De ce e considerată Maria „pururea fecioară”

Cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă

Bogdan Mateciuc

Există două învățături referitoare la Maica lui Dumnezeu, ambele strâns legate de învățătura privind întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul. Acestea sunt: a) pururea fecioria ei, și b) numele ei de Theotokos. Aceste învățături derivă chiar din învățătura privind unitatea ipostasului Domnului începând din momentul întrupării Sale – ipostasul divin.

Nașterea Domnului Iisus Hristos dintr-o Fecioară este mărturisită în mod direct și deliberat de doi evangheliști, Matei și Luca. Această învățătură a fost introdusă în Simbolul Credinței la Primul Conciliu Ecumenic, care afirmă: …care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, s-a pogorât din ceruri și s-a-ntrupat de la Sfântul Duh și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu este mărturisită de propriile ei cuvinte exprimate în Evanghelie, acolo unde ea exprimă înțelegerea caracterului cu totul deosebit al alegerii ei: Sufletul meu preamărește pe Domnul… căci iată, de acum toate neamurile mă vor numi fericită… Căci Cel care este puternic a făcut lucruri mari pentru mine și sfânt este Numele Său (Luca 1:46-49).

Preasfânta Fecioară a păstrat în memoria și în inima ei atât vestirea adusă de Arhanghelul Gavriil, cât și cuvintele inspirate ale Elisabetei, atunci când a fost vizitată de Maria: Cum se face mie că Maica Domnului meu vine la mine? (Luca 1:43); atât profeția dreptului Simeon la întâlnirea cu Pruncul Iisus la Templu, cât și profeția dreptei Ana din aceeași zi (Luca 2:25-38). Legat de relatarea despre păstorii din Betleem și despre cuvintele îngerilor către ei, împreună cu cântarea îngerilor, Evanghelistul adaugă: Însă Maria păstra toate aceste lucruri și cugeta la ele în inima ei (Luca 2:19). Același Evanghelist, vorbind despre discuția Mariei cu Iisus la vârsta de 12 ani după vizita lor la Ierusalim cu ocazia Paștilor, își încheie relatarea cu cuvintele: Însă maica Lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei (Luca 2:51). Evanghelistul vorbește și despre înțelegerea importantei rolului ei în lume de către dreptul Iosif, logodnicul ei, ale cărui acțiuni erau de multe ori sub călăuzirea unui înger.

Atunci când ereticii și batjocoritorii refuză să recunoască pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu pe temeiul că Evanghelistul îi menționează pe „frații și surorile lui Iisus”, ei scapă din vedere următoarele lucruri menționate în Evanghelie:

a) În Evanghelii sunt menționați patru „frați” (Iacov, Iosif, Simon și Iuda) și de asemenea surori ale lui Iisus, cel puțin trei la număr, după cum se înțelege din cuvintele: …și surorile Lui, nu sunt ele TOATE cu noi? (Mat. 13:56).

b) Pe de altă parte, relatarea despre călătoria la Ierusalim cu Iisus la vârsta de 12 ani, acolo unde se menționează despre „rudeniile și cunoscuții” (Luca 2:44) printre care ei îl căutau pe Iisus, acolo unde se menționează de asemenea că Maria și Iosif călătoreau în fiecare an din îndepărtata Galilee până la Ierusalim, nu există nici un indiciu despre prezenta unor alți copii mai mici împreună cu Maria: rezultă deci că așa au trecut primii doisprezece ani din viața Domnului.

c) Atunci când, aproximativ la douăzeci de ani de la călătoria menționată mai sus, Maria stătea la piciorul crucii Domnului, ea era singură și a fost încredințată de către Fiul ei ucenicului Său Ioan; din clipa aceea ucenicul acela a luat-o acasă la el (Ioan 19:27). Evident, așa cum au înțeles și creștinii din vechime, Evangheliștii vorbesc fie de „semi-frați sau surori”, fie de veri.

* După Pr. Mihai Pomazansky, trad. Pr. Serafim Rose, Teologie Dogmatică Ortodoxă.

