Mormonii

Istoria și doctrina mormonilor

În America, secolul 19 a fost secolul nebunilor (și al escrocilor) religioși. În timp ce în Europa piața religioasă locală era deja așezată, contextul social, politic și economic de peste ocean a favorizat o efervescență religioasă cu apariția unei puzderii de inovatori care reușeau să atragă creduli în noile lor „biserici”. Ca să înțelegem acest context, Statele Unite erau o țară nouă (mai puțin de o sută de ani de la independență), o societate fără rădăcini și tradiții (o lume pestriță formată din imigranți de diferite facturi, limbi și culturi) și, mai presus de toate, o dorință a tuturor de a propăși în această Lume Nouă, economic sau altfel. În est erau vechile colonii care purtau în ele o urmă de europenism moștenit de la britanici, însă centrul și vestul Americii erau zone care atrăgeau dezmoșteniți, aventurieri, infractori și escroci religioși.

Pe fundalul trezirilor religioase cu predicatorii ambulanți din secolul 18, în secolul 19 au apărut alți inovatori care, cu Biblia în mână, lansau idei religioase care de care mai năstrușnice. Privind la aberațiile religioase apărute în epocă și devenite astăzi „biserici”, e greu de spus dacă acei inovatori au suferit de auto-înșelare sau dacă i-au înșelat cu bună știință pe cei din jur.

Noile secte nu se limitau la misionarism în lungul și de-a latul țării, dar în scurt timp au început să-și trimită misionarii și în Europa, unde neoprotestanții locali s-au văzut provocați de un nou val de „reformă”, de data aceasta mult mai fragmentată, diversă și năucitoare în ceea ce privește originalitatea ideilor religioase.

Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile, popular numită „mormonă”, este un amestec exotic de învăţături şi practici neoprotestant şi inovaţii ale conducătorilor organizaţiei, numiţi „profeţi”. Numărul membrilor este în prezent de aproape 13 milioane, răspândiţi în întreaga lume.

Istorie

Joseph Smith, întemeietorul sectei, s-a născut în 1805 într-o familie săracă din estul Statelor Unite. Tatăl lui făcea mari eforturi să le asigure un trai decent. Alături de alţi bărbaţi de condiţie foarte modestă, lucrul la care se pricepea cel mai bine era să caute comori legendare rămase de la vechi triburi de indieni. În regiunea în care locuia familia Smith circulau legende despre străvechi triburi de indieni care îşi îngropaseră comorile acolo, şi nu putini erau cei care scormoneau dealurile după astfel de cufere.

Pe lângă legendele despre comori care aşteaptă să fie găsite, America rurală din vremea lui Joseph Smith era preocupată şi de originile amerindienilor, una dintre teoriile epocii fiind că aceştia ar fi descendenţii celor zece triburi pierdute ale lui Israel. Ideea era dezvoltată în scrierile unor autori de senzaţie care involuntar au pregătit terenul fabulaţiilor de mai târziu ale „profetului” Smith.

În noaptea de 21 septembrie 1823, pe când avea 17 ani, Smith a pretins că a avut o vedenie în care un înger pe nume Moroni i-a destăinuit unde poate găsi nişte plăci de aur care alcătuiau o carte conţinând „Evanghelia veşnică desăvârşită”, dată de Iisus Hristos vechilor locuitori ai Americii, printr-un profet străvechi pe nume Mormon. A doua zi, Smith ar fi găsit plăcile îngropate într-o cutie de piatră în coasta unui deal de lângă casa familiei. Moroni nu l-a lăsat pe Smith să ia plăcile decât pe data de 22 septembrie 1827.

Cu nouă luni înainte de această dată, Smith se mutase cu o anume Emma Hale în casa tatălui acesteia din Pennsylvania. Acolo el a început să traducă plăcile cu pricina, dintr-o limbă numită de el „egipteana reformată” (o limbă inexistentă), cu ajutorul a două „pietre magice”, Urim şi Turim, prinse sub forma unor ochelari, găsite alături de plăci tot în cutia de piatră. De altfel, Smith umblase cu pietre magice și înainte de vizita îngerului, folosindu-le împreună cu tatăl său la căutarea de comori.

