Răspuns „teologiei” homosexualilor

Joe Dallas este un fost homosexual, implicat acum societatea civilă pentru ajutarea altor homosexuali să scape de această patimă

Joe Dallas

Joe Dallas, fondator al Genesis Counseling, este autorul a trei cărți despre homosexualitate: Desires in Conflict (Dorințe în conflict), Unforgiven Sins (Păcate neiertate) și A Strong Delusion: Confronting the „Gay Christian” Movement (O mare înșelătorie: răspuns mișcării „creștinilor homosexuali”). Fost activist homosexual și membru al Bisericii Metropolitane din New York, el a lucrat cu sute de bărbați și femei care se confruntau cu probleme de homosexualitate și conexe.

Prezentul material are trei părți și constituie un răspuns dat „teologiei” homosexualilor. Argumentele - sau considerațiile - acestei „teologii” sunt împărțite în trei categorii: argumente sociale, argumente religioase generale și argumente scripturale. Este oferită o scurtă descriere a acestor argumente, urmată de un răspuns / o respingere a fiecăruia.

Culte religioase care hirotonesc homosexuali, prelați și pastori care celebrează căsătorii homosexuale, biserici invadate de activiști homosexuali deșănțați, dezbateri asupra homosexualității care divid denominațiunile creștine - cine ar fi gândit că s-ar putea ajunge vreodată la așa ceva în istoria Bisericii?

O dezbatere puternică între creștini și homosexuali nu trebuie să mire pe nimeni. Dacă autorul și comentatorul Dr. Dennis Praeger are dreptate când afirmă că morala iudeo-creștină este responsabilă pentru dezaprobarea homosexualității de către societatea occidentală, atunci conflictele dintre Biserică și activiștii homosexuali nu sunt doar de înțeles, ci chiar inevitabile. (În timp ce acceptarea homosexualității în culturile străvechi este cunoscută, ultimii 2000 de ani ai societății occidentale au respins-o, iar influența Vechiului și Noului Testament a jucat un rol important în aceasta.)

Ce este surprinzător totuși este curentul actual în care această morală nu numai că este contestată, ci este chiar reformulată, în special sub forma unei „teologii” a homosexualilor.

„Teologia” homosexualilor depășește granițele filosofiei homosexuale; ea urmărește legitimizarea (nu doar tolerarea) homosexualității. Purtătorii de cuvânt homosexuali nu au făcut un secret din obiectivul lor în cultura seculară; activistul Jeff Levi a explicat-o deschis în timpul marșului pentru drepturile homosexualilor din 1987 de la Washington:

„Nu mai urmărim doar dreptul la intimitate și protejare. Avem de asemenea dreptul - asemenea americanilor heterosexuali - să vedem că guvernul și societatea ne acceptă stilul de viață. Până când relațiile noastre nu sunt recunoscute în legislație - legislația privind impozitarea - și programele guvernamentale nu iau în considerare relațiile noastre, nu putem vorbi de egalitate în societatea americană.”

„Teologia” homosexualilor merge mai departe și redefinește homosexualitatea ca fiind inspirată de Dumnezeu și chiar permisă din punct de vedere moral:

„Am învățat să-mi accept și chiar să apreciez orientarea mea sexuală ca pe un dar de la Dumnezeu.” - Mel White, scriitor homosexual

Atunci când Dumnezeu este prezentat ca aprobând un lucru pe care El de fapt l-a respins într-o manieră clară, atunci are loc o mascaradă religioasă. Combaterea ei este necesară pentru că ea („teologia” homosexualilor) ne cere să-i aprobăm pe creștini într-o stare de păcat, în timp ce Scriptura ne cere să facem exact opusul. Ca urmași ai lui Hristos pe pământ, este o trădare a Lui dacă păcatul constant al unui credincios nu are nici un efect asupra relației noastre cu acel credincios. Aceasta le-a spus Sf. Ap. Pavel celor din Tesalonic:

„Fraților, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără rânduială și nu după predania pe care ați primit-o de la noi. Și dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnați și să nu mai aveți cu el nici un amestec, ca să-i fie rușine. Dar să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci povățuiți-l ca pe un frate.” (2 Tes. 3:6, 14-15)

La fel, când Pavel a auzit de relația incestuoasă a unui creștin din Corint cu mama sa vitregă, el a poruncit ca acel om să fie dat afară din biserică (1 Cor. 5:1-5) și apoi a explicat principiul combaterii și, dacă e cazul, al expulzării din comunitatea de credincioși:

„Să dați pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus. Semeția voastră nu e bună. Oare nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura?” (1 Cor. 5:6-7)

Un trup sănătos aruncă afară impuritățile; Biserica - trupul lui Hristos - nu-și poate permite mai puțin. Greșeala, asemenea aluatului (drojdiei) are un efect otrăvitor.

„Teologia” homosexualilor este o înșelătorie - o acomodare seducătoare croită anume pentru creștinii care se luptă cu ispitele homosexuale - și este considerată un compromis. Unii, care își spun „creștini homosexuali”, pot cădea în capcană acceptând-o, iar alții o pot vedea ca pe o răzvrătire. Ce anume îi face să accepte o minciună, nu putem spune. Dar ceea ce putem spune este că se înșală. Se înșală de moarte.

Spunând însă aceasta, trebuie să fim atenți. Când răspundem „teologiei” homosexualilor, facem aceasta din poziția unor păcătoși care vorbesc altor păcătoși; nimic mai mult.

Mesajul meu către homosexuali este: Vă iubim. Veniți alături de noi în lupta cu păcatul. Nu îi cedați!

„Teologia” homosexualilor pe scurt

În ce anume cred „creștinii homosexuali” și cum au ajuns să creadă ceea ce cred? La prima întrebare se răspunde mai ușor decât la a doua. Nu este greu să explici în ce anume crede un grup. Să explici cum au ajuns ei să creadă în acele lucruri e altceva.

Nu putem citi gânduri sau motive. Acesta este unul dintre motivele pentru care Hristos ne-a spus să nu judecăm (Mat. 7:1). Putem însă fi siguri că învățăturile în sine sunt greșite; de ce le-au acceptat oamenii nu putem demonstra. Scriptura oferă anumite indicii, iar mărturiile unor „creștini homosexuali” sunt de asemenea de ajutor pentru a înțelege ce anume cred acești oameni și ce factori personali și spirituali i-au influențat în credința lor.

„Teologia” homosexualilor este piatra de căpătâi a așa-zișilor „creștini homosexuali” (există organizații religioase formate integral din homosexuali, precum și „aripi” în principalele culte religioase din Occident), așa cum Crezul de la Niceea constituie baza pentru multe culte creștine. Activismul homosexual „creștin” implică aspecte diverse. Unii dintre reprezentanții lui, preotul Robert Williams și episcopul John Shelby Spong (Biserica Episcopală) promovează niște idei vădit eretice. Majoritatea grupurilor de homosexuali „creștini” subscriu însă la normele de credință generale.

Deși „teologia” homosexualilor pretinde a avea o bază teologică conservatoare, ea include adăugiri și modificări aduse moralei tradiționale. Mai întâi, homosexualitatea este văzută ca fiind lăsată de Dumnezeu. Astfel, ea este pusă pe picior de egalitate cu heterosexualitatea. Scriitorul homosexual Mel White arată, destul de exact, că „dacă nu acceptăm această premisă (că Dumnezeu a creat homosexualitatea) atunci căsătoriile între homosexuali apar ca ridicole, dacă nu chiar nebunești.”

Dar pentru a fi văzută ca fiind creată de Dumnezeu, întâi trebuie discreditată înțelegerea tradițională asupra homosexualității. Aceasta se realizează în patru moduri. Mai întâi, respingerea homosexualilor este pusă pe seama felului în care înțeleg majoritatea creștinilor pasajele din Scriptură legate de acest subiect. Pastorul homosexual Troy Perry afirmă în scrierile sale:

„Pentru a-i condamna pe homosexuali, multe denominațiuni au răstălmăcit în mod intenționat Scriptura în funcție de preferințele lor personale.”

După Perry, nu numai că majoritatea creștinilor se înșală în privința homosexualității, dar ei se înșală în mod intenționat - interpretând Scriptura anume împotriva homosexualilor.

White merge și mai departe, declarând că unii lideri religioși din America - Jerry Falwell, James Kennedy sau Pat Robertson - adoptă o poziție publică împotriva homosexualilor doar pentru a colecta fonduri și pentru a atrage atenția asupra propriei persoane.

Formulând dubii privind motivațiile acestor lideri religioși și ale multor denominații, e mai ușor să respingi obiecțiile lor scripturale la adresa homosexualității. Nu e de mirare că această tactică este una de bază pentru homosexualii „creștini”. Alți activiști homosexuali pretind că pasajele din Scriptură pe care ne bazăm când respingem homosexualitatea ar fi traduse greșit. În opinia lor, Scriptura trebuie studiată literal în limbile originale; problema, spun ei, e că majoritatea creștinilor nu cunosc ebraica și greaca veche pentru a înțelege că traducerile moderne legate de homosexualitate sunt toate greșite.

O altă pretenție a acestor activiști este că versetele din Scriptură (Lev 18:22 și 20:13; Rom 1:26-27; 1 Cor 6:9-10; 1 Tim 1:9-10) care interzic homosexualitatea ar fi fost scoase din context, sau că ele se aplică numai culturii existente la momentul când au fost scrise. (Profesorul Robin Scroogs de la Union Theological Seminary, de exemplu, afirmă că „aprecierile Scripturii privind homosexualitatea sunt irelevante pentru dezbaterile din ziua de azi.”

