Învierea

Bogdan Mateciuc, 4 aprilie 2010, Învierea Domnului

 

Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.

An de an obișnuim să mergem la biserică în noaptea de Înviere, ținând o lumânare în mână și luând "lumină" de la biserică pentru a o duce acasă. Cântăm cu toți, preț de câteva minute, cuvintele de mai sus, după care, în mare majoritate, plecăm spre casă, spunându-ne între noi și vecinilor că "am adus lumină".

Am învățat să facem aceste gesturi din copilărie dar, asemenea multor altor gesturi pe care le facem doar pentru că "așa se face", poate ne-am gândit prea puțin la rostul și însemnătatea acestor lucruri. Nu este oare un lucru prostesc să facem în mod mecanic niște lucruri, fără să le înțelegem? Nu este oare un lucru prostesc să facem lucruri doar ca să "dăm bine", să creăm impresii înaintea vecinilor?

De ce a înviat Hristos? Ce înseamnă pentru noi asta? Înseamnă asta ceva pentru noi? A înviat Hristos doar pentru a mai face încă o minune? Nu erau suficiente minunile de până atunci?

Întâi de toate, Hristos a înviat pentru că, Dumnezeu fiind, moartea nu putea să-l țină. Nu putea să rămână în moarte.

În al doilea rând, învierea Lui are o însemnătate și un înțeles profund pentru noi. Învierea Lui este o chemare și o șansă să "înviem" și noi la o viață nouă. Am să explic acestea.

Unii creștini am ținut post. Unii 40 de zile, alții doar prima și ultima săptămână sau doar ultima. Alții nu au ținut, dar au venit la biserică să cânte că Hristos a înviat din morți. Cei ce am ținut post, am făcut eforturi să ne abținem de la niște lucruri. Postul nostru culminează și se sfârșește cu învierea Lui și, de aceea, este important felul în care ne raportăm la ea și ce anume reprezintă ea pentru noi, la capătul postului.

Al doilea rost al învierii Lui este "învierea" noastră odată cu El. Învierea Lui este o chemare pentru noi de a "învia" la o nouă viață, adică de a începe o nouă viață, una diferită de cea de până acum.

"Celor din morminte viață dăruindu-le."

Sfânta Scriptură ne spune că odată cu El au înviat și alți oameni. Celor din morminte El le-a dat viață. Până la începutul postului sau și în timpul lui, și noi ne-am aflat în "mormântul" unui mod de viață greșit, cu păcate de la care am încercat să ne abținem în cele 40 de zile. Însă, odată cu învierea Lui, putem și înviem și noi la o viață nouă, primind astfel, noi cei din "morminte", viață de la El.

Nu ar fi oare un lucru pierdut, după efortul de a ține post, după ce am cântat în noaptea de Înviere că El a înviat și că celor din morminte le-a dat viață, să ne întoarcem în morminte în care am zăcut până atunci vreme îndelungată? Ce folos am avea de pe urma postului dacă ne-am întoarce în acel "mormânt"? Dacă ne-am curățit haina prin post și spovedanie, cât de ușor vom îngădui acum să se păteze din nou?

Spre deosebire de celelalte religii al căror rost este acela de a-i îmbuna pe zei pentru o viață mai bună aici pe pământ, credința în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor nu are alt rost decât cultivarea unei legături cu El pentru transformarea noastră după chipul și asemănarea Lui - îndumnezeirea noastră. Schimbarea noastră, schimbarea vieții, a felului de a trăi, cu toate gândurile, vorbele și faptele, este rostul ultim al credinței în Iisus Hristos. Fără asta, rostirea acelui "Adevărat a-nviat!" se face doar din buze; acolo inima e moartă.

înapoi