Eu și Revelionul

Bogdan Mateciuc, 24 decembrie 2011

 

Toată lumea din jurul meu zumzăie zilele acestea de febra pregătirilor pentru Revelion. Posturile radio și tv abundă în reclame prin care se încearcă golirea buzunarelor noastre și cu această ocazie. Acesta e un spectacol pentru mine. Cei ce mă cunosc știu că eu nu sărbătoresc Revelionul, pentru că nu am CE să sărbătoresc. 

Această rezervă față de trecerea din decembrie în ianuarie nu o am de ieri, de azi. Avem mai puțin de zece ani și am plecat cu părinții la niște rude dintr-un alt oraș, ca „să petrecem Revelionul”. M-am dus la culcare pe la 10 și la 12 fără cinci mama mea a venit repede să mă trezească, că „a venit anul nou”. Somnoros, m-am dus în camera mare unde era strânsă toată lumea, întrebându-mă de ce se bucură – că a mai trecut un an din viața lor? 

Probabil sunt o fire prea rațională, de nu văd substanța acestei „sărbători” și nu înțeleg bucuria oamenilor că au mai scăpat de un an din viață și sunt cu un pas mai aproape de moarte. 

Pentru mine, Revelionul nu este decât o schimbare de dată. Nu înseamnă mai mult decât înseamnă trecerea de pe 31 august pe 1 septembrie. O convenție socială, pentru socotirea timpului. 

Am vorbit cu prieteni care încercau să mă facă să văd diferite rosturile ale acestei sărbători artificiale. Atitudinea mea i-a surprins la început și apoi încercau să-și găsească lor înșiși o justificare a agitației și oboselii de Revelion. 

„Este momentul unui bilanț” a fost cel mai folosit argument. Să fim serioși, aceasta e o pretenție romantică, nimeni nu face bilanțuri nici de Revelion, nici altcândva. 

Spun că este o sărbătoare artificială pentru că, atunci când sărbătorim cu adevărat ceva, sărbătorim ceva ce s-a petrecut în istorie (nașterea lui Hristos – Crăciunul, de pildă) sau se petrece în acel moment, un eveniment de importanță pentru viața noastră. Noaptea dintre decembrie și ianuarie nu înseamnă nimic din acestea. 

Apoi, a fost o vreme, în vechime, când începutul anului se considera a fi primăvara, odată cu trezirea naturii la viață. Era mai natural să fie așa, decât în toiul iernii, când toată natura e moartă și nu putem vorbi de un nou început. „Florile dalbe, flori de măr” intonate obsesiv de Hrușcă și Seling îmi înfățișează o contradicție frapantă cu atmosfera împietrită de afară. Și nici cu plugul sau plugușorul nu prea ai ce face când pământul e bocnă și afară sunt sub zero grade Celsius. Dacă Anul Nou s-ar muta la loc în primăvară, probabil că aș participa cumva la o manifestare colectivă dedicată începerii unui nou an de viață și lucru. Citiți aici despre Anul Nou tradițional, adevărat.

Și totuși, oamenii se agită pentru această „sărbătoare”. Femeile se coafează, își cumpără rochii, bărbații își taie unghiile și se bărbieresc, familiile dau o basma de bani pe bilete de Revelion la munte sau în străinătate (care criză, dom’ne?), ca să se dedice unei nopți obositoare într-un cub de fum de țigară și muzică asurzitoare și mai apoi să se plângă de indigestie o săptămână întreagă, timp în care au revenit obosiți la serviciu. Noul An are valențe de zeu sau idol care trebuie cinstit cum se cuvine. Nu e stupid?

înapoi