Odaia de Sus

Marii duhovnici ai României sunt sfintii de lângă noi. Deseori uitam de prezenta lor binefăcătoare, dar ei nu ostenesc să se roage pentru noi. Să încercăm a-i cunoaste.

In popor se spune că Dumnezeu ne rabdă pentru rugăciunile preotilor si monahilor nostri. Intre acestia, părintii duhovnici au menirea cea mai grea. Ei isi asuma responsabilitatea pentru îndreptarea noastră. Marii duhovnici sunt părinti imbunatatiti, adică oameni care au inaintat foarte mult pe calea desavarsirii. Pentru iubirea, credinta si nadejdea lor în Hristos, pentru strădania si curatia lor sufleteasca, Dumnezeu i-a înzestrat pe acesti preoti cu daruri extraordinare. Sunt clarvăzători, ne pot vindeca sufletele si trupurile, ne pot schimba radical viata. Cu o conditie: să credem.

Puterea duhovnicului

Duhovnicul nu este un vânzător de indulgente, nici o masina de spălat păcate. El este cel care ne mijloceste împăcarea cu Dumnezeu. Iisus Hristos l-a rânduit să ne dezlege de păcate si să ne îndrume în viata crestina. Mântuitorul a zis către ucenicii cai, chiar în ziua Învierii Sale: "Luati Duh Sfânt! Carora veti ierta păcatele, vor fi iertate, si cărora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin comiterea păcatului, omul cade de sub puterea harului divin. Duhovnicul poate să-l reaseze sub har pe crestin, după ce acesta s-a marturisit si a făcut penitenta, prin iertarea păcatelor. De asemenea, duhovnicul hotaraste când suntem pregatiti să ne împărtăsim. Sfânta Împărtăsanie este taina prin care crestinul primeste Trupul si Sangele lui Hristos, sub forma vinului si a painii. Aceasta taina se administreaza indeobste în cadrul Liturghiei, dar este acordata si în case sau spitale celor care nu se pot deplasa la biserica.

Pentru a obtine iertarea de păcate, crestinul trebuie să-l convinga pe duhovnic că regreta ce a făcut si că este decis să nu mai repete păcatul. O persoana care doreste cu adevărat să paraseasca păcatul va implini un canon ("îndreptare" – în greaca), adică un set de prescriptii duhovnicesti: rugăciuni, matanii, post.

Nu toti preotii au dreptul de a fi duhovnici. Duhovnicia o primesc anumiti preoti de la episcopul locului, printr-o delegatie speciala numita "hirotezie".

Persoanele care au un duhovnic se numesc fii duhovnicesti sau ucenici. Acestia trebuie să-l asculte intru totul pe duhovnic. Ei cer sfat de la duhovnic mai ales atunci când se afla în fata unei decizii cruciale. Părintele Teofil Paraian spune că a fi ucenic inseamna "să te pleci cu mintea", adică să calci pe urmele celui care te îndruma, fără să crezi că tu stii mai multe decât el.

Cum ne alegem duhovnicul

La duhovnic nu mergem ca la psiholog sau ca la un functionar public, pentru a ne rezolva o problema. Intai trebuie să-l cunosti, pentru că lui ii vei incredinta taina vietii tale. Duhovnicul fiecaruia dintre noi trebuie să corespunda asteptarilor noastre, să aiba o personalitate care să se armonizeze cu a noastra. Asadar, crestinului ii este recomandat să mearga mai mult timp la slujbele unui preot, să-i afle altitudinea culturala si tinuta duhovniceasca până se va lamuri daca acela este duhovnicul pe care si-l doreste.

Până isi gaseste duhovnicul, crestinul se poate marturisi si împărtăsi la oricare alt preot. Sunt părinti care cred că nu e nevoie să-ti cauti duhovnicul si că nici nu poti să-l alegi. Părintele Savatie Bastovoi spunea undeva: "Dumnezeu va rândui să-ti recunosti duhovnicul. El este cel care iti rupe dintr-o data viata în doua si intelegi că până atunci n-ai inteles nimic si nici n-ai trait nimic".

Marii duhovnici ai României

Marii duhovnici ai României sunt si mai aproape de Dumnezeu prin faptele si credinta lor. Vii sau trecuti la cele vesnice, ei ne rămân alaturi si ne sunt modele pentru o viata exemplara. In paginile ce urmeaza nu ne-am propus un clasament al duhovnicilor, care ar fi fost un atentat la smerenia tuturor. Ne-am marginit să istorisim despre insusirile deosebite, faptele incredibile si vietile pilduitoare ale unor preoti ortodocsi, foarte iubiti si cautati de credinciosi. Vor mai fi fiind si altii asemenea lor, la care, cu nepriceperea noastra, n-am ajuns. Pentru aceasta ne cerem iertare.

"Iisus a fost ortodox"

Se spune despre Părintele Arsenie Papacioc că e un sfânt în viata. Unii descriu mersul lui ca fiind imponderabil si-l vad invesmantat în lumina. Altii simt deja miros de moaste în preajma lui. Iar maicutele de la mănăstire marturisesc că "acum, în post, părintele e doar cin ingeresc, e de asa subtiime, ca-l poti ridica intr-o mana, nu mai e trup în el, doar duh".

Pe mine, Părintele m-a lasat să vad în el Omul. Nu e putin lucru să poti zari, cu sufletul abia intredeschis de emotia miracolului, un sfânt punându-si aura deoparte si cerând odihna. Puterea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o, pentru a ne milui pe noi, e o dulce povara. Crucea, grea de spovedaniile miilor de credinciosi ce i-au trecut pragul chiliei în juma de secol, ii apasa umerii si inima. Dar Părintele o poarta cu drag, spre mântuirea noastra. Si nu sufera decât atunci când, pe drumul Golgotei de astazi, mai aude voci trufase, care încă se indoiesc.

Era trecut de mult de ora pranzului când ne-a primit în chilia sa. Dis-de-dimineata tinuse liturghia, apoi plecase la capataiul unui suferind, după care se intorsese la mănăstire si spovedise coada lunga de oameni de dînaintea noastra. Si ne-a primit, desi era obosit, flamând si impovarat. Intr-o camaruta vecina, o maica ii incalzea pranzul. Probabil ca ar fi dorit să manance, dar n-a vrut să o faca înainte de a potoli foamea noastra.

Si l-am necajit pe Părinte cu multe din intrebarile puse. Erau intrebari adunate, înainte de plecarea spre Techirghiol, de la oameni cunoscuti sau straini mie, carora le fagaduisem solutii pentru incertitudini. Uitasem că numai Dumnezeu poate să vindece indoiala… Părintele a raspuns si la acele intrebari pe care le socotea erezii. Cu durere în glas, cu truda. Căci nevazuta cruce apasa si mai tare pe umerii sufletului lui. M-a dojenit si, prin mine, a certat blând lumea din care veneam si care încă mai cere si semne, si socoteala lui Dumnezeu. Iarta-ne, Părinte!

Despre Dumnezeu

· E un păcat, Părinte, ca drumul spre suflet să treaca prin minte? Să mai cauti explicatii despre Dumnezeu, după atatea dovezi de iubire pe care ni le-a dat El? E păcat, de pilda, să intrebi de când e Dumnezeu în lume, cine L-a creat?

Papacioc: Nu raspund nimic! Dumnezeu exista si va veti convinge!

· Sunt tineri care-si pun aceasta intrebare, incercând să-si explice totul… "El ne-a creat pe noi, dar pe El cine L-a creat?"…

Papacioc: Uite, m-au mai intrebat multi asta, spunând "nu exista Dumnezeu". Si le-am spus: "Ma, dar daca exista?". Ce fel de intrebari sunt astea? Cum ar putea să intrebe un obiect pe cel care l-a făcut "cum m-ai făcut?"…, pai, iti sta mintea în loc cu intrebari asa de… "Cum L-a făcut?"… Astea sunt eretice si numai necredinciosii intreaba chestiile astea. Aici este grozavia si un lucru trebuie să constatati: suntem făcuti! Nu putea să ne faca decât un mare Mester! Nu vedeti? Gândim, poetizam, ne inspiram, vedem, viersuim, ne iubim, cream o serie intreaga de lucruri grozave care sunt dincolo de obiectiv, dincolo de abstract. Cine a făcut aceste lucruri? Si noi intrebam cine L-a făcut pe Dumnezeu?! Pai, tocmai asta este: Dumnezeu a făcut totul si stiti cum a făcut? A zis să se faca si s-a făcut! "Cine L-a făcut pe Dumnezeu?" Pai, cine va poate raspunde? Te vei convinge. Te vei convinge...

· Cum trebuie interpretata fraza "crede si nu cerceta"?

Papacioc: Asta nu este în crestinism! Nu este în crestinism asa ceva, au făcut-o oamenii. E bine să crezi si apoi să cercetezi, dar nu e o porunca anume "crede si nu cerceta"… Crede si cerceteaza! Fetita scumpa, va jucati cu lucrurile astea, Doamne fereste! Va spun, un frate al meu care a fost impuscat, baiat destept, dar care nu credea în Dumnezeu până la varsta asta, stiti, până în 18 ani, a fost prins de o ploaie în câmp, cu niste trasnete. Si, ca să scape, a inceput să zica "Doamne ajuta!". N-a patit nimic si a constatat "A, deci exista!". L-a surprins. E în firea noastra asta, dar sunt niste lucruri asa de importante, încât depasesc orice logica si chiar si, în sfârsit, ratiunea asta, care tot de Dumnezeu e data. Dar tot cu o marginire ne e data.

· Când un om devine credincios, cat la suta e alegerea lui si cat a lui Dumnezeu? (Părintele rade). Este scris în Biblie ca pe alesii Lui, El i-a hotarat de la inceput…

Fetita scumpa, nu se misca fir de par fără voia Lui Dumnezeu, zice. Si eu, la varsta mea de 90 de ani, m-am convins de lucrul asta. Pentru ca am avut foarte multe ocazii în care viata imi era în primejdie. In pustnicie, cu lupi, cu ursi, o serie intreaga de lucruri, si nu-mi dadeam seama în momentul acela de ce s-a întâmplat, de-am fost salvat atunci. Ca era ilogic si totusi am fost salvat! De la Dumnezeu vin toate. Dar pe miscarea noastra. El zice, la proorocul Isaia, "dai vointa, iei putere!". Si intr-adevăr, daca vrei să faci ceva – ceva binecuvântat, fireste – porneste si te roaga la Dumnezeu si El te ajuta! Pe toti ne-a creat Dumnezeu inzestrati, cu minte, cu ratiune, cu vointa proprie.

· De fapt, toti suntem printre cei alesi…

Toti, nici vorba! N-a creat pe unul anume, pe toti vrea să ne mântuiasca! Insa ne-a creat liberi. Când a predat Dumnezeu lui Moise Tablele legii, i-a spus: "Moise, aici e viata, aici e moartea! Aici e binecuvântarea, aici este blestemul!". Suntem creati liberi. Niciodata o creatie nu e buna, daca nu e si cu un pic de libertate. Ca să respiram, ca să… Si să avem meritul ca facem si noi. Adică, noi să pornim si sigur ne ajuta Dumnezeu. Căci meritele tot ale lui Dumnezeu sunt, dar plata o primim noi.

· Cum comunica, în zilele noastre, Dumnezeu cu lumea? Care sunt semnele cele mai evidente ca El încă ne iubeste si ne iarta?

O să trasneasca pe ici, pe colea, ca să va saturati! Asta-i raspunsul (rade)… Pai, mata nu vezi, mai fetito? Nu vezi ca rasare, ne da lumina, ne da cutare? Voi credeti la întâmplare si eu trebuie să va spun semnele… Toate sunt! Mai mult va spun si nu va spun eu, El zice: "Nu se misca fir de par fără voia mea!". Fetito, si nu e o interpretare gresita, pentru ca s-au făcut si sinoade pe cuvântul acesta al Mântuitorului, ca tot ce-a spus El e adevărat, nu-i gluma, ca e Dumnezeu, fetito! E Dumnezeu care ne-a creat, stie totul. Orice gând! Fetito, da forma tuturor momentelor istoriei Dumnezeu, tot El conduce. Si un fir de par care misca stie Dumnezeu de el. Precis asta, nu-i figura de stil!

· De unde stim noi, ortodocsii, ca drumul credintei noastre este cel bun?

Pentru ca facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovaduit: "Eu sunt Calea, Adevărul si Viata". Si facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevărat.

· Iisus Hristos era ortodox?!

Problema se pune după ce au intervenit caderile. La 1054 s-au despartit catolicii si celelalte…, si atunci au inceput intrebarile. Ca adevărul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru ca dogma se numeste: adevăr de credinta revelat, cuprins în scriptura si-n traditie, practicat si aprobat de biserica. Deci, asta este! Aici, în Biserica, a fost o traditie: noi am trait 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! Si s-au despartit catolicii si-au inceput intrebarile: ca au dreptate, ca n-au… Dar noi, ortodocsii – chiar si cuvântul ortodox inseamna adevărat – traim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!

Despre mântuire

· Ce trebuie să faca un crestin pentru a fi mântuit?

Să faca ce a spus Hristos. Să se spovedeasca, să tina de biserica, de valorile care-l ajuta la asa ceva. Si să iubeasca pe oricine, ca iubirea e criteriu de judecata. Fără iubire nu poti să faci nimic. Rupe din tine si pentru altii! Căci pe Dumnezeu il iubim în masura în care iubim oamenii. Masura asta este, ca noi traim si-n masura în care ne iubim. Nu se pacaleste. Asta e, să duceti o viata crestina. Si, fără discutie, să va spovediti, unde ne-a dat Dumnezeu puterea asta, să ne iertam intre noi cu darul preotiei. Ca spune: "Ce iertati voi, iert si Eu, ce dezlegati voi, dezleg si Eu". Si din nevoia asta s-a făcut preotia.