Un fermier bogat din New York, pe nume Martin Harris, care își schimbase religia de cinci ori până atunci și care poseda el însuși o imaginație foarte bogată, s-a arătat interesat de ideile lui Smith şi a finanţat publicarea cărţii, nu înainte de a încerca să-i verifice autenticitatea. Pentru aceasta, el a dus copiile făcute de Smith după plăcile de aur la profesorul Charles Anthon de la Universitatea Columbia.

În urma întâlnirii cu Martin Harris și a cercetării copiilor prezentate de acesta, profesorul Anthon a declarat:

„Examinând lucrarea în cauză, mi-am dat seama cu uşurinţă că este vorba de o înşelătorie sau de o farsă. Auzind însă de pretenţiile financiare ale proprietarului acestor scrieri (Smith) fată de fermier, am început să înţeleg că era vorba de un plan pentru a-l înşela pe ţăran şi a-i lua banii...

Lucrarea era de fapt o singură mâzgălitură, constând din caractere deformate dispuse pe coloane. Litere greceşti şi ebraice, cruciuliţe şi înflorituri, litere romane inversate sau aşezate în poziţie orizontală, toate acestea erau aranjate pe coloane perpendiculare şi totul se sfârşea într-o formă rudimentară de cerc segmentat, copiat evident după Calendarul Mexican al lui Humboldt, dar aranjat în aşa fel încât să nu fie trădată sursa provenienţei lor.”

Avertizarea profesorului a fost ignorată de fermier, care şi-a ipotecat casa pentru a obţine banii necesari publicării, la data de 26 martie 1830, a Cărţii lui Mormon.

Smith nu a arătat nimănui plăcile de aur de pe care ar fi tradus cartea, cu excepția familiei sale și câtorva prieteni care au deținut funcții în noua sectă și care au declarat oficial că ar fi văzut plăcile. În timp, martorii prieteni s-au certat cu Smith pe funcții, au plecat și și-au înființat propria „biserică”, tot de inspirație mormonă. La scurt timp de la publicarea cărții, Smith a pretins că același înger Moroni l-a vizitat din nou și i-a luat plăcile, neexistând nici o probă pentru verificarea autenticităţii textului şi a relatării lui Smith.

Imediat după publicarea cărţii, Smith înfiinţează „Biserica lui Iisus Hristos”, schimbându-i la scurt timp numele în „Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile”. Primii membri ai noii „biserici” au fost chiar rudele sale, aceştia botezându-se reciproc şi împărţind între ei funcţiile de conducere ale noii grupări religioase. Oficial, la porunca aceluiaşi înger vizitator, misiunea era aceea de a reforma Biserica.

În 1842, Smith este iniţiat în masonerie, ca numai după o zi să devină Maestru Mason. Tatăl şi fratele său erau deja masoni dinaintea vizitei „îngerului Moroni”. La scurt timp după aceea, Smith creează ritualurile pentru templele mormone, copiindu-le îndeaproape pe cele masonice. Din acest motiv, timp de mulţi ani, Marea Lojă din Utah (francmasoni) i-a considerat pe mormoni ca fiind o Lojă clandestină. De altfel, primii cinci lideri ai sectei au fost ei înşişi francmasoni.

