Împărăția Cerurilor se ia prin străduință

Mântuirea în Sfânta Scriptură

Bogdan Mateciuc

Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea (Ev. după Matei, cap. 11, v. 12).

Materialul de mai jos este realizat pe baza discuțiilor purtate ocazional cu diferiți interlocutori, discuții în care am fost solicitat să relatez întoarcerea mea la credința ortodoxă. În multe rânduri mi s-a răspuns cu exemple de preoți nevrednici, prezentate oarecum ca o justificare a atitudinii interlocutorilor.

Versetul de mai sus apare diferit în alte traduceri, chiar în limba română. O altă formă este „...împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc”. Notele de subsol explică faptul că ea se obține prin luptă împotriva obstacolelor de tot felul, văzute și nevăzute, personale și ale altora. Traducerile străine folosesc termeni ca violență și forță.

În nu puține rânduri relatarea întoarcerii mele la Ortodoxie stârnește patimi, în special când vorbesc despre momentul întâlnirii mele cu un anumit preot și cu un anumit călugăr. În perioada în care cercetam învățăturile de credință ortodoxă, am avut multe întâlniri și discuții cu Părintele Dinu și cu ieroschimonahul Vlasie de la Mănăstirea Neamț. Ei au avut răbdarea să asculte multele mele întrebări și să-mi răspundă la ele. Răspunsurile primite de la ei au determinat fundamental întoarcerea mea la credința ortodoxă.

Atunci când povestesc aceste experiențe, interlocutorii îmi răspund frecvent cu exemple de preoți nevrednici care, spre deosebire de cei doi de mai sus și de alții întâlniți de mine, nu au nici răbdare, nici tact și nici chef să stea de vorbă cu oamenii. Mi se dau exemple de preoți bețivi sau iubitori de bani, ca și cum eu nu aș fi auzit de ele, ca și cum aș fi venit recent dintr-o țară îndepărtată și, în mod naiv, aș fi fost fermecat la prima vedere de Ortodoxie.

Sunt nevoit să le explic - lucru nu foarte ușor - că în perioada în care am vizitat alte credințe, îmi alimentam și eu criticile la adresa Bisericii Ortodoxe cu exemple de preoți nevrednici. Pot spune că „colecționam” asemenea exemple.

Una dintre întrebările puse în acea perioadă a fost despre rostul sau utilitatea întregului „ceremonial” religios din timpul slujbelor din biserică. Pe scurt, răspunsul primit a fost acela că există o legătură între actul vizibil și realitatea dumnezeiască nevăzută; actele văzute sunt o comunicare cu realitatea lui Dumnezeu, o comunicare harică ce se transmite și care îl implică și pe participantul la slujbă. Tainele acestei realități nevăzute sunt „îmbrăcate” în simboluri pentru a le deosebi de „realitatea” acestei lumi căzute; împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta (cf. Ioan 18:36), iar tot ce se petrece în Biserica (înțeleasă atât ca lăcaș pământesc de închinăciune, cât și ca trup tainic al lui Hristos) se săvârșește pentru a ne aduce aminte că realitatea noastră, a creștinilor ortodocși, „nu este din lumea aceasta” (Ioan 8:23). Mai mult, icoanele, vestmintele slujitorilor Altarului, mirosul de tămâie, lumina lumânărilor și a candelelor, graiul rugăciunilor - toate sunt o pregustare și o prefigurare a viețuirii ce ne așteaptă în viața veșnică, a chipului în care acum puterile îngerești slujesc în față Scaunului Sfintei Treimi. Cei care doresc cu adevărat Împărăția trebuie să se străduiască să treacă de aceste simboluri și să le înțeleagă, nu cu mintea ci cu inima, pentru a ajunge la ea – „că iată împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17:21). Batjocoritorii și neserioșii rămân la gard, afară. Pentru ei există numai simbolurile pe care le văd, dar nu le înțeleg. Zice Apostolul Pavel: „Și cei ce se folosesc cu lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi; că trece-se chipul lumii acesteia”. (1 Cor 7:31).

