Odaia de Sus

Asa-zisa "Biserică Nou-Apostolică" a aparut în urma desprinderii unei ramuri din "Comunitatea religioasa catolico-apostolica". Miscarea Catolico-Apostolica a luat fiinta în jurul anului 1832 în Scotia si Anglia. Miscarea a fost promovata de cercurile "Trezirii" care isi facusera o preocupare din a vesti iminenta intoarcerii Domnului nostru Iisus Hristos.

Edward Irving, pastor al Comunitatii din Londra, a fost insufletitorul acestei miscari, o miscare ce astepta o noua "pogorare a Duhului Sfant" care să preceada cea de-a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Intrucât adeptii începuseră să aibă parte de diferite manifestări psihice (manifestări demonice: vindecari miraculoase, vorbitul în limbi, vedenii, etc.) atribuite Sfântului Duh, Irving a vazut în aceasta o confirmare a asteptarii sale. Acum avea motivatia pentru a sustine ideea "sfarsitului Bisericii". Din acest moment s-a considerat necesara afirmarea darurilor Duhului Sfant si de asemenea reinnoirea misiunii de apostolat în forma evocata de Noul Testament (!). S-a procedat astfel la alegerea a 12 „apostoli” care să preia conducerea noii biserici. Cum totusi asteptata intoarcere a Domnului Iisus Hristos continua să nu se produca iar "apostolii" mureau unul dupa altul, s-a facut simtita nevoia unei noi modificari, care insa a generat unele tensiuni. De aceea, în anul 1860, doi partizani ai ramurii germane a sectei, pe nume Geyer si Schwartz, au explicat ca numarul celor "12 apostoli" ar trebui reinnoit, apelandu-se la alegeri democratice. Actiunea lor le-a atras excluderea din "Comunitatea religioasa catolico-apostolica" si, în cea mai bună traditie sectantă, cei doi si-au luat jucăriile si au plecat, punând bazele unei noi miscari, intitulată din anul 1907 "Comunitatea Nou-Apostolica". Aceasta a devenit ulterior "Biserica Nou Apostolica". După constituire, numarul "apostolilor" a crescut de la cifra initiala de 12 la cifra corespunzatoare congregatiilor formate.

Învătătura acestei "Comunităti Nou Apostolice" este aproape în exclusivitate reprezentată de promovarea conceptului de „apostol principal” sau „apostol patriarh”.

Primul "apostol principal /patriarh" a fost un sef de gara, Krebs, dupa acesta urmând, din 1905, un fermier pe nume Niehaus. Din 1930 functia de "apostol principal /patriarh" a fost preluata de un cizmar, devenit mai tarziu sergent, iar dupa aceea negustor de tigări de foi! Numele lui era J. G. Bischoff. Incepând din 1960, "apostolul principal" al Bisericii Nou Apostolice a fost W. Schmidt. Conform publicatiei "Biserica Nou Apostolica" editata de Biserica Apostolica Internationala cu sediul în Zurich, Elvetia, actualul "apostol suprem" este Richard Fehr.

Punctul central al doctrinei nou-apostolice este invatatura referitoare la slujba de apostol. Conform Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, cei 12 Apostoli alesi de Mântuitor au numit în fiecare biserică locală conducători însărcinati cu păzirea adevărurilor de credintă. Acesti primi episcopi au numit la rândul lor bărbati de încredere, constituindu-se astfel „succesiunea apostolică” în Biserică. Nimeni nu se putea si nici nu se poate face preot singur - „apostol” cu atât mai putin - dacă nu este confirmat de Biserică prin intermediul episcopului.