Pentru creștinii adevărați, aceste argumente nu stau în picioare. Versetele menționate mai sus sunt atât de clar și specifice, încât nu e loc de nici o interpretare. „Să nu te culci cu un bărbat ca și cu o femeie” e la fel de puțin interpretabil ca „Să nu ucizi.” Este incorect să afirmi că conservatorii „interpretează” aceste versete pe baza prejudecății lor la adresa homosexualilor. Aceeași lideri conservatori și plini de prejudecăți (Falwell, Kennedy, Robertson și alții) interpretează la fel de literal și versetele împotriva păcatelor heterosexuale. Dacă ei ar opri homosexualitatea din cauza prejudecăților proprii, de ce, în calitate de heterosexuale, ar condamna și păcatele heterosexuale? Argumentul cade.

La fel cade și argumentul cu „interpretarea greșită”. Pot exista unele discrepante ce țin de traducere, dar în privința unor lucruri importante cum este morala sexuală, chiar s-au înșelat traducătorii Scripturii de cinci ori la rând, în cele două Testamente? Și s-au înșelat numai în privința homosexualității? (Activiștii homosexuali se pare că nu au nici o problemă cu alte versete care condamnă păcate cum ar fi adulterul sau abuzul asupra copiilor.)

La fel de subțire este și argumentul cu „scoaterea din context”. Realitatea este că în Levitic, Romani, 1 Corinteni și 1 Timotei, homosexualitatea este menționată în contextul comportamentului sexual și imoral! Contextul este clar - o serie de comportamente sunt interzise; homosexualitatea este așezată alături de adulter, desfrânare și idolatrie.

Argumentul „cultural” este la fel de subțire. În unele cazuri, un verset poate apărea ca fiind legat de cultură (oprirea părului lung la bărbați sau femei care vorbesc cu soții lor în biserică). Dar iarăși - de cinci ori? Cinci pasaje diferite, din cele două testamente, care au fost scrise în culturi foarte diferite (cea ebraică și cea romană) nu pot fi condiționate cultural. Culturile la care se referă sunt prea diferite.

Toate acestea aruncă serioase semne de întrebare asupra pretenției acestor homosexuali „creștini” că ar respecta Scriptura. E nevoie de o adevărată gimnastică mintală pentru a accepta asemenea argumente inadecvate; cei care nu au anumite motive să le accepte nu o vor face. Însă cei care au un interes personal față de „teologia” homosexualilor sunt o categorie aparte. Răstălmăcește Scriptura suficient de mult și o vei face să spună tot ceea ce vrei tu. Scriitorul Paul Morris pune această problemă atunci când avertizează:

Dacă aș fi un homosexual „creștin”, cred că cel mai mult m-ar tulbura această întrebare: Încerc să modelez Scriptura după înclinațiile mele sau ar trebui să-mi modelez înclinațiile după Scriptură?

Relatările acestor homosexuali „creștini” arată că a doua variantă este la ordinea zilei. Pastorul Troy Perry scrie că a decis că homosexualitatea este acceptabilă, și apoi a început să caute în Scriptură argumente pentru a-și susține opinia. Mel White face trimiterea în cartea sa la unele studii legate de distrugerea Sodomei, dar punctul său central pare să nu provină dintr-o studiere serioasă a Scripturii, ci de la un psiholog care l-a încurajat să-și accepte homosexualitatea și să-și găsească un iubit! Interpreta de muzică religioasă Marsha Stevens (lesbiană recunoscută) povestește cum și-a acceptat ea homosexualitatea. dar nu explică cum a ajuns la concluzia că aceasta este acceptabilă din punct de vedere biblic. (Încearcă oarecum aceasta, povestind cum s-a rugat într-o seară pentru o confirmare că lesbianismul ar fi corect; a două zi cineva a pronunțat cuvintele „lesbiană credincioasă.”) Ținând cont de educația religioasă a persoanelor menționate mai sus, e uimitor cât de ușor acceptă homosexualitatea.

Sau nu e. Apostolul Pavel prezice o abandonare a adevărului în favoarea poftelor:

„Va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci - dornici să-și desfete auzul - își vor grămădi învățători după poftele lor, își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor abate către basme.” (2 Tim. 4:3-4)

Sinele deasupra adevărului, omul deasupra lui Dumnezeu - se poate înșela astfel un creștin? Pavel se referea la biserica din Galata numind-o „ademenită” (Gal 3:1), iar Iisus ne-a avertizat că un semn vădit al zilelor de pe urmă va fi o creștere a înșelătoriei (Mt 24:14). A combate „teologia” homosexualilor înseamnă deci a combate un factor de înșelare al vremurilor noastre - tendința de a supune adevărul obiectiv experiențelor subiective.

Acesta este unul dintre motivele pentru care combaterea nu este suficientă pentru a schimba o inimă. Chiar dacă cunoști suficient de multe pentru a demonta argumentele activiștilor homosexuali, tot nu este suficient pentru a face un homosexual să se pocăiască. Inima, împietrită de atâta amăgire sau răzvrătire, trebuie să se înmoaie. Iar aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Partea noastră este să grăim adevărul și să ne încredem în El că El îl va pune în inimile ascultătorilor.

În acest scop, acest material va aborda „teologia” homosexualilor împărțindu-i argumentele / afirmațiile în trei categorii: argumente de dreptate socială, argumente religioase generale și argumente scripturale. Este oferită o scurtă descriere a acestor argumente, urmată de un răspuns / o respingere a fiecăruia.

Argumente sociale

Argumentele care invocă dreptatea socială sunt eficiente pentru că sună bine. Ele cer încetarea homofobiei și a insensibilității; cine ar spune că este împotriva acestor deziderate? Dar așa cum întrebarea „Când ați încetat să vă mai bateți nevasta, domnule Ionescu?” presupune (fără dovezi) că dl. Ionescu își bătea nevasta, așa și aceste argumente presupun (fără dovezi) că homosexualii sunt victime și că Biserica este responsabilă de situația lor.

Aceste argumente dau roade în discuțiile seculare (talk-show-uri, interviuri, dezbateri universitare) unde e puțin probabil ca ascultătorii să le aprecieze după standardele Scripturii. În loc să discearnă care parte are dreptate din punct de vedere teologic, ascultătorii tind să fie de partea vorbitorului care pare „mai drăguț”. De obicei, acesta este vorbitorul homosexual care cere legi anti-discriminare sau cluburi pentru adolescenții homosexuali. Persoana care se opune acestor lucruri - de obicei un creștin practicant - nu pare „drăguță”, indiferent de cât de simpatic(ă) este în realitate.

Aceasta nu înseamnă că argumentele de dreptate socială ale activiștilor homosexuali nu pot fi combătute; într-o manieră corespunzătoare și politicoasă, toate ideile nescripturale pot fi combătute în arena seculară. Sf. Apostol Pavel a demonstrat aceasta stând de vorbă cu oamenii în Areopag (Fapte 17:22). Cel care dă răspunsuri trebuie să fie însă conștient că, datorită poziției adoptate, e posibil să fie văzut ca „tipul cel rău”. Acesta este un motiv în plus pentru care el trebuie să vorbească și clar, și politicos.

Argumentul social 1: „Homosexualitatea este înnăscută.”

Argumentul 1-A: Simon LeVay și hipotalamusul

În 1991 Dr. LeVay, un neurolog din California, a examinat creierul a 41 de cadavre: 19 bărbați homosexuali, 16 bărbați heterosexuali și 6 femei heterosexuale. Studiul său s-a concentrat pe un grup de neuroni din structura hipotalamusului, numiți nuclee interstițiale din hipotalamusul anterior, sau INAH3.

El a declarat că această regiune a creierului este mai mare la bărbații heterosexuali decât la cei homosexuali; la fel, el a descoperit că acea zonă este mai mare la bărbații heterosexuali decât la femeile studiate. Din acest motiv el a declarat că homosexualitatea este înnăscută, iar diferențele de mărime ale INAH3 și constatările sale au fost publicate în revista Science din august 1991. Acest studiu este cel mai citat atunci când lumea afirmă că s-a „dovedit” că homosexualitatea este înnăscută.

Răspuns: Acest argument este exagerat și înșelător din șase motive.

Întâi de toate, însuși LeVay a negat, la câțiva ani de la realizarea studiului, că el ar fi demonstrat de fapt că homosexualitatea este înnăscută. Apoi, rezultatele studiului nu corespundeau între ele. La prima vedere, toți subiecții homosexuali ai lui LeVay aveau INAH3 mai mic decât subiecții heterosexuali; în realitate, trei dintre subiecții homosexuali aveau INAH3 mai mare decât heterosexualii. În plus, trei dintre subiecții heterosexuali aveau INAH3 mai mic decât media pacienților homosexuali. Astfel, șase dintre cei 35 de subiecți bărbați ai lui LeVay (17% din grupul de studiu) au contrazis teoria lui.

În al doilea rând, e posibil ca LeVay să nu fi măsurat corespunzător INAH3. Zona respectivă este mai mică decât un fulg de zăpadă, potrivit cercetătorilor intervievați atunci când a fost publicat studiul. Colegii săi din comunitatea neuro-științifică nu se pot pune de acord dacă INAH3 trebuie măsurat după mărime/volum sau după numărul de neuroni.

În al treilea rând, nu este clar dacă structura creierului afectează comportamentul sau dacă comportamentul influențează structura creierului. Dr. Kenneth Klivington, de la același institut ca LeVay, arată că neuronii se pot schimba ca răspuns la trăiri. „Ai putea afirma că structura creierului se modifică în timpul vieții, în urma experiențelor trăite.” Cu alte cuvinte, chiar dacă există o diferență semnificativă la structura creierului între bărbații heterosexuali și cei homosexuali, nu e clar dacă structura creierului a generat homosexualitatea sau dacă homosexualitatea le-a afectat structura creierului.