· Cum să facem să ne iubim vrajmasul?

Va dau un sfat: nu poti să-l iubesti pe vrajmas de prima oara, dar asaza-te pe pozitia să nu-l urasti. Si, daca te gaseste moartea pe pozitia de a nu-l dusmani, tu mori ca un iubitor de vrajmasi, cu harul lui Dumnezeu. Macar să nu se dusmaneasca oamenii, căci vorbele de rau, fetito, au umplut iadul. Vorbele de rau se inregistreaza de către Biserica la ucidere morala. Deci, esti ucigas daca vorbesti de rau. Pentru ca, repet, criteriul de judecata este iubirea. Si asta nu numai ca nu e iubire, dar e ucidere, Doamne fereste!

· De ce e nevoie să ne spovedim?

Pentru ca te iarta de păcate! Să stii, mata n-ai auzit?, v-am spus ca "ce iertati voi, iert si Eu", cu darul preotiei pe care-l avem. Păcatele ori se spun aici spre iertare, ca ne-a dat putinta să ne iertam acum intre noi, cu darul preotiei, ori se spun la Judecata de apoi, dar nespuse nu rămân! Pentru ca Dumnezeu poate să faca orice. Dar un lucru nu poate: să-si calce cuvântul! A spus asa, asa face. Deci, raiul e plin de păcătosi pocaiti, si iadul – plin de păcătosi nepocaiti, ca nu au ascultat de ce a spus Dumnezeu. Suferinta, fetito, e foarte necesara, să stiti. Nu se poate fără suferinta, adică fără jertfa. Mântuitorul a spalat crucea de-a salvat lumea!

· Părinte, dar, după ce te spovedesti, pleci cu sufletul curat, iar diavolul, care te simte...

Te simte totdeauna!

· Atunci lupta mai indarjit să te castige de partea lui. Deci, spovedania e o victorie, o curatire a sufletului, dar si un nou inceput de lupta cu diavolul...

Pai, da. Dar ce, lupta se opreste vreodata? Facem o viata buna nu ca să ne luptam cu diavolul, ci să ne mântuim. Ca ne ataca si diavolul, e altceva, dar el e un tolerat, el nu e o putere. Nu va dati seama? Satana – daca Dumnezeu e totul, e putere dumnezeiasca – el e o faptura, e un tolerat, e cazut, e blestemat... Dar traieste ca să ne amageasca, stiti, să ne trezeasca. Are si el un rost.

· Daca tot vorbim despre el, spuneti-mi de ce e un păcat mândria?

Mândria? Pentru ca, uite, el a cazut din Cer cu parerea de sine. A pretins ca este Dumnezeu, ca ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin doua cuvinte: "Eu sunt..." – atât a zis satana. Ar fi vrut să zica: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a cazut. Si va inchipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozava si mai cumplita. A intrebat asa un frate, prin Pustnicu, zice "Părinte, imi vine mândria". Si celalalt i-a raspuns: "Bine faci, fiule, ca tu ai făcut Cerul si Pământul!". "N-am făcut, părinte", "Mai, da’ destept mai esti, ca Acela care le-a făcut s-a smerit!". Adică, Iisus Hristos Fiul. E groaznica asta, parerea de sine. Să te supui, ca prin smerenie vin toate harurile asupra noastra si salvarea noastra numai prin smerenie e, pentru ca El este puterea suprema. Si, oricat am fi de grozavi, tot suntem departe de a implini ce-a spus. Asa..., de dincolo de inchipuire. Si, sigur ca toata lumea se va convinge. Eu, la varsta mea, după zeci de ani de preotie, am fost la multe capataie de morti. Toti incepeau să vada dracii, intrau în lumea cealalta, si toti doreau să mai traiasca o zi, să se pocaiasca. Ca vazusera ce-i asteapta... Sunt semne, fetito, în fiecare clipa, daca esti credincios. In fiecare clipa sunt semne grozave.

· Stie cineva cum arata iadul?

Pai, cum să nu se stie? S-a si descoperit o parte din iad. Iadul, mai intai, e numai si numai intuneric. E un foc care arde continuu, fără să-si inchipuie lumea ce putere are, de mii de ori mai multa putere calorica decât asta de aici. Si e si intuneric. Si esti singur. Singur, nu te vezi cu nimeni. Pe cat timp? O vesnicie. Vesnic, vesnic, intotdeauna, niciodata altfel! De asta acum, pentru noi cel mai scump lucru dat de Dumnezeu este timpul pe care ni l-a ingaduit să ne pocaim. Acum suspinam, ne pocaim, ne iertam, uite, prin asta (n.r. – arata patrafirul), ne-a dat toata posibilitatea să ne salvam.

· Iar raiul cum arata?

Pai, n-am fost acolo, să stiu (rade). Fericirea fericirilor, ce mai intrebati acum...

· Necuratul poate lua vreo infatisare pe pământ?

Fel de fel de infatisari. Poate avea chipuri, insa noi avem putinta de a discerne lucrurile, de a ne da seama daca e sau nu drac. Dar ia chip, el zice ca e Hristos, ia chip fel de fel... Dar, daca te învăta altceva decât stim ca trebuie să fim, adică să nu te inchini, să nu te rogi, daca apare si-ti spune asta, tu trebuie să te inchini si să te rogi, pentru ca crucea este Sfânta Treime cu toata inaltimea, toata adancimea si toata latimea (n.r. – se inchina). Tatal, Fiu si cu Sfânta Treime e invocata în Sfânta cruce si de aceea si fuge dracul de ea. E arma noastra de mântuire.

· Daca este un crestin care crede, în sufletul lui, în Dumnezeu, dar merge pe calea de mijloc, are o viata mai calaie asa..., nu prea se duce la biserica, nu tine post...

Fetito, acela nu este un credincios care se spune ca e salvat! Daca nu te manifesti, degeaba. Adică, degeaba pe undeva crezi, căci faptele te mântuiesc! Faptele pe credinta, nu credinta fără fapte! Faptele, nu "dolce far niente", dulce trândavie... Iar la biserica nu te duci degeaba, acolo primesti haruri deosebite. Ca si daca intri intr-o parfumerie si nu cumperi nimic, când iesi afară tot mirosi a parfum, dar intr-o biserica? Chiar daca n-ai venit să iei ceva anume. Duhul sfânt te ajuta, te lumineaza.

· Ce calitati trebuie să aiba un preot pentru a fi un bun duhovnic?

Să aiba constiinta ca are putere mare, să aiba cumintenie, să fie activ. Să fie cum spune Biserica, să le slujeasca oamenilor, să spovedeasca cu ravna. Bineinteles ca are dreptul si el, ca e tot om, să se apere. Sunt intrebari la care numai prin fapte se poate raspunde. Duhovnicul trebuie să respecte cu foarte multa dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru ca daca scapa unul de la inec, de la o apa pâna la gât, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul ca l-ai scapat pe altul de la o apa foarte adânca? Este o bucurie pentru cel salvat si nu-i mai arde să-l certe, ca de ce e ud?

Despre copii

· De se suferă copii, părinte? De ce se îmbolnăvesc copiii mici, de ce copii de 3-4 ani sunt bolnavi de cancer?

Va întreb si eu: "De ce?"

· Nu stiti răspunsul...

Stie Dumnezeu de ce, ca sunt cu rost mare. Faptele părintilor, neastâmpărul lor, se răsfrâng asupra copiilor. Părintii care au făcut impreunari nepermise, au făcut o serie intreaga de lucruri de paganism, pentru ca nu se casatoresc pentru scopuri inalte, ci pentru placeri. Dar placerile nu sunt scopuri, sunt conventionalitati. Scopul este stimularea continua reciproca pentru mântuirea sufletelor. Pentru ca, uite, se casatoresc sau, mai bine zis, se impreuna, si rămân insarcinate, si zamislesc copii în posturi, în astea, toate sunt niste rânduieli care nu trebuie incalcate. Rabda Dumnezeu, se mai poate face si exista ingaduinta, ca cei mai multi copii sunt sanatosi, dar se nasc si malformati. Pentru păcatele părintilor.

· Părintii mai pot face ceva să indrepte acest rau?

Pai, se lupta să faca, dar e foarte greu, ca el exista asa. Se mai poate, mai sunt sanse... Să se pocaiasca! Citim toata ziua pentru ei, ca multi vin cu copii la mine.

· Ce se întâmpla cu sufletele copiilor morti înainte de a se naste?

Copiii morti, daca sunt botezati, devin ingeri. Cei care sunt nebotezati, cei avortati sau morti fără botez, exista si ei! O parere relativa a unor Sfinti Părinti spune ca pruncul avortat "nu ar fi la bine, pentru nebotez, nici la rau, pentru nevinovatie". Nu ma amestec, noi ii pomenim la proscomidie, stiti, pe "pruncii înainte de vreme", căci "pruncii înainte de vreme" sunt copiii acestia avortati. Proscomidia e pregatirea liturghiei, unde se transforma painea în trup. Si, înainte de asta, facem o pomenire acolo, vii si morti, toate categoriile de morti...

· Iar sufletele acelor copii unde sunt, intre rai si iad?

Asta nu putem spune. Dar, pentru ca nu sunt botezati, si Mântuitorul spune: "Numai cine va fi botezat...", nu sunt în Raiul Raiurilor, dar si pentru nevinovatie – nu sunt în chinuri. Asta ar fi o judecata a noastra, a oamenilor. Pentru ca fără discutie ca sunt nevinovati, dar exista! Si nu pot fi în chin!

· Se mai pot ruga părintii pentru sufletele acestor copii?

Se pot ruga, sigur! Ei ne vad! Pentru ca acesti copii exista, chiar dreptul roman spune: "in fast conceptus...", "copilul, odata zamislit, are drept de cetatean". Copilul e autonom în pantecele mamei, nu e mama stăpâna pe el.

· Familiile care nu pot avea copii ce păcate grele au? Si ce pot face pentru a fi daruiti?

Au păcate de tot felul, stiu ei. Să se pocaiasca, să se roage să aiba copii. E valabila casnicia, pentru ca sunt cununati, nu putem să dam inapoi. Insa si copilul e mare dar de la Dumnezeu.

· Ii sfatuiti să incerce si ce a descoperit acum medicina? Stiti ca se face fertilizare în vitro...

Să nu cumva! Fereasca Dumnezeu să se faca asa ceva, biserica nu-i recunoaste p’astia! Nici nu se pune problema! Avem stiinta de a face asta, dar nu se poate... N-au copii, să infieze vreun copil, lucru care se întâmpla, în sfârsit, să ajute unde au copii multi, au atatea lucruri de făcut si ei!

· Va rog, în incheiere, să spuneti un cuvânt de folos pentru cititorii nostri.

Domnilor cititori (rade)... Să stiti să muriti si să inviati în fiecare zi. Să stii să lupti, să te jertfesti si să mori în fiecare clipa, ca să poti să fii prezent în fiecare clipa. Să mori păcatului si să inviezi virtutii.

CV Arsenie Papacioc

· 15 august 1914 – s-a nascut în satul Misleanu, com. Perieti, din judetul Ialomita.

· 1941 – a fost arestat si condamnat, sub regimul maresalului Ion Antonescu, pentru apartenenta la miscarea legionara.

· 1946 – se elibereaza din inchisoare si se călugăreste. Isi face anii de ucenicie monahala la Mănăstirile Cozia si Antim din Bucuresti.

· 1947 – se retrage intr-o padure si traieste ca un pustnic aproape doi ani.

· 1949 – este călugărit la Mănăstirea Sihastria, sub ascultarea vestitilor nostri duhovnici – Arhimandritul Cleopa Ilie, în calitate de staret, si Ieroschimonahul Paisie Olaru.

· 1949-1950 – este sculptor la Institutul Biblic.

· 1951 – este hirotonit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamt. Poarta numele de Părintele Anghel.

· 1952-1958 – este preot la Mănăstirea Slatina-Suceava.

· 1958 – este arestat din nou, pentru ca facea parte din grupul "Rugul Aprins". Condamnat la 20 de ani munca silnica, a fost gratiat în 1964 de la Inchisoarea Aiud.

· 1965 – este numit paroh în comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot si duhovnic la Mănăstirile Caldarusani, Dintr-un Lemn si Cernica.

· 1969 – 1970 – este staret al Mănăstirii Cheia-Prahova;

· din 1976 – este duhovnicul Schitului Sfânta Maria-Tomis, intemeiat de Patriarhul Justinian la Techirghiol;

Un soldat în straie preotesti

Părintele Gheorghe Calciu este cel care te vindeca de lasitate. Nu cu post si rugăciune, ci prin prezenta sa. Cuvântul si fapta ii confirma legenda de "dusman personal al lui Ceausescu". Cei 21 de ani de inchisoare politica indurati i-au creat o aura care poate trezi demnitatea în fiecare din noi.

Chipul i-a fost imblanzit de rugăciune, dar privirea i-a ramas de luptator. Vorba aspra si gestul repede il tradeaza pe omul de actiune de sub reverenda.

Părintele pretuieste marturisirea aproape cat o rugăciune. Si nu-i este greu să-si depene povestea.

A luat viata-n piept cu pasiunea primei iubiri. Il bantuise gândul călugăriei încă de mic, dar a crezut ca menirea este să vindece oamenii de boli trupesti. Tanjind după fapte marete, studentul de anul III la Medicina s-a impotrivit instalarii comunismului în România. Anul 1948 a fost cel al lichidarii de către comunisti a oricarei opozitii. Au fost arestati mii de oameni. Printre acestia si Gheorghe Calciu, care a fost condamnat la 14 ani de inchisoare pentru "subminarea securitatii statului ". Calvarul e un cuvânt prea stramt pentru suferinta de care a avut parte. Nu-si explica de ce a fost posibila "reeducarea " de la Pitesti, sub care s-a prabusit si a inviat. "Poate am fost pedepsiti pentru păcatele noastre. Poate ca acesta a fost pretul trufiei noastre de a crede ca suntem capabili să rascumparam păcatele neamului, iar Dumnezeu ne-a dovedit ca numai Hristos este Rascumparatorul", presupune părintele.

