Lavra Pecerska, Kiev, Ucraina

Dinastia Rurik

La începutul veacului al IX-lea, tinuturile între Nipru si Volga superioara erau locuite de slavii răsăriteni. În acest veac, un trib de normanzi numiti rosi a migrat spre sud dinspre Marea Baltică. Această teorie este sustinută de un singur document ce merită credibilitate, Cronica Rusă a lui Nestor, o istorie scrisa în veacul 12 despre perioada 852-1110; cronica atestă faptul că rosii au fost invitati de locuitorii din Novgorod să le guverneze orasul. Motivatia acestei cereri a fost fără îndoială răfuielile fără sfârsit între diferitele clanuri. Istoricii cred însă că rosii erau un trib de vikingi (varegi) care s-au contopit cu triburile slavilor răsăriteni pe care le-au întâlnit. Acesti rosi erau condusi de Rurik, care odată cu preluarea conducerii orasului Novgorod în 862, a întemeiat dinastia care-i poartă numele. Urmasii săi au întemeiat Rusia Kieveană si, mai târziu, Muscovy (Moscova), si au domnit până în anul 1598. Poporul său se numea rosi, vechiul nume folosit pentru ceea ce cunoastem astăzi a fi poporul rus.

Alti istorici, în special cei sovietici, sustin că rosii au fost un trib slav de pe malurile râului Ros si care pentru o scurtă perioadă de timp s-au aflat sub dominatia varegilor. Ei pun la îndoială credibilitatea Cronicii Ruse. Alte surse sustin că rosii erau un trib de vikingi varegi contopiti cu slavii răsăriteni. Nu există nici o îndoială că centrul cultural si politic era Kyiv (Kiev), actuala capitală a Ucrainei.

Rurik a fost succedat de Oleg (? - 912) care a cucerit Kievul în anul 882. Oleg a construit un drum comercial între Novgorod si Marea Neagră. Lui Oleg i-a urmat la tron Igor despre care se spune că a fost fratele lui Oleg. Igor a guvernat Kievul între 912-945. După moartea lui, sotia sa, Olga, a devenit regentă a Kievului; Olga si fiul ei, Sviatoslav, au domnit până în 969 si respectiv 972. Fiul lui Sviatoslav, Yaropolk, a avut o guvernare lipsită de importantă până în 980. Cneaghina Olga s-a convertit la crestinism si s-a botezat la Constantinopol în anul 957. Sviatoslav însă a considerat pasul mamei lui ca o "nebunie" si a respins orice încercare de convertire.

Cneazul Sviatoslav a mai avut un fiu, născut în 956, pe care l-a numit Vladimir. După moartea lui Yaropolk în 980, Vladimir a preluat tronul, domnind până în 1015. Vladimir a alcătuit primul cod civil al Rusiei Kievene. El a unit orasele cheie, formând o confederatie, numind ca guvernatori în fiecare oras, prin rotatie, pe fiii săi. Ei erau nevoiti sa-si schimbe mereu orasele între ei, astfel încât să capete experienta necesară, iar cel mai bun să devină viitorul cneaz al Kievului. Sistemul a creat numeroase conflicte civile pentru că poporul din orase nu primea pe noul cneaz. Cneazul Vladimir este cunoscut pentru crestinarea Rusiei Kievene.

Spre deosebire de tatăl său, Vladimir era interesat de viata religioasă. Vladimir a dorit să afle care dintre religiile lumii era cea adevărată. Astfel, a trimis o delegatie de ministri de-ai săi la o comunitate de musulmani de pe Volga. La întoarcere acestia i-au relatat lui Vladimir că acei oameni erau posedati de demoni. Apoi, delegatia a călătorit în Germania si la Roma. Biserica Romei li s-a părut mai apropiată de sufletul lor, dar lipsită de frumusete. În cele din urmă, au vizitat Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin. După participarea la Sfânta Liturghie în catedrala Sfânta Sofia au scris: "Nu mai stiam dacă suntem în cer sau pe pământ, dar cu sigurantă, nu este frumusete mai mare în lume… Acolo Dumnezeu este între oameni". Astfel, cneazul Vladimir s-a botezat în anul 988 si s-a căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, Ana. Vladimir era convins că trebuie să-si crestineze si poporul. A adus preoti, un mitropolit numit de Patriarhul Constantinopolului, moaste de sfinti si icoane. Această dată este cunoscută sub numele de Crestinarea Rusiei. S-au organizat botezuri în masă pe malurile apelor, s-a alocat chiar si un buget din vistierie pentru Biserică. Zeul cel mai popular la populatiile slave era Perun. Era considerat ca stăpân al întregii lumi si asociat tunetului si fulgerului. Ca si în alte cazuri, când crestinismul s-a răspândit printre popoarele păgâne, imaginea zeului Perun a fost înlocuită cu cea a profetului Ilie străbătând cerul într-un car de foc.