La un an după publicarea studiului lui LeVay, Dr. Lewis Baxter de la UCLA a obținut dovezi că terapia comportamentală poate produce modificări în circuitele cerebrale, întărind ideea că comportamentul poate și chiar afectează. În consecință, chiar dacă există diferențe între INAH3 al bărbaților homosexuali și cei heterosexuali, este posibil ca mărimea redusă la homosexuali să fi fost generată de comportamentul lor, iar nu comportamentul să fi fost generat de mărimea INAH3.

În al patrulea rând, LeVay nu era sigur care subiecții săi fuseseră homosexuali și care heterosexuali. Dr. LeVay recunoaște că acesta este „un minus aparte” al studiului său. Dispunând doar de dosarele medicale ale subiecților săi (care nu garantau în nici un fel exactitatea informațiilor privind orientarea sexuală a pacientului), el a presupus că dacă dosarul nu menționează că pacientul era homosexual, atunci el trebuie să fi fost heterosexual.

Totuși, 6 dintre cei 16 bărbați heterosexuali muriseră de SIDA, mărind astfel șansele ca dosarele lor medicale să fi fost incomplete. Neștiind sigur care dintre subiecții lui LeVay fuseseră heterosexuali și care homosexuali, cât de utile pot fi concluziile lui privind „diferențele” dintre ei?

În al cincilea rând, LeVay nu a lucrat cu subiectul într-o manieră obiectivă. Dr. LeVay, care este homosexual, a declarat pentru Newsweek că, după moartea iubitului său, s-a hotărât să găsească o cauză genetică a homosexualității, în caz contrar urmând să abandoneze cercetarea științifică. Mai mult, el a recunoscut că a sperat să schimbe atitudinea publicului față de homosexualitate, influențând expresiile juridice și religioase asupra subiectului. Aceste declarații nu îi reduc prestanța ca neurolog. Dar nici nu se poate spune că cercetările lui ar fi fost obiective.

În al șaselea rând, comunitatea științifică nu s-a grăbit să accepte studiul lui LeVay. Sunt interesant comentariile altor cercetători ca răspuns la activitatea lui LeVay. Dr. Richard Nakamura de la Institutul American de Sănătate Mentală a declarat că e nevoie „de multe eforturi pentru a fi convins că există o legătură între această structură și homosexualitate.” Dr. Anne-Fausto Sterling de la Universitatea Brown este mai puțin amabilă în răspunsul ei:

„Studenții mei din anul întâi cunosc destule pentru a demonta acest studiu.”

Dr. Rochelle Klinger, psihiatru la Colegiul Medical din Virginia, se îndoiește că vom putea „afla vreodată o anumită cauză a homosexualității.” Iar Scientific American formulează motivul pentru care mulți specialiști abordează teoria despre INAH3 cu precauție:

„Studiul lui LeVay trebuie încă validat de studiul unui alt cercetător.”

Argumentul 1-B: Gemenii

În 1991, psihologul Michael Bailey de la Northwestern University (un susținător al drepturilor homosexualilor) și psihiatrul Richard Pillard de la Facultatea de Medicină din Universitatea Boston (care este un homosexual declarat) au comparat seturi de gemeni masculi identici cu seturi de gemeni fraternali (care au legăturile genetice mai puțin apropiate). La fiecare set, cel puțin un geamăn era homosexual.

Ei au constatat că la gemenii identici, 52% erau amândoi homosexuali, spre deosebire de gemenii fraternali, la care numai 22% aveau o orientare homosexuală.

Pillard și Bailey au sugerat că homosexualitatea dublă la gemenii identici ar înseamnă că aceasta este genetică la origine.

Răspuns: Acest argument este exagerat și înșelător din patru motive.

Întâi, constatările lui Pillard și Bailey indică de fapt că mai este ceva, în afară de gene, care determină homosexualitatea. Dacă 48% dintre gemenii identici, care erau foarte înrudiți genetic, nu aveau aceeași orientare sexuală, atunci doar genetica singură NU POATE fi responsabilă de homosexualitate. Bailey a recunoscut acest lucru declarând: „Trebuie să mai fie ceva care să-i determine pe gemenii diferiți.”

Apoi, toți gemenii studiați de Pillard și Bailey fuseseră crescuți în același cămin. Dacă seturile de gemeni la care ambii frați erau homosexuali ar fi fost crescuți în cămine separate, ar fi fost mai ușor să credem că genele au jucat un rol în formarea lor sexuală. Dar întrucât ei au crescut cu toții în aceeași casă, este imposibil de știut ce efect a avut mediul asupra lor și ce efect, dacă a existat vreunul, au avut genele.

Dr. Fausto-Sterling a concentrat problema: „Pentru ca acest studiu să aibă sens, ar trebui să lucrezi că gemeni crescuți separat.”

În al treilea rând, Dr. Pillard și Bailey, asemenea lui LeVay, nu au abordat subiectul obiectiv. Considerațiile lor personale față de homosexualitate, similare cu cele ale Dr. LeVay, cu siguranță că nu îi descalifică din punct de vedere strict profesional. Însă aceste considerații trebuie cel puțin luate în considerare. Pillard a afirmat: „O componentă genetică a orientării sexuale ar declara 'Acest lucru nu este o greșeală,'” iar el și Bailey au declarat că sperau ca munca lor „să stingă afirmațiile homofobe.”

În al patrulea rând, un studiu ulterior pe gemeni a produs rezultate diferite de cele ale lui Pillard și Bailey. În martie 1992, Revista Britanică de Psihiatrie a publicat un raport asupra homosexualilor care sunt gemeni (atât fraternali cât și identici) și a constatat că numai 20% dintre gemenii homosexuali aveau un geamăn homosexual și el, făcându-i pe cercetători să tragă concluzia că „factorii genetici constituie o explicație insuficientă a formării orientării sexuale.” Nu doar că munca lui Pillard și Bailey nu a fost validată, dar un studiu similar a produs rezultate complet diferite.

Argumentul 1-C: Genele

În 1993, Dr. Dean Hamer de la Institutul National al Cancerului a studiat 40 de perechi de frați homosexuali neidentici și a afirmat cp 33 dintre perechi moșteniseră aceeași markeri genetici X, indicând astfel o cauză genetică a homosexualității.

Răspunsul 1: Acest argument este exagerat și înșelător din două motive.

Întâi, asemenea studiului lui LeVay, rezultatele lui Hamer nu au fost confirmate încă. Din nou, trebuie menționat că lipsa validării nu înseamnă că studiul nu este valabil; înseamnă că concluziile studiului nu au fost confirmate de alte cercetări.

În al doilea rând, un studiu similar și ulterior a contrazis concluziile lui Hamer. George Ebers de la University of Western Ontario a examinat 52 de perechi de frați homosexuali și „nu a găsit nici o dovadă a vreunei legături dintre homosexualitate și markerii cromozomului X sau alți markeri.”

De asemenea, Ebers împreună cu un asociat a studiat 400 de familii cu unul sau mai mulți bărbați homosexuali și „nu a găsit nici o dovadă a transmiterii de tip X între mamă și fiu, afirmată de Hamer.” Din nou, asemenea lucrării anterioare a lui Pillard și Bailey, un studiu similar ulterior a produs rezultate vădit diferite de cele ale lui Hamer.

Răspunsul 2: Acest argument, asemenea celor bazate pe lucrările lui LeVay, Pillard și Bailey, este ilogic în sensul că presupune că înnăscut înseamnă normal sau acceptabil moral. Această prezumție este eronată, din trei motive:

Întâi, „înnăscut” și „normal” nu sunt neapărat identice ca sens. Chiar dacă se va dovedi vreodată că homosexualitatea este înnăscută, înnăscut nu înseamnă neapărat normal. Orice număr de defecte sau handicapuri, de exemplu, pot fi înnăscute, dar nu le putem numi normale doar din acest motiv. De ce ar trebui să numim homosexualitatea ca fiind normală, doar pentru că este înnăscută?

În al doilea rând, tendințele înnăscute către anumite comportamente (ca homosexualitatea) nu fac ca acele comportamente să fie morale. Studiile din ultimii 15 ani indică o varietate de comportamente care își au rădăcinile în genetică sau biologie. În 1983 fostul Director al Consiliului National pentru Alcoolism a raportat un număr de evenimente chimice care pot genera alcoolismul; în 1991, Centrul Medical City of Hope a identificat o anumită genă prezentă la 77% dintre pacienții alcoolici. Obezitatea și comportamentul violent se consideră azi că sunt influențate genetic; chiar infidelitatea, potrivit unui studiu publicat în Time se pare că tine de gene!

Sigur, nu vom spune că obezitatea, violența, alcoolismul și adulterul sunt legitime pentru că sunt moștenite. La fel stau lucrurile și cu homosexualitatea. Înnăscută sau dobândită, ea este, asemenea relațiilor sexuale în afara căsătoriei, imorală. Iar un comportament imoral nu poate fi legitimat printr-un botez rapid în baia genelor.

În al treilea rând, noi suntem căzuți, născuți în păcat. Scriptura ne învață că moștenim păcatul care ne afectează fizic și spiritual (Ps 51:5; Rom 5:12). Spiritual, suntem născuți morți (În 3:5-6) iar fizic, imperfecți (1 Cor 15:1-54). Nu putem presupune deci, pentru că ceva este înnăscut, că este lăsat de la Dumnezeu. Există aspecte mentale, psihologice, fizice și sexuale ale ființei noastre pe care Dumnezeu nu a dorit să le avem. Pe scurt, „înnăscut” nu înseamnă „aprobat de Dumnezeu.”

Răspunsul 3: Comunitatea științifică nu este deloc convinsă că „homosexualitatea este înnăscută”.