Moartea sau preotia

Rememoreaza anii cumpliti de temnita parca atins usor de aripa nostalgiei. Nu-i este la indemana să ne vorbeasca despre faptele sale bune. După insistente, ne povesteste cum a incercat să-l salveze pe unul dintre colegii sai de celula, Costache Oprisan, care era bolnav de tuberculoza. "Eram la Jilava. Dimineata, Costache se aseza de-a curmezisul patului deasupra vasului în care ne faceam nevoile si tusea indelung. Ii ieseau toate secretiile mirositoare, cheaguri de sange si bucati mici de tesut din plamani. Era un spectacol infricosator si gretos. In prima zi eram paralizat de scarba si am icnit a voma. Costache s-a ridicat spre mine cu ochii iesiti din orbite si inlacrimati din cauza efortului si mi-a spus: "Iarta-ma!". Am simtit ca ma inghite pământul de rusine. De-atunci l-am ingrijit numai eu pe Costache. Fără dezgust, ci, dimpotriva, cu o bucurie inexplicabila. Poate am reusit să-i lungesc zilele, dar nu i-am salvat viata, chiar daca, printr-un doctor, am reusit să-i procuram unele medicamente." Nici momente de deznadejde n-au fost putine. In toiul torturilor la care erau supusi pentru a-si face "demascarea ", Gheorghe Calciu i-a propus unui prieten, Puiu Dobre, să se sinucida impreuna. S-a gândit ca daca tot le este dat să se sfarseasca acolo, macar să nu fie singuri în moarte. "I-am scris gândul meu pe o bucata de sapun, dar când i-am dat-o, am fost observati de gardieni. Atunci l-am cunoscut pe Turcanu, care m-a snopit în bataie." Spaima de moarte a invins atunci în el. Tot din disperare i-a promis lui Dumnezeu ca se va preoti daca va iesi viu de acolo.

Sapte predici explozive

Eliberat, s-a casatorit cu sora a doi fosti detinuti politici si a urmat Facultatea de Filologie, sectia Franceza. "Imi placea să fiu profesor, dar nu eram multumit, pentru ca fagaduisem să devin preot." Fostii detinuti politici nu erau insa admisi la Teologie. A mers în audienta la patriarhul Iustinian Marina, care i-a rasfoit dosarul si l-a indemnat să-l depuna la secretariatul Institutului Teologic, dar fără autobiografia incriminanta. Secretarul Institutului, călugărul Antonie - azi mitropolit al Ardealului -, a trecut cu vederea lipsa biografiei.

După licenta în Teologie, patriarhul l-a numit profesor de limba franceza la Seminarul din Bucuresti. Părintele Gheorghe Calciu slujea la capela Seminarului si acolo a tinut un sir de predici care au ramas în constiinta publica drept "Cele Sapte Cuvinte către Tineri". "Le-am rostit intr-un moment în care constiinta româneasca era pregatita să le auda. Aceste cuvântari au creat un curent subteran de rezistenta, sustinut mai ales de tinerii teologi. Ceream numai libertatea credintei si încetarea abuzurilor ", spune părintele.

In mai 1978 a fost din nou arestat. Timp de cinci ani, cat a stat inchis, numeroase grupuri de români din exil si comunitati crestine au făcut presiuni pentru eliberarea sa. Mircea Eliade si Eugen Ionescu au constituit Comitetul pentru Salvarea Părintelui Calciu si au intervenit pe lângă oficialii occidentali. "De cate ori se acorda României Clauza natiunii celei mai favorizate, de atatea ori trimitea administratia americana la Bucuresti o lista cu detinutii de constiinta, pe care eu eram primul, spre a fi eliberati. Intr-un târziu am fost scos din inchisoare. Securitatea m-a amenintat ca daca nu plec voi fi iarasi incarcerat. Ambasada SUA mi-a transmis ca sunt binevenit în America. După un an de la eliberare, am emigrat în Statele Unite."

Ostilitatea neocomunistilor

In lumea libera, Părintele Calciu si-a continuat opozitia fata de regimul lui Ceausescu. A calatorit prin toata Europa, prin Canada si SUA si a dezvaluit abuzurile regimului de la Bucuresti. A organizat o serie de demonstratii cu românii din exil si a participat la audieri în Senatul american.

In luna martie a lui 1990, Părintele Calciu a revenit în România cu intentia de a se intoarce definitiv. A fost primit ostil. Urmarit de agenti ai Securitatii, în mod vizibil, pentru a-l face să se teama, a fost amenintat cu bataia "de grupuri de muncitori".

A hotarat sa-si continue viata pe pământ american. Pastoreste din 1989 biserica ortodoxa "Sfânta Cruce" a comunitatii române din Alexandria, Washington D.C.

Isi viziteaza anual tara natala si nu a obosit să lupte pentru drepturile românilor de lângă România.

Tentativa de asasinat

Prin 1987 sau 1988, FBI l-a sfatuit pe Părintele Calciu să plece din zona Washingtonului, pentru o vreme, căci Securitatea vroia sa-l lichideze. A plecat pentru vreo zece zile intr-un alt oras, la un prieten american care l-a ajutat de la inceputul venirii în SUA si care il vizitase în România, pe când era persecutat. Insa, apoi s-a intors la Washington, putin rusinat ca s-a speriat degeaba. Părintele Calciu spune ca s-a simtit deseori urmarit de oamenii Securitatii, mai ales atunci când se afla în Europa. Totusi, nu s-a temut si nu a tacut. După ‘89 l-a cunoscut pe Liviu Turcu, seful retelei de spionaj românesc în SUA, care defectase înainte de Revolutie. "Turcu mi-a spus ca intr-adevăr se incercase asasinarea mea, printr-un cubanez, dar ca s-a renuntat la plan din cauza consecintelor pe care le-ar fi avut asupra relatiilor româno-americane. Mai mult, Turcu pretindea ca el insusi se opusese uciderii mele, desigur, pe considerentele aratate", afirma părintele.

CV Gheorghe Calciu

· 23 noiembrie 1925 - se naste la Mahmudia - Tulcea, ca ultimul dintre cei 11 copii ai familiei Calciu

· 1945 - absolva Liceul "Princepele Carol" din Tulcea si se inscris la Facultatea de Medicina din Bucuresti

· 1948-1962 - este intemnitat pentru "subminarea securitatii statului" si trece prin "reeducarea" de la Pitesti

· 1962-1963 - este detinut în lagar la Viisoara, în Baragan; se inscrie la Facultatea de Filologie

· 1967 - absolva Facultatea de Filologie din Bucuresti (Limba franceza) si devine profesor în Bucuresti

· 1971 - este licentiat al Facultatii de Teologie din Bucuresti; este primit profesor de franceza la Seminarul ortodox din Bucuresti; predicile sale fac valva

· 1979-1984 - sufera din nou în puscariile comuniste, după ce a rostit celebrele "Sapte Cuvinte către Tineri", veritabile atacuri la adresa dictaturii lui Ceausescu

· 1984-1985 - este arestat la domiciliu © 1985 - autoritatile române il silesc să emigreze; alege să plece în SUA

· din 1989 este preot-paroh la biserica "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington (SUA)

· Se stinge din viată noiembrie 2006, după o luptă grea cu o boală incurabilă.

"Greu e călugăr"

Renumit pentru calitatile sale duhovnicesti si pentru puterea rugăciunii sale, Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Frasinei a fost toata viata smerit. La inmormantarea sa au participat trei episcopi, multi preoti si o multime de mireni.

"Acolo, stând la slujba sfintei Liturghii, am avut bucuria să-l vad pe Părintele Lavrentie în Sfântul Altar. Parul si barba erau de un alb imaculat si era de o seriozitate vizibila. Fata sa exprima bunavointa si dragoste. (...) Am avut surpriza să observ ca era bolnav cu picioarele, căci si le misca greu, aproape tarându-si-le. (...) M-a intrebat: "Ai un leac pentru lene, ca eu nu mai pot de ea?"", spune unul dintre ucenicii duhovnicului, autorul cartii "Părintele Lavrentie, Omul lui Dumnezeu".

Virtuti

Pentru Părintele Lavrentie, smerenia era cea mai importanta virtute. Duhovnicul se ocara des pe sine: "Sunt lenes; sunt un harb; sunt bun la fiare vechi; nu am nici o fapta buna", spunea duhovnicul. Chiar daca slujitorul Domnului de la Mănăstirea Frasinei a calatorit mult prin tara pentru a fi aproape de cei care aveau nevoie de el, de sfaturile si de spovedania lui. Multi i-au trimis scrisori sau l-au cautat la mănăstire pentru a-i cere să se roage pentru ei. A ajutat la construirea mai multor biserici, dar si familii sărace si copii care doreau să invete. "Nu am vazut în viata mea atatea masini trecând pe aici până la inmormantarea părintelui. Erau oameni din toata tara." In Mănăstirea Frasinei nu au voie să urce femeile, deoarece în locas sunt respecate regulile de pe Muntele Athos. Prezenta femeilor la Frasinei este oprita si de un blestem al Sfântului Calinic. La inmormantare, credincioasele au stat la poarta mănăstirii.

Iubit de credinciosi

Fetele locuitorilor comunei Muereasca din judetul Valcea, de lângă Mănăstirea Frasinei, se lumineaza atunci când vorbesc de Părintele Lavrentie. Ii regreta vorbele bune cu care duhovnicul reusea să le aline durerile. Le este dor de sfaturile pe care ieromonahul Lavrentie Sovre le dadea. "O data cu decesul duhovnicului a disparut un stalp în Mănăstirea Frasinei. S-a rupt sufletul în mine la inmormantare. N-am mai vazut niciodata atât de multa lume plângând atât de sincer. A fost un duhovnic bun", povesteste Valeriu Badescu, viceprimarul comunei Muereasca. "Este nevoie de mai mult decât de cuvinte pentru a vorbi despre Părintele Lavrentie

CV Lavrentie Sovre

S-a nascut la 5 septembrie 1923, în satul maramuresean Trestia. După doar patru ani de scoala, Gavrila a fost nevoit să renunte la învătatura pentru a-l ajuta pe tatal sau la treaba. A simtit chemare către viata monahala de mic. Timp de doi ani, intre 1940 si 1942, s-a pregatit pentru călugărie. Sfânta Mănăstire Toplita a fost primul locas în care Părintele Lavrentie a fost primit în 1942. Acolo a stat o jumatate de an, trecând clandestin frontiera care taia România ciopartita de Dictatul de la Viena. După mai multe peripetii ajunge la Mănăstirea Frasinei din judetul Valcea. A fost ajutor de econom si apoi econom. A absolvit scoala monahala, iar în 1968 a fost făcut preot. Plecarile din fiecare noapte la familiile necajite care il solicitau pentru oficierea Maslului incepusera să lase urme pe trupul sau ostenit de ani. A fost internat de mai multe ori în spital. La 20 iulie 2002, Părintele Lavrentie si-a dat sufletul în mainile domnului, lasând mostenire duhovniceasca insasi viata sa.

"Asteptam, rugându-ne, ziua în care părintele Lavrentie va fi trecut în calendar impreuna cu sfintii" Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei

Îngropat cu mâinile

La 22 de kilometri de Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre comuna Pipirig, în inima muntilor ascunsi sub codri se descopera în toata frumusetea ei solitara Mănăstirea Sihastria. De trei secole, paraul Secu ii scalda intrarea precum Iisus le-a spalat picioarele Apostolilor. Locasul sfânt a dat credinciosilor un duhovnic, renumit pentru harul sau de a mântui sufletele enoriasilor: Cleopa Ilie.

50 de ani de preotie, sapte petrecuti în pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mântuite. Sapte mănăstiri gospodarite. Părintele Cleopa este "unul dintre cei mai iscusiti duhovnici în a doua jumatate a secolului XX", scrie părintele Ioanichie Balan în cartea sa despre viata arhimandritului.

"Manca-v-ar Raiul! Eu sunt mosu’ Putregai, mosu’ Putregai, mosu’ Putregai. Nici un bine n-am făcut eu pe fata Pământului. Dorm mult, mananc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai rautati." Asa zicea Părintele Cleopa când venea vorba de el, pentru ca, spunea tot el, smerenia este cea mai importanta virtute la un călugăr. Viata Părintelui Cleopa a fost povestita de ucenicul sau, părintele Ioanichie Balan, în 350 de pagini de carte, cu acelasi titlu.

Pruncul daruit Maicii Domnului

Constantin avea doua luni când mama sa il trecu de trei ori pe sub icoana Maicii Domnului si il darui Sfintei Fecioare.

17 ani mai târziu se hotaraste sa-si dedice viata lui Hristos si pleaca la Schitul Sihastria. Trei zile si trei nopti a stat la poarta mănăstirii ca să fie primit. S-a rugat continuu, în timp ce lovea cu un bat în butucii dimprejur. Nici de mancare n-a primit. Asa a dovedit staretului ca are rabdare - conditie de capatai în viata de monah. Stana, oile, trairea în liniste si singuratate în munti i-au fost timp de sase ani scoala de călugărie si teologie. A fost uns în călugărie la 25 de ani si botezat Cleopa.

In 1941, un incendiu a cuprins chiliile mănăstirii. Monahul, care intre timp a fost numit staret, reface în cinci ani sfântul locas. Drept recunostinta, Patriarhul României a ridicat schitul la rang de mănăstire si pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era în predicile părintelui. Pe când cinstea pe Maica Domnului, la o întâlnire duhovniceasca în Bucuresti, icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a inceput să se clatine, timp de câteva minute, si să cante ca o harpa. Cei prezenti plângeau si se inchinau. In 1947, fiind an de foamete, Părintele Cleopa a rânduit să se fiarba tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarna. Din neglijenta fratelui ce il supraveghea, uleiul s-a incins si a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mainile goale si l-a scos în curte. Si-a ars mainile pentru a salva Sihastria.