Într-o ceremonie fastuoasă, idolului Perun i s-a dat foc si a fost aruncat într-o prăpastie de lângă Kiev. Dar probabil cel mai important rezultat al convertirii lui Vladimir a fost aplicarea principiilor moralei crestine. Este considerat ca organizatorul celui mai important serviciu de asistentă socială din întregul Ev Mediu. De pildă, ori de cate ori era o ceremonie la curte în Kiev, Vladimir împărtea hrană săracilor si bolnavilor. Sistemul a fost preluat de toti urmasii săi la tron din dinastia Rurikizilor.

Codul Civil al lui Vladimir a fost influentat de principii bizantine si crestine. Era un cod ce avea la bază mila, iertarea si refacerea omului căzut. Pedeapsa cu moartea, tortura si mutilarea - aplicate pe scară largă în Bizant - erau strict interzise.

Vladimir a trecut la Domnul în anul 1015. Fiul cel întâi născut, Sviatopolk Necredinciosul (1015-1019), a preluat tronul Kievului si a pornit război împotriva fratilor săi, Boris si Gleb, pentru a le lua orasele. Acestia au refuzat să lupte, iar Sviatopolk i-a ucis. Biserica Rusă îi consideră pe cei doi frati ca sfinti făcători de pace si i-a canonizat împreună cu tatăl lor, Vladimir cel Binecredincios.

Alt fiu al lui Vladimir, Iaroslav cel Întelept (1019-1054), l-a învins pe Sviatopolk si a ocupat Kievul. Acest cneaz a poruncit traducerea Scripturii în limbile si dialectele popoarelor slave si a ctitorit în Kiev biserici si mănăstiri: Biserica Poarta de Aur, Biserica Sfânta Irina, Biserica Sfântul Gheorghe si Catedrala Sfânta Sofia. Prima mănăstire a fost Lavra Pecerska (Mănăstirea Pesterilor).

Cuviosii Antonie si Teodosie

 

Sfintii Antonie si Teodosie ai Pesterilor. Icoană de la sfârsitul sec. 20, Biserica Trapezei.

Mormântul Sfântului Teodosie al Pesterilor.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul. Icoană de la sfârsitul sec. 19, Biserica Trapezei.

În vremea binecredinciosului cneaz Vladimir se năstea în anul 983 într-un sat de lângă Cernigov copilul Antipa. Acesta a fost atras de nevointa pentru Hristos si de la o vârstă fragedă a dorit să se călugăreasca. Dumnezeu i-a insuflat tânărului să meargă în tara grecilor la Muntele Athos. Acolo a primit Antipa chipul monahal si a primit schima si numele de Antonie. După multă vreme de nevointe, egumenul mănăstirii i-a spus lui Antonie: "Antonie! Mergi în Rusia, ca acolo să fii exemplu si întărire pentru altii si să fie cu tine binecuvântarea Sfântului Munte!" Aceasta se întâmpla pe la 1013. Negăsind un loc care să-i placă în mănăstiri, s-a asezat într-o pesteră de-a varegilor lângă Berostovo. Dar după moartea lui Vladimir, a venit cneaz necredinciosul Sviatopolk. Văzând tulburarea si fărădelegile din tară, Antonie s-a întors în Sfântul Munte.

