Lovitură de stat sau revolutie furată?

Bogdan Mateciuc, 8 decembrie 2003

 

Cei care sunt azi la putere în România au o anumită obstinatie în a sustine cu fiecare ocazie că în decembrie 1989 în România a avut loc o revolutie. Este de înteles pozitia lor, întrucât asa-zisa "revolutie" le-a priit cum nu se poate mai bine, aducându-le putere si privilegii, iar românii resemnati deja au sentimentul că sunt blestemati să nu mai scape în veci de acesti "social-democrati" - emanati ai "revolutiei".

Ce a fost de fapt atunci? 

Pentru a avea succes, o revolutie se planifică. Revolutiile spontane nu au succes. Ele sunt mai degrabă răzmerite sau agitatii de stradă, curmate scurt de autorităti.

În cazul revolutiilor planificate, există forte politice care convin în prealabil planul de urmat si momentul de actionat. Aceste forte asteaptă un prilej pentru declansarea actiunilor. Întâi de toate, ele încearcă să se asigure de sprijinul fortelor armate si de interne, pentru succesul revolutiei lor. Lipsa acestui sprijin poate fi fatal unei încercări de revolutie. Tentativa de destabilizare a ordinii de stat se încheie cu arestarea agitatorilor si cu anumite măsuri represive.

Pentru a căpăta ligitimitate pentru actiunile lor - pentru revolutia lor - cei care pun la cale revolutia au nevoie de o certificare populară din partea maselor. Fetisul epocii noastre se numeste Democratie. Orice actiune, oricât de reprobabilă, devină acceptabilă dacă are marca democratică. Cei care pun la cale revolutia, conspiratorii, stiu că au nevoie de legitimitatea democratică imediat ce vor prelua puterea. Legitimitatea democratică vine prin provocarea de actiuni "populare", de la care se va pretinde ulterior că s-a aprins "revolutia".

O revolutie planificată se numeste "lovitură de stat". Acesta este primul caz.

Al doilea caz este cel al revolutiilor neplanificate, spontane, care au sanse mici de reusită dacă nu sunt sustinute si/sau dirijate de forte coordonate. O actiune nepopulară a guvernului poate duce la agitatii de stradă. Se poate ajunge la confruntări între manifestanti si politie, cu arestări si uz de gaze lacrimogene. În cel mult câteva zile lucrurile se linistesc... Sau nu se linistesc dacă în toiul agitatiilor de stradă apare un lider sau un grup de oameni care se pricep să-i motiveze pe manifestanti, care le imprimă o directie si le oferă o motivatie ideologică.

Acest lider, secondat de grupul său intim, poate să nu fi pregătit sau provocat agitatiile de stradă, ca în cazul unei lovituri de stat, dar stie să profite de moment si să folosească evenimentele în favoarea sa.

În acest caz acuzatiile de lovitură de stat sunt mai usor de respins. Totul a pornit de la o actiune a autoritătilor, iar noile autorităti au fost "emanate" în focul evenimentelor.

Acum, în care categorie par să se încadreze evenimentele din decembrie 1989? În ambele.

Românii au văzut mai întâi la televizor manifestanti care scandau lozinci anticomuniste si anticeausiste. Apoi, imediat, pe sticla televizoarelor a apărut un oarecare (oare?) Ion Iliescu, alături de un ins cu gât scurt, îmbrăcat într-un pulover muncitoresc - Petre Roman. Amândoi din esalonul doi al puterii comuniste. Alături de ei - conditia pentru reusita "revolutiei" - omul Armatei, generalul Chitac.

Cine erau acestia care brusc si ca din senin organizau si coordonau "revolutia"? De ce ei si nu altcineva? Ce legătură aveau ei cu multimea de manifestanti din stradă? Răspunsul lui Iliescu la aceste întrebări este că ei au fost "emanati" din focul evenimentelor. Să fim seriosi, asemenea "emanatii" nu există în lumea reală. Există doar lovituri de stat si revolutii deturnate, furate.

Totul a mers după plan. Desigur, nu fusese posibilă cooptarea tuturor în planul pentru desfăsurarea "revolutiei". Ofiteri ai Armatei si ai Militiei ori nu au stiut despre organizare, ori au refuzat să se alăture conspiratorilor. În mod absolut justificat din punct de vedere al jurământului depus, ei au ordonat "foc" pentru apărarea ordinii de stat. Ulterior au fost judecati si condamnati ca teroristi sau că au actionat pentru reprimarea "revolutiei".

Exaltati de căderea lui Ceausescu, românii nu băgau de seamă că o mână de "emanati" tocmai confiscau idealurile tinerilor din stradă. Puterea în România intra pe mâinile unor banditi politici care sunt si acum în spinarea poporului român si de care se pare că nu mai scăpăm.

Ce-a adus asa-zisa revolutie din decembrie '89? O clică de politicieni care urmăresc interesul lor si al familiilor lor, infractori de drept comun în roluri de consilieri prezidentiali, felurite asociatii de "revolutionari" care se ceartă pentru privilegii, Puwaci, Hrebenciuci, Văcăroi, Beurani, Mischii, si o mare minciună demagogică numită Democratie.

Si anul acesta pe 21 decembrie, ca în fiecare an, vom aniversa cu totii "evenimentele" care le-au adus atât de multe LOR si atât de putine NOUĂ.

înapoi