Răspunsul primit atunci m-a ajutat să înțeleg un pasaj din Evanghelie pe care îl citisem de multe ori, fără să îl înțeleg. Ucenicii îl întreabă la un moment dat pe Iisus de ce le vorbește oamenilor în pilde. El le răspunde: „Ca privind să privească și să nu vază, și auzind să auză și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să se ierte lor păcatele” (Mat. 4:12). Un răspuns paradoxal, având în vedere că Iisus a venit pe pământ ca să-i mântuiască pe oameni. Explicația este că cei care VOR să se mântuiască trebuie să se străduiască să treacă peste anumite obstacole. „Nici [nu] lepădați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce cu picioarele lor.” (Mat. 7:6)

Încă din vremea vechiului Legământ al religiei iudaice, premergătoare Creștinismului în istoria mântuirii omenirii, existau anumite dificultăți pe care întâlneau cei care căutau mântuirea. Trecerea peste aceste opreliști era și este pentru Dumnezeu un semn al seriozității, credinței și statorniciei acestor oameni, un semn că ei chiar vor Împărăția. Asemenea exemple negative apar chiar în Vechiul Testament. Totuși, acești oameni, slujitori de tristă factură în Templul (Biserica iudeilor) de la Ierusalim, nu i-au împiedicat pe drepții Vechiului Testament, pe dreptul Simeon, pe prorocița Ana, pe Iosif cel drept sau chiar pe Maica Domnului să aibă o credință mântuitoare. Împărăția cerurilor nu vine nepoftită și nici nu este o achiziție facilă. Numai recent (în ultimele secole), biserica romano-catolică și sectele protestante au început să le ofere oamenilor o „împărăție” facilă, venind în întâmpinarea comodității și lenei spirituale cu slujbe subțiate și cu transformarea bisericilor în cluburi religioase unde oamenii vin și șed cu plăcere. Aceste „îmbunătățiri” - adaptări, coborâri la „duhul vremii”, ce nu caută înspre Duhul lui Dumnezeu - elimină orice efort personal din partea credincioșilor. Dacă și ce fel de „împărăție” se poate obține în asemenea condiții este o altă discuție.

Deși acei preoți nevrednici și-au luat și își vor lua răsplata lor de la Dumnezeu, se poate spune că și ei contribuie la planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Ei sunt „obstacole” de învins de către cei care vor Împărăția.

Înainte de întoarcerea mea la Ortodoxie, obișnuiam să reacționez vehement la orice cuvânt apreciativ la adresa Bisericii Ortodoxe. Nu vedeam (nu puteam vedea) nici un preot bun. În schimb, aveam o adevărată colecție de preoți nevrednici. Începând cu cei doi slujitori menționați mai sus și odată cu întoarcerea mea, am putut să văd, să întâlnesc și să aud despre alt fel de slujitori ai sfintelor altare, și nu puțini la număr.

Înainte de întoarcerea mea, un coleg de serviciu, un creștin ortodox cu inimă curată, ascultându-mi tiradele la adresa preoților ortodocși, mi-a răspuns: „De ce folos sufletesc îți este să contabilizezi aceste exemple negative? Oare nu ai fi mai câștigat dacă i-ai căuta și dacă te-ai ocupa de exemplele pozitive?” A trebuit să recunosc înțelepciunea din răspunsul lui. Același răspuns îl dau și eu mai departe celor care îmi prezintă colecțiile lor de preoți nevrednici.

Astăzi aud din diferite surse, de la oameni sau din presă, despre ce a făcut cutare sau cutare preot. Din punct de vedere al utilității practice (duhovnicești), pentru mine acești preoți nu există. Aleg să mă ocup și să-i caut pe cei care îmi pot da ceva, de la care pot lua ceva bun pentru sufletul și mântuirea mea.

Dumnezeu să ajute părintelui Dinu Pompiliu din Bucuresti, ieroschimonahului Vlasie și celorlalți monahi pe care i-am întâlnit la Mănăstirea Neamț și lui Bogdan Bucur, pentru răbdarea pe care au avut-o față de mine. Prin oameni ca ei Biserica lui Hristos dăinuie.

Credința noastră Apologetică