În vremurile acelea, un călugăr, Ilarion, a mers pe un deal împădurit de pe Nipru si a săpat o pesteră de doi stânjeni pentru nevointă, petrecând timpul în cântări de psalmi si rugăciuni. Cneazul Sviatopolk a fost învins de fratele sau, Iaroslav, si alungat de pe tron. Atunci, egumenul de la Muntele Athos i-a grăit lui Antonie: "Antonie! Dumnezeu doreste ca tu iarăsi sa mergi în Rusia si să fie cu tine binecuvântarea Sfântului Munte!" Primind binecuvântarea, Antonie s-a întors la Kiev prin anul 1028. Ajungând pe dealul unde îsi făcuse pestera Ilarion, i-a plăcut locul si a spus: "Doamne! Să fie acest loc binecuvântarea Sfântului Munte Athos si a părintelui meu si întăreste-mă să locuiesc aici!"

Asa a rămas prea cuviosul Antonie în pestera lui Ilarion. Ducea o viată de pustnic, trăia în rugăciune neîncetată, mânca doar pâine uscată si bea numai apă la o zi, uneori la două zile. Când priveghea zi si noapte, Antonie nu mânca chiar o săptămână. Multi auzeau de viata sfântă a pustnicului si veneau la el. I s-au alăturat apoi ieromonahul Nikon si Teodosie, un tânăr în vârstă de 23 ani, Moise, Leonte si Varlaam, fiul unui boier foarte bogat si Efrem, eunucul cneazului Iziaslav. Chiar cneazul Iziaslav a venit la Antonie pentru a-l binecuvânta imediat ce a urcat pe tron în 1054. Astfel, s-au adunat în jurul lui Antonie 12 oameni. Au săpat o pesteră mai mare, au zidit în ea o biserică si au împărtit-o în chilii. În pestera aceasta a trăit Sfântul Antonie patruzeci de ani si pestera există până în zilele noastre sub numele de Blijnih Pecer (Pestera de aproape). Atunci, Antonie a binecuvântat obstea, l-a numit egumen pe Varlaam si s-a dus să se nevoiască într-o altă pesteră, numită până astazi Dalnih Pecer (Pestera de departe).

Dar cu trecerea timpului, crestea si obstea si staretul Varlaam a mers la Antonie să binecuvânteze să ridice o biserică. Sfântul a binecuvântat si au ridicat monahii o biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului deasupra pesterii. Cneazul Iziaslav a ridicat si el o biserică măreată în Kiev si l-a cerut pe Varlaam de staret. Multe mănăstiri sunt ridicate de cneji si boieri, dar ele nu se pot asemăna cu cele întemeiate prin lacimi, prin post, prin rugăciuni si prin priveghere. Rămasi fără staret, monahii s-au dus la Antonie să aleagă pe unul dintre ei. Cuviosul a spus: "Cel care dintre voi este ascultător, blând, smerit, acela să vă fie staret". Toti s-au uitat spre Teodosie. Obstea avea la douăzeci de monahi. Primind stăretia, Teodosie a început să se nevoiască si mai cu osârdie, petrecând în posturi si rugăciuni însotite de lacrimi fierbinti, fiind ajutat si de prea cuviosul Antonie.

Intre timp, numărul fratilor a crescut până la o sută. Atunci Teodosie a cerut binecuvântare de la Sfântul Antonie să înfiinteze o mănăstire. Sfântul a binecuvântat si monahii au cerut ajutor la cneaz să zidească biserica. Cneazul, fiind binecredincios, a îndeplinit vointa cuviosilor si, pe acel munte, obstea a ridicat o biserică mare de lemn, au împodobit-o cu icoane, au ridicat chilii si au îngrădit mănăstirea. Astfel, monahii au trecut din pesteră în mănăstire, iar mănăstirea s-a numit Pecerska (a pesterilor). Teodosie a introdus regula monahală studită (a Mănăstirii Studion de lângă Constantinopol).

 

Interiorul Bisericii Trapezei

Biserica Sf. Treime, veacul 12

Clopotnita Marii Lavre, construită între 1731-1745; trapeza bisericii Sf. Antonie si Sf. Teodosie, construită între 1893-1895.

