Sindromul Secretarei

Bogdan Mateciuc, 21 iulie 2010

 

O întâlnești în cele mai felurite locuri: în multinațională, la bancă, ba chiar și la biserică. Ea este „secretara universală”. Și, evident, suferă de Sindromul Secretarei.

În multinațională, ea le vorbește angajaților așa cum le vorbește șeful ei, directorul general. Îi imită nu doar tonul, ci și vocea. Ceva din aura, inteligența și carisma șefului se răsfrânge cumva și asupra ei, iar ea le vorbește specialiștilor ca atare. Ea e „șefa de pe etaj”.

Tot acolo, tonul cu care vorbește femeia de serviciu variază cu etajul la care aduce cafeaua pentru ședință. Femeia de la cinci, de la directori, nu va vorbi niciodată ca femeia de la unu, de la Facturare.

Te duci la bancă să-ți plătești factura de telefon. În timp ce aștepți să se elibereze ghișeul, apare paznicul în grena și îți spune să te dai puțin mai încolo. Te uiți pe jos și nu vezi nici o linie de confidențialitate. Și nici pe pereți. Dar tipul insistă. El știe mai bine, nespa? Baspa! Doar lucrează acolo. „Haideți, că nu vreau să-mi stric ziua!” – el către tine. Te duci mai apoi în biroul directorului de sucursală și-l întrebi dacă colegul lui, tipul în grena, e acolo cu normă întreagă.

Duminică te duci la biserică. Încerci să faci ceva și pentru sufletul tău. Tanti Nuți, lumânăreasa, este expertă în ale bisericii. Doar lucrează acolo. „Nu o luați pe acolo” – sare ca arsă. „Nu se trece pe acolo!” Ceva din harul șefului ei, preotul, radiază asupra ei. Nu are hârtie la mână, dar e deja docentă în ale cultului. Nu e doar agenta de circulație din biserică, dar îți spune și câte lumânări, câte cruci, câte icoane, câți bani, câte închinăciuni, cum, de câte ori și la ce oră... trebuie să faci ca să te ajute Dumnezeu să te angajezi într-o multinațională unde vei da peste o Secretară sau într-o bancă unde vei da peste un director cu jumătate de normă.

înapoi