Unii cercetători, potrivit Chronicle of Higher Education, afirmă de fapt că teoriile cu „homosexualitatea înnăscută” sunt „nefondate și periculoase din punct de vedere politic”. Dr. William Byne de la Columbia University numește acele „dovezile” ca „neconcludente” și le compara cu „încercarea de a aduna o sută de zero pentru a obține 1.” Dr. Fausto-Sterling afirmă că studiile și dezbaterile conexe nu sunt legate de biologie, ci de politică, iar profesorul John D'Emilio de la University of North Carolina, deși este dispus să analizeze posibilitatea unei „homosexualități înnăscute”, afirmă că există „prea multe altele pe care nu le-am explorat.”

Argumentul social 2: „Homosexualitatea nu se poate schimba.”

„Orientarea sexuală pur și simplu nu se poate schimba,” afirmă încrezător un psihiatru homosexual, avertizând că „pot apărea grave consecințe emoționale și sociale dacă se încearcă trecerea de la homosexualitate la heterosexualitate.” Acest argument se inspiră din științele sociale; Scriptura însă nu sprijină asemenea afirmații. Apostolul Pavel face o observație contrară, afirmând că homosexualii se pot schimba, atunci când spune:

„Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici hoții, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Așa erați unii dintre voi. Dar v-ați spălat, v-ați sfințit, v-ați îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos și în Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Cor 6: 9-11)

Argumentul „Am încercat să mă schimb, dar n-am putut” este destul de la modă printre homosexualii care și-au acceptat orientarea și insistă ca și alții să facă la fel.

Răspunsul 1: Argumentul „neschimbabil” este înșelător. În timp ce multe autorități de sănătate mintală cred că homosexualitatea nu se poate schimba, multe altele cred că ea se poate schimba.

În 1970, Institutul Kinsey a raportat că 84% dintre homosexualii studiați își schimbaseră orientarea sexuală cel puțin o dată; 32% dintre ei raportaseră o a doua schimbare, iar 13% raportaseră cinci schimbări, de-a lungul vieții, în privința orientării lor sexuale!

Directorul Centrului pentru Instruire Psihanalitică din New York, conștient că pot avea loc asemenea schimbări, a comentat „falsele informații răspândite de anumite cercuri că homosexualitatea nu se poate trata” spunând că „astfel au fost afectați mii de oameni.”

Dr. Irvine Bieber a concluzionat (după tratarea a peste 100 de homosexuali) că „o conversie heterosexuală este o posibilitate pentru toți homosexualii care sunt puternic motivați să se schimbe.”

Cercetătorii Masters și Johnson în domeniul sexual (care cu greu pot fi numiți susținători ai opiniei tradiționale!) au declarat că ideea că „homosexualitatea nu se poate schimba” este „cu siguranță deschisă criticilor.” Dr. Wood și Dietrich, scriind despre eficienta tratamentului pentru homosexualitate, au confirmat că „toate studiile care au încercat conversia de la homosexualitate la heterosexualitate au avut un succes semnificativ.” Noul Raport al Institutului Kinsey explică că oamenii „nu își păstrează neapărat aceeași orientare sexuală de-a lungul vieții,” explicând apoi că „programele care îi ajută pe homosexuali să se schimbe raportează diferite rate ale succesului.”

Nimeni însă nu o spune mai bine ca Stanton Jones, Catedra de Psihologie de la Colegiul Wheaton:

„Cine spune că nu există speranță (pentru o schimbare) este ori ignorant, ori mincinos. Orice studiu asupra schimbării a indicat o anumită rată a succesului, iar persoanele care mărturisesc o schimbare cu ajutorul lui Dumnezeu sunt cu miile.”

Răspunsul 2: Acest argument este ilogic în sensul că presupune că dacă o stare nu se poate schimba, atunci e binevenită.

Să presupunem că s-ar dovedi că homosexualitatea, ca stare, este neschimbabilă - că nici rugăciunile, nici consilierea și nici un efort de nici un fel nu l-ar putea face pe un homosexual să fie atras de femei. Și? Ar trebui atunci să ne schimbăm părerea că comportamentul homosexual este un păcat? Deloc. Nu există nici un loc în Scriptură, cu referire la un păcat, care să spună: „Nu vei face cutare sau cutare lucru!” („Exceptând, desigur, dacă ai încercat din greu, te-ai rugat și ai apelat la consiliere, și ai găsit că nu puteai să te oprești din acel lucru. Dacă așa stau lucrurile, atunci acel lucru nu mai e păcat. Este înnăscut, un dar imuabil și poți să-l practici!”)

Ghimpele Apostolului Pavel, indiferent ce o fi fost, era neschimbabil; în ciuda rugăciunilor sale de mântuire, Dumnezeu a dorit că ghimpele să rămână. Dar cu siguranță nu era ceva dorit (2 Cor 12:7-9). Alte situații - alcoolismul, de pildă, sau diferite dependențe - sunt considerate ca neschimbabile și trebuie să li se facă față zilnic. Putin probabil ca aceasta să le facă de dorit, naturale sau lăsate de la Dumnezeu.

Argumentul social 3: „10% din populație sunt homosexuali. E posibil ca așa de mulți să greșească?”

Acest argument a fost atât de combătut, în lumea seculară, clinică și teologică, încât nici nu ar mai trebui menționat. Dar pentru că e posibil ca cititorul să audă așa ceva într-o discuție viitoare, vom analiza pe scurt așa-numitul „Mitul lui 10%” și vom vedea cum trebuie să i se răspundă.

În 1948, cercetătorul Alfred Kinsey a publicat Comportamentul sexual al bărbaților, care prezenta constatările sale după intervievarea a 5.300 de americani. Constatările, în special cele legate de homosexualitate, au șocat sensibilitățile americanilor: 37% dintre subiecți recunoscuseră că au avut cel puțin o experiență homosexuală de la perioada adolescentei încoace, iar 10% pretindeau că erau homosexuali de cel puțin trei ani.

Și s-a dus vestea - zece la sută dintre bărbați sunt homosexuali! Cunoscând puterea cifrelor, activiștii homosexuali au tot repetat această statistică până a devenit o axiomă: unu din zece bărbați este homosexual; homosexualitatea ar fi deci mult mai obișnuită decât am crede noi. Conceptul a devenit extrem de folositor pentru activiștii homosexuali care, după câțiva zeci de ani, întrebau retoric cum poate crede cineva că zece la sută din populație este anormală, imorală sau pur și simplu greșește.

Răspunsul 1: Argumentul este exagerat; Kinsey NU a pretins că 10% din populația masculină sunt homosexuali.

Formularea lui Kinsey a fost clară - 10% dintre bărbații analizați au declarat că erau homosexuali de cel puțin trei ani. Asta nu înseamnă că fuseseră homosexuali tot timpul și nici că vor fi homosexuali în viitor. Studiile ulterioare ale Institutului Kinsey, de fapt, aveau să confirme că orientarea sexuală nu este neapărat fixă și că se poate schimba de-a lungul vieții. Raportul pe 1990 al Institutului afirma:

Unii oameni au o orientare homosexuală constantă pe termen lung, apoi se îndrăgostesc de o persoană de sex opus; alții, care au avut numai parteneri de sex opus, ulterior se îndrăgostesc de cineva de același sex.

Răspunsul 2: Cei „10%” sunt înșelători din două motive:

Mai întâi, datele lui Kinsey nu au fost prelevate dintr-o populație care să reprezinte exact pe bărbații americani. Dr. Judith Reisman, în cartea sa Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People (Kinsey, sexul și înșelătoria: Îndoctrinarea unui popor) a discreditat intensiv concluziile și metodele lui Kinsey. Una dintre constatările ei era că 25% dintre bărbații chestionați de el erau deținuți, dintre care mulți condamnați pentru atacuri sexuale. În mod natural, printre deținuți există mai multe cazuri de homosexualitatea, în special la cei cu antecedente, mulți dintre ei posibil fiind în închisoare pentru comportament homosexual. (În anii 1940 așa stăteau lucrurile.)

În al doilea rând, studiile ulterioare au dezaprobat mitul lui 10%. USA Today a anunțat pe 15 aprilie 1993 un nou studiu pe 3.321 de americani, din care 2,3% avuseseră un comportament homosexual în ultimii zece ani; numai 1,1% se declaraseră exclusiv homosexuali.

Acesta este cel mai recent studiu dintr-o întreagă serie care l-au infirmat pe Kinsey. În 1989, un studiu american estima că maxim 6% dintre adulți au avut un contact cu persoane de același sex și că numai 1% erau exclusiv homosexuali; un studiu similar, în Franța, a constatat că 4% dintre bărbați și 3% dintre femei avuseseră contacte homosexuale, în timp ce numai 1,4% bărbați și 0,4% femei făcuseră aceasta în ultimii cinci ani. Articolul concluziona, deloc surprinzător, că cei 10% ai lui Kinsey „se topesc sub povara noilor studii.”

O remarcă-trandafir a unei activiste lesbiene arată cum a reușit acest 10% să rămână pe tapet atât de mult timp:

Faptul despre „unu din zece” - cred că lumea știe probabil că este umflat - dar era un număr drăguț, dădea bine și e un mijloc bun să-i faci pe oameni să vadă că existăm.

Dacă ea spunea adevărul, atunci activiștii homosexuali repetă ceva care este fals doar pentru a-și susține cauza. Dacă ne gândim la asta, ne-am putea întreba care alte „dovezi” despre homosexualitate („e înnăscută,” „nu se poate schimba”) se vor vădi într-o zi că au fost doar propagandă, oamenii știind că sunt gogoși, dar fiind promovate pentru că scopul scuză mijloacele.

Putem accepta unele părți ale acestor argumente pro-homosexualitate. Există, de exemplu, posibilitatea să se demonstreze într-o bună zi că genetica joacă un rol în formarea homosexualității. Putem accepta că în multe cazuri homosexualitatea - atracția față de persoane de același sex - începe foarte devreme în viață. Și în timp ce se știe că zece la sută din populație nu sunt și nu au fost homosexuali, vom admite că probabil există mai mulți homosexuali în rândul populației decât cifrele cunoscute. Pretenția lor că nu au cerut ei o asemenea orientare este deseori adevărată; trebuie să avem compasiune pentru oamenii care se luptă cu ceva ce nu și-au ales ei și pentru oamenii care sunt tratați rău din cauza aceasta. Dacă nu poți simți compasiune pentru un homosexual pentru că ți-e teamă de el sau simți repulsie, atunci nu-l cunoști pe Hristos.