Biserica Uspenia

În zilele acelea, trăia în Suedia un print cu numele African, de credintă catolică, dar om foarte evlavios. Printul avea în casa sa o cruce mare de zece coti cu Mântuitorul răstignit. African făcuse în jurul crucii o cingătoare foarte scumpă de 50 pfunzi (1 pfund = 409 g) de aur curat si o cunună foarte pretioasă. Printul însă muri, iar cei doi fii ai săi trebuiau să părăsească palatul. Atunci, unul dintre ei, Simon, s-a gândit să ia cu el cingătoarea si cununa de la crucea pe care o avea tatăl său. A luat cingătoarea, dar când să ia cununa a auzit deodată un glas tainic: "Omule, să nu pui această cunună pe capul tău, ci du-o acolo unde se zideste de către un preacuvios o biserică în cinstea Maicii Mele. Aceluia să-i dai această cunună; lasă să o atârne el deasupra Jertfelnicului Meu". La auzul acestui glas, Simon a fost cuprins de asa o frică încât a căzut la pământ. Venindu-si în fire, a luat corabia spre Rusia, acolo unde stia că tatăl său avea niste prieteni. Era însotit de foarte numeroasa sa curte, inclusiv de preoti. Pe mare s-a stârnit o furtună, încât părea că nici unul de pe corabie nu mai scapă. Simon a strigat: "Miluieste-mă, Doamne! Oare nu pentru că am luat si cingătoarea de aur de pe cruce pier eu acum?" Când a strigat el asa, i s-a arătat deodată printre nori forma unei biserici. El a început să se uite la ea si a auzit un glas: "Asa o biserică va fi zidita de un preacuvios în numele Maicii Mele: lătimea ei va fi de douăzeci de cingători de aur, lungimea de treizeci si înăltimea de cincizeci; în această biserică si tu însuti vei fi îngropat". După aceasta, furtuna s-a linistit. Simon s-a asezat pe pământul Rusiei si a intrat în slujba cneazului Vsevolod (1078-1093), fiul lui Iaroslav (1016-1054). Curând, Simon a cunoscut mănăstirea Pecerska si a început să aibă mare cinste si evlavie fată de ei, fără să tina seamă că el si preotii lui erau catolici. Inaintea unei lupte cu polonii, cuviosul Antonie i-a proorocit: "Fiule, multi dintre voi vor cădea de sabie, multi vor fi răniti si multi vor fi înecati, iar tu vei scăpa si vei fi îngropat în biserica cea nouă care se va zidi aici la noi". Au murit multi în luptă, cnejii rusi pierzând războiul. Simon zăcea fără cunostintă printre cei ucisi. Venindu-si în fire, a început să se roage: "Doamne, scapă-mă de această moarte amară, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale si ale Prea Cuviosului Antonie de la Pecerska". Dintr-odată l-au cuprins puterile, sângele a încetat să mai curgă si a izbutit să ajungă până la Kiev. Acolo s-a dus de îndată la părintele Antonie să-i dăruiască cingătoarea si cununa pentru a face biserica. Părintele i-a spus: "Fiule, din acest moment tu nu te vei mai numi Simon, ci Simon va fi numele tău". Si a trecut Simon, cu preotii săi si cu întreaga sa curte, în total trei mii de suflete, la credinta pravoslavnică.

În Constantinopol era împărăteasă regenta Evdochia, văduva împăratului Constantin Duca (1059-1067) si mama lui Mihail VII (1071-1078), o femeie energică, instruită si cultă, autoarea a multor lucrări în versuri si a unui tratat despre viata monastică. Această împărăteasă a convocat patru foarte buni mesteri zidari la Biserica Vlahernelor. Mesterii nu stiau despre ce este vorba, căci nu cunosteau vreo altă intentie a împărătesei de a ridica o biserică. Împărăteasa le-a spus: "Iată, eu vreau sa-mi zidesc o biserică în orasul Kiev din Rusia. Luati-vă aur pentru trei ani si duceti-vă acolo. Am să trimit în întâmpinarea voastră pe Antonie si pe Teodosie, cei dintâi stătători de acolo. Antonie are să vă dea numai blagoslovenie pentru începerea lucrului si îndată va trece la cele vesnice, iar Teodosie se va sfârsi la un an după dânsul. Mergeti însă acolo. Eu însămi vă voi răsplăti în asa fel cum voi nici nu vă puteti gândi măcar. Eu însămi voi veni în biserică si voi locui în ea. Iesiti si uitati-vă, iar măsurile le-am trimis eu mai înainte. Ele sunt după cingătoarea fiului meu. În numele meu, Născătoarea de Dumnezeu, va fi această biserică; iată, vă dau si o icoană să vă fie povătuitoare". La aceste cuvinte ea a dat mesterilor părticele din moastele Sfintilor Mucenici Artenie, Policnet, Leontie, Acachie, Areta, Iacov si Teodor, poruncindu-le să le aseze la temelia bisericii. Împărăteasa le-a mai dat si o icoană mică cu Adormirea Maicii Domnului, icoană ce există si astăzi. După zece zile mesterii au ajuns la Kiev.