La moartea lui Smith în 1844, omorât împreună cu fratele lui de către o gloată revoltată de intrigile economice şi politice puse la cale de mormoni, fiul cel mare al lui Smith avea numai 11 ani şi era prea tânăr pentru a prelua conducerea sectei. Atunci s-au ivit mai mulţi pretendenţi la succesiune, iar unii dintre ei au format grupuri care ulterior s-au desprins din secta condusă, după Smith, de Brigham Young. Dintre cele aproximativ 20 de grupuri dizidente, cel mai mare grup este „Comunitatea lui Hristos” (numită iniţial „Biserica Reorganizată a Sfinţilor din Ultimele Zile”), structură organizată oficial în 1860 când fiul cel mare al lui Smith, Joseph Smith III, major acum, a decis preluarea conducerii acestui grup. Această dizidență a respins practicile poligamice şi alte inovații teologice ale sectei principale, şi număra la sfârşitul anilor 1990 aproximativ 250.000 membri în întreaga lume.

Ramura numită „Biserica Fundamentalistă a Sfinţilor din Ultimele Zile” numără câteva zeci de mii de membri şi continuă să practice poligamia asemenea „profetului” Smith. Aceştia consideră că renunţarea la poligamie s-a făcut în urma presiunilor politice, nicidecum în urma poruncii lui Dumnezeu. Membrii acestei ramuri mormone au frecvent probleme cu legea, fiind acuzaţi de relaţii sexuale cu minore (în urma „căsătoriilor” lor multiple).

Mormonii sunt obligaţi să doneze sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Potrivit datelor oficiale, secta mormonilor este un gigant financiar, dispunând de proprietăţi pe toate continentele şi vehiculând sume uriaşe de bani în scopuri de profit şi propagandistice.

Toţi tinerii mormoni în vârstă de 21 de ani, fete sau băieți, efectuează un stagiu de 2 ani de misionarism într-o ţară stabilită de Profet. Ei sunt uşor de recunoscut pe străzi după îmbrăcămintea identică (cămaşă albă şi pantaloni negri pentru băiet şi cămaşă şi fustă lungă pentru fete, la care se adăugă un ecuson negru cu numele misionarului). Toţi băieţii devin prezbiteri la vârsta de 21 de ani. Mulţi dintre ei, plecaţi pentru stagiul de misionarism, nici nu au citit Biblia, Cartea lui Mormon fiind cea cu adevărat importantă pentru ei. În ciuda nenumăratelor modificări ale textului iniţial, conducătorii sectei consideră Cartea lui Mormon ca fiind mult mai valoroasă decât Biblia. Ezra Taft Benson, un Profet din trecut al sectei, afirma: „Alături de Duhul Domnului, Cartea lui Mormon este unicul mare instrument pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a converti lumea”. În acelaşi articol este citat apostolul mormon Buce McConkie: „Vor fi mai mulţi oameni mântuiţi în împărăţia lui Dumnezeu, de zeci de mii de ori mai mulţi datorită Cărţii lui Mormon decât datorită Bibliei” (The Ensign, pag. 7, noiembrie 1984).

Cartea lui Mormon - un alt Testament despre un alt Iisus Hristos

Cartea lui Mormon este produsul imaginației „profetului” Joseph Smith care a preluat elemente din legendele locale despre comori ale vechilor triburi de indieni, la care a adăugat fabulații religioase cu îngeri, vedenii și profeții pretins dumnezeiești.

Astfel, în vremea regelui Iezechia din Israel (aprox. 600 îH), evreul Lehi primeşte poruncă de la Dumnezeu să conducă un mic grup de oameni într-o aventură maritimă către continentul american.

Ajunși aici, Lehi şi ai săi dau naştere unei civilizaţii prospere care acoperă America Centrală cu orașe și temple. Printre altele, în numai 19 ani, ei construiesc un templu asemănător templului din Ierusalim. Este inexplicabilă această reușită arhitecturală - pe timpul lui Solomon, construirea templului din Ierusalim a durat şapte ani şi a necesitat aproape 200.000 de muncitori, meşteşugari şi supraveghetori.

La numai 30 (treizeci) de ani de la sosirea în America, marea civilizație se împarte în două tabere rivale – nefiți și lamaniți (după numele liderilor lor – Nefi și Laman). În urma războiului civil, civilizaţia decade. Lamaniții îi extermină pe nefiți; lamaniții sunt strămoșii actualilor amerindieni.