Cinci ani în pustiu, de frica securistilor

Securitatea l-a anchetat cinci zile în 1948. Părintele a spus în timpul slujbei de Sfintii Constantin si Elena "sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum să fie ca Sfintii Imparati, ca sa-i pomeneasca Biserica în veac". Comunistii i-au considerat vorbele insulta si l-au dus la Targu Neamt. A stat intr-un beci în care nu era decât un pat de ciment. Nu a primit apa sau hrana. Când i-au dat pace, părintele s-a retras în munti, intr-un loc numit Piciorul Cucului, sase kilometri mai sus de mănăstire. Si-a făcut un bordei din lemn si pământ si se ruga zi-noapte cerând ajutorul Domnului. Un călugăr ii aducea hrana o data pe saptamana.

In 1949 a fost trimis de către Mitropolia Moldovei la Mănăstirea Slatina, ca staret, pentru a organiza viata de obste. Dar n-a avut Părintele Cleopa decât doi ani de liniste: securistii au dat navala în viata duhovniceasca a mănăstirii. Părintele a fost dus la Falticeni si a fost interogat toata noaptea. "Dumneata sabotezi economia nationala si spui ca astazi este Sfântul Gheorghe, maine este Vasile si oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza", ii strigau comunistii la ancheta. Scapat din mainile lor se retrage din nou în pustiu, impreuna cu ucenicul sau, Arsenie Papacioc. S-au adapostit la o stana părăsita, în muntii Stanisoarei. Straton, un bun crestin, le-a dus timp de doi ani alimente, o data pe luna. In 1959, comunistii se hotarasc să lupte impotriva "propagandei religioase " si dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniti din mănăstiri. Părintele Cleopa a fugit în pustiu pentru a doua oara.

Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cartile sfinte pe radacinile brazilor si s-a rugat cate 10-15 ore pe zi. Urmatorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al sau, părintele Varsanufie, în padurile Pipirigului. In 1964, batranul Cleopa se intoarce la intaia sa dragoste duhovniceasca, Mănăstirea Sihastria. Zece ani mai târziu pleaca în pelerinaj cu alti călugări la Mormantul Domnului, la Muntele Sinai si Athos.

Mormantul tamaduitor

După ce a implinit 70 de ani, batranetea a inceput a se arata preotului Cleopa plina de boli. A fost operat de hernie, de piatra la rinichi si de tumoare vezicala. A suferit o operatie faciala din cauza unei infectii dentare. In ultimul an de viata nu mai putea merge decât sprijinit de ucenici.

In 1998, la 86 de ani, părintele si-a dat duhul în bratele lui Hristos. Timp de trei zile si trei nopti, intreaga mănăstire si credinciosii s-au rugat pentru odihna sufletului sau. Incinta mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir si locurile dimprejur devenisera neincapatoare. "Toti isi doreau să se atinga pentru ultima oara de mana care impartise atatea binecuvântari", povesteste părintele Ioanichie.

Nimeni nu a aruncat macar o lopata de pământ pe sicriul Părintelui Cleopa. Credinciosii l-au invelit în tarana cu mainile, până ce groapa a disparut. Pământul, parte din trupul preotului, tamaduieste acum bolnavii ce il folosesc, povesteste o maicuta.

Arapi cu furci de foc

Părintele Cleopa refuza să povesteasca credinciosilor despre întâlnirile sale cu Necuratul de pe vremea când a stat în pustiu. Spunea ca nu trebuie stiute. I-a marturisit insa părintelui Ioanichie o întâmplare, pe care acesta a consemnat-o în cartea sa despre viata duhovnicului. "Odata, pe la miezul noptii, citeam rugăciunile. Deodata a inceput un zgomot puternic. Când am deschis usa, am vazut o roata cat brazii si niste arapi imprejurul ei, cu furci de foc. Si a zis unul: "Acesta-i staretul Sihastriei! Bagati-l în roata!". Si imediat m-am trezit pe roata. Roata se invartea si ei asteptau cu furcile să cad în ele. Strangând cu putere Acatistierul la piept, am strigat: "Dati-va la o parte ca am acte de la Maica Domnului!". Atunci n-am mai vazut nimic. M-am trezit în bordei."

Gospodar priceput

Părintele Cleopa era foarte priceput în gospodarirea unei mănăstiri, de aceea, de-a lungul anilor, Mitropolia l-a mai insarcinat cu orânduirea asezarilor de la Mănăstirile Putna, Moldovita, Rasna, Schiturile Sihla si Rarau. A scris 31 de volume teologice si morale. Nimeni nu iesea din chilia lui fără un cadou: o icoana, o carte, o cruciulita, câteva boabe de tamaie, bani pentru cei lipsiti si obisnuita binecuvântare. Un copil de 3 ani coboara pe aleea pietruita ce duce la biserica. Este insotit de bunicul sau, Constantin Soldanescu. "Vin de cel putin 30 de ani la Sihastria. Tocmai de la Falticeni. Un preot ca si Cleopa se naste o data la 1.000 de ani. Nu mai e om ca el, nu-l pot uita", spune si-si mangaie nepotul pe crestet.

CV Părintele Cleopa

Se naste în comuna Sulita, judetul Botosani. La 17 ani intra în obstea Schitului Sihastria. Devine staret al mănăstirii sapte ani mai târziu. In 1949 preia pentru un deceniu staretia Mănăstirii Slatina. Persecutat de securitate, se izoleaza în munti pentru cinci ani. In 1945 este ridicat de către patriarhul României la rang de arhimandrit. Moare la Sihastria, la 2 decembrie 1998.

"Politicienii ar trebui să ceara sfatul Bisericii!"

Ucenic al duhovnicului Cleopa Ilie, Părintele Ioanichie Balan este numit condeiul Mănăstirii Sihastria. Sfintia sa e unul dintre cei mai vehementi luptători impotriva avortului.

Batranetea si boala il tin toata ziua în chilia sa pe Părintele Ioanichie Balan, ajuns la 74 de ani. Iesea din biserica în ziua de Buna Vestire, insotit de o maicuta ce-i sprijinea pasii. In drumul sau, duhovnicul atinge cu mana rând pe rând capetele credinciosilor. Ii binecuvânteaza. Ne spune si noua câteva cuvinte, pentru tara, de Pasti: "Sa vina lumea la biserica, să aiba credinta, să se mântuiasca!". Apoi isi trece gânditor mana uscata peste barba alba, lunga până la piept.

Părintele a venit la mănăstire la 19 ani, după ce a terminat liceul. "Citise Vietile Sfintilor si a fost deziluzionat de realitatea vietii", motiveaza maicuta alegerea monahului pentru viata de sihastrie. In 1968, la mănăstiri nu existau oameni cu scoala care să se ocupe de partea administrativa. Părintele Ioanichie a tinut pentru câtiva ani contabilitatea locasului. Reusim să vorbim pentru 5 minute cu Părintele Ioanichie, dar nu ne poate spune prea multe, este bolnav si se simte obosit.

Maica ce-l are sub grija ne împinge spre iesire, cu vorbele "sa nu-i deranjati odihna!". Ne recomanda să citim o carte, din care vom afla convingerile duhovnicului. Am aflat astfel ca, printre altele, Părintele Ioanichie se opune integrarii României în structurile euro-atlantice. I-a vorbit despre acest lucru teologului Sorin Dumitrescu, în septembrie 1994.

Pledoarie impotriva avortului

Preotul considera ca, în ciuda faptelor rele pe care le-a făcut Ceausescu, exista si una buna pentru care fostul dictator trebuie apreciat. "Sunt 7 sau 8 milioane de români ce traiesc datorita decretului prin care Ceausescu a interzis avortul. Asa s-au nascut un tineret si o Românie noua!". In 1989, acest decret a fost abrogat. "Prima lege cu care România a intrat în libertate a fost libertatea avorturilor! Crima numarul unu!", reclama duhovnicul.

El recomanda oamenilor politici să aiba un duhovnic si sa ii ceara sfatul ori de cate ori o reforma este necesara. Ca acest lucru nu se întâmpla face ca Biserica să para în ochii părintelui "o Cenusareasa a României".

In paginile cartii lui Dumitrescu, Părintele Ioanichie opineaza ca acestei tari ii trebuie un rege, "căci avem nevoie de un uns al lui Dumnezeu, iar el poarta în el acea ungere harica, pe care au avut-o si regii Vechiului Testament".

Mutam Kremlinul la Strasbourg?

Părintele Ioanichie crede cu putere ca, daca vom face parte din UE, ne vom pierde traditiile si obiceiurile. "Sa ne salvam tara, nu sa ne ducem noi acolo cu capul înainte! Iesim din comunism si ne ducem la Consiliul Europei?! Dam în alta catastrofa! Noi stam aici pe picioarele noastre, avem o tara, avem o traditie, avem o istorie, ce ne trebuie noua la ei?!... Sa nu fie ei cei care ne dicteaza! (...) Adică scapam de Kremlinul din rasarit si ne mutam Kremlinul la Strasbourg?!", comenteaza părintele.

Nici cu integrarea în Alianta Nord-Atlantica nu este de acord. Considera ca este "un organism politic militarizat, care vrea sa contracareze armamentul si militarismul ruso-chinezesc, iar pe români sa-i sacrifice. Sa dea Dumnezeu să nu intram în NATO, pentru ca il avem pe Hristos sa ne apere", se ruga Părintele Ioanichie acum zece ani. El a marturisit ca Biserica nu are incredere în Occident, pe care il vede protestant, catolic si nihilist. "Occidentul este mancare, odihna si... cimitir ", spune el în finalul interviului acordat teologului Sorin Dumitrescu.

Condeiul Mănăstirii Sihastria

Părintele Ioanichie a publicat multe carti pentru uzul monahilor si pentru credinciosi, dar dintre toate, cele mai importante sunt cele 12 volume din "Vietile Sfintilor". El le-a rescris după editia Mitropolitului Grigorie Dascalu de la Bucuresti si Caldarusani din 1834-1836. Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, slujitor la Catedrala Mitropolitana si Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Iasiului, spune despre aceste volume ca sunt o lucrare de pionerat în monahismul românesc. "Părintele Ioanichie scoate din vechile cronici si documente, pe care se asternuse deja praful, chipuri de monahi imbunatatiti, unii dintre ei cu pilduitoare viata, chiar cu vorbe de învătatura". Maicuta ce are grija de batranetile părintelui spune despre el ca este "condeiul mănăstirii". Sfântul locasposeda o biblioteca cu peste 1.000 de volume, dintre care unele tiparite în secolele XVII-XVIII.

"Iesim din comunism si ne ducem la Consiliul Europei?! Dam în alta catastrofa! Adică scapam de Kremlinul din rasarit si ne mutam Kremlinul la Strasbourg?!" Ioanichie Balan

CV Ioanichie Balan

Părintele Arhimandrit Ioanichie Balan s-a nascut la 10 februarie 1930 în localitatea Stanita, din judetul Neamt. A studiat la Liceul Comercial din Roman si la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti. A intrat ca frate în Mănăstirea Sihastria, unde a fost călugărit si hirotonit diacon în aprilie 1953. A fost casier, contabil, secretar si ghid. In 1992 este ridicat la rangul de arhimandrit. Părintele Ioanichie Balan este autorul unor lucrari privitoare la monahismul românesc.

"Am fost un misionar"

Multi alearga peste dealuri si vai ca să gaseasca un duhovnic iscusit. Dar daca omul nu tine seama de povetele lui, e un "duhovnic de papura". Asa ofteaza Părintele Mina de la Mănăstirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi.

Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu sta intr-o camera mica, pe care o umplu cu totul biblioteca si masa de scris, plina de foi si dosare. Peretii s-au impodobit de icoane. In coltul dinspre rasarit, sub icoana Mântuitorului arde mereu o cândela, iar deasupra usii vegheaza icoana Invierii Mântuitorului, sculptata în lemn chiar de Părintele Mina. Ca a făcut cândva si o scoala de meserii. Dar l-a chemat Dumnezeu să fie misionar în inchisorile comuniste.

Părintele Mina a fost jelit de multe ori înainte de ‘89 de credinciosi. Aceasta pentru ca din când în când mai disparea câteva luni. "Cica a murit Părintele Mina", susoteau femeile când nu-l vedeau la slujba. Dar Părintele Mina aparea din nou la biserica mănăstirii si lumea se linistea. După 1989, lucrurile s-au limpezit: Părintele Mina fusese inchis de securisti de mai multe ori. Dumnezeu il chemase în alta parte să raspândeasca cuvântul Lui. "Am trait o viata de misionar intr-o biserica calauzita de Duhul Sfânt", spune Părintele Mina.

Un călugăr "reactionar"

Părintele Mina s-a călugărit în 1935, când avea 13 ani si jumatate, pentru ca voia să invete carte. S-a dus la Mănăstirea Hancu si l-au primit. A vrut să intre la Seminarul Teologic, dar a fost respins ca fusese bolnav de malarie. L-au luat în armata si a făcut razboiul pe la Timisoara, pe frontul de vest, cum spune Părintele. Prea multe nu vrea sa povesteasca despre razboi, ca viata din mănăstire e mai insemnata. De-abia prin 1945, când s-a terminat razboiul, a făcut scoala de cantareti, de patru ani, si a fost promovat direct în anul III la Seminar si a dat examen si la Institutul Teologic din Bucuresti.