Sf Marcu al PesterilorDar iată că acum erau fondurile necesare, erau si mesteri, dar nimeni nu stia unde să se ridice biserica. Văzând lume multă adunată si vorbind despre aceasta, cneazul Sveatoslav (1073-1076) s-a apropiat si le-a zis că cel mai bun loc pentru biserică este mosia lui. Dar mosia era întinsă si trebuia să se stie pe ce loc anume să fie zidită. Atunci s-a rugat trei zile cuviosul Antonie lui Dumnezeu. Si i s-a arătat Mântuitorul în prima noapte de rugăciune si i-a spus: "Antonie! Ai dobândit preamărirea mea, orice vei cere îti voi da". Auzind aceste cuvinte, pustnicul a cerut un semn, ca în prima noapte tot pământul să fie plin de rouă, iar locul bisericii să fie uscat; iar în a doua noapte, ca tot pământul să fie uscat, iar pe locul bisericii să fie rouă. Asa a fost. Era locul în care, prin vedenie, s-a arătat unora un arc de foc si o biserică. În a treia zi a binecuvântat preacuviosul Antonie acel loc si cu brâul primit de la Simon a poruncit să se măsoare 30 de brâuri în lungime si 20 în lătime, cum i s-a spus lui Simon de sus. După ce au măsurat locul s-a rugat Sfântul Antonie si iată din cer a venit foc care a ars pădurea si a săpat santurile bisericii. Antonie a binecuvântat începerea lucrării si a trecut la Domnul la 10 iulie 1073. Moastele au fost puse în pestera lui si de atunci nimeni nu le-a mai văzut.

Prin asa minuni s-a început construirea bisericii celei mari de la Pecerska. Toti credinciosii Kievului au început să dăruiască atât cât puteau, iar cneazul a dăruit 100 de monezi de aur si a muncit si el cot la cot cu ceilalti. Rămas fără Antonie, preacuviosul Teodosie a început singur să poarte grijă de continuarea lucrului. El s-a dăruit cu tot sufletul pentru zidirea bisericii si mănăstirii. Dar Domnul nu a găsit de cuviintă ca el să vadă terminată această minunată lucrare zidită în numele Prea Curatei Sale Maici, si Teodosie s-a mutat în Împărătia Cerurilor la un an de la plecarea lui Antonie, la 3 mai 1074.

Biserica a fost ridicată după modelul care s-a aratat prin vedenie mesterilor în Biserica Vlahernelor din Constantinopol, din piatra cu o turla mare si una mai mica, cu ferestre lunguiete si arcuri domoale. Interiorul avea trei nave, era pavat cu mozaicuri colorate, iar iconostasul o lucrare de mare frumusete, asa cum se construia în Bizant. A fost terminata si sfintita în 1089 de catre Mitropolitul Ioan. Biserica a fost avariata de invazia mongola din 1240 si refacuta abia în 1470. În vremea imparatului Petru cel Mare (1696-1725), i s-a schimbat complet infatisarea, primind mireasma barocului rus, cu turle numeroase si aurite, iar peretii exteriori impodobiti cu basoreliefuri si picturi în culori pastelate, ca palatele din povestile copilariei, amintind de asemanarea Imparatiei lui Dumnezeu: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este Imparatia cerurilor" (Mat. 19, 14). Dar în noiembrie 1941, biserica a fost minata si distrusa de trupele sovietice aflate în retragere…

Trecerea veacurilor

Biserica Uspenia a fost un model de arhitectura pentru intreaga lume rusa. În Kiev, Vladimir, Rostov, Suzdal, pretutindeni cnejii si boierii ridicau biserici imitând frumusetea ei. În veacul urmator, Lavra avea sa devina centrul cultural al Rasaritului Europei. S-au infiintat ateliere de pictat icoane, ateliere de fabricat mozaic, studiouri de traduceri si copiere a cartilor. Arta si cultura inflorea si atragea personalitati de vaza a acelor vremuri în mănăstire. Acolo au trăit si lucrat cronicarul Nestor, scriitori ca Nikon, Teodosie Pecersky, Policarp, Iakov Mnich, Agapit medicul, Alimpie zugravul.