În timp ce, la Ierusalim, Fiul lui Dumnezeu moare răstignit pe Cruce şi învie mântuind lumea, profeţii civilizaţiei de pe continentul american au vedenii despre cele petrecute la Ierusalim, pe Golgota. După înviere, Hristos se arată şi lor, dându-le şi învăţături mai precise decât cele din Sfânta Scriptură a creştinilor.

Mormon, unul dintre profeţi, culege toate relatările istorice şi religioase ale poporului său şi le aşează într-o carte din plăci de aur pe care o îngroapă pentru 1500 de ani, când va fi adusă la lumină de... Joseph Smith.

Aceasta este pe scurt povestea Cărţii lui Mormon. Toate informații geografice, etnice și lingvistice din Cartea lui Mormon sunt contrazise de știință. În ciuda eforturilor arheologilor mormoni, nu s-au putut găsi sau identifica orașele și templele civilizației din carte. Amerindienii de astăzi, presupuși urmași ai lamaniților, nu sunt înrudiți între ei și nici un trib nu vorbește vreo limbă de origine semitică. Cercetările arată că amerindienii sunt înrudiți cu populațiile din zona Asiei de est, care au venit în America prin strâmtoarea Bering. Mai mult, multe animale și fructe sau recolte din Cartea lui Mormon nu au existat în America înainte de sosirea conchistadorilor.

Pe lângă „Cartea lui Mormon”, secta foloseşte şi „Doctrine şi legăminte” (138 de revelaţii şi alte afirmaţii aparţinând în majoritate lui Joseph Smith) şi „Perla de mare preţ” (alcătuită în 1842 ca o colecție de scrieri mai mici). Afirmaţiile din toate aceste cărţi sunt subiect de interpretare şi extindere de către liderii sectei, despre care se crede că primesc revelaţii şi inspiraţii suplimentare. În ceea ce priveşte Sfânta Scriptură, mormonii cred în ea „doar în măsura în care este tradusă corect” (Articole de credinţă r. 8) şi de aceea folosesc varianta „revizuită” de Smith în care, de exemplu, la capitolul 50 din cartea Facerii, este adăugată următoarea „profeţie”:

„Și acel vizionar pe care îl binecuvântez... numele lui va fi Iosif (Joseph), după numele tatălui său... iar lucrurile pe care le va face Domnul prin mâna lui vor aduce poporul Meu la mântuire.”

Acest gen de excepţii le permit mormonilor să respingă, să adauge şi să modifice orice pasaj din Scriptură care nu corespunde învăţăturilor lor. În acest sens, șeful sectei are statut de „profet”.

Există numeroase diferenţe între prima versiune şi versiunea de azi a Cărţii lui Mormon. Pe lângă greşelile de gramatică provenite de la Smith şi scribul său, au fost eliminate şi repetiţiile care vădeau ticurile verbale ale lui Smith - foarte multe fraze începeau cu „Şi s-a întâmplat că...”, iar expresia „cu alte cuvinte” apărea într-un număr deranjant de mare.

Învăţăturile mormonilor

Ereziile mormonilor sunt blasfemii crunte la adresa Sfintei Treimi și a voii lui Dumnezeu față de omenire.

Potrivit lor, istoria lumii începe cu un Tată ceresc şi o Mamă cerească, ce au mai mulţi copii. Unul dintre ei, pe nume Elohim, este trimis pe Pământ unde se întrupează sub numele de Adam. Alături de acesta vine, din ceata aceloraşi dumnezei, Eva. Cei doi, deveniţi astfel primii oameni, primesc poruncă de Sus să nu mănânce dintr-un pom. Satana este cel care o convinge pe Eva să mănânce din pom, deschizându-i astfel mintea că şi oamenii pot deveni dumnezei. Astfel, gestul Evei a reprezentat o cădere în sus, în sensul că ea a fost luminată şi a primit astfel revelaţia despre posibilitatea accederii la statutul de dumnezeu – un lucru bun şi de dorit.