Nașterea fără de sămânță a lui Hristos poate și a putut fi respinsă numai de către cei care resping Evanghelia, în timp ce Biserica lui Hristos din vechime mărturisește pe Hristosul cel întrupat de la Sfântul Duh și din Maria Fecioara. Nașterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara era o piatră de poticnire pentru cei care voiau să-și zică creștini, însă nu voiau să se smerească și să caute curăția în viață. Viața curată a Mariei era o palmă pe obrazul celor care erau murdari în cuget și în fapte. Pentru a se da drept creștini, ei nu îndrăzneau să nege că Hristos s-a născut din fecioară, însă au început să afirme că Maria a fost fecioară numai până când l-a născut pe întâiul ei născut, Iisus (Mat. 1:25).

„După nașterea lui Iisus”, spune falsul învățător Elvidius în secolul 4, și mulți alții asemenea înainte și după el, „Maria și-a început viața de familia cu Iosif și a avut copii de la el, care sunt numiți în Evanghelie ca frații și surorile lui Hristos”. Însă cuvântul „până” nu înseamnă că Maria a rămas fecioară doar până la un moment dat. Cuvântul „până” și alte cuvinte similare deseori reprezintă veșnicia. În Sfânta Scriptură se spune despre Hristos: În zilele Sale dreptatea și pacea vor străluci, până când luna va fi luată de pe cer (Ps. 71:7), însă aceasta nu înseamnă că atunci când nu va mai fi nici o lună la sfârșitul lumii, dreptatea lui Dumnezeu va dispărea. Din contră, tocmai atunci ea va domni. Apoi, ce înseamnă: El va domni, până când va pune pe toți dușmanii Lui sub picioarele Sale? (I Cor. 15:25). Domnul va domni numai până când dușmanii Lui vor fi puși sub picioarele Lui?! David, în Psalmul 4, spune: Așa cum se uită ochii iubitei după iubitul ei, așa se uită ochii noștri după Domnul Dumnezeul nostru, până când El se va milostivi de noi (Ps. 122:2). Deci prorocul va avea ochii îndreptați spre Domnul numai până când va căpăta îndurare, apoi și-i va îndrepta înapoi spre pământ! (Fericitul Ieronim, „Despre Pururea Fecioria Mariei”). În Evanghelie Mântuitorul le spune Apostolilor (Mat. 28:20): Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul lumii. Deci după sfârșitul lumii Domnul se va depărta de ucenicii Lui, iar când aceștia vor judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel pe cele douăsprezece scaune de domnie, ei nu vor mai avea părtășia promisă cu Domnul? (Fericitul Ieronim, op. cit.)

În consecință, este incorect să credem că frații și surorile lui Hristos erau copiii Sfintei Fecioare Maria. Cuvintele „frate” și „soră” au câteva înțelesuri distincte. Semnificând uneori o anumită înrudire între oameni sau apropierea lor duhovnicească, aceste cuvinte sunt folosite uneori într-un sens mai larg, uneori într-un sens mai limitat. În orice caz, oamenii sunt denumiți frați și surori dacă au o mamă și un tată comun, numai un tată sau o mamă comună; dacă, având părinți complet diferiți, părinții lor (văduvi fiind) s-au căsătorit ulterior (frați vitregi) sau dacă părinții lor sunt rude apropiate. În Vechiul Testament, ajunși în Valea Sodomei, Avraam și Lot s-au despărțit. Acolo Avraam îl numește pe Lot „frate”, deși Lot îi era nepot de frate.

În Evanghelie nu se spune nicăieri că așa-numiții frați ai lui Iisus erau sau erau considerați copii ai Maicii Sale. Din contră, se știa că Iacov și ceilalți erau fiii lui Iosif, logodnicul Mariei, care era văduv și avea copii de la prima lui soție (Sf. Epifanie din Cipru, Panarion). La fel, sora Maicii Lui, Maria soția lui Cleopa, care stătea cu ea la piciorul crucii Domnului (Ioan 19:25) avea și ea copii, care, având în vedere rudenia apropiată, puteau foarte bine să fie denumiți frați ai Domnului. Că așa-numiții frați și surori ai Domnului nu erau copiii Maicii Sale se vede clar din faptul că Domnul, înainte de a muri, a încredințat-o pe Maica Lui ucenicului Său drag, Ioan. De ce ar fi făcut asta dacă ea ar mai fi avut și alți copii în afară de el? Ar fi putut aceștia să aibă grijă de ea. Fiii lui Iosif, presupusul tată al lui Iisus, nu se considerau obligați să aibă grijă de mama lor vitregă, sau cel puțin nu aveau pentru ea acea afecțiune pe care o au copiii naturali pentru părinții lor sau cum avea Ioan pentru ea.