Numeroase constructii s-au adăugat treptat, pentru nevoile religioase si culturale ale Lavrei. După ridicarea Bisericii Uspenia, s-a adaugat o trapeză, un sistem de fortificatii din piatră, chilii pentru monahi, iar ca poartă, Biserica Sfânta Treime (1106-1108); aceasta biserică avea să devină cea mai importantă în 1240, după devastarea Lavrei de hoardele lui Batîhan. Biserica a fost refăcută în veacul 18 în stil baroc ucrainean, cu fresce exterioare în nuante albastre si aurii, turle aurite si podea din plăci de fontă. În acelasi veac 12, s-a ridicat Biserica Mântuitorului din Berestovo, unde este înmormântat Iuri Dolgoruky, întemeietorul Moscovei. Din 1169, de când Mitropolia Rusă si-a schimbat resedinta la Vladimir, iar apoi la Moscova, Lavra Pecerska avea să intre în penumbră, cu atât mai mult cu cât Rusia Kieveană dispăruse ca stat sub ocupatia mongolă. Din 1369, Kievul a intrat sub dominatie lituaniană si apoi polonă, când catolicismul a fost favorizat si răspândit în Ucraina. În 1482 Lavra a fost iarăsi devastată de tătari.

Acestea au fost vremuri grele pentru Lavra Pecerska si pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina (Rusia Mică). În 1596 avuse loc uniunea de la Bretsk-Litovsk, când numerosi episcopi au trecut la uniatie împreuna cu eparhiile lor. Bisericile ortodoxe au început să fie închise, dărâmate, date cultului greco-catolic, iar credinciosii ortodocsi obligati să îmbrătiseseze uniatismul si lipsiti de drepturi civile. Mitropolia din Kiev a fost desfiintată, iar sediul si Catedrala Sfânta Sofia au fost date iezuitilor. Se făceau deja presiuni pentru a trece Lavra la uniatie. Dumnezeu a rânduit însî si de această dată egumeni si arhimandriti buni, încât Mănăstirea Pecerska a devenit un centru de rezistentă ortodoxă. Sub arhimandritul Nichifor Tur, egumenul Elisei Pletenetky (1599-1624) si arhimandritul Zaharia Kopîstensky (1624-1627) s-a înfiintat o tipografie de sub teascurile căreia a iesit un număr însemnat de cărti de slujbă si de apărare a Ortodoxiei. A luat nastere o scoală clericală si s-au pus bazele unei "frătii ortodoxe". Dar rolul cel mai însemnat l-a avut mai întâi egumenul Lavrei Pecerska (1627-1631) si apoi mitropolitul Kievului (1631-1646), Petru Movilă, fiul domnitorului moldovean, Simion Movilă. Tipografia din Lavra a fost reorganizată, fiind înzestrată si cu litere latine. Petru Movilă s-a ocupat de înfrumusetarea si restaurarea mănăstirii si a Bisericii Uspenia, a pesterilor si de starea duhovnicească a monahilor. A pus bazele unui colegiu universitar teologic în Lavră, devenit apoi Academia Duhovnicească din Kiev. Astfel, preotii si teologii ortodocsi nu mai erau nevoiti să frecventeze institutele iezuite, iar pe de altă parte crestea nivelul cultural al clerului, capabil apoi să apere adevărurile de credintă ortodoxe. Mitropolitul a reusit totodata să obtină numeroase drepturi pentru ortodocsi de la regele polon Wladislav IV (1632-1648). Dar fără îndoială că importanta cea mai mare a avut-o Mărturisirea Ortodoxă a Mitropolitului Petru Movilă de la 1640, numită "Expositio fidei Ecclesiae Russiae Minoris". Mărturisirea era necesară ca răspuns la numeroasele catehisme catolice si protestante ce circulau în acea vreme. Mărturisirea a fost corectată si aprobată de Sinodul de la Iasi din 1642 si Sinodul Patriarhal din Constantinopol din 1643. În anii următori, Mărturisirea a fost semnată si de ceilalti patriarhi răsăriteni. Astfel, Mărturisirea lui Petru Movilă a căpătat sobornicitatea întregii Biserici si este până astăzi considerată cartea simbolică sau de doctrină a întregii Ortodoxii.