Domeniul în care nu ne întovărășim cu promotorii acestei „teologii” sunt concluziile pe care le trag ei. Noi nu putem rescrie Scriptura, așa cum fac ei, pentru a accepta un păcat doar pentru că s-a arătat că ar fi înnăscut, de neschimbat sau obișnuit. Pe această idee, putem împrumuta un citat dintr-un scriitor liberal, Lillian Hellman:

„Nu-mi pot ciunti conștiința doar pentru că așa e moda anul acesta.”

Argumente religioase generale

Un sondaj recent a arătat că 66% (două treimi) dintre americani nu mai cred că există „adevăr absolut.” Mai trist este faptul că 53% dintre cei care nu cred în adevărul absolut se identificau pe sine ca și „creștini renăscuți”; 75% dintre ei erau din principalele culte protestante.

Dacă nu mai există „adevărul absolut”, chiar în mintea a jumătate dintre cei „renăscuți”, e logic să considerăm că învățătura și prin urmare Scriptura nu mai sunt crezute. Sociologul George Gallup Jr. a menționat aceasta în The People's Religion: American Faith in the 90's (Religia poporului: credința americanilor în anii '90). „Deși religia este foarte la modă în America,” declară el, „ea este într-o mare măsură superficială. Există un vid de cunoaștere între credința declarată a americanilor și cele mai elementare noțiuni despre acea credință.”

Pe scurt, cei care se prezentau drept creștini în anii '90 erau ignoranți în ale Scripturii. Învățătura a devenit mai puțin importantă decât sentimentele plăcute; într-adevăr, un studiu al USA Today arăta că dintre cei 56% dintre americani care merg la biserică, 45% fac aceasta pentru că „e bine pentru tine”, iar 26% pentru „pacea mintii”. Învățăturile specifice părea neimportante.

Dacă noțiunile de „adevăr” și „învățătură” devin neimportante pentru creștinii din America, mai poate supraviețui ideea de „păcat”? Probabil că nu; 25% dintre creștinii intervievați în 1993 considerau că păcatul e un „concept depășit”.

„Amenințarea păcatului era ca o umbră pentru noi,” scrie Cornelius Plantinga în Christianity Today. „Creștinii urau păcatul, se temeau de el, fugeau de el. Dar azi, această umbră s-a dus. Astăzi, acuza că ai păcătuit se face deseori cu un zâmbet malițios.”

Adevărul Scripturii nu a fost niciodată atât de amabil. Ioan Botezătorul era ferm cu fariseii (Mt 3:7-8), Mântuitorul l-a mustrat pe Petru când acesta a încercat să-L împiedice în menirea Sa (Mt 16:22-23) iar Apostolul Pavel certa întotdeauna ipocrizia, chiar dacă era vorba de un creștin respectabil (Gal. 2:11-14). Cu alte cuvinte, trebuie să fim amabili. Dar niciodată în dauna Adevărului.

Astăzi distanta dintre adevărul și practicile „moderne” a ajuns atât de mare, încât o mulțime de idei false („drăguțe”) au pătruns în cultele creștine, creând o mentalitate care șoptește „Hai să mergem mai departe fără conflicte, da?” Dragostea poate fi înțeleasă - căldură și sentiment. Învățătura, pe de altă parte, sună sec, e dificilă și pune condiții.

O căutare a „căldurii și sentimentului” fără un angajament pentru adevăr face ca toate argumentele propagandei homosexuale să pară plauzibile. Spre deosebire de argumentele sociale, acestea sunt mai „religioase”, adică fac apel la tematica religioasă (sentimentalistă, falsă) a armoniei și bunei-voințe, evitând abordarea unor noțiuni ca fire căzută, păcat și supunere. Pentru cei ignoranți în ale adevărurilor de credință, aceste găluști sunt gustoase; dar în lumina Scripturii, totul cade ca un castel de cărți de joc.

Întrucât sunt mai religioase ca aspect decât argumentele sociale, aceste argumente pot fi combătute aproape exclusiv cu răspunsuri scripturale. „Creștinii” homosexuali pretind că ei cred în Scriptură, deci cel mai bine este să li se răspundă cu un apel de revenire la adevărul obiectiv al Bibliei, iar nu la subiectivismul experiențelor relative omenești.

Argumentul religios 1: „Iisus nu a spus nimic despre homosexualitate.”

Acest argument este favorit la paradele homosexualilor. Întotdeauna poți vedea pe cineva care agită o pancartă pe care scrie: „IISUS A SPUS DESPRE HOMOSEXUALITATE: _____.” Desigur, ideea este aceea că dacă Iisus nu a interzis în mod specific un comportament, atunci acela nu ar fi avut importantă pentru El. Extrapolând, acest argument presupune că dacă Iisus nu s-a preocupat explicit de ceva, atunci nici noi n-ar trebui.

Troy Perry (asemenea majorității activiștilor homosexuali) încearcă să exploateze acest argument bazat pe tăcere:

Cât despre întrebarea, „Ce a spus Iisus despre homosexualitate?”, răspunsul este simplu. Iisus nu a spus nimic. Nici măcar un lucru. Nimic! Pe Iisus îl interesa mai mult iubirea.

Potrivit acestui argument al tăcerii, dacă Iisus nu a vorbit despre asta, atunci nici noi nu ar trebui să vorbim.

Răspuns: Argumentul este înșelător și ilogic din patru motive:

Mai întâi, argumentul presupune că Evangheliile au mai multă autoritate decât restul cărților din Scriptură. Ideea că un subiect nu este important doar pentru că nu a fost menționat de Hristos este străină de însăși autorii cărților Scripturii. În nici un loc Sfinții Evangheliști Matei, Marcu, Luca sau Ioan nu spun că Evangheliile lor ar trebuie plasate mai presus de Tora sau de cărțile care vor apărea. Cu alte cuvinte, Evangheliile și învățăturile din ele nu sunt mai importante decât restul Scripturii. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu. Același duh care i-a inspirat pe autorii Evangheliilor i-a inspirat și pe Sfinții care au scris restul Scripturii.

În al doilea rând, argumentul presupune că Evangheliile sunt mai ample decât sunt în realitate. Nu numai că ele nu au autoritate mai mare decât restul Scripturii, dar nici nu sunt mai ample. Adică, ele nu furnizează tot ce avem nevoie să știm în materie de învățătură și trăire creștină.

Una dintre cele mai importante învățături ale Scripturii nu apare deloc în Evanghelii. Învățătura despre natura cea veche și cea nouă a omului (formulată despre Apostolul Pavel în Romani 6); viitorul lui Israel și taina Neamurilor (indicată de Hristos, dar explicată pe larg în Romani 9-11); explicarea darurilor spirituale (detaliată în 1 Corinteni 12 și 14); Preoția lui Hristos (ilustrată în Evrei) - toate acestea apar după relatările privind viața, jertfa și învierea lui Hristos. Poate spune cineva că aceste învățături nu sunt importante pentru că nu au fost menționate de Mântuitor?

Sau, altfel spus, să credem că lui Iisus nu-i păsa despre maltratarea soției sau despre incest, doar pentru că nu a pomenit de ele? Nu sunt interdicțiile împotriva incestului din Levitic și 1 Corinteni, precum și sfatul Sf. Pavel către soți să-și iubească soțiile, suficiente pentru noi în această privință, fără ca ele să fie menționate și în Evanghelii? Sunt multe atitudini rele pe care Hristos nu le-a pomenit pe nume; cu siguranță, noi nu trebuie să le tolerăm din acest motiv! La fel, tăcerea lui Iisus în privința homosexualității nu neagă în nici un fel interdicțiile foarte specifice care apar în alte locuri, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament.

În al treilea rând, acest argument este imprecis, în sensul că presupune că noi știm astăzi tot ce a grăit Iisus. Evangheliile nu pretind că ar oferi o relatare completă despre viața sau învățăturile Mântuitorului. Perioade întregi din copilăria și tinerețea Sa sunt omise; multe din ce a făcut și zis El sunt necunoscute.

Sf. Luca și-a scris Evanghelia pentru ca Teofil „să aibă siguranța acelor lucruri în care fusese învățat” (Luca 1:4). Motivele Sfântului Ioan sunt mai ample: „Acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui” (În 20:31). Dar nici unul dintre ei nu pretinde că ar fi scris toate cuvintele Mântuitorului. Din contră, Ioan spune că acest lucru ar fi imposibil:

Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. (În 21:25)

Dacă așa stau lucrurile, cum putem fi atunci siguri că El nu a spus nimic despre homosexualitate? Nimeni nu poate răspunde. Știm însă că sunt și alte lucruri importante neabordate în Evanghelii, dar menționate în detaliu în alte cărți ale Sfintei Scripturi. Homosexualitatea, deși nu este menționată de Sfinții Evangheliști Matei, Marcu, Luca sau Ioan, este izbitor de prezentă în ambele Testament și la fel de vădit este interzisă.

În al patrulea rând, acest argument presupune că, deoarece Hristos nu a menționat nimic specific despre homosexualitate, atunci El nici nu a făcut un standard din heterosexualitate. Mântuitorul s-a referit în cei mai specifici termeni la intenția lui Dumnezeu cu privire la sexualitate:

Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. (Marcu 10:6-9)

În acest pasaj, lui Iisus i se pusese o întrebare ipotetică: Este permis divorțul? În loc să ofere un simplu da sau nu, El e vorbit despre cartea Facerii și, mai specific, despre intenția avută de Dumnezeu la creație, ca standard după care trebuie apreciate chestiunile sexuale. Repetând relatarea din Facere, El subliniază patru elemente ale intenției divine cu privire la căsătorie și relații sexuale: independența era unul - un om își va lăsa părinții pentru a avea propria familie împreună cu soția lui; unirea sexuală într-un „singur trup” era un altul; și, desigur, monogamia. Dar primul element menționat de Iisus este factorul complementar: o unire între bărbat și femeie, soț și soție.