Astfel, studiul atent al Scripturilor descoperă clar inconsistenta obiecțiilor împotriva pururea fecioriei Mariei și îi face de râs pe toți cei care învață altceva.

* După Sf. Ioan Maximovici, Venerarea ortodoxă a Mariei, Născătoarea de Dumnezeu.

Textul face parte din corespondența avută cu un protestant:

Răspuns la întrebările privind Matei 1:25:

Mai întâi trebuie să ne amintim că Biblia nu a fost scrisă în limbile moderne. Cuvântul tradus prin „până când” în acest verset este același cuvânt cu cel tradus prin „până la” la Matei 28:20: „…și iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

Urmând logica dvs., ar trebui să presupunem că aici se învață că după sfârșitul veacurilor Hristos nu va mai fi cu noi. Chiar și în românește, când spunem „Ion nu s-a pocăit până când a murit” – e evident că nici după moarte nu s-a pocăit.

Locul din verset citat de dvs. este clar. Nu lasă loc bănuielilor că Hristos ar fi fost rezultatul relațiilor dintre Fecioara Maria și Iosif - nu se afirmă nimic despre ce a urmat, nici într-un fel, nici într-altul.

Fericitul Ieronim a scris un tratat foarte detaliat asupra subiectului acesta, tradus în mai multe limbi – se numește „Pururea Fecioria Mariei”.

Această abordare nu numai că a fost susținută universal în Biserica primară, dar a fost susținută și de primii reformatori, cum a fost John Wesley.

Apropo, unde scrie în Noul Testament că Fecioara Maria și Iosif au depășit vreodată faza de logodnă? Biblia vorbește despre „logodnica” lui Iosif, dar nu menționează nimic peste aceasta.

Voi baptiștii nu sunteți familiarizați cu ceremonialul de logodnă, dar abordarea tradițională prevede că logodna acordă cuplului toate responsabilitățile căsătoriei, însă nici unul din privilegii. Odată logodiți, oricare poate rupe logodna printr-un divorț. Oricum, cuplul nu are voie să aibă relații maritale decât după ceremonialul de căsătorie.

Ca răspuns la întrebarea dacă nu cumva această învățătură dă slavă numai Fecioarei Maria și nu și lui Dumnezeu:

Această învățătură nu este ținută pentru a întări sfințenia Fecioarei Maria, ci datorită unicității și sfințeniei Fiului ei. Uitați-vă la următorul verset:

„Domnul mi-a vorbit: Această poartă va fi închisă și nu se va deschide, nici un om nu va intra pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea și apoi ea va fi închisă.” (Ezechiel 44:2).

Acesta a fost întotdeauna interpretat de Părinții Bisericii ca o trimitere la Fecioara Maria și la Întrupare. Atunci când ne gândim că Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu să ne închipuim că acest pântece va rămâne curat.

Concluzia la aceasta a fost învățătura consistentă și universală a Bisericii începând din vremea Apostolilor și până azi.

Aceasta nu înseamnă că sexul este ceva murdar, deși Apostolii învață că este mai bine să rămâi în feciorie și că numai cei care pot accepta o astfel de viață sunt chemați la aceasta. Cu siguranță, unii sunt chemați la o astfel de viață care este binecuvântată de Dumnezeu.

De ce avea nevoie atunci Fecioara de Iosif? Această întrebare se poate pune și dacă cineva crede că ea a avut alți copii ulterior – de ce avea ea nevoie de Iosif pentru a da naștere lui Hristos. Răspunsul este evident: ca regulă, fecioarele nu pot naște pe nimeni, iar Hristos ar fi crescut ca orfan dacă ar fi fost născut de o mamă singură.

Dumneavoastră întrebați: „Deci Iisus a fost născut în afara căsătoriei? De ce au călătorit împreună pentru recensământ? De ce se scrie la Luca 2:48: ‘Și când l-au văzut, au fost mirați; iar maica Lui i-a zis: Fiule, de ce ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău și cu mine te căutam’?”