Un nou suflu de viata avea să vina în Kiev si pentru Lavra Pecerska după 1654, când, în urma răscoalei antipolone a cazacilor zaporojeni, sub conducerea lui Bogdan Hmelnitky, Ucraina se uneste cu Rusia, unde domneau binecredinciosii tzari ai dinastiei Romanovilor. Terenul duhovnicesc fusese pregătit de Mitropolitul Petru Movilă si de predecesorii săi; acum Lavra avea să se mărească considerabil, prin construirea unor noi chilii, bolnite, trapeze, arhondarice, ateliere si biserici, revenind la înflorirea de odinioară. Urmând barocul rus, dar completându-l cu clasicismul european si adaptându-l traditiei locale, se formează în Lavra Pecerska si Kiev stilul barocului ucrainean. Vechile biserici si toate clădirile anexe au fost restaurate si împodobite, întregul complex devenind ca o pictură în acuarelă în nuante pastelate de verde, galben, roz, albastru si acoperisuri cu turle înalte suflate în aur. Astfel, a fost ridicată Biserica Sfântul Nicolae, capela spitalului Sfântul Mihail, bolnita ctitorită în veacul 12 de cneazul Sveatoslav Davidovici (Cuviosul Sveatosa); biserica este de dimensiuni reduse, dar deosebită prin turla albastră cu stele aurii. Deasupra Pesterilor de Departe a fost zidită Biserica Zămislirea Sfintei Ana (1679), cu iconostasul sculptat în lemn de stejar. Deasupra atelierelor s-a ridicat între 1696-1698 Biserica Tuturor Sfintilor. Iconostasul este din lemn sculptat suflat în aur. O schimbare importantă a avut loc odată cu urcarea pe tron a tzarului Petru cel Mare (1696-1725). Acesta a înconjurat Lavra Pecerska cu ziduri groase si sisteme de fortificatii, necesare având în vedere bogătiile care se aflau acum în acest loc. În 1700 se ridica pe locul unei biserici de lemn Biserica Nasterea Maicii Domnului; fatada bisericii este bogat ornamentată cu ghirlande si elemente decorative populare; are trapeză si arhondaric. Intre 1731-1744 în mijlocul complexului monahal, în fata Bisericii Uspenia se construieste din osteneala hatmanului Ivan Mazepa Turnul Clopotnitei Mari, o structură arhitecturală monumentală de 4 etaje, înaltă de 96 metri, în stil clasic, proiectată de arhitectul J. Schaedel. Primele două etaje adăpostesc o bibliotecă bogată, celelalte două având 13 clopote. Ultimul etaj are un orologiu. Turnul este cea mai înaltă clădire veche din Ucraina, dominând orasul Kiev si malurile fluviului Nipru. Imediat se construieste o altă clopotnită-turn a Pesterilor de Departe (1754-1761). Clopotnita este proiectata în stil baroc ucrainean de vestitul arhitect S. Kovnir, are 41 metri înăltime, din cărămidă. Constructia este bogat ornamentată. Între 1893 si 1895 se ridică Biserica Sfintii Cuviosi Antonie si Teodosie, întemeietorii Lavrei, în stil traditional bizantin. Lipit de biserică este Palatul de Oaspeti, constructie cu două etaje, acoperite de o cupolă mare, înconjurată de alte cinci cupole mai mici, suflate în aur. În zilele noastre, complexul monahal Pecerska are o suprafată de 20 de hectare si cuprinde 86 de clădiri din diferite perioade si de diverse stiluri. Unele dintre ele adăpostesc muzee, Arhiepiscopia Kievului, seminarul teologic si Academia Teologică. Tot aici se află mormintele a numeroase personalitati marcante ale Rusiei: mitropoliti, oameni de stiintă, membri ai familiilor tariste, ministri, oameni de artă si cultură. Astăzi Lavra Pecerska tine de “Patriarhia” Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce luptă pentru autocefalie si recunoastere sobornicească.