Homosexualitatea poate că nu a fost menționată de Iisus - și nici alte comportamente sexuale. Însă mai clar nici că se putea exprima cu privire la standardul pentru manifestări ale sexualității: bărbat și femeie, uniți așa cum i-a dorit Dumnezeu. Nu se poate presupune că ar fi acceptat și altceva.

Argumentul religios 2: „Eu și iubitul meu avem o relație de mult timp și ne iubim cu adevărat. Ce este rău în asta?”

În timp, propagandiștii homosexuali au început să pună tot mai mult accent pe „calitatea” relațiilor homosexuale. Inițial, activiștii lor vorbeau de libertate sexuală; astăzi ei vorbesc de legitimitate.

„Dumnezeu se bucură când eu sunt fericită împreună cu iubita mea,” declara o lesbiană la televizor. O relație stabilă este deci prezentată ca o dovadă a aprobării din partea lui Dumnezeu. Dacă este vorba de iubire autentică, totul este în regulă.

Răspuns: Argumentul este înșelător pentru că presupune că dragostea sfințește o relație.

În zilele noastre e greu să afirmi că dragostea nu este standardul ultim pentru drept și greșit. Dragostea este frumoasă; în societatea noastră ea a fost zeificată ca ceva intens și frumos, și se pare că justifică aproape orice se face în numele ei. Cu toată ura și violenta din lume, de ce să ataci iubirea dintre doi oameni? Pentru că dragostea, în ea însăși, nu face o relație să fie corectă. De fapt, contrar mentalității sentimentaliste a timpurilor noastre, dragostea nu este mereu un lucru chiar atât de bun.

Una dintre cele mai răspândite erori în domeniul moralei creștine a fost încercarea de a transforma dragostea într-o calitate spirituală omnipotentă, care are puterea să sfințească orice se face în numele ei.

Potrivit Mântuitorului, dragostea poate interfera cu dorințele lui Dumnezeu în privința unei persoane. El și-a avertizat ucenicii că iubirea pentru cineva, indiferent de cât de legitimă este acea relație, devine păcat atunci când întrece iubirea noastră față de El (Mt 10:37). Înțeleptul Solomon, într-o notă similară, și-a iubit nevestele de alt neam. Problema a fost că acestea i-au abătut inima de la Dumnezeu (1 Regi 11:3-4). În cazul lui, dragostea a devenit o capcană.

Dragostea nu este suficientă pentru a justifica o relație. Un pereche de creștini necăsătoriți pot fi foarte îndrăgostiți; dacă ei au relații intime înainte de căsătorie, acesta este un păcat, indiferent de câtă iubire a fost acolo; va rămâne tot un păcat. Un bărbat căsătorit se poate îndrăgosti tare de o altă femeie. Aceasta nu sfințește adulterul.

La fel, doi bărbați sau două femei se pot iubi. Sentimentele lor pot fi foarte adânci, ele pot invoca fidelitatea reciprocă și pot trăi la fel de fericiți la orice pereche de heterosexuali căsătoriți. Din nou, aceasta nu va justifica o relație homosexuală. Scriptura așază limite relațiilor dintre oameni, fără a oferi compromisuri, chiar dacă este vorba de iubire și dorința de a trece aceste limite. Dacă o formă de relație sexuală este greșită, ea va rămâne greșită indiferent de câtă iubire este la mijloc.

Sau poate ar trebui să fim înțelegători. Aceasta este o tendință ciudată care își face pătrunderea în Biserică - „amabilitatea” e mai importantă decât adevărul. Imoralitatea merge înainte, în timp ce mulți creștini sunt mai grijulii să nu deranjeze pe aproapele lor care trăiește în păcat decât să-l îndemne să asculte de Dumnezeu. În aceste condiții, nu este de mirare că auzim de aberații cum ar fi „teologia” homosexualilor. Oamenii se amăgesc cu un Dumnezeu „amabil”, care zâmbește înțelegător la stilul lor de viață, în timp ce ei continuă să trăiască după cum le place.

Însă oricât de mult se străduiesc argumentele sociale ale activiștilor homosexuali să ne îndemne la „amabilitate”, Dumnezeu pune mai mare accent pe Adevăr decât pe „înțelegere”.

Argumente scripturale

Această parte a „teologiei” homosexualilor încearcă să dea un răspuns punct cu punct la obiecțiile scripturale legate de homosexualitate. Cu alte cuvinte, fiecare pasaj din Scriptură referitor la homosexualitate este răstălmăcit și i se conferă un alt sens. Este o arogantă să încerci să vii astăzi cu interpretări noi ale Scripturii, după două mii de ani în care Biserica a trăit potrivit cu înțelegerea care de la început a existat asupra Sfintei Scripturi. În lumea protestantă există o sincopă între perioada apostolică și momentul apariției diferitelor culte, lor lipsindu-le continuitatea de învățătură și unitatea de duh cu primii creștini, care i-ar putea feri de inovații „teologice”.

Activiștii pro-homosexualitate acționează ca și cum Scriptura ar fi căzut din cer cândva, în vremuri imemoriale, iar noi, cei de astăzi, nu putem decât să încercăm să ghicim sensul celor scrise în ea. Ei preiau ceva ce este evident și pretind că au descoperit un sens ascuns, diferit. Pentru a ilustra, să luăm un verset cu înțeles clar:

„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Mat 11:28)

Înțelesul este clar: Hristos îi cheamă la El pe cei împovărați pentru a le da odihnă. Nu e nevoie să cercetăm originalul grecesc sau contextul cultural; versetul este clar.

Acum, să presupunem că vine cineva și vă spune că a studiat în detaliu cuvintele din acest verset și a descoperit că de fapt Iisus le invita pe femeile însărcinate la maternitatea Lui din Nazaret. Pare ridicol; contextul indică altceva. Dar dacă dvs. nu ați avut posibilitatea să aflați despre istoria Bisericii sau să studiați versetul în greaca veche, nu veți putea respinge ideea cu „maternitatea”, deși bunul simt vă spune că asta e o prostie.

În aceasta rezidă puterea „teologiei” promovate de homosexuali. În Occident se ignoră continuitatea de învățătură a Bisericii, se ia un verset pe care îl știm, i se dă o cu totul altă interpretare, se susțin afirmațiile cu „diplome în Teologie” obținute la scoli sectare și se dă astfel naștere unei noi morale. Bunul simt o poate respinge, dar până când este examinată mai atent, ideea e greu de combătut.

Pentru a aborda această parte a „teologiei” homosexualilor, vom analiza fiecare verset legat de homosexualitate, vom afirma interpretarea obișnuită dată lui, vom prezenta argumentele homosexualilor împotriva interpretării clasice și vom oferi un răspuns fiecărui argument.

Crearea omului / Intenția la creație (Facerea 1:27-28; 2:18, 23-24)

„Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!”

A zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.” Și a zis Adam: „Iată, aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.”

Interpretarea Bisericii:

Intenția lui Dumnezeu cu privire la relațiile sexuale se limitează la uniunea heterosexuală dintre un bărbat și o femeie, în cadrul căsătoriei.

Argumentul homosexual:

Relatarea din cartea Facerii nu interzice homosexualitatea; pur și simplu nu face referire la ea, din motive evidente. Un cuplu de homosexuali nu puteau începe procesul de populare a pământului. Însă versetele nu pot fi văzute ca un model pentru toate perechile: multe perechi heterosexuale nu au copii sau nu pot avea relații sexuale. Comit un păcat pentru că nu respectă indicația din cartea Facerii?

Răspunsul 1:

Deși e adevărat că acest pasaj nu interzice relațiile homosexuale, el oferă modelul primar pentru sexualitate, prin care trebuie judecate alte forme de exprimare sexuală.

Cartea [Facerii] oferă o bază pentru poruncile biblice și pentru abordările viitoare ale celor care doresc să construiască o morală sexuală care să răspundă schimbărilor vremii - este indicat pentru noi să explorăm relevanta poruncilor Bibliei cu privire la căsătorie și să evaluăm homosexualitatea în lumina cărții Facerii.

Esența moralei creștine este aceasta: Dumnezeu a creat uniunea sexuală cu un scop - unirea soțului și soției într-un singur trup în cadrul căsătoriei. Dumnezeu folosește relațiile sexuale, intimitatea sexuală, pentru a lipi doi oameni împreună.

Răspunsul 2:

Uniunea dintre bărbat și femeie, prezentată în cartea Facerii, este singurul model pentru comportamentul sexual promovat atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În timp ce alte forme de comportament (poligamia și ținerea de concubine, de exemplu) sunt menționate și chiar permise în Vechiul Testament, relația monogamă dintre soț și soție este standardul promovat ca ideal în cadrul Scripturii. În timp ce heterosexualitatea este promovată peste tot în Scriptură, toate relațiile homosexuale sunt descrise în termeni negativi.

Distrugerea Sodomei (Facerea 19:4-9)

Dar mai înainte de a se culca ei [îngerii veniți să vadă dacă cetatea Sodomei va fi condamnată sau nu], sodomiții, locuitorii cetății Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa și au chemat afară pe Lot și au zis către el: „Unde sunt oamenii, care au intrat să mâie la tine? Scoate-i ca să-i cunoaștem!” Și a ieșit Lot la ei dinaintea ușii și... a zis către ei: „Nu, frații mei, să nu faceți nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceți cu ele ce veți vrea, numai oamenilor acelora să nu le faceți nimic...!” Iar ei au zis către el: „... Mai rău decât acelora îți vom face!”