As putea să vă întreb același lucru: De ce îl menționează ea pe Iosif ca tată al lui Hristos? Evident, nu pentru că era tatăl Lui adevărat. De ce au călătorit împreună pentru recensământ, când ei erau numai logodiți: „Să fie numărat cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată? (Luca 2:5). Credeți că s-au căsătorit în drum spre Betleem, deoarece e evident că nu erau atunci când au apucat într-acolo? Apoi, nu se spune că o astfel de căsătorie ar fi avut vreodată loc – ar fi fost jenant pentru ei ca la ceremonia de căsătorie să participe o femeie însărcinată sau o femeie care alăptează un copil. Așa cum am spus, logodna acordă toate responsabilitățile unei căsătorii, însă fără nici un privilegiu. Ea poate fi desfăcută numai printr-un divorț, deci într-un anume sens ei s-au căsătorit atunci când s-au logodit.

În Biserica Ortodoxă încă avem ceremonialul logodnei, însă, deoarece este foarte serios și este privit ca o căsătorie deși nu s-a consumat niciodată, aproape întotdeauna se face în zilele dinaintea ceremoniei de căsătorie.

Dumneavoastră spuneți: „Maria a avut alți copii. Iacov este numit fratele Domnului. Frații și surorile care au venit după Iisus când El învăța nu sunt veri, așa cum încearcă catolicii să arate, deoarece nu există nici un cuvânt în greacă pentru frate.”

Chiar credeți că Fecioara Maria avea o altă soră din aceeași părinți, pe care o chema tot Maria (Ioan 19:25)? De asemenea, dacă acești frați erau copiii lui Cleopa, fratele lui Iosif (așa cum arată Egesipus, istoricul creștin din Palestina secolului al doilea) și dacă Fer. Ieronim neagă că Cleopa ar fi murit și că Iosif i-ar fi luat pe soția și pe copiii fratelui său în îngrijirea sa (așa cum era obiceiul evreiesc), atunci acești copii ar putea fi foarte bine numiți frații și surorile Domnului nostru.

De asemenea, voi sublinia iarăși că Biblia vorbește despre Fecioara Maria și Iosif numai ca fiind logodiți. Cu excepția cazului în care s-ar fi căsătorit ulterior, ei aveau toate responsabilitățile unei căsătorii, însă ar fi păcătuit dacă ar fi avut relații matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii că ei erau numai logodiți atunci când au părăsit Nazaretul și când Fecioara era însărcinată. Credeți că s-ar fi putut căsători ulterior fără a fi mai întâi omorâți cu pietre?

Dumneavoastră spuneți: „Nu e nevoie să fii atât de specific. Nu este clar din mai multe locuri din Scriptură (Ioan 2:12; Matei 12:46; Marcu 3:31; Luca 8:19; în special Matei 13:55,56 și Marcu 6:3,4; etc.) că acolo se vorbește de copiii Mariei și ai lui Iosif?”

Ce faceți cu Maria care nu este mama lui Hristos, însă este sora Fecioarei Maria și pe deasupra mai are și copii cu aceleași nume ca frații lui Iisus? Ce faceți cu mărturia foarte timpurie a lui Egesipus care afirmă clar că frații Domnului erau copiii lui Cleopa, fratele lui Iosif, și ale soției acestuia, Maria?

Vezi Matei 27:56, Marcu 15:40, 16:1; Luca 24:10; Ioan 19:25; relatarea lui Matei despre Mara mama lui Iacov și a lui Iosif. Marcu vorbește despre Maria mama lui Iacov cel Mic și a lui Iese. Ioan vorbește despre „mama Lui și sora mamei Lui, Maria soția lui Cleopa”. Toate relatările o menționează pe Maria Magdalena separat iar Matei o menționează pe mama fiilor lui Zebedei (care nu putea fi măritată și cu Cleopa). Aceasta sugerează că Maria, nevasta lui Cleopa, care era sora Mariei, este mama lui Iacov, Iese, etc.

[Istoria bisericească a lui Eusebiu 3:11] „După martirajul lui Iacov și cucerirea Ierusalimului care a urmat imediat, se spune că acei apostoli și ucenici ai Domnului care mai trăiau s-au strâns laolaltă din toate părțile, împreună cu cei care erau rude ale Domnului după trup (din care majoritatea erau în viață), pentru a se sfătui cine este vrednic să-i urmeze lui Iacob. Cu toții l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbește și Evanghelia (de notat că Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, văr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese că era fratele lui Iosif”. (De observat că Egesipus era un istoric din Palestina secolului 2. Eusebiu păstrează câteva fragmente din lucrările lui, dat fiind că a avut acces la marea biblioteca din Cezareea și din Alexandria, ale căror cărți au fost în mare parte pierdute ulterior).

