Bogdan Mateciuc, 1 iulie 2004

Împărtirea atitudinilor politice în "dreapta" si "stânga" este depăsită. Sunt multe cazuri de partide social-democrate (de stânga) care au adoptat măsuri liberale si partide de dreapta care au unele viziuni socialiste. În plus, clasificarea este relativă. Un partid va fi catalogat ca "extrema dreaptă" atât timp cât la dreapta lui nu se mai află nimeni. Dar atunci când acolo apare totusi o formatiune politică, fosta "extremă dreapta" devine "centru-dreapta", desi în programul ei politic nu s-a schimbat nimic.

În locul acestei împărtiri superficiale, propun o împărtire simplificată, pe baza principiului national.

Aici avem întâi partidele "nationale" sau "nationaliste". Termenul "nationalist" a fost discreditat în ultima vreme de cei care nu sunt nationalisti; a fost identificat cu "extremismul", dar vom vedea mai încolo cine sunt cei care critică nationalismul.

A fi nationalist înseamnă a simti "national", a avea o constiintă de grup a neamului tău si a locului tău de bastină. A fi nationalist înseamnă a stii să delimitezi si să păzesti ce este al tău, care te defineste pe tine. A fi nationalist înseamnă a sta drept atunci când discuti cu străinii, a avea o personalitate natională în relatia cu acestia.

Nationalismul este în mod eronat "dreapta". Unele state comuniste au avut guverne cât se poate de nationaliste. Iugoslavia, de pildă, nu a acceptat înhămarea la căruta sovietică si a dus permanent o politică de independentă fată de URSS. La rândul lui, Ceausescu a avut în 1968 - momentul invadării Cehoslovaciei - o sclipire de nationalism si a afirmat independenta României fată de blocul comunist în această problemă. Anii '70 au fost marcati de o anumită independentă a politicii externe a României socialiste, o dezghetare a relatiilor cu Occidentul, separat de restul blocului comunist. Înainte însă de perioada comunistă, o atitudine relativ nationalistă au avut Partidul National Liberal, cu a sa celebră politică "prin noi însine". Nationalist a fost si Partidul National al lui Ion Mihalache, care activând în Transilvania, a lucrat la unirea provinciei cu restul României. Miscarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu a fost însă cea care a cristalizat notiunea de nationalist - acesta fiind unul pentru motivele pentru care este atât de criticată astăzi, când la modă nu mai este Natiunea, ci Uniunea (Europeană).

Astăzi, multe - dacă nu majoritatea statelor occidentale - sunt sau promovează atitudini nationaliste. Dintre acestea, pe locul întâi se află Statele Unite. Cultul natiunii americane, al drapelului SUA, al superioritătii americane (cu repercursiuni nefaste la nivel international), al produselor Made in USA - toate acestea sunt atitudini nationaliste, desi americanii au grijă să nu folosească acest termen. Remarcabilă e perversitatea administratiei americane, care foloseste eticheta de "nationalist" pentru a blama toate partidele si atitudinile politice din statele care încearcă să ducă o politică independentă de "sugestiile" SUA.

Transferurile si achizitiile (privatizările) de întreprinderi din Europa Occidentală se fac cu o preferintă declarată pentru companiile locale, în defavoarea celor străine.

Alternativa la Nationalism este Pupincurismul. Termenul se explică singur si nu este doar un termen hazos. El reprezintă pe toti politicienii si curentele politice (de dreapta sau de stânga) care neglijează aspectul national în administrarea tării, alegând în mod orbeste să asculte de străini si de legi făcute de străini.

Politicianul pupincurist acceptă tot ce doresc străinii să impună tării lui - măsuri politice, economice si legi. "Multumită" politicienilor pupincuristi, un popor ajunge a se conduce nu după legi făcute de el, potrivit cu obiceiurile lui, ci după legi dictate de altii. Această actiune se numeste "armonizarea legislatiei". În casă la mine mobila, covorul si tot ce am nu mai stau unde doresc si unde imi place mie, ci unde hotărăste Asociatia de Locatari. Desi pupincuristii de la Bucuresti si clica de la Bruxelles resping vehement această comparatie, sistemul seamănă foarte mult cu internationalismul comunist.

Pupincuristul nu stie să spună NU la cererile străinilor. El este vrăjit si doreste si el să stea la masă cu acei străini. Îsi face un ideal din aceasta. În micimea lui, statul la masă cu acei străini, la care el priveste în sus, constituie accederea într-o fază superioară a existentei sale. Pupincuristul dă bucuros din coadă si se gudură pe posturile tv nationale atunci când străinul îi promite că la toamnă va primi si el un os albastru. Osul albastru însă, fie el si cu stelute galbene, nu face si sângele albastru. Venali, străinii din jurul mesei cu stegulet albastru se pricep să adulmece predispozitia spre pupincurism a "candidatului la aderare" si profită pentru a strânge tare seaua pe spinarea acestuia.

înapoi