"In ‘48, când s-a scos învătamantul religios din scoala, am raspândit afise prin Husi. Atentionam poporul credincios ca au venit vremuri grele asupra noastra. Au scos icoana Domnului Iisus si au pus icoana lui Stalin", povesteste Părintele. "Le spuneam: "Feriti-va de învătaturile staliniste, tineti-va credinta, îndrumati copiii să mearga la biserica. Sa avem incredere ca puterea lui Antihrist va cadea"". Facuse părintele niste calcule după Cartea Apocalipsei si prevestea caderea comunismului si moartea lui Stalin. Atunci a fost condamnat pentru prima oara la trei luni de inchisoare la Galati. A stat în total 11.

In 1959 era în anul al II-lea la Institut. Si a avut o alta iesire "neplacuta", cum zice părintele. Decretul 410 desfiinta Mănăstirea de la Vladicesti, din eparhia Husilor, unde fusese făcut călugăr si preot. Si-atunci Părintele Mina n-a mai rabdat. A scris vreo treisprezece scrisori de protest fata de decret, care au ajuns în toate centrele culturale si peste tot la Securitate. "Am scris si-am denuntat Antihristul prin temeiurile Sfintei Scripturi. Am fost exmatriculat de la Institutul Teologic, arestat si condamnat la sapte ani de inchisoare si patru ani de pierdere a drepturilor civile. In octombrie ‘59 am fost arestat, dus la Bucuresti cu mainile în catuse, ca un om periculos, ca tare periculos mai eram", povesteste Părintele Mina. Din când în când se mai opreste si-si piaptana barba alba, apoi se uita lung în podea.

Misionarul

"Am fost si sunt un misionar. In timpul comunismului chiar în front, nu în spatele frontului. In inchisoare am fost un misionar. Spovedeam si împărtăseam oameni, faceam slujba. Stiam ritualul pe deasupra: Cele sapte Laude, Sfânta Liturghie, Acatistul Domnului Iisus, al Maicii Domnului si faceam slujba printre paturi si savarseam Sfânta Rugăciune. Faceam si împărtăsanie cu paine din pachete, iar vin facusem din niste struguri primiti tot asa, intr-un pachet.

De-a duhovnicul cu Ceausescu

După ce a iesit din inchisoare, Părintele Mina a petrecut doi ani în Ardeal, apoi a venit la Mănăstirea Sfintii Petru si Pavel din Husi. De aici i-a scris lui Ceausescu vreo sapte scrisori. "Faceam pe duhovnicul lui Nicolae Ceausescu prin scrisorile acelea. Ii povatuiam: "Nu e bine să persecutati crestinismul. Dati libertate crestinismului, ca în tara noastra să se sărbătoreasca, să se respecte calendarul Bisericii, astfel încât credinciosul, duminica, să se intalneasca cu aceia dragi lui". Combateam darwinismul cu argumente", povesteste Părintele Mina. Scrisorile erau semnate "Un grup de intelectuali din Bucuresti" si erau trimise direct la casele lui Ceausescu. Dar ultima scrisoare i-a dus pe securisti cu gândul ca e scrisa de un preot, pentru ca povestea o întâmplare stiuta de putini pe vremea aceea. "La Mănăstirea Neamt s-a produs în ‘86 un lucru miraculos. Pe aleea care duce la intrarea în mănăstire, către usa bisericii, s-a desprins pământul si s-a ridicat. Cam de dimensiunea unui mormant. Au sapat, au sapat si au dat de niste oseminte acolo. Era si Mitropolitul, care e acuma Patriarh, Prea Fericitul Teoctist. El a spus să se faca un sicriu si să le pastreze cu sfintenie, ca asta e un semn miraculos", povesteste Părintele Mina.

"S-au gândit imediat la mine pentru ca aveam antecedente. Si asa în ‘88, am mai lipsit vreo opt luni. Ziceau securistii: "Daca Părintele Mina nu-i cuminte..." Apoi a venit izbavirea în 1989", ofteaza batranul.

După revolutie, Părintele Mina a fost prin toate penitenciarele din eparhia Husilor si Romanului. Facea slujba duminica pentru puscariasi. A fost trei ani si profesor de religie la scolile din oraselul de provincie, desi nu era încă introdusa ca materie oficiala în programa scolara.

Părintele pensionar

In 1996, Episcopia Husilor si Romanului a fost reinfiintata. Părintele Mina a fost numit consilier-misionar. Până în 2002, când a iesit la pensie. "Acum sunt misionar cu grad mai mare, pensionar", zambeste batranul călugăr. Si de când s-a pensionat, Părintele Mina scrie. Scrie rugăciuni si vrea sa-si publice memoriile. De Sfintele Pasti ale anului acesta a scris doua scrisori. Are de gând să le "trimeata" presedintelui si prim-ministrului. Ca să le aduca aminte de calea cea sfânta a lui Dumnezeu. Dar mai are de cercetat, de intrebat, ca n-a gasit adresele celor doi destinatari. N-ar vrea să le trimita la sediile oficiale, ci acasa. Ca sa fie sigur ca o să citeasca chiar ei epistolele lui.

In inchisoare a crestinat un evreu

In 1959, Părintele Mina a fost anchetat la Securitate, la Bucuresti, pe Strada Uranus, si apoi inchis la Jilava.

La sfârsitul lui februarie 1960 l-a cunoscut pe scriitorul Nicolae Steinhardt, din grupul lui Constantin Noica. Intelectualul de atunci avea să devina "Părintele Nicolae" de la Mănăstirea Rohia, crestinat în celula de la Jilava de Părintele Mina.

"Eram vreo 60 în celula, trei rânduri de paturi etajate. Dormeau si cate doi în pat. Intr-o noapte a mai aparut o persoana, cu bocceaua subsuoara. Se uita nedumerit în jur, ca nu mai avea loc. Atunci i-am făcut semn să urce la mine. "Sa mai dormim putin, ca acusi e ziua", i-am zis. "Mii de multumiri", mi-a raspuns.

A doua zi am aflat ca se numeste Nicolae Steinhardt si ca e "ovreu", cum zicea el", povesteste Părintele. Intr-o zi, "ovreul" i-a spus ca vrea să moara crestin. Si Părintele Mina l-a botezat intre paturile din celula, cu apa dintr-un ibric. Mai târziu, Nicolae Steinhardt a vrut să intre în monahie la Mănăstirea de la Husi, unde era staret Părintele Mina. Dar nu l-a primit episcopul.

Si a plecat la Cluj, cu o recomandare de la Părintele Mina si a fost primit la Mănăstirea Rohia, unde a avut grija de biblioteca.

A murit în 1989 după o vizita a Părintelui Mina, la Spitalul din Baia Mare

Rugăciunea inimii

"Eu propag rugăciunea inimii, calitatea rugăciunii, calitatea vietii duhovnicesti. Si pentru monahi este ceva care trebuie să ia aminte. Timp de 5-10-15 minute zilnic să faca un exercitiu. Pozitia este în genunchi, nu stând în sezut sau cu fruntea aplecata la pământ, ci vertical, cu mainile adunate; si rostesti rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-ma pe mine, păcătosul ". Te cobori cu mintea în inima. Mintea nu e obisnuita, dar încet-încet se obisnuieste să rosteasca cuvintele rugăciunii. Inima nu-i obisnuita, nu se deschide, e impietrita, dar daca ai să bati la usa inimii, insistent, până la urma se deschide".

CV Mina Dobzeu

S-a nascut în 1921, pe 5 noiembrie, în Grozesti, judetul Lapusna, în Basarabia. La 13 ani a mers la Mănăstirea Hancu, unde a ramas până în 1944, când s-a refugiat în România pentru ca Basarabia fusese ocupata de către sovietici. A făcut scoala de catiheti, de patru ani, Seminarul de Teologie, de cinci ani, si Institutul Teologic la Bucuresti, pe care l-a terminat în 1970. A fost si pe front în al doilea razboi mondial. In 1946 a venit de pe front în schitul de la Vladicesti, din eparhia Husiului, unde s-a călugărit si a fost hirotonit diacon si preot. A făcut puscarie de trei ori: în 1948 la Galati, 1959-1966 si 1988 la Jilava.

Bibliotecarul de la Mănăstirea Antim

L-am gasit pe Părintele Grigore Babus în chilia sa, pierdut printre sute de mii de volume. Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din Bucuresti, locul unde s-a ascuns de lume si în care oamenii l-au cautat ca să i se spovedeasca.

Coleg de Seminar la Cernica al Patriarhului Teoctist si al Părintelui duhovnic Sofian Boghiu, Arhimandritul Grigore Babus spune ca a fost "un slujitor permanent si statornic al Domnului".

"Draga, am ajuns un om batran si cocosat", se adreseaza părintele, strangându-mi mainile cu caldura în causul palmelor sale. Maini care au cunoscut durerea catuselor în detentie la Jilava si Aiud si care au sapat apoi la digul de la Salcia, în cei mai mult de zece ani de munca silnica. Nici glasul de odinioara, imprimat pe o caseta veche din alte timpuri, nu i-a mai ramas decât amintire.

Ultimul ucenic

"Draga, eu sunt din comuna Teiesani, judetul Prahova, iar la 13 ani am plecat la Mănăstirea Cheia." Il avea acolo pe unchiul lui, batran la 70 de ani, caruia i-ar fi folosit un ajutor. Toti călugării din mănăstire erau ucenicii lui, iar Părintele Grigore Babusi-a fost ultimul. "Am mers la 13 ani si am stat până la 18. Ma ocupam de toate treburile, faceam curatenie, mancare, spalat, curatat, toate ale copilului", spune Arhimandritul Grigore Babus, ferecându-si privirea sub pleoape.

Rânduit să dea examen la Seminar, după cum isi deapana viata, bibliotecarul Sfântului Sinod a cazut în banca alaturi de cel ce a fost Părintele Sofian Boghiu, pe care mai târziu l-a regasit staret la Mănăstirea Antim, acolo unde s-a si stins din viata.

După Seminar, Părintele Grigore Babus a fost numit cantaret la Patriarhie si apoi diacon, iar în 1948, hirotonit preot si ales staret pentru Mănăstirea Cheia. Acolo a stat numai trei luni, pentru ca Patriarhul Iustinian l-a chemat inapoi în Capitala, la Catedrala, unde intr-un final l-a numit bibliotecar, lângă actualul Arhiepiscop al Clujului, Bartolomeu Anania, la Palatul Patriarhal. Acum Biblioteca a Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim.

Anii de detentie

Tot de la Catedrala l-a luat si Securitatea în 1959, la 13 martie. "N-am inghitit comunismul ", se scuza părintele. I-au cotrobait prin casa, i-au luat lucruri, cristaluri, mobilier vechi si de valoare si o cruce de aur pe care o primise de la Patriarhul Iustinian. N-au reusit, în schimb, sa-i smulga vreo vorba despre ceilalti. Si mai ales nu au apucat să il treaca prin reeducare.

"M-au luat si m-au dus la inchisoarea Uranus, doua luni de ancheta, la Jilava, trei luni, si în final la Aiud." La Uranus a inceput ancheta, l-au pus fata în fata cu Radu Gyr, legat la ochi cu doua bucati de tabla prinse cu guma, să nu vada în laturi. "Piatra din piatra să nu rămâna din aceasta puscarie", a spus atunci Părintele Grigore Babus, când, ca un caine tras de lesa, era plimbat pe scarile inchisorii dintr-o camera de tortura în alta. Si nu a mai ramas nici o caramida din puscaria Uranus. In schimb, isi aduce aminte Arhimandritul de Adrian Sas, omul care s-a ocupat de el si care la finele anchetei a simtit nevoia să isi lipeasca palmele groase de fata părintelui. "Il compatimeam, era un copil, daca avea 20 de ani."

"La Jilava am stat trei luni, intr-o camera cu trei paturi suprapuse, unde eram la gramada, cate doi intr-un pat de 70 de centimetri. O viata infernala." Nici la Aiud nu a fost mai bine, dar după scurta vreme a ajuns la Salcia si apoi la munca aproape de Dunare, unde gardianul, "om cumsecade, care ne pazea", l-a lasat să cante lângă apa.

Numai când s-a intors acasa, în ‘62, cu o camasa cu maneca scurta si o plasa cu maruntisuri, nimeni nu l-a mai cunoscut. Dar i-au dat postul inapoi, cei de la Ministerul Cultelor l-au sfatuit să uite ce i s-a întâmplat, iar credinciosii au inceput sa-i calce pragul să il asculte si să i se spovedeasca.

"Ati avut cosmar, Preafericite!"

L-a cunoscut pe Patriarhul Teoctist la Seminarul de la Cernica, dar i-a fost povatuitor mult mai târziu, în 1990, când Preafericitul a ramas la carma Bisericii Ortodoxe Române. De ce l-a sfatuit pe Patriarh să rămâna? "Pleca cine era seful si nu se intrevedea cine să fie. Nu era o lupta, dar se cauta si au ajuns la atatea formule, asa cu semn de intrebare." Era Părintele Cleopa de la Sihastria, om teologic pregatit, duhovnic mare, după cum spune Părintele Babus, dar care nu vroia să se faca Patriarh. "Ori la treaba asta nu merge oricum numai cu duhovnicia, trebuie să te lupti cu cei din preajma ta si cu cei de departe." Atunci l-a sfatuit pe Preafericit să se interneze undeva si apoi să stea o vreme la o mănăstire până se limpezesc apele. "Si asa a fost la Elias doua luni si o luna la mănăstire la Sinaia." Când a aflat ca va pleca o delegatie la patriarh să il convinga sa renunte l-a sunat: "Sa-i primiti cu zambet si bunavointa si primul cuvânt sa va apartina". Chiar daca a fost amenintat de musafiri, Patriarhul Teoctist l-a ascultat pe părintele de la Antim: "Nu-i adevărat ca au fost aici. Ati avut cosmar, Preafericite!". A doua zi când a dat telefon la Palat a fost informat ca se intoarce Patriarhul.