Câteva aspecte suplimentare despre acest subiect:

1) Apostolul Iacob, fiul lui Alfeu, nu este neapărat Iacob cel Mic. Ei nu sunt înrudiți în Evanghelii, deși această legătura ar putea fi posibilă. Iacob cel Mic era fiul lui Cleopa, însă, precum am citit eu despre aceasta, e posibil ca „Cleopa” să fie o transliterare elenizată a numelui aramaic „Calphi”.

2) Ieri am citat din Istoria bisericească a lui Eusebiu, în care apare un fragment din Sf. Egesipus. Ieri seara am căutat mai multe și iată ce am găsit:

„Unii dintre eretici au spus despre Simeon, fiul lui Cleopa, că ar fi din familia lui David și că ar fi creștin. Pentru aceste acuzații el a suferit martirajul la vârsta de 120 de ani, sub domnia lui Traian, când Aticus era consul în Siria. Autorul spune că, în timp ce se derula ancheta privindu-i pe cei care aparțineau seminției împărătești a iudeilor, chiar acuzatorii au fost condamnați că i-ar aparține acesteia. Se poate spune că Simeon a fost unul din cei care l-au văzut și l-au auzit pe Domnul, dat fiind vârsta lui înaintată și faptul că Evangheliile pomenesc pe Maria (soția) lui Cleopa, care, după cum a arătat deja narațiunea noastră, era tatăl lui. Același istoric menționează și pe alții care, făcând parte dintre așa-zișii frați ai Domnului, pe nume Iuda, a supraviețuit până în timpul aceleași domnii, după mărturisirea de credință pe care au dat-o în timpul lui Domițian, așa cum s-a arătat deja. El scrie astfel: Ei au venit atunci și au devenit conducătorii fiecărei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. După ce s-a stabilit liniștea în fiecare biserică, ei au rămas până în vremea lui Împăratului Traian; adică până când cel care se trăgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiți eretici și judecat împreună cu alții pentru același motiv înaintea consulului Aticus. A suferit prigoană multe zile și a mărturisit credința în Hristos astfel încât chiar consulul a fost peste măsură de uimit că un om bătrân de 120 de ani poate îndura atâtea chinuri. În cele din urmă a fost condamnat să fie răstignit....” [Sf. Egesipus [mort în 170 dH], Fragmente din cele cinci cărți ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Părinții Ante-Niceeni]

A se vedea și:

- Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 5 asupra Evangheliei Sf. Matei

- Sf. Gregorie de Nisa, Despre feciorie

- Textele pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului și pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului în Menaionul Praznicului. Aceasta este o comoară a teologiei dogmatice ortodoxe. Dacă cineva vrea să afle ce învață Biserica Ortodoxă despre anumite aspecte dogmatice, se poate obține o perspectivă bună prin consultarea textelor liturgice ale Bisericii. Într-un mod foarte real, ortodocșii își cântă teologia. Așa cum a scris Episcopul Kallistos: „Anumite doctrine, deși nu au fost niciodată definite, sunt ținute de Biserică dintr-o puternică convingere lăuntrică, într-un consens unanim, ceea ce este la fel de unificator ca și o formulare explicită. ‘Unele lucruri le avem din învățături scrise’, spune Sf. Vasile, ‘altele le-am primit prin Tradiția Apostolică în mod tainic; ambele au aceeași putere în ceea ce privește evlavia.’ Această Tradiție interioară ‘transmisă nouă în mod tainic’ este ținută mai presus de toate în închinarea Bisericii. Lex orandi lex credendi: credința noastră se exprimă prin rugăciunile noastre. Ortodoxia a făcut puține definiri explicite ale Euharistiei și ale altor taine, ale lumii ce va să vină, privind pe Maica Domnului, pe sfinți și pe cei adormiți: credința noastră în aceste privințe este conținută în principal în rugăciunile și în imnele folosite la slujbe.”

Credința noastră Apologetică