Familia și multinaționala

Bogdan Mateciuc, 9 octombrie 2014

 

Fiind implicat în societatea civilă în domeniul promovării valorilor familiei, am participat la diferite dezbateri și am auzit numeroase opinii pe tema amenințărilor la adresa familiei și instituției căsătoriei.

Văd două categorii de amenințări la adresa familiei. Prima ține de o mentalitate sau viziune generală anti-familie, care se răspândește asemenea unei pete de petrol și care se auto-întreține prin mesaje constante,mai mult sau mai puțin conștiente, diseminate în spațiul public. Această mentalitate popularizată constant este definită prin întrebări de genul „De ce să ne căsătorim, când putem trăi împreună pe baza iubirii și a respectului reciproc?” sau „Ne leagă o hârtie?”. Este o mentalitate de tipul „De ce nu?”, care lasă ușa deschisă pentru tot felul de experimente, inclusiv în domeniul aberațiilor (incest, pedofilie, homosexualitate...).

Cealaltă categorie de amenințări la adresa familiei este o sumă de situații punctuale pe care le întâlnim zilnic în diferite domenii ale vieții social-economice. Voi analiza în cele ce urmează situația tânărului saua tinerei care lucrează într-o multinațională sau într-o firmă mare.

Pentru mulți absolvenți de liceu sau facultate, a lucra într-o companie multinațională reprezintă un vis. Există un miraj publicitar la adresa unor nume mari cum ar fi Renault, Orange, Vodafone, Siemens, E.ON..., iar tinerii își formează impresia că a lucra într-o asemenea companie e un fel de „a-l prinde pe Dumnezeu de picior”. De fapt, a reuși să intri într-o multinațională îți creează, cel puțin teoretic, șansele dezvoltării unei cariere, al avansării profesionale și a unui câștig salarial în creștere. De asemenea, o companie mare este mai stabilă decât o firmă mică cu un portofoliu limitat de clienți, care este mai supusă fluctuațiilor pieței și deci crizelor. Însă această stabilitate și șansă de carieră într-o multinațională au un preț.

Programul de lucru. Deși oficial programul de lucru este de la 9.00 la 17.00, șeful sau directorul tău stă mereu peste program, iar asta pune presiune pe tine ca să faci la fel. De asemenea, dacă unii dintre colegii tăi stau peste program, nu dă bine ca tu să te ridici și să pleci acasă atunci când s-a terminat programul oficial. Deși rareori șefii admit asta, ei chiar îi evaluează pe subordonați după criteriul rămânerii peste program. În limbaj corporatist, așa ceva se cheamă „dedicare” sau „interes dat firmei”. Deci cine rămâne constant peste program este văzut ca un om muncitor, care se zbate pentru firmă. Nimeni nu își pune problema că poate cei ce rămân peste program sunt ineficienți și nu pot termina lucrul în timpul normal.

Această presiune de a rămâne peste program are directă legătură cu timpul rămas pentru viața personală, pentru a-ți face cunoștințe noi sau pentru familia ta. Dacă ai apucat să te căsătorești și să ai copii, copiii tăi cresc singuri, alături de bona, bunici sau străini.

Obligațiile personale. Peste jumătate dintre managerii din corporații nu au familie; sunt divorțați sau trăiesc în concubinaj, după ce familia lor s-a făcut praf. Cine lucrează într-o multinațională îmi va da dreptate. În unele cazuri, conducerea firmei are o preferință directă pentru cei necăsătoriți, care nu au obligații personale, care pot sta peste program și care pot pleca oricând în delegații. Acum câțiva ani, o companie din România le întreba pe tinerele venite la un interviu dacă intenționează să rămână însărcinate în viitorul apropiat. Treaba a ieșit la iveală ca o discriminare a celor ce voiau să-și întemeieze o familie și să crească copii. Compania le evita și le discrimina pe tinerele care aveau o mentalitate pro-familie.

Stresul. Politica de obiective și performanțe personale, concurența acerbă între angajați în fața șefului și uneori problemele de management personal fac ca angajatul dintr-o multinațională să fie foarte stresat. Sloganul cu „Lasă-ți grijile de la serviciu la ușă, când vii acasă” sună drăguț, dar acest lucru este imposibil. Mintea angajatului stresat macină permanent probleme de la serviciu, griji mai mult sau mai puțin întemeiat legate de cum va reacționa șeful într-o anumită situație incertă, despre presupusele săpări din partea unui coleg, despre amenințările la adresa postului și despre alte can-canuri care caracterizează viața într-o multinațională.

Când vine acasă la familia lui, mintea acelui om e în altă parte. Face eforturi să se deconecteze de la treburile profesionale, însă nu o poate face. Este stresat, țipă la copii fără motiv, este intolerant cu soția și doarme prost noaptea din cauza șefului. Se trezește cu două ore înainte să sune ceasul deșteptător, gândindu-se – fără să vrea – cum se va termina o anumită situațe de la serviciu.

Din aceste motive, mintea și energiile sufletești ale angajatului sunt tot mai absorbite de lumea de la serviciu, în timp ce grija și timpul pentru familie sau măcar pentru a cunoaște pe cineva au de suferit.

Pentru tânărul sau tânăra creștină, provocările dintr-o multinațională sunt și mai complexe, iar parcursul profesional este marcat de dilema unde începe și unde se termină compromisul între credința personală și ce îi cere compania.

Compania îi cere să se integreze și să se poarte într-un anumit fel. Trebuie să fi conform. Să porți măști, să-ți cizelezi postura, reacțiile, vorbirea și chiar privirea. Să arăți că îți dai interesul (prin a rămâne peste program, de pildă), să fi proactiv. Să participi la petrecerile firmei, dintre care cea mai importantă e petrecerea de Crăciun care este mereu în Postul Crăciunului. Aici majoritatea vin din obligație - pentru că așa trebuie - nu pentru că se simt bine în acea mizanscenă. Nu de puține ori ți se cere să îl minți pe un client. Simți nevoia să plătești cu aceeași monedă, de exemplu unei colege care ți-a furat munca și s-a lăudat cu ea în fața șefului. Orientarea către rezultate, performanță și cifre generează la nivelul tuturor o psihoză a performanței, ceea ce scoate la iveală caracterul adevărat al omului și îi transformă pe angajați în fiare. Ce este interesant și totodată tragic este faptul că „fiara” nu sesizează acest lucru, pentru că totul este justificat cu voce tare sau la nivelul conștiinței prin sloganuri heirupiste și dorințe individuale de urcare pe scara ierarhică.

Toată această piesă de teatru îl epuizează pe un om normal. El nu mai are energie pentru lumea din afara companiei și nici pentru familia sa. Dacă își învață bine rolul și performează, va căpăta un salariu bun, din care o parte se va duce pe pensia alimentară sau pe medicamente pentru ulcer.

Viața în multinațională este o provocare, căreia puțini îi fac față. Cei mai mulți sunt înghițiți de multinațională, își sacrifică viața personală și sănătatea, până în ziua în care multinaționala îi scuipă afară și îi înlocuiește cu piese noi, cu absolvenții cu CV-ul gol, dar proactivi și dornici de afirmare, așa cum erau și ei acum 10-20 de ani.

înapoi