CV Grigore Babus

S-a nascut la 3 iunie 1915 în comuna Teiusi, judetul Prahova. La 13 ani a plecat ucenic la Mănăstirea Cheia, acolo unde era staret unchiul sau, Părintele Grigore Georgescu. După numai 5 ani, când a implinit varsta majoratului, s-a dus si a dat examen la Seminarul Teologic de la Cernica. Seminarului i-au urmat Facultatea de Teologie si ani petrecuti în Bucuresti si la Cheia, pentru inceput drept cantaret la Catedrala, iar apoi ca staretla Mănăstirea Cheia. Acum, Arhimandrit, Părintele Grigore Babus este bibliotecar la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim.

"Haide, Doamne... Hai... Hai să vorbim..."

Autor al unei opere monumentale, Părintele Dumitru Staniloae era un om de o modestie impresionanta. Este considerat unul dintre cei mai mari teologi ai veacului trecut, insa nu concepea teologia altfel decât ca pe o întâlnire vie a oamenilor obisnuiti cu Dumnezeu cel viu.

Părintele Staniloae "n-avea nimic dintr-un idol mediatic, nimic spectaculos, regizat. Totul - firesc", ne spune Dan Ciachir, scriitorul si publicistul pe care l-am rugat să ne fie calauza în aceasta evocare. Tot ce se poate povesti despre marele preot gânditor vorbeste de smerenia autentica a unui om a carui blândete, discretie si naturalete impun un respect coplesitor, chiar si celor care nu mai pot decât să asculte marturii.

Învătatura despre respect

Ne-am intrebat calauza care este primul lucru pe care si-l aminteste despre Părinte? "Bucuria modesta cu care a primit un dar." Era pe vremea marilor geruri din anii ‘80, când în case abia daca erau câteva grade Celsius. Episcopul Emilian i-a trimis de la Alba-Iulia un calorifer electric, iar Părintele Staniloae a spus: "Uite draga, am si eu caldura". "Sau felul în care iti multumea", continua Dan Ciachir. "In aceeasi perioada am strecurat intr-unul dintre articolele mele o referire la opera sa si nu a intarziat să ma sune si sa-mi multumeasca respectuos. De altfel, cel mai important lucru pe care l-am învătat de la Părintele Staniloae este ca Dumnezeu este persoana, cum si omul este persoana."

Respectul Părintelui pentru oameni isi avea izvorul în credinta. O scrisoare primita de interlocutorul nostru de la dansul incepe astfel: "Iubite Domnule Dan, Multumesc din toata inima pentru bunele cuvinte trimise...".

Responsabilitatea fata de ceilalti

Respectul, caldura si delicatetea cu care isi trata semenii erau adeseori dublate de un umor fin, cum se poate banui ca s-a întâmplat si în scena relatata mai sus. Dan Ciachir mai povesteste ca, atunci când Părintele Dumitru Staniloae a fost ales membru "plin" al Academiei Române, multumindu-i pentru felicitari, i-a raspuns cu umor nuantat cu rafinata autoironie: "Era si timpul". Anterior, la 85 de ani, fusese ales membru corespondent, după ce deja mai multe universitati europene se mândreau sa le fie Doctor Honoris Causa.

Care sunt cele mai importante trasaturi ale omului Dumitru Staniloae? Calauza noastra marturiseste: "Profunzimea taranului român ardelean din zona Brasovului, de acolo de unde s-a produs acea fericita sinteza a spiritului românesc. Părintele Staniloae nutrea un sentiment puternic de responsabilitate sobra fata de poporul român. Apoi, era impresionanta puterea sa de munca, nezdruncinata nici de vremurile vrajmase, o putere care vadea chemarea. Nu în ultimul rând, era el insusi un imn adus familiei, cu toate ca în multe privinte era un monah, datorita nenumaratelor zile petrecute în mănăstiri".

Cei care ii calcau pragul erau uimiti de simplitatea casei sale. Camera în care lucra era cat o chilie. Ceea ce nu-l impiedica sa marturiseasca despre frumusetea lumii vazute, care este un dar al lui Dumnezeu. "Sa-ti placa un pom incarcat de mere - spunea uneori, dar să nu doresti să le mananci pe toate." Părintele iubea lumea daruita de Dumnezeu cu un optimism eminamente crestin.

Era si un mare iubitor de poezie, insasi opera sa fiind patrunsa de un lirism autentic. Episcopul Kallistos Ware scrie ca "Părintele Dumitru este un adevărat mester în folosirea cuvintelor, atât un poet, cat si un teolog", care crede ca dogmele nu sunt principii abstracte, ci "unitatea vie cu Hristos".

In ultima inregistrare radio, vocea Părintelui a inceput asa: "Acum, la varsta la care onorurile lumesti nu mai bucura sau intereseaza...". Varsta Părintelui Dumitru Staniloae are acum masura eternitatii.

Ultima rugăciune

Intreaga viata a omului Dumitru Staniloae a fost o continua aspiratie către "unitatea vie cu Hristos", până în ultima clipa petrecuta aici, jos:

"...Sa iesim de aici... Scoate-ne de aici, Doamne, nu mai vrem să rămânem aici... Doamne, scoate-ne de aici... Vorbim despre Tine, Doamne... Vorbim pentru Tine, Doamne... Plini de har si de adevăr ne sculam din somn, nu mai suntem în somn...

Maica Domnului, să iesim de aici... Hai să ne sculam... Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici... Nu mai vrem să rămânem în somn... Până când să rămânem?... Nu mai vrem să rămânem aici... Plini de har si de adevăr... Vai, vai, vai... Vrem să ne sculam... Plini de har... Avem si noi haine... Avem haine... Doamne... Plini de har si de adevăr... Plini de har si de vointa de a vorbi si de cuvântul adevărului...

Vorbim despre Tine, Doamne... Cu vointa... Plini de har si de adevăr... Hai... Hai... Hai!... Plini de har si de adevăr... Hai... hai... hai... Hai să ne trezim... Hai să ne sculam... Hai să vorbim... Haide, Doamne... Hai... Hai... Hai... Hai să vorbim... " Fragment din volumul "Lumina faptei din lumina cuvântului - impreuna cu tatal meu, Dumitru Staniloae", reprodus gratie permisiunii doamnei Lidia Staniloae, fiica Părintelui.

CV Dumitru Staniloae

Se naste la 16 noiembrie 1903 în satul Vladeni, judetul Brasov.

1922 - se inscrie la Facultatea de Teologie din Cernauti, unde, în 1928, sustine teza de doctorat.

1929 - profesor la Academia Teologica din Sibiu; rector intre 1935 si 1946.

1930 - se casatoreste cu Maria Mihu. Au trei copii.

1932 - devine preot.

1947 - profesor al Facultatii de Teologie din Bucuresti. Conferentiaza în cadrul grupului "Rugul aprins".

1955 - arestat si judecat în procesul "Rugului aprins", alaturi de reputati intelectuali si monahi. A fost condamnat la 5 ani inchisoare pentru "activitate dusmanoasa impotriva statului socialist".

1963 - este eliberat si reincadrat la catedra.

1968-1982 - conferentiaza în zeci de capitale ale lumii.

La 4 octombrie 1993 trece la cele vesnice.

Teologie vie

Dintre cele 90 de carti, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 35 de cuvântari comemorative, 475 de articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate si 60 de convorbiri sau interviuri la radio si televiziune, am selectat titlurile:

· Calea spre lumina dumnezeiasca la Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1930

· Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943

· Cele 12 volume ale Filocaliei ("Culegere din scrierile Sfintilor Părinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi"). A aparut intre anii 1946- 1948 si 1976-1991 la Sibiu si Bucuresti

· Teologia Dogmatica Ortodoxa pentru Institutele Teologice, Bucuresti, 1978, considerata o culme a gândirii dogmatice românesti

· Sfânta Treime sau la inceput a fost iubirea, Bucuresti, 1993

"Perioada de 30 de ani după iesirea din inchisoare, la o varsta care pentru altii nu reprezinta decât grijile obisnuite de pensionar, a fost, în final, pentru el cea mai fertila si cea mai rodnica din intreaga activitate. Lucra zilnic, fără ragaz. Se trezea si incepea în zori si nu se mai intrerupea decât seara, când lumea venea sa-l viziteze" Din volumul "Părintele Dumitru Staniloae în constiinta contemporanilor" de Costin Ionescu

Sfântul de la Sâmbăta de Sus

Avea doar putin peste 30 de ani si era deja slavit ca un sfânt în viata. Mii de credinciosi asaltau Mănăstirea Brancoveanu de la Sâmbăta de Sus (Fagaras), unde Părintele Arsenie Boca era staret, pentru a-i cere cuvânt de folos.

Vorba sa era apa vie pentru cei curati si bici pentru păcătosi. Cunostea oamenii dintr-o privire. Printesa Ileana a României il invita periodic la Castelul Bran să tina conferinte inaltei societati. Predicile sale erau impletiri savante intre stiinta si teologie.

Ortodocsii, mai cu seama cei din Ardeal, cred ca Părintele Arsenie era vizionar si facea minuni.

CĂLUGĂRUL REVOLUTIONAR. Popularitatea Părintelui Arsenie Boca a pus pe jar regimul comunist. Călugărul care alterna tacerile prapastioase si cu vorbele memorabile putea declansa oricând o razmerita. In dosarul sau de urmarire informativa intocmit de Securitate scrie: "(...) Arsenie Boca are o influenta foarte mare asupra credinciosilor, practicând în masa misticismul religios. (...) Călugărul Arsenie Boca, cu ocazia marturisirilor ce le face diferitelor persoane, ii indeamna sa creada mai departe în Dumnezeu si să duca lupta impotriva celor fără Dumnezeu, adică impotriva comunistilor".

Securitatea avea informatii ca Părintele Arsenie ii ajuta pe partizanii din Muntii Fagarasului, dar nu a reusit să dovedeasca nimic. Autoritatile s-au mai calmat când a fost mutat la Mănăstirea Prislop (Hateg). Dar multimea a inceput sa-l caute si acolo.

Părintele si-a vândut casa părinteasca, pentru a repara si imbunatati mănăstirea. In ianuarie 1951 a fost arestat pentru ca il adapostise un timp pe călugărul Leonida Plămădeală (astazi, IPS Mitropolit al Ardealului), care era condamnat în lipsă la sapte ani de inchisoare politica. Părintele Arsenie a fost condamnat la doi ani de inchisoare, pe care i-a executat, parte din ei la Canal.

MĂNĂSTIRE DESFIINTATA. Intors din inchisoare, Părintele Arsenie a continuat sa-si duca munca duhovniceasca si să sprijine rezistenta anticomunista. Securitatea a recrutat informatori în mănăstire si printre cunoscutii sai. In noiembrie 1955 a fost arestat din nou, de aceasta data impreuna cu maica Zamfira, stareta de la Prislop. După câteva luni, au fost amândoi eliberati, căci nu a fost gasita nici o proba contra lor. Nu a mai durat mult si, în 1959, comunistii au desfiintat Mănăstirea Prislop, considerata un posibil focar "contrarevolutionar", iar părintele si stareta au fost nevoiti să se mute în Bucuresti. Sfintia Sa si-a ras barba si a lepadat rasa monahala, dar a continuat să fie călugăr în lume. Era prudent si isi batea joc de provocatorii Securitatii, care incercau sa-i afle opiniile politice. O parte din credinciosi au fost dezamagiti, inchipuindu-si ca părintele s-a casatorit si si-a pierdut astfel sfintenia. Cei mai intelepti insa au inteles tactica sa si au format în jurul lui un curent de rezistenta subterana. Din nefericire, Părintele Arsenie nu a mai fost lasat să se intoarca în mănăstire. Sfintia Sa si-a castigat existenta pictând icoane si biserici, cu un har egal cu acela de duhovnic.

Minunile părintelui aflate de Securitate

Chiar si Securitatea comunista era convinsa ca acest om este unul cu insusiri exceptionale. Fapt pentru care l-a supravegheat până a murit. In dosarul sau, codificat "Pictorul", exista un raport al Directiei Regionale Sibiu a Securitatii, în care se arata: "DRSS detine informatii ca după intoarcerea călugărului Arsenie Boca de la Canalul Dunare - Marea Neagra la Prislop, multi locuitori din comunele apropiate vin la el pentru a se vindeca de diferite boli". In continuare, ofiterul de securitate povesteste cum "fata oloaga a padurarului Bucur din comuna Sugag" a inceput sa mearga după ce a vazut-o părintele Arsenie. De asemenea, Niculaie Chira, din Sasciori, si-a dus fata bolnava de tuberculoza la Părintele Arsenie pentru a o vindeca. Erau doar doua exemple date de Securitate.

CV Arsenie Boca

· 29 septembrie 1910, se naste în comuna Vata de Sus - Hunedoara, sub numele de Boca Zian Valeriu.

· 1933 - absolva Facultatea de Teologie din Sibiu.

· 1938 - licentiat al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti.

· 1939 - se călugăreste, sub numele Arsenie, la Mănăstirea Brancoveanu din Sâmbăta de Sus - Fagaras.

· 1941 - este hirotonit preot; devine staret la Mănăstirea Brancoveanu Devine cel mai cautat duhovnic din Ardeal.

· 1948 - este numit duhovnicul Mănăstirii de maici de la Prislop - Hateg.

· 1951 - este arestat pentru ca nu l-a denuntat pe un fugar condamnat politic, nimeni altul decât viitorul Mitropolit al Ardealului, IPS Antonie Plamadeala.

· 1953 - este eliberat din inchisoare.

· 1955-1956 - intemnitat din nou.

· 1959 - este silit să se mute la Bucuresti, după ce Mănăstirea Prislop a fost desfiintata.

· Până în 1967, lucreaza în atelierele de pictura ale Patriarhiei, apoi devine pictor particular de biserici.

· 22 noiembrie 1989 - moare la Sinaia.

Pictorul de suflete

Apostolul Bucurestiului. Părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim s-a dus la Domnul de Ziua Crucii în 2002, în timpul Liturghiei, cautând Chipul Mântuitorului.