Asemenea obiectii la pretentia lor de apostolie nu impiedică insă Biserica Nou Apostolica să transmita mai departe slujba de apostol în general si indeosebi slujba de apostol principal cu imputerniciri ecleziastice nelimitate. Hotararile si actiunile "apostolului principal /patriarh" sunt revelatoare cu privire la suprematia ecleziastica care i se acorda. In persoana "apostolului principal" se afirma ca se afla prezenta pamanteasca a insusi Domnului Iisus Hristos, iar manifestarea legitima a lui Hristos nu se poate lasa obstructionata de simple obiectii referitoare la Scriptură sau învătătura Sfintilor Părinti. Iată câteva afirmatii de bază din învătătura acestei secte: „Apostolii în viata reprezinta poarta catre Dumnezeu prin care omul trebuie să intre". "Iisus nu ne mai poate ajuta; sangele Lui s-a scurs pe pamant la Golgota si nu ne mai poate folosi". "O alta impacare cu Dumnezeu nu mai este posibila decat prin har si prin Apostolat".

Ca o continuare a ereziei introduse de ea, Biserica Nou Apostolica si-a creat si o taină specifică ei. Pe langa Botez si Euharistie, cele două taine păstrate dar transformate de sectele neoprotestante, această sectă a inventat „taina ungerii cu Duh Sfânt”, considerată "cea mai importantă taină"! Această „taină” poate fi administrată numai printr-un „nou apostol”. In revista "Familia Noastra", anul IV, numarul 3 din martie 1994 se merge atat de departe incat se afirmă ca apostolul districtual Rosentreter, călătorind în patru locuri din Insulele Fidji, "a botezat cu Duhul Sfant 130 de suflete". Prin punerea mainilor noilor apostoli asupra unei persoane, aceasta primeste ungerea cu Duhul Sfant si obtine apartenenta la cei 144.000 din cartea Apocalipsei, membri ai „adevaratei Biserici Crestine”.

De asemenea, "ungerea" poate fi transmisa chiar si celor care au murit! In astfel de cazuri, cei vii devin loctiitori ai celor morti. Pentru justificarea acestei practici, secta se foloseste de versetului 29 din capitolul 15 din prima Epistolă a Sf. Pavel către Corinteni, însă oricine citeste contextul acestui verset poate vedea că Sf. Pavel vorbeste despre o comunitate religioasă izolată si cel mai probabil necrestină care practica „botezul mortilor”. O asemenea practică nu a făcut parte niciodată nici din învătătura si nici din practica Sfintilor Părinti.

In randul adeptilor ei, Biserica Nou Apostolica se bucura de un prestigiu ridicat, prestigiu ce se sprijina pe autoritatea infailibila a "apostolului patriarh". Revelante pentru tenacitatea si puterea acestei secte sunt evenimentele care s-au petrecut dupa moartea apostolului "principal" sau "patriarh" Bischoff. Bischoff afirmase cu ocazii Craciunului din 1951 ca el nu va muri si va trai apucând intoarcerea Domnului Iisus Hristos. Timp de noua ani aceasta afirmatie a fost vehiculata constant în cadrul sectei. Bischoff a murit în cele din urma fara ca profetia lui să se implineasca. Această neîmplinire a profetiei „apostolului patriarh” a constituit pentru cine avea ochi de văzut si urechi de auzit o demascare a sectei. Pentru cei mai multi membri însă, lucrurile nu au stat chiar asa. Chiar a doua zi dupa moartea lui Bischoff, noul ales în functia de "apostol patriarh", Schmidt, a declarat ca este de neinteles de ce s-a râzgandit Dumnezeu ! Schimbarea de intentie ii apartinea deci lui Dumnezeu, întrucât „apostolul patriarh” nu putea gresi !!

„Biserica Nou-Apostolică” reprezintă o mistificare a adevăratei Bisericii a lui Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă. Plictisiti de spiritualitatea seacă si rationalistă a lumii neoprotestante, unii oameni caută noi forme care să le dea iluzia de autenticitate si sacru. În loc să se îndrepte spre Biserica Ortodoxă, adevărata depozitară a harului lui Dumnezeu, a succesiunii apostolice si administrator al Sfintelor Taine, acesti oameni îsi plăsmuiesc lor însisi simulacre de biserică, potrivit cu gusturile lor exotice si cu vanitătile personale.

∆ pagină sus

Înapoi la Sectologie