Grădina Lavrei cu stupii de albine

Pesterile

Dar toate acestea nu valorează atât de mult cât pesterile Lavrei. Începute de pustnicul Ilarion în vremea cneazului Iaroslav cel Întelept (1016-1054), acestea s-au mărit treptat pe măsură ce numărul monahilor crestea. Pesterile tineau loc de chilii si de biserici. După construirea catedralei Uspenia si a chiliilor, începând cu Sfintii Antonie si Teodosie, pesterile au devenit locuri de păstrare a sfintelor moaste. În functie de situarea lor fata de biserica Uspenia, pesterile se cunosc sub numele de Blijnih Pecer (Pesterile de Aproape) si Dalnih Pecer (Pesterile de Departe).

Arheolog în pestera varegilor

Cruce săpată în zid de Sf. Antonie

Moastele staretilor de la Pesterile de Departe

Pesterile varegilor. Loc de rugăciune în chilia Sf. Antonie

Pesterile de aproape au o lungime de 228 metri si o adancime de 5 până la 20 de metri. În 1760 au fost pavate cu dale de fontă. În ele sunt 75 de racle cu sfinte moaste, printre care cele ale Sfântului Antonie, vuviosii Alimpie si Grigorie zugravii, doctorii fără de arginti Agapit si Damian, cronicarul Nestor, Sfântii Ierarhi Simeon si Nikon si altii. Pesterile de aproape au trei capele si paraclise: Întâmpinarea Domnului, Biserica Sfântul Antonie (sec 11) si Biserica Sfântul Varlaam (1641). În veacul 14 monahii au găsit moastele neputrezite. De aceea, la anul 1643 Mitropolitul Petru Movilă a canonizat 69 de sfinti din pesteră. Pesterile de departe măsoară 280 metri în lungime si 5 până la 20 metri adâncime. În 1826 podeaua a fost asemenea acoperită cu dale de fontă. În aceste pesteri sunt 45 de racle cu moaste si trei capele: Nasterea Domnului, Sfântul Teodosie si Bunavestire. Patericul Lavrei ne spune că în pesterile de departe se află o parte din moastele unui prunc ucis de Irod, aduse la 1620 de Patriarhul Ierusalimului, Teofan. Se mai afla un picior si 33 de capete izvorâtoare de mir ale unor sfinti necunoscuti. Dar despre sfinti din pesterile de aproape si de departe, să lăsăm mai bine Patericul să ne vorbească: "Si la unii, si la altii, sunt portari (Nicolae si Loghin), pustnici (Pimen, Zaharia si altii), cuprinsi de multe boli (Pimen si Iosif), ascultători (Serghie si Pavel), sfinti mucenici (Kuksa si Luchian), zăvorati (Onufrie, Teodor, Eftimie), făcători de minuni (Grigorie, Anton si altii), tămăduitori (Damian, Agapit, Ipatie si Pangratie), izgonitori de duhuri rele (Grigorie făcătorul de minuni, Ilarion si altii), plângători (Atanasie si Pafnutie), biruitori de patimi trupesti (Moise ungurul, Ioan mult pătimitorul, Sisoe schimnicul). Sfintele lor moaste arată până în ziua de astăzi, asupra celor ce vin cu credintă, mult felurita lucrare minunată a harului Duhului Sfânt. Indeobste însă, evlavioasa cercetare a acestor sfinti bine plăcuti lui Dumnezeu de la Pecerska ne face să trăim într-o altă lume, nepământească, ne preschimbă, făcându-ne altii, mai buni, ne sfinteste sufletul si trupul si ne aduce într-o strânsă legătură duhovnicească cu sfintii si, prin ei, cu însusi Dumnezeu.

Preacuviosilor Părinti, rugati-vă lui Dumnezeu pentru noi!"

Rugati-vă, preacuviosilor Părinti, si pentru Bogdan, cel care s-a ostenit a face această pagină.

∆ pagină sus

Înapoi la situl principal