Interpretarea Bisericii:

Bărbații din Sodoma căutau să întrețină relații homosexuale cu oaspeții lui Lot. Sodoma a fost distrusă ulterior pentru răutatea ei, homosexualitatea jucând un rol major în respectiva distrugere.

Argumentul homosexual 1:

Sodoma a fost distrusă din cauza neospitalității locuitorilor ei, nu din cauza homosexualității.

Profesorul John Boswell, în cartea Christianity, Social Tolerance and Homosexuality (Creștinism, tolerantă socială și homosexualitate), susține această idee pe baza a două ipoteze: mai întâi, Lot încălca obiceiul din Sodoma, primind oaspeți fără permisiunea bătrânilor cetății, de aici și cererea de a-i scoate pe bărbați afară „ca să-i cunoaștem”; în al doilea rând, expresia „a cunoaște” nu are neapărat conotații sexuale. Boswell nu dezvăluie de unde are informațiile legate de obiceiurile din Sodoma.

Cuvântul ebraic yada apare de 943 de ori în Vechiul Testament și are conotații sexuale în aproximativ 10 din cele 943 de ori. Argumentul este deci că bărbații din Sodoma nu aveau nici o intenție sexuală față de oaspeții lui Lot.

Răspuns:

Argumentul ignoră complet răspunsul lui Lot. Primul lui răspuns, „Să nu faceți nici un rău,” nu se potrivește deloc cu o simplă cerere de a întâlni pe oaspeții lui. Al doilea răspuns al lui clarifică lucrurile: el răspunde la solicitarea sodomiților oferindu-le pe cele două fiice fecioare ale lui - un gest fără sens dacă acei bărbați voiau să-i cunoască literalmente pe oaspeții lui. Dacă acești oameni aveau intenții nevinovate, de ce a fost distrusă cetatea pentru neospitalitate?

Teoria ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. În timp ce Boswell și Bailey au dreptate vorbind despre gravitatea neospitalității în acele vremuri, doar neospitalitatea nu poate constitui motivul răspunsului lui Lot către sodomiți sau al distrugerii cetății care a urmat imediat.

Argumentul homosexual 2:

Sodoma a fost distrusă pentru tentativa de viol, nu pentru homosexualitate.

Acest argument e mai frecvent și e mult mai plauzibil decât teoria cu „neospitalitatea”.

„Violența - forțarea relațiilor sexuale cu un altul - este adevăratul mesaj al relatării”, explică scriitoarea lesbiană Virginia Mollenkott. Astfel, homosexualitatea nu are nici o legătură cu distrugerea Sodomei; dacă intenția de viol ar fi fost de natură heterosexuală, judecata asupra cetății ar fi fost aceeași. Violența și nu homosexualitatea a adus pedeapsa asupra Sodomei.

Răspuns:

Argumentul este parțial adevărat; bărbații din Sodoma chiar doreau să făptuiască un viol. Dar pentru ca un asemenea gest să-i includă pe „toți bărbații din toate colturile cetății Sodoma, atât tânăr, cât și bătrân,” homosexualitatea trebuie să fi fost o practică comună. Mollenkott încearcă să prezinte situația similar unui viol în închisoare sau genului de atacuri pe care armatele învingătoare le comiteau asupra celor învinși, însă argumentarea ei este demontată de literatura străveche care face referire la Sodoma și la practicile homosexuale ale sodomiților:

„Testamentele Celor Doisprezece Patriarhi”, datând din sec. II î.H., vorbesc de sodomiți în termeni de „promiscuitate sexuală” (Testamentul lui Veniamin 9:1) și afirmă că Sodoma „s-a depărtat de la calea firească” (Testamentul lui Neftali 3:4). Din aceeași perioadă, Jubileele afirmă că sodomiții „se pângăreau pe sine și făceau desfrânare în trupurile lor” (16:5, compară cu 20:5-6). Atât Filo cât și Josefus arată clar că relațiile între persoanele de același sex erau caracteristica definitorie a Sodomei.

Argument homosexual 3:

Adevăratele păcate ale Sodomei, potrivit lui Iezechiel 16:49, erau „mândria, îmbuibarea și trândăvia; iar mâinile săracului și ale celui nevoiaș nu le-au sprijinit.” Acestea nu au nici o legătură cu homosexualitatea.

Răspuns:

Din nou, argumentul este parțial adevărat. Când Sodoma a fost distrusă, homosexualitatea era doar o parte sau un simptom al răutății ei. Epistola către romani, capitolul unu, oferă o descriere similară, vorbind despre starea generală de decădere a oamenilor, menționând homosexualitatea ca un simptom al acestei decăderi. Iezechiel spune despre sodomiți: „S-au mândrit și au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea i-am și nimicit.” (16:50). Natura sexuală a acestor „urâciuni” este sugerată în 2 Petru 2:6-7:

„Cetățile Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit...”

Și iarăși la Iuda 7:

„Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor care, în același chip ca acestea, s-au dat la desfrânare și au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veșnic.”

Alte referințe privind imoralitatea sexuală a Sodomei apar la 3 Macabei 2:5: „...sodomiții cei semeți și cuprinși cu vădită și cu nespusă răutate...” și din nou în Jubilee 16:6: „necurăția sodomiților.”

Interpretările activiștilor homosexuali au câteva elemente de adevăr: a existat o tentativă de viol homosexual iar sodomiții aveau cu siguranță și alte păcate în afară de homosexualitate. Ținând însă cont de numărul bărbaților care doreau să participe la viol și de multe alte referințe, atât scripturale cât și extra-scripturale, referitor la păcatele sexuale ale Sodomei, putem afirma azi că homosexualitatea era larg răspândită printre sodomiți. Este cel mai probabil ca acest păcat, care și-a luat numele de la ei, să fi fost cauza judecății care a venit în final asupra lor.

Legea levitică (Levitic 18:22; 20:13)

„Să nu te culci cu bărbat ca și cu femeie; aceasta este spurcăciune.”

„De se va culca cineva cu bărbat ca și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este.”

Interpretarea Bisericii:

Potrivit legii levitice, homosexualitatea era una dintre spurcăciunile pasibile de pedeapsa capitală.

Argumentul homosexual:

Practicile menționate în aceste capitole din cartea Levitic sunt legate de idolatrie, nu de homosexualitate.

Cuvântul ebraic pentru „spurcăciune,” potrivit lui Boswell, are legătură mai degrabă cu necurăția ritualică.

Autorul homosexual Roger Biery asociază tipul de homosexualitate interzis în Levitic cu practicile idolatre. Autorii pro-homosexuali se referă la ritualurile păgâne ale canaaniților, care includeau prostituție homosexuală și heterosexuală, ca fiind motivele pentru care Dumnezeu a interzis homosexualitatea în rândul poporului Său. Ei pretindă că nu homosexualitatea în sine era problema, ci asocierea ei cu idolatria, fiind practicată ca parte a închinării la idoli. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu interzicea tipul de homosexualitate practicat azi, ci acea homosexualitate care includea idolatria.

Răspunsul 1:

Interdicțiile împotriva homosexualității din Levitic 18 și 20 apar alături de alte păcate sexuale - adulter și incest, de exemplu - care sunt interzise în ambele Testamente, total separat de standardele levitice. Referințele scripturale la aceste practici sexuale, atât înainte cât și după Levitic, indică respingerea lor de către Dumnezeu, indiferent dacă sunt sau nu asociate cu idolatria.

Răspunsul 2:

Cuvântul evreiesc pentru „spurcăciune” (toevah) apare și în Pilde 6:16-19 în relație cu păcate care nu au nici o legătură cu idolatria sau ceremoniile păgâne:

Șase sunt lucrurile pe care le urăște Domnul, ba chiar șapte de care se scârbește cugetul Său: ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuiește gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos care spune minciuni și cel care seamănă vrajbă între frați.

Idolatria nu apare menționată în aceste versete. E evident că toevah nu se limitează deci la practicile idolatre.

Răspunsul 3:

Dacă practicile din Levitic 18 și 20 sunt condamnate numai pentru că ar fi asociate cu idolatria, atunci ar trebui să înțelegem că sunt permise dacă sunt practicate separat de idolatrie. Asta înseamnă că incestul, adulterul, bestialitatea și sacrificarea copiilor (toate fiind menționate în aceste capitole) sunt condamnabile numai dacă sunt asociate cu idolatria; altfel, ele sunt permise. Nici un cititor serios al acestor pasaje nu va accepta asemenea abordare.

Apostolul Pavel despre „firesc” și „nefiresc” (Romani 1:26-27)

„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Interpretarea Bisericii:

Pavel vede homosexualitatea ca un simptom al lumii decăzute, descriind-o ca nefirească și nelegiuită.

Argumentul homosexual 1:

Pavel nu se referă la adevărații homosexuali, ci la acei heterosexuali care, spune el, „au schimbat fireasca rânduială.” Adevăratul păcat aici este schimbarea a ceva ce este firesc pentru individ. Boswell construiește o logică interesantă pe baza acestui argument:

„Persoanele pe care le condamnă Pavel nu sunt homosexuali: ceea ce respinge el sunt actele homosexuale practicate de heterosexuali. Ideea din Romani 1 este de fapt stigmatizarea persoanelor care își reneagă chemarea naturală, depărtându-se de pe calea pe care erau cândva.”

Mollenkott subscrie și ea la această idee: „Ceea ce accentuează Pavel aici este faptul că persoanele care sunt heterosexuale de la natură nu numai că l-au schimbat pe adevăratul Dumnezeu cu unul fals, dar și-au și schimbat capacitatea de a se raporta la sexul opus, antrenându-se în acte homosexuale care nu sunt firești pentru ele.”