În urma păcatului primordial, în cer are loc un consiliu al dumnezeilor, unde Iisus şi fratele său Lucifer se ceartă pe cine va merge să mântuiască lumea. Lucifer este mânat de mândrie şi în felul acesta îşi pierde harul, devenind un înger rău. El şi ceata lui sunt alungaţi din cer. Cei care au fost de partea lui Lucifer se întrupează pe pământ în oameni cu pielea neagră, aceasta fiind explicaţia mormonilor pentru existenta rasei negre. Până în anul 1978, mormonii au considerat în mod oficial că negrii sunt „dezgustători, murdari şi leneşi”. În acel an, în urma unei „revelaţii” a profetului-şef, şi-au schimbat optica şi au început să atragă şi negri în secta lor.

Maria, o tânără din poporul Israel, este vizitată de un înger şi, în urma relaţiilor intime dintre cei doi, se naşte Iisus-omul. Ajuns la maturitate, acesta și ia trei soţii: Maria, Marta şi Maria-Magdalena, fapt ce i-a îndreptăţit pe mormoni să practice poligamia până la sfârşitul secolului 19. De altfel, sexualitatea ocupă un rol important în doctrina mormonilor, ea ţinând nu numai de omenesc, ci şi de lumea cerească, spiritele preexistente ce se întrupează în oameni fiind rodul dragostei nenumăratelor duhuri cereşti.

Iisus este omorât de iudei şi, după înviere, se înalţă la cer şi devine dumnezeu peste planeta Pământ. Celelalte planete din univers, dacă sunt populate de civilizaţii, au propriul lor dumnezeu.

Fiecare om, dacă trăieşte potrivit învăţăturii sectei mormonilor, poate ajunge dumnezeu peste o planetă. Normele de viață ale sectei sunt stabilite de conducători până în cele mai mici detalii, existând o lungă listă de NU FACE, care include şi consumul de ceai negru sau cafea. Mormonii pun mare accent pe sănătatea trupului, aceasta influenţând mântuirea lor. Considerând că consumul anumitor produse le poate influenta discernământul spiritual, mormonii nu se împărtăşesc cu pâine şi vin, ci cu pâine şi apă.

O învăţătură mai puţin oficială a sectei, dar susţinută de unii lideri foarte respectaţi, este aceea că anumite păcate nu pot fi iertate în numele lui Iisus Hristos. Singura ansă a omului respectiv este ca acesta să-şi verse sângele (să se sinucidă), în speranţa că sângele lui va fi primit ca o jertfă şi el va fi astfel iertat de Dumnezeu. Joseph Smith, fondatorul sectei, susţinea că „există anumite păcate atât de grave, încât depăşesc puterea spăsitoare a lui Hristos. Cei ce comit astfel de păcate, chiar dacă se pocăiesc, nu se vor putea curăţi de ele prin sângele lui Hristos. De aceea, singura lor speranţă este să-şi verse propriul sânge spre ispăşire, pe cât posibil, spre binele lor” (Doctrinele mântuirii, vol. 1, pag. 135). Potrivit acestei învăţături, Smith a afirmat la un moment dat că el nu l-ar spânzura pe criminal, ci „l-ar împușca sau i-ar tăia capul şi ar stropi pământul cu sângele lui, pentru ca aburii să se înalțe la Dumnezeu” (Istoria documentară a bisericii, vol. 5, pag. 296). Deşi Smith a murit înainte să apuce să transforme această nebunie în lege, urmaşii lui au introdus în constituţia statului Utah, unde se află şi în ziua de astăzi, prevederea că un condamnat la moarte prin împuşcare poate alege să se sinucidă, „aşa cum cere legea lui Dumnezeu”. Deşi unii lideri mormoni afirmă că aceasta nu este o învăţătură oficială a bisericii lor, al zecelea profet al sectei, J. Smith, a declarat că „aceasta este învăţătura propovăduită de Joseph Smith iar eu o accept” (ibid., pag. 134). După părerea aceluiaşi ereziarh, respectiva idee s-ar regăsi în toate scripturile mormone şi chiar şi în Sfânta Scriptură (ibid., pag. 135).

