Bogdan Mateciuc, 23 iunie 2003

Da, dacă e să ne luăm după declaratiile politicienilor de la Washington si Londra, conducătorii agresiunii împotriva Irakului. 

Pe teren însă lucrurile stau diferit. Desi armata irakiană a fost oficial desfiintată iar ocupantii lucrează acum la formarea uneia noi, conduse de oameni loiali fortelor de ocupatie, ocazional mai aflăm din ziare de câte o demonstratie ici, un atac colo, în urma cărora mai sunt ucisi doi-trei soldati americani sau britanici. După ce timp de luni de zile politicienii si militarii de la Washington si Londra ne-au mintit prin intermediul mijloacelor media cu gogosi privind arsenalul de distrugere în masă al lui Saddam Hussein sau ne-au descris cât de tare geme poporul irakian sub odiosul dictator Hussein, iată că adevărul iese la lumină iar mincinosii si curvele politice din cele două mari capitale occidentale nu stiu pe unde să scoată cămasa. 

Luni de zile mass media aservită structurilor politice ne-a mintit prin intermediul televizorului, al radioului si al ziarelor. Comentatorii tv se întreceau în a găsi fraze si expresii cât mai sforăitoare pentru a descrie dictatura lui Hussein si a încerca astfel să justifice agresiunea anglo-americanilor asupra Irakului. Pe de altă parte, cei din tabăra Frantei si a Germaniei si de fapt a restului lumii înghiteau cu greu închipuitele dovezi pe care un penibil Collin Powell încerca să le prezinte publicului. 

Toate dovezile lui Powell s-au rezumat la fraza "Avem dovezi sigure". Posturile de radio si tv din tabăra anti-război au prezentat în numeroase rânduri adevăratele motivatii ale agresiunii împotriva Irakului. Nu drepturile omului, nu închipuita lipsă de libertate a irakienilor îi mâna pe anglo-americani în lupta, ci uriasele rezerve de petrol ale lui Saddam Hussein, care de câtiva ani nu mai accepta să le vândă petrol pe dolari SUA, ci pe Euro, o monedă pentru care americanii, neputând-o tipări ei însisi, trebuiau să muncească. 

Acum, când ocupantii au declarat oficial încheierea războiului, lumea poate vedea cât de mult se bucură poporul irakian de drepturile si libertătile aduse de tancurile anglo-americanilor. Zilnic au loc demonstratii împotriva ocupantilor, care nu pot să facă altceva decât să le răspundă cu gloante si implicit cu victime. Că doar n-or să-si ia ei bagajul să plece acasă si să lase de izbeliste atâta petrol irakian! 

Intre timp ocupantii se dau de ceasul mortii să fabrice dovezile pe care le asteaptă lumea. Unde sunt acele înfioratoare arme chimice ale lui Saddam? Răspuns: Nu sunt nicăieri, pentru că nu au existat niciodată. Însă curvele de la Washinton si Londra au nevoie de dovezi pentru a justifica si agresiunea, si ocuparea Irakului. 

Aflăm din ziare (citeste "ziarele lor") că 32 din cei 50 "cei mai căutati irakieni" au fost arestati, dar refuză să coopereze. Trebuie să întelegem că acest refuz de a coopera nu este altceva decât răspunsul "Nu există" dat de ei la întrebarea americanilor "Unde sunt armele chimice?" 

Atât timp cât cei arestati vor spune că armele nu există, americanii ne vor spune că arestatii refuză să coopereze. Simplu si vechi de când lumea. La fel proceda si Securitatea lui Ceausescu. Daca pur si simplu nu stiai, erai acuzat că refuzi să cooperezi (vezi "Cel mai iubit dintre pământeni"). Marile companii americane si britanice sunt deja în Irak si fac planuri pentru împărtirea tortului. Contractele de lucrări si exploatare a resurselor naturale sunt împărtite discretionar între englezi si americani, care nu se dezic de principiile lor "de piata": investitia în desfăsurarea războiului trebuie recuperată. 

Războiul nu s-a terminat. Mai avem de văzut si de auzit despre cum si dacă va accepta poporul irakian să fie administrat si jefuit de fortele de ocupatie. Ura irakienilor fată de americani trece acum din faza de ideologie, formată pe timpul lui Saddam, la faza practică, hrănită de realitătile cotidiene.

înapoi