Mândria înjosirii

Bogdan Mateciuc, 24 februarie 2013

 

Săptămâna trecută, vreo 50 de persoane au oprit proiecția unui film la Muzeul Țăranului Român. Filmul cu pricina, promovat de ambasada SUA la București, prezenta două femei care aveau o relație sexuală și care erau prezentate ca formând o „familie”. În susținerea gestului lor, cei 50 au invocat motive religioase și bunul simț și au susținut că acel muzeu al culturii țărănești este murdărit prin proiectarea unui asemenea film în incinta lui.

Întâmplarea a fost prezentată și comentată în presă în toate tonurile și pe toate vocile posibile. O parte a presei a lăudat gestul, în timp ce o parte dintre principalele cotidiene (România Liberă, Gândul, Adevărul...) i-a numit pe protestatari sălbatici, extremiști, fundamentaliști și i-au acuzat de felurite fobii (?). Două asociații, implicate în organizarea proiecției de la MȚR, au declarat că pregătesc o plângere oficială împotriva celor 50, pentru întreruperea unui act de cultură (?), discriminare, incitare la violență și alte lucruri trase de păr.

În aceeași săptămână în care s-a petrecut evenimentul de la Muzeul Țăranului Român, două asociații pro-familie și pro-vita din București au instalat câteva panouri publice în care îi întrebau pe părinți dacă își văd copiii homosexual sau lesbiană. După o zi, panourile au fost date jos de primăria de sector pe motiv că... discriminează. Paginile de Facebook ale celor două asociații au fost abordate de câteva zeci de persoane care au criticat afișele cu pricina, în mesaje mergând de la injurii, la false condescendențe de genul „Voi în ce secol trăiți?”.

Toată această agitație din jurul gestului celor 50 pare să treacă cu vederea esența lucrurilor.

Despre ce vorbim aici? Despre acțiunile publice ale celor numiți homosexuali. Despre persoane care vor să se identifice și să se diferențieze de ceilalți prin niște acte sexuale cu persoane de același sex, în care își folosesc gura și anusul pentru împreunări murdare. Îmi cer scuze pentru această formulare descriptivă, însă, deși știm cu toții ce fac homosexualii (nu verbalizăm din motive de repulsie), uneori părem că vorbim despre persoane care nu consumă carne de porc.

Despre asta vorbim, înainte de a vorbi despre oprirea acelui film (nu e orice film) la MȚR.

Deși actele homosexuale există din antichitate, identitatea socială homosexuală este o invenție nouă, apărută la sfârșitul secolului XIX. În antichitate și nu numai, bărbatul care penetra un alt bărbat era privit ca un individ care avea o anumită plăcere, mai mult sau mai puțin ocazională (marea majoritate a acestora erau căsătoriți și dețineau funcții publice în cetate), pe când cei ce erau penetrați de un alt bărbat erau ori ucenici care se aflau doar temporar în această postură educațională (în majoritatea cazurilor), ori niște cocote masculine decăzuți din orice respect al celor din jur și condamnați definitiv la o postură socială înjositoare. Aceștia din urmă erau homosexualii antichității și, evident, nu exista nici un motiv de mândrie legat de poziția lor socială.

În secolul XX, acele acte sexuale murdare și înjositoare pentru un om au devenit prilej de mândrie pentru practicanții lor. În fața oprobiului public, homosexualii s-au gândit să dea o replică afișând o mândrie a faptelor lor. O mândrie a înjosirii.

Însă e vorba de mai mult. Vorbim despre o propagandă publică a acestor acte sexuale înjositoare. Vorbim despre îndemnul adresat copiilor noștri din școli de a experimenta așa ceva; despre inducerea unui mesaj subtil cum că unii dintre ei ar putea avea înnăscută pornirea către asemenea acte. Copiii, având o personalitate în formare, cad ușor în plasa acestor acțiuni propagandistice. Ce ar putea face apoi, după ce devin și ei practicanți? Să se alăture celor cu ștate vechi în lupta de a convinge societatea că ce fac ei este ceva normal?

Despre asta vorbim aici. Nu despre vegetarieni, nu despre oameni cu pielea de altă culoare, ci despre niște acte sexuale murdare care îl înjosesc pe om și care îi pun și sănătatea în pericol.

În secolul III, Sfântul Antonie cel Mare a spus că vor veni vremuri când lumea va înnebuni și se va ridica împotriva celor ce nu fac faptele lor și vor spune că ei sunt nebuni.

Uitați-vă în jur. Asta se întâmplă acum. Principalele ziare din România îi demonizează pe cei 50 de la MȚR folosind cele mai negre etichete – extremiști, fundamentaliști, naziști, perversofobi. Dezbaterea nu mai e principială, ci s-a redus la o bătaie în etichete, care de care mai sforăitoare.

Când întâlniți asemenea descrieri în presă, citiți printre rânduri. Acei extremiști despre care vorbesc ziarele sunt oameni obișnuiți, ca voi, care nu acceptă pretenția că acele acte înjositoare sunt normale și nevinovate, și nici propaganda și afișarea lor publică. Și nici marea majoritate a cetățenilor nu le acceptă. Sunt oare toți naziști? Sunt toți extremiști? Să repunem punctul pe i. Dreptatea nu e de partea „minoritarilor”.

înapoi