O altă adaptare a „voii lui Dumnezeu” la condiţiile de pe teren a fost legată de interdicţia mormonilor de a bea Coca-Cola. În fața acestui refuz, firma Coca-Cola a ameninţat statul Utah, mare producător de zahăr, că va cumpăra zahăr din alte surse. Prompt, Profetul mormon a primit înştiinţare de la Dumnezeu că a bea Coca-Cola nu este păcat.

Fiecare mormon și face un titlu de cinste din identificarea strămoşilor, mergând înapoi în timp cât se poate de mult. Învăţând botezul pentru mori, în scopul includerii acestora post-mortem în secta lor, mormonii se botează repetat, pentru fiecare strămoş identificat în arborele genealogic al familiei.

Mormonii au săli de adunare în care se strâng duminică de duminică. În afară de acestea există şi temple în care se oficiază diferite ceremonii religioase de inspiraţie masonică (satanică), folosind o mulţime de simboluri, jurăminte şi gesturi din arsenalul francmasoneriei.

Una dintre aceste ceremonii este „legarea căsătoriilor pentru veşnicie”. Cei doi soţi se prezintă în fața unui prezbiter care, în urma invocării unor puteri cereşti, îi declară pe cei doi căsătoriţi şi în viața de după moarte. Aceasta bizarerie îl duce pe un nemormon cu gândul la cuvintele Mântuitorului din Sfânta Scriptură, potrivit cărora în Cer nu există căsătorii. Pentru mormoni însă, respectiva învăţătură este cât se poate de normală, ea fiind promovată de Cartea lui Mormon care are întâietate fată de Biblie.

Poligamia

Poligamia a fost iniţiată şi practicată, mai întâi în ascuns, apoi pe faţă, de însuşi fondatorul sectei, Joseph Smith. După începuturile personale, acesta le-a dezvăluit apropiaţilor săi că Dumnezeu i-ar fi poruncit să-şi ia mai multe neveste pentru a se înmulţi şi a popula pământul. Treptat, practica a fost adoptată de tot mai mulţi mormoni, fiind considerată a fi o poruncă de la Dumnezeu.

Al doilea „profet” al sectei, după omorârea lui Smith de către o gloată revoltată de practicile poligamice ale mormonilor, a fost Brigham Young. De-a lungul vieții, acesta a avut 27 de neveste de la care a primit 56 de copii. Alungaţi din estul Statelor Unite din cauza practicilor lor, mormonii au fost conduşi de Young într-o lungă pribegie până în zona Marelui Lac Sărat, unde au întemeiat oraşul Salt Lake City şi ulterior Statul Utah.

Spre sfârşitul secolului 19, primirea statului Utah în confederaţia Statelor Unite ale Americii era blocată din cauza legislaţiei locale, creată de mormoni, care permitea poligamia. În fața acestui blocaj politic, Profetul a primit o revelaţie de la Dumnezeu privind abandonarea acestei practici. Totuşi, poligamia continuă să fie practicată astăzi de unele dintre grupările mai mici desprinse în secolul 19 din secta principală.

Această sectă a pătruns şi în România după lovitura de stat din 1989. Potrivit estimărilor proprii, secta are în România aproximativ 2.000 de membri, dintre care numai 300 sunt activi. Misionarii refuză să vorbească cu cei neiniţiaţi despre învăţăturile lor, explicând că acestea necesită o pregătire prealabilă pentru înţelegerea lor. O modalitate folosită de ei pentru atragerea de noi membri este organizarea de cursuri gratuite de limba engleză, cărora le fac publicitate prin afişe lipite în locuri publice.

Înapoi la Sectologie