Mănăstirea Agapia, Radu-Voda din Bucuresti, Deir-El-Harf din Liban, Biserica din Hama, Siria sunt câteva dintre locasurile sfinte în care mana Arhimadritului Sofian Boghiu, fost staret al Mănăstirii Antim, a lasat în urma sa credinta si culoare. Mare pictor bisericesc, chemat la Dumnezeu în urma cu doi ani, la 14 septembrie, în ziua Inaltarii Sfintei Cruci, duhovnic al Bucurestiului, Părintele Sofian a avut marele dar de a picta sufletele oamenilor care cautau alinare în chilia sa.

ORIGINI. Venit de pe malul celalalt al Prutului, din comuna Cuconestii Vechi, judetul Balti, fostul staret de la Antim s-a nascut intr-o familie de credinciosi din Basarabia. A fost botezat crestineste cu numele de Serghei, pe care l-a lepadat la 25 decembrie 1937, când a imbracat haina monahala si a fost numit Sofian.

Încă de la varsta de 14 ani, când a intrat ca frate de mănăstire la Schitul Rughi din judetul Soroca, avea un mare semn de intrebare în suflet, dar mai ales în mana cu care aluneca pe icoane. "Dintr-un indemn tainic al inimii mele, de mult caut Fata Domnului. O caut pentru indeletnicirile mele de iconar, dar si pentru cerintele sufletului meu de crestin si monah. Cum a fost în realitate chipul Domnului în viata Sa pământeasca? Avem noi portretul Lui, chipul Lui?" O fi gasit raspuns intrebarii sale Părintele Sofian? Lucrarea sa de licenta din 1948, "Chipul Mântuitorului în iconografie", tiparita în 2001 la Editura Bizantina, a fost primul si ultimul text publicat. Ale carui file a ajuns să le mangaie cu degetele batrane, căci ochii nu prea il mai ajutau la cei 89 de ani pe care ii avea când s-a stins din viata. Era aproape orb. Iconar si pictor de biserici, a platit jertfa muncii pe care a lasat-o în urma.

INCHISOAREA. A cerut să fie inmormantat la Caldarusani, prima mănăstire care i-a deschis portile, după refugiul din Basarabia. Cu toate ca a cautat drumul inapoi spre casa, în 1940 intorcându-se la Mănăstirea Dobrusa, a ales să plece din Basarabia de prigoana rusilor. A fost numit staretal Mănăstirii Antim în 1950, apoi al Mănăstirii Plumbuita, până în 1958, când a fost arestat.

Părintele Sofian, inchis sub acuzatia de "uneltire contra orânduirii sociale, prin activitate mistica dusmanoasa în cadrul organizatiei "Rugul Aprins"", a fost condamnat la 16 ani de munca silnica. La Jilava, Aiud si Salcia, unde obisnuia să spuna: "Adeseori m-am simtit mai bine în inchisoare decât afară. Era acolo o viata cu preocupari duhovnicesti, o atmosfera crestina.". S-a intors la Mănăstirea Antim în 1967, ajungând în cele din urma si duhovnicul patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist.

CV Sofian Boghiu

S-a nascut în 1912, în Basarabia, comuna Cuconestii Vechi, judetul Balti, primind prin botez numele de Serghei. La numai 14 ani a pasit pe portile schitului Rughi-Soroca, hotarat sa-si inchine viata lui Dumnezeu. In ziua de Craciun a anului 1937 a fost tuns monah în Mănăstirea Dobrusa, din apropiere, schimbându-si numele din Serghei în Sofian, pentru ca trei ani mai târziu să traiasca ocuparea Basarabiei. S-a refugiat peste Prut, la Mănăstirea Caldarusani.

"In Pateric ni se povesteste cum un sihastru, în pustie, a inceput să se roage impreuna cu un alt credincios, intrucat în lume era seceta foarte mare. In momentul când se rugau, credinciosul a vazut cum degetele de la mainile sihastrului - pe care le tinea ridicate spre cer - devenisera zece torte de lumina; iar după putin timp a inceput să ploua. De aceea, acum, la 2.000 de ani de la nasterea Mântuitorului, cel mai important lucru pe care mi-l doresc este să învăt să ma rog" Arhimandrit Sofian Boghiu

Duhovnicul a zeci de mii de români

Pletele haiducesti si barba hirsuta il fac să para un sfânt cu spada. Insa umerii stransi, ca pentru a sprijini nevazute poveri, arata omul din el. Părintele Iustin Parvu de la Mănăstirea Petru Voda - Neamtspovedeste cate 12 ore pe zi.

Sub soarele rece ca un lord englez, câtiva zeci de credinciosi asteapta sa intre la Părintele Iustin. Cu privirile atarnând la pământ tac. N-au ce sa-si spuna ori n-au pofta de vorba. Sunt veniti din toate zarile sa-si gaseasca alinarea dînaintea duhovnicului. Părintele Iustin este recunoscut drept urmasul Părintelui Cleopa si isi onoreaza cu prisosinta renumele. Se trezeste o data cu roua diminetii si se asaza în scaunul de spovedanie, de unde se ridica numai la vecernie. In zilele obisnuite asculta si povatuieste cam la o suta de crestini, iar la sfârsit de saptamana primeste si până la doua sute de oameni. Fireste, doar o mica parte dintre ei ii sunt fii duhovnicesti. Pe acestia ii spovedeste, le da canon spre indreptare, ii împărtăseste. Restul vin la el doar pentru un sfat.

Truda aceasta zilnica nu-l impiedica să slujeasca în biserica trei, patru ore pe noapte. Mananca putin, doar seara. Iar somnul ii este un dusman, caruia ii face o concesie din când în când.

Călugării si credinciosii care ii stiu regimul de viata sunt convinsi ca numai Dumnezeu ii da puterea să reziste în acest ritm. Altminteri, nici daca ar fi mai tanar n-ar reusi să traiasca asa, daramite la 86 de ani.

La brat cu moartea

După ceasuri intregi de astepare am ajuns la Părintele Iustin. Ne-a primit intr-un soi de hol ingust, intre doua chilii, potrivit pentru o discutie scurta, nu pentru taifas.

N-are vreme si nici nu vrea să vorbeasca despre sine. Crede ca este mai degraba nevoie să atraga atentia la descrestinarea românilor. Totusi, intrebarile noastre ii desteapta amintirile de prin odaile memoriei. Era preot la Catedrala Episcopala din Roman, în 1948, când a fost arestat sub acuzatia ca face parte din organizatii subversive. Condamnat la 12 ani de inchisoare, i-a ispasit la brat cu moartea, în puscariile de la Suceva, Jilava, Vacaresti, Aiud, Baia Sprie. "Moartea facea parte din viata noastra. O vedeam ca pe o izbavire, căci este poarta spre viata de dincolo pe care ne-o dorim. Oricum, moartea mi-a fost tovaras si mai înainte, pe frontul de est, când am mers ca preot cu trupele române până la Odessa." Rugăciunea neîncetata l-a ferit de nebunie si i-a pastrat credinta nestirbita. Când s-au sfârsit cei 12 ani, l-au intrebat daca mai crede în Dumnezeu. A raspuns ca da si a primit încă patru ani de temnita. I-a dus si pe acestia, nadajduind ca va putea ridica o mănăstire, după ce se va elibera. In 1964 s-a intors acasa cu acest gând. Mama sa nu l-a recunoscut când l-a vazut, ci a crezut ca este vreun drumet ostenit care cauta adapost. L-a intrebat de unde vine si, aflând ca a iesit din inchisoare de la Periprava, a vrut să stie daca l-a întâlnit pe fiul ei. "Mama, eu sunt!", i-a zis Părintele Iustin. Emotia revederii i-a fost fatala mamei sale.

Sprijin pentru săraci

Până să reimbrace hainele preotesti, a muncit la taiat busteni. Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, nu voia sa auda de preoti fosti detinuti politici. Staretul de la Mănăstirea Secu a insistat pe lângă Mitropolit sa-i permita Părintelui Iustin sa slujeasca. Mitropolitul a fost categoric: "Sa nu-l prind în Moldova!". Atunci, securistul care avea sub observatie mănăstirea, i-a spus staretului sa-l ia pe Părintele Iustin pe raspunderea lui. Si părintele a revenit la menirea sa.

In 1991, părintele si-a vazut implinit visul: a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Voda. In trei luni au fost zidite biserica si primele chilii. Cu fiecare an s-au adaugat vietuitori, chilii, dependinte. Azi, mănăstirea are 60 de călugări si este unul dintre cele mai cautate locuri de pelerinaj. Acum trei ani, Părintele Iustin a construit, cu ajutorul monahilor si al credinciosilor, si un schit de maici, la doi kilometri de mănăstire. Pe lângă acest schit, unde este duhovnic, Părintele Iustin a făcut un azil de batrani si o casa de educatie pentru copii. Cele 40 de maici ingrijesc 20 de batrani săraci si 20 de copii din familii nevoiase. "Biserica trebuie sa-i intinda o mana celui care nu are ce manca si imbraca. Nu e nimic extraordinar în asta, ci doar implinirea unei datorii", zice Părintele Iustin pe picior de plecare.

"Libertatea nebuna i-a stricat pe români"

Părintele Iustin este frământat în ultimii ani tot mai mult de descrestinarea românilor. El ia "pulsul" natiunii în scaunul de spovedanie. Am incercat să aflam cum ii vede Sfintia Sa pe români.

· Întrebare: Părinte, cum sunt asta zi românii ortodocsi fata de până în 1989?

In ultimii ani, românii s-au mai stricat, s-au lasat în voia unei libertati nebune, care-i duce la atitudini necrestinesti sau chiar anticrestine. Omul românesc si-a pierdut reperele si a rasturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de asteptat, după 50 de ani de comunism.

· De ce erau mai buni crestini românii în regimul comunist ?

Se stie ca atunci când e persecutat omul e mai credincios, isi da mai repede seama ca nadejdea o gasesti numai la Dumnezeu.

· De ce spuneti ca românii sunt mai nepasatori azi din punct de vedere religios?

Pentru ca multi dintre cei care merg la biserica o fac numai formal, fără sa-si plânga păcatele si fără sa caute indreptarea cu adevărat. De pilda, când vin la biserica de Inviere, multi se limiteaza la a-si sfinti ouale rosii si cozonacii si să ia lumina; apoi pleaca înainte de sfârsitul slujbei. Nu inteleg nimic din aceasta sărbătoare si nici sufletele lor nu se bucura intr-adevăr.

· Este mai greu acum să fii duhovnic?

Harul duhovnicului este azi puterea de a rezista suvoiului urias de păcate care vine inspre el prin gurile credinciosilor. Afli atatea grozavii ca obosesti si apoi devii insensibil. In ciuda acestora, trebuie sa-ti pastrezi echilibrul si să lucrezi asupra oamenilor cu aceeasi puritate a duhului sfânt.

Moastele de la Aiud

In urma cu trei ani, Părintele Iustin a adus la Petru Voda cinci cranii ale unor fosti detinuti politici din groapa comuna de lângă Penitenciarul Aiud. Crede ca majoritatea celor martirizati acolo de către comunisti ar trebui sa populeze calendarul ortodox. "Cine stie cate sute sau mii de trupuri ucise în chinuri se vor fi sfintit din voia Domnului, dar stau nedescoperite si necinstite. Sa stiti ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu, pentru ca nu recunoastem jertfa." De aceea a hotarat să puna intr-o racla acele ramasite pământesti spre a fi slavite ca sfinte moaste. Părintele crede ca temnitele din România comunista au fost adevărate mănăstiri, unde elita tarii si-a ispasit o parte din păcatele firii omenesti. Si a inchinat mănăstirea pe care a fondat-o memoriei celor ucisi în inchisorile comuniste.

CV Iustin Parvu

· Nascut pe 10 februarie 1918, la Petru Voda – Neamt

· 1936 - intra frate la Mănăstirea Durau

· 1939 - se inscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica

· 1942-1944 - merge, ca preot misionar pe frontul de est, până la Odessa

· 1948 - este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani inchisoare

· 1960 - este condamnat la încă patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta

· 1964 - este eliberat si devine muncitor forestier

· 1966-1975 - preot-monah la Mănăstirea Secu

· 1975-1990 - vietuieste la Mănăstirea Bistrita

· 1990-1991 - a fost preot slujitor si duhovnic la Mănăstirea Secu

· 1991 - a intemeiat Mănăstirea de la Petru Voda - Neamt, al carei staret si principal duhovnic este

· 2000 - ridica o casa de educatie pentru copii si un azil pentru batrani.

Cel mai mare duhovnic în viata

Pr. Gheorghe Calciu

"Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic în viata este Părintele Iustin Parvu de la Petru Voda. Este si cel mai puternic om duhovnicesc. Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el. As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucencii sai de ispita mândriei de a-i fi ucenici."

Omul lui Dumnezeu

Pr. Amfilohie

"Părintele Iustin mi-a fost staretsi mi-a ramas model. Este de ajuns sa-l vezi o singura data ca să intelegi ca este omul lui Dumnezeu si sa-l indragesti. Cat despre celelalte daruri ale sfintiei sale cred ca este de prisos să vorbim. Este un erou în scaunul de spovedanie, preocupat în egala masura de soarta unui om, cat si de soarta tarii si a bisericii."

O pilda de curaj

Dr. Pavel Chirila

"Părintele Iustin a dovedit prin propria viata ca suferinta este masura tuturor lucrurilor. De aceea, sfatul Sfintiei Sale este atât de veridic, eficient si, evident, cautat. Ma bucur foarte mult ca am cunoscut un om deosebit ca părintele si imi face realmente bine să discut, fie si pentru câteva minute cu Sfintia Sa, când merg la el. Părintele e o pilda de curaj pentru tineret."