Pe scurt, în Romani 1, Sf. Pavel îi descrie pe heterosexualii care în mod deliberat au comis acte homosexuale, încălcând astfel ceea ce este firesc pentru ei. Homosexualitatea, dacă este practicată de adevărații homosexuali, nu este un păcat.

Răspuns:

Pavel nu vorbește așa de subiectiv în acest pasaj. Nu există nimic în exprimarea lui care să arate că el ar face distincție între un homosexual „adevărat” și unul „fals”. El pur și simplu descrie comportamentul homosexual ca fiind nefiresc, indiferent de cine este practicat.

Exprimarea sa, de fapt, este neobișnuit de specifică. Când se referă la „bărbați” și „femei” în aceste verste, Pavel alege cuvintele grecești cu conotație biologică: arsenes și theleias. Ambele cuvinte sunt rar folosite în Noul Testament. Acolo unde apar, ele apar pentru a accentua genul subiectului, așa cum este cuvântul mascul (arsenes). În acest context, Pavel este foarte precis când spune că comportamentul homosexual comis de acești oameni era nefiresc pentru ei în calitate de bărbați și femei (arsenes șitheleias). El nu ține seamă de așa-zisa „orientare sexuală”. Cu alte cuvinte, Pavel afirmă că homosexualitatea este biologic nefirească - nefirească nu doar pentru heterosexuali, ci nefirească pentru toată lumea.

În plus, faptul că acești bărbați „s-au aprins în pofta lor” unii pentru alții face foarte improbabil ca ei să fi fost heterosexuali care experimentau homosexualitatea. Comportamentul lor provenea dintr-o patimă interioară intensă. Să pretinzi, așa cum fac Boswell și Mollenkott, că ei erau heterosexuali care se dădeau la un comportament homosexual necesită o adevărată gimnastică a rațiunii.

Apoi, dacă versetele 26-27 condamnă actele homosexuale practicate de oameni care nu au o înclinație firească către așa ceva, dar nu și cele practicate de oameni la care asemenea porniri apar în mod firesc, nu ar trebui atunci ca practicile din versetele 29-30 - desfrânarea, viclenia, răutatea, etc. - să fie permise, atât timp cât cei care le practică sunt oameni care au o înclinație firească către așa ceva?

Înainte de toate însă, când Sf. Apostol Pavel vorbește despre fire, el se referă la firea lucrurilor, cu alte cuvinte la ordinea naturală a lumii/creației lui Dumnezeu. Această fire nu trebuie confundată, așa cum fac activiștii homosexuali citați mai sus, cu firea fiecărui individ în parte, care înseamnă totalitatea trăsăturilor de caracter și comportament ale persoanei, potrivite sau nu cu firea lucrurilor la care se referă Pavel.

Argumentul homosexual 2:

Aceste versete se referă la oamenii dedați la idolatrie, nu la homosexualii care cred în Dumnezeul cel adevărat.

Perry afirmă:

„Practicile homosexuale din Romani 1: 24- 27 erau un rezultat al idolatriei și erau asociate cu alte fapte foarte grave, menționate în Romani 1. Luate în acest context mai larg, trebuie să fie evident că aceste acte sunt semnificativ diferite de relațiile homosexuale responsabile și pline de iubire din ziua de azi.”

Răspuns:

Idolatria joacă un rol important în capitolul unu din Romani. Sf. Ap. Pavel își începere epistola descriind răzvrătirea oamenilor și hotărârea de a se închina făpturii și nu Creatorului. Autorul homosexual de mai sus extrapolează această idee pentru a demonstra că respingerea homosexualității de către Pavel nu i se aplică și lui - el nu se închină la idoli, el este creștin.

Pavel nu sugerează însă că o persoană se închină la idoli și apoi decide se aibă relații homosexuale, ci arată că răzvrătirea generală a creat mediul pentru o răzvrătire specifică. O persoană nu are nevoie să se închine la un vițel de aur pentru a participa la negarea generală a lui Dumnezeu și nici nu trebuie să recurgă la comportamente specifice pentru a exprima această respingere.

O privire de bun simt asupra întregului capitol exclude această abordare. În același pasaj sunt menționate și alte păcate, în afară de homosexualitate:

Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților... (v. 29-30)

Se aplică interpretarea dată versetelor 26-27 și versetelor 29-30? Integritatea intelectuală așa ar cere. Dacă versetele 26-27 se aplică persoanelor care comit acte homosexuale în relație cu idolatria, faptele homosexuale nefiind deci păcătoase dacă se săvârșesc fără conotații idolatre, atunci acest raționament trebuie să se aplice și versetelor 29-30.

Astfel, trebuie să presupunem că desfrânarea, răutatea, viclenia, pizma și celelalte sunt condamnate de Pavel numai pentru că sunt săvârșite de oameni implicați în idolatrie; altfel, ele sunt permise.

Acest lucru este evident ridicol. La fel ca homosexualitatea, aceste păcate nu provin din închinarea idolească; ele sunt simptome ale stării de decădere. Dacă am spune că homosexualitatea este legitimă, atât timp cât nu este un rezultate al închinării idolești, atunci ar trebui să spunem și că celelalte păcate sunt la fel de legitime dacă nu sunt săvârșite ca urmare a idolatriei.

Apostolul Pavel și „arsenokoite” (1 Corinteni 6:9-10; 1 Timotei 1:9-10)

„Nu știți oare că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții... nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.

Știind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege și răzvrătiți... pentru desfrânați și sodomiți...”

Interpretarea Bisericii:

Cuvântul grecesc tradus aici prin „sodomit” este arsenokoite, care înseamnă „homosexual.” Pavel afirmă că homosexualitatea este un viciu care îi exclude pe cei care-l săvârșesc de la împărăția lui Dumnezeu.

Argumentul homosexual:

„Arsenokoite” este un cuvânt inventat de Pavel. El nu apare nicăieri în literatura greacă înainte de Pavel. În acea vreme existau alte cuvinte pentru „homosexual.” Dacă el s-ar fi referit la homosexualitate, atunci a fi folosit unul dintre cuvintele deja existente. Cel mai probabil, Pavel se referă la prostituție masculină, frecventă în epocă.

Boswell are dreptate când spune că acest cuvânt este specific Apostolului Pavel, și sugerează că Pavel se gândea la altceva atunci când l-a folosit. Boswell afirmă că acest alt lucru ar fi prostituția. Dacă nu, atunci Pavel ar condamna imoralitatea generală. Oricum, potrivit acestui argument, termenul reprezintă un om imoral, dar nu un homosexual.

Răspuns:

Sf. Pavel formează 179 de termeni noi în Noul Testament. Fiind originali, acești termeni nu schimbă semnificativ contextul versetelor în care apar.

Nu este un lucru deosebit că Pavel formează acest cuvânt nou, având în vedere că el îl derivă direct din traducerea Septuaginta a Vechiului Testament:

meta arsenos ou koimethese koiten gyniakos (Lev 18:22)

hos an koimethe meta arsenos koiten gynaikos (Lev 20:13)

Cu alte cuvinte, atunci când Pavel a scris arsenokoite, el a preluat termenul direct din traducerea grecească a Leviticului, referitor la interzicerea homosexualității. Înțelesul nici nu poate fi mai clar: deși cuvântul este unic la Pavel, el se referă în mod specific la comportamentul homosexual.

În ceea ce privește afirmația că termenul s-ar referi la prostituția masculină, analiza cuvântului arată că nu există nici o asemenea implicație. Așa cum am arătat mai sus, „arsene” apare de câteva orice în Noul Testament, întotdeauna cu referire la „bărbat.” „Koite” apare numai de două ori în Noul Testament, însemnând „pat,” folosit cu conotație sexuală:

„Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări [koite] și în fapte de rușine...” (Rom 13:13)

„Cinstită să fie nunta întru toate și patul [koite] nespurcat. Iar pe desfrânați îi va judeca Dumnezeu.” (Evr. 13:4)

Cele două cuvinte combinate, așa cum le-a folosit Sf. Pavel, pun alături „bărbat” și „pat” într-un sens sexual. Nu există nici o indicație legată de prostituție la vreunul dintre cuvintele combinate să dea arsenokoite.

Toate versetele trecute în revistă mai sus au fost scrise la vremea lor în spiritul respingerii homosexualității, iar acest spirit a existat de la început și până în ziua de astăzi în Biserică. Nu s-a scris mai întâi versetul și apoi i s-a dat o interpretare, ci versetul a fost scris pe baza învățăturii de obște a Bisericii.

Îmi amintesc și astăzi, cu un regret nespus, de ziua în care m-am convins că era acceptabil pentru mine să fiu și creștin, și homosexual. Nu numai că am îmbrățișat „teologia” homosexualilor - am și promovat-o activ în cadrul unei „biserici” de homosexuali și am susținut argumentele de mai sus. Doisprezece ani au trecut până am realizat rătăcirea, timp în care „teologia” homosexualilor a căpătat a căpătat o publicitatea și o acceptare fără precedent în multe culte religioase și la nivelul unor credincioși sinceri, dar înșelați.

Puțini creștini știu că există o „teologie” a homosexualilor și o mișcare clădită în jurul ei. Cei care au auzit de acestea nu știu cum se poate răspunde afirmațiilor făcute de acești oameni. E nevoie însă de un răspuns; „teologia” homosexualilor, asemenea mișcării pentru drepturile homosexualilor, crește pe zi ce trece în scop și influență. Cu dragostea pe care a arătat-o Hristos când a plâns pentru Ierusalim, și cu mânia pe care El a arătat-o când a curățat Templul, Biserica trebuie să dea un răspuns.

N. tr. Pe siteul Speranță și vindecare pentru homosexuali puteți găsi numeroase informații despre formarea și terapia atracțiilor homosexuale.

Așa m-a făcut Dumnezeu Credința noastră Apologetică