, căci nu aveți un teritoriu al vostru. Deci va voi crea o tara în Siberia.

Ei n-au acceptat. La scurt timp a apărut o carte la Editura Politica, în care se spunea ca poporul evreu și-a îndeplinit ultima misiune istorica prin contribuția la Revoluția bolșevică, dar de aici înainte el va trebui să se topească în masa proletariatului și a popoarelor internaționale. Cartea nu a plăcut evreilor și au reușit să-l determine pe Stalin s-o retragă din circulație.

Dar ei nu s-au retras din U.R.S.S.. Influența lor s-a păstrat neștirbită în punctele cheie. În plus, au izbutit să-i iudaizeze pe comuniști, care gândesc și acționează ca evreii. De pilda, ura comuniștilor împotriva creștinilor este pur iudaica. Numai ei Îl urăsc pe Hristos atât de absurd și de total.

Evreii însă manevrează lumea și prin alte mijloace. Francmasoneria este dominata și dirijata de ei. Capitalismul este în cea mai mare parte controlat de finanța evreiasca. Influenta lor politica este covârșitoare. Sunt orbiți de putere și au o forță revoluționară care stârnește admirație, dar nu au har. În aceste condiții este greu de crezut ca se poate aștepta de la ei umilința care i-ar încreștina.

Acum evreii discuta cu Vaticanul și cer să nu se mai considere ca poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci romanii și câteva căpetenii ale iudeilor. În felul acesta vor să schimbe adevărul evanghelic. Ei ignora faptul ca de 2000 de ani nu fac altceva decât să-L urască pe Hristos și să uneltească împotriva tuturor oamenilor.

Discuțiile de la Vatican nu sunt decât o manevra politica. Evreii vor de fapt distrugerea Vaticanului și a întregului creștinism, pentru a le putea prelua ei. Evreii radicali talmudici refuza orice fel de încreștinare și vor să iudaizeze lumea și să se instaleze ca mari pontifi.

Evreii sunt solidari între ei în atingerea scopului final. Duhul minciunii satanice îi stăpânește. Ei sunt acei „câini scrijeliți”, cum îi numește Pavel, ei sunt dușmani ai tuturor oamenilor. Și totuși, dintre ei va ieși o rămășită care se va mântui prin Hristos. Ultimul popor care se va încreștina sunt evreii. Suferințe cumplite se deschid în fața istoriei.

Făcând aceste mărturisiri, R. W. era el însuși înfricoșat, dar o făcea cu forța pe care o exercita asupra conștiinței sale credința în Hristos. Căci dincolo de oscilațiile sale, W. credea în Iisus și credea ca numai prin El se va mântui poporul evreu.

De fapt frământarea fundamentala a acestui om era raportul dintre dragostea lui pentru neam și dragostea pentru Hristos. Acest conflict ieșea adesea la suprafață și din pricina lui mulți îl suspectau și-l acuzau pe pastor, dar Valeriu l-a aparat în fața lor, făcându-i să înțeleagă drama acestui om, drama pe care noi, romanii, nu o cunoaștem, fiindcă romanul s-a născut creștin.

Streptomicina

Treptat apele tulburi din sufletul lui W. se limpezeau. Atmosfera de pace și dragoste care domnea printre deținuții din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumările lui lăuntrice. Dar încă nu văzuse tot. Urma să fie martorul unui gest care avea să-i salveze viața și să-i facă încă o data dovada adevăratului creștinism.

În calculele tactice ale politrucilor din Târgu-Ocna intrau și elemente șocante. Așa se explica faptul ca au permis să pătrundă în sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru R. A fost un adevărat pelerinaj. Toți bolnavii se duceau să o vadă ca pe o minune, iar medicii săvârșeau un întreg protocol când o manevrau. R. a decis să dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

- Îți mulțumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sănătatea ta! i-a zis emoționat Valeriu.

- Eu nu sunt atât de grav bolnav și condamnarea mea este mica. Am toate șansele să supraviețuiesc. Deci te rog să o primești! a insistat R.

B. a auzit și a spus:

- Avem datoria să-l salvam pe W.! El este un apostol al lui Hristos și poate fi de folos oamenilor. Propun deci să-i dam lui streptomicina.

Situația era delicata, căci atât pastorul cât și Valeriu erau primii candidați la moarte apropiata.

- O voi da lui Valeriu, a hotărât stăpânul medicamentului.

Valeriu a ascultat liniștit și a spus :

- Iată un prilej în care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui față de Hristos. Sunt deci de părere să-i dam lui W. streptomicina.

- Nu! s-a împotrivit R. Rămân la prima mea hotărâre. Dorim să trăiești, avem nevoie de astfel de oameni!

- Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina și-ți mulțumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina și a dăruit-o, la rândul sau, lui W. Era atât de ferm în gestul lui, încât nici R. și nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viața lui W. El trăiește, iar Valeriu s-a stins din viață.

Richard Wurmbrand și Ortodoxia Credința noastră Apologetică