Făcătorul de pace

Povestea vietii Părintelui Galeriu am depanat-o alaturi de Rodion si Ciprian, doi dintre cei patru fii ai sai. Filtrate de amintirile lor din copilarie au ajuns la noi scanteile harului unui predicator pe care l-am numi paradigmatic pentru sfârsitul secolului XX. Asta a fost, în fond, Părintele Galeriu: predicatorul în conditie absoluta, cu ochi nespus de buni si mare iubire de oameni. Venit în lume ca să o impace. Plecat dintre noi ca să ne vegheze si să ne bine sfatuiasca din locul sau, de Sus.

Rodion si Ciprian sunt barbati frumosi, cu barba incaruntita si stufoasa, asemeni părintelui lor. Isi amintesc cu placere de anii copilariei, asa cum a fost ea: chinuita si plina de neprevazut. O singura umbra de tristete. Tatal le-a lipsit mult timp: în multe rânduri a fost ridicat de acasa si intemnitat. Apoi, ii va fi daruit lui Dumnezeu si semenilor din timpul cuvenit familiei.

"La noi acasa, usa a fost intotdeauna deschisa", povesteste Rodion. "Mama a trait intre usa si telefon. Ca-ntr-o rascruce. Cu exceptia momentului liturgic, când avea treaba în primul rând cu Dumnezeu, tata raspundea la toate chemarile enoriasilor. Noi nu ne puteam bucura de el. Rar se întâmpla să ciocnim un ou de Pasti. Apoi pleca. Biserica ii stăpânea programul. Ajungând medic la Parincea, lângă Bacau, la 40 km de locul unde s-a nascut tata, am descoperit prin ‘71 un pacient, om necajit, care, după ce l-am tratat, mi-a spus asa: "Eu m-am nascut în 1918 în Racatau. Cu tatal dumitale sunt prieten vechi. Si acum, de Pasti, mi-a trimis 100 de lei". Si tata plecase din Parancea în 1943."

Destinul

Părintele Galeriu a imbracat sutana în 1943. Tot atunci s-a si casatorit. Nunta a făcut-o cu 10.000 de lei, banii castigati la seminar. Luase premiul I la predica. Nichifor Crainic si Gala Galaction vedeau în tanarul seminarist o mare valoare si hotarasera sa-l trimita la Berlin pentru studii. N-a fost să fie. Razboiul l-a tinut acasa. Pronia l-a trimis pe Galeriu intr-unul dintre cele mai sărace catune din Prahova: Podul Valeni. Parohie micuta: 90 si ceva de familii. In vreme de razboi fiind, a izbutit să restaureze Biserica. Numai el stie cum. De aceea, oamenii de acolo nu l-au uitat niciodata.

Părintele Toma Chiricuta, unul dintre cei mai mari predicatori ai timpului, ii promisese ca il va aduce la Institut, în Capitala. L-a uitat insa în satuc. Abia în 1948 a venit ca preot la Biserica Sf. Vasile din Ploiesti, unde a slujit timp de 25 de ani. Pentru a locui cat mai aproape de biserica, părintele si-a construit o casuta cu o sufragerie si doua camere. In ‘73 a fost chemat la Bucuresti.

In ultimii ani de viata, Părintele Galeriu parca intinerise. Raspundea tuturor chemarilor din tara. Studentii ortodocsi, pe care el ii iubea atât de mult, organizau conferinte în toate centrele universitare. In cele 40 de zile ale postului trebuia să fie peste tot. La Biserica Silvestru din Capitala, unde slujea, dar si la Timisoara sau Iasi. La Biserica Sf. Vasile erau la un moment dat 40.000 de enoriasi. Părintele Galeriu avea o memorie absolut senzationala. Cunostea până si arborele genealogic al enoriasilor sai.

Nu avea limite în generozitate

Printre fiii duhovnicesti sau numarat Ioan Alexandru si Sorin Dumitrescu. L-a spovedit si pe Horia Patapievici. Părintele Galeriu nu avea limite de generozitate când era vorba să sprijine un fiu spiritual. La 13 decembrie 1983, când a murit Nichita Stanescu, Dora l-a sunat pe Sorin Dumitrescu, care a luat legatura cu preotul. Ceausescu daduse dispozitie ca Nichita să rămâna la morga doua zile, până-l duc la Uniunea Scriitorilor. Părintele Galeriu a venit la Spitalul de Urgenta si l-a dus la Biserica Sf. Silvestru, să fie privegheat crestineste.

Indumnezeire prin teatru

"Tata era un propovaduitor complex", il descrie Ciprian. "Facuse o caravana de film religios. Mergea prin sate si le punea taranilor filme despre nasterea lui Hristos, despre rastignire. Dansul nu a respectat niciodata reguli impuse. In timpul facultatii, Părintele Galeriu fusese conducatorul grupei de studenti, care erau si actori. Timp de doi ani, Părintele Galeriu a reprezentat piese de teatru cu tematica religioasa. Toma Caragiu, pe atunci directorul teatrului din Ploiesti, a venit intr-una din zile la tata, pentru ca punea în scena o piesa în care aparea un duhovnic care spovedea un puscarias. Au intrat atunci la idei Politia si Securitatea. Tata i-a pastrat nestearsa amintirea si, după ‘77, i-a făcut în fiecare an parastas."

Drumul spre Canal

Fiindca le spunea oamenilor ca nu Marx e adevăratul învătator, ci Hristos, Părintele Galeriu a fost bagat la beci. Era în postul Sfintei Marii când l-au arestat, în 1952. Cu doi ani în urma mai fusese arestat, pentru ca nu-l denuntase pe liderul liberal Victor Nicolau, pe care il ascundeau socrii sai. Copiii erau toti mici. Cel mai mare dintre frati era nascut în 1945. Se aflau cu totii la Mănăstirea Cheia în vacanta de vara. "Tata ne-a lasat să facem praznicul si a plecat la parohie. N-a mai venit. Situatia era grea. Mama nu avea serviciu, eram patru copii, casa era toata rascolita si dansul arestat. Atunci a fost dus la Canal. L-a scapat Gala Galaction, care i-a scris lui Petru Groza asa ceva: "Draga Petrica, ma grabesc". Adică, Gala era batran si se temea să nu moara până nu-l stia pe tata liber."

Intoarcerea acasa

Cat a fost inchis preotul, familia n-a murit de foame. A primit sprijin din partea credinciosilor. Sâmbăta si duminica veneau carute de prin sate, cu faina, ulei, pasari. Pe atunci, la fiecare mănăstire se facea slujba pentru Galeriu. Intr-o convorbire cu Dorin Popa, Părintele povestea cum a ajuns acasa, proaspat eliberat, iar copiii nu l-au recunoscut: "Era de Sf. Dumitru. Sotia se dusese la hram, apoi la o crestina. Când am ajuns la poarta, am venit ca un soldat de pe front cu o ranita în spate, nebarbierit. O crestina venise la noi nu stiu de ce. Nu m-a cunoscut. Mi-a dat voie să intru eu înainte pe poarta. Când am ajuns în casa, Ciprian si Serafim - erau mici - nu m-au cunoscut nici unul. Ceilalti doi nu erau acasa. Am inceput sa-i intreb, cu mestesug metodic, asa, cum ar iscodi cineva pe copii, de una, de alta, cum o mai duc, dar unde e mama voastra si asa mai departe. Apoi, încetul cu încetul s-au dumirit. Pe urma a venit sotia. Mi-a spus: "Mai omule, nici când erai tu acasa nu am avut atata belsug, cat am avut în lipsa ta"". "Adică cum? Au avut grija?". "Da. In fiecare dimineata, intr-un loc, gaseam o paine. O punea cineva acolo, pe furis"".

Calator cu piciorul si cu spiritul

Continua Rodion: "In 1957, la 11 ani, impreuna cu tata, mama si un grup de ucenici am avut experienta prima a unui lung drum, a unui pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Tot ceea ce s-a petrecut în acele doua-trei saptamani de vara imi revine în memorie ca si cum toate oprelistile pe care le-ar pune în calea ta lumea pot fi depasite. Coborând de la Putna la Sihastria, am poposit în toate mănăstirile, folosindu-ne doar de sprijinul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Am calatorit în camioane, pe lemne, pe butoaie, pe jos.

La fiecare mănăstire eram servit cu bunataturi: serbet de cirese amare cu apa rece, zmeura, mese binecuvântate de călugări la cate o stana. Eram la Sihastria si unul dintre ciobanei m-a suit pe un magar. Tocmai când tata si cu Părintele Cleopa dadeau binecuvântarea, am trecut eu printre ei calare pe magar, impins de ciobanel. Oriunde mergeam era tot timpul o întâlnire fericita, de bucurie si de slavire în comuniune. Toata viata am fost urmarit de asta. N-a existat vara, până să se imbolnaveasca tata, fără să facem drumul acesta".

CV Constantin Galeriu

· preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Nascut la 21 noiembrie 1918, în satul Racatau - Razesi, judetul Bacau, în familia unor tarani

· 1942 - Facultatea de Teologie din Bucuresti

· 1960 - doctorand la Institutul Universitar de Teologie

· 1973 - doctor în teologie

· 1943-1947 - preot în satul Podul Valeni - Prahova

· 1947-1973 - preot la Parohia "Sf. Vasile" din Ploiesti

· 1973-1974 - transferat ca "spiritual" la Institutul Universitar de Teologie, Bucuresti

· 1974-1977 - lector

· 1977-1991 - profesor titular la acelasi institut

· 1992 - profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti

· 1 ianuarie 1990 - vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor

· 7.08-7.09 1950; 16.08.1952-26.10.1953 - detinut politic pentru convingeri religioase si umanitare

· 10.08.2003 - a urcat la Ceruri.

Sfântul prigonit

Cei care l-au cunoscut pe Părintele Ilie Lacatusu spun ca a fost un model pentru toata lumea, un "exponent al omului ce tinde spre desavarsire". Un om plin de dragoste, mila si iertare...

Ziua de 29 septembrie 1998 avea să fie binecuvântata de un semn dumnezeiesc: după 15 ani de la trecerea în rândul celor drepti, trupul preotului Ilie Lacatusu a fost gasit intact si bine mirositor. Mormantul preotului a fost deschis la inmormantarea vaduvei sale. Deshumarea Părintelui Ilie Lacatusu si descoperirea trupului intact a reprezentat pentru toata lumea un miracol. Nepotul părintelui, Mihai Spirache, a fost primul care l-a atins pe Ilie Lacatusu. Atunci s-a întâmplat un lucru mai putin obisnuit: timp de o saptamana, mana dreapta a lui Mihai Spirache si-a pastrat mirosul de smirna, specific sfintelor moaste.

MOASTE. Trupul părintelui nu a fost imbalsamat, deoarece canoanele bisericesti interzic acest lucru preotilor de mir si monahilor. De la data deshumarii si până la 27 februarie 2000, trupul Părintelui a fost tinut în taina, deoarece Patriarhia nu daduse binecuvântare pentru a putea fi vazut. După rugăciunile de dezlegare, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române i-a deschis părintelui Ilie dosar de canonizare, dând binecuvântarea pentru a se deschide cripta care adaposteste trupul Părintelui Lacatusu. Cel mai important semn al sfinteniei este nestricaciunea trupului după moarte. Acest semn trebuie insotit neaparat de semnul minunilor, de darul de a savarsi minuni. Despre canonizarea Sfintilor, Biserica Ortodoxa arata: "Biserica n-a stabilit termeni, nici precisi, nici aproximativi, pentru verificarea sfinteniei. (...) Este insa prea adevărat ca niciodata Biserica n-a pus vreo graba deosebita în actele de canonizare, decât atunci când avalansa pietatii populare i-a impus aceasta. In cazul preotului Ilie Lacatusu, Arhiepiscopia a luat cunostinta despre descoperirea trupului neputrezit. Calea canonizarii impune insa multe etape si stradanii deosebite, asa cum s-a mai procedat".

CV Ilie Lacatusu © 6 decembrie 1909 - se naste în satul Crapaturile, judetul Valcea © 1930 - se inscrie la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care o absolva cu rezultate excelente © 1 septembrie 1934 - este hirotonisit ca preot la parohia Osica de Jos din judetul Olt © 1942 - incepe să propovaduiasca cuvântul Sfintei Evanghelii la Odessa si la parohia Sersenita, ca preot trimis de Misiunea Ortodoxa Româna © 19 iulie 1952 - este arestat, trimis si incadrat în colonia de munca M.A.I. Galesu, la Canal, până în octombrie 1952 © 1953 - mutat la inchisoarea din Onesti. Este eliberat la 26 aprilie 1954, revenind în slujba Bisericii © 1 iulie 1959 - este din nou arestat, fiind trimis la munca în Delta, la Periprava, de unde este eliberat abia la 6 mai 1964 © 22 iulie 1983 - moare după o grea suferinta, pe un pat al Spitalului Panduri, din Capitala.

Apostolul orfanilor

Valea Plopului, comuna Posesti, Prahova. Intr-una dintre depresiunile dealurilor Posestiului se ridica încet, cu sacrificii si credinta, o comunitate a durerii. Piatra de temelie a asezamantului pentru copiii strazii a fost pusa de Părintele Tanase, parohul din satul Valea Plopului, acum aproape 15 ani.

Prin grija părintelui au trecut de-a lungul timpului aproape 2.000 de copii părăsiti de familiile lor naturale. Acolo l-au gasit pe Dumnezeu si au mai descoperit ca în viata exista un drum. Părintele Tanase si oamenii inimosi din preajma lui le-au aratat calea. Veniti din toate colturile tarii, adunati din garile marilor orase sau de prin canalizarile aglomeratiilor urbane, copiii abandonati au aflat ce inseamna caldura unui camin, fie el si de orfani. Au simtit bucuriile Craciunului si recunostinta Sărbătorilor de Pasti. Dar mai ales au aflat ce inseamna dragostea unor semeni. Care, din straini, au devenit părinti...

Recurs la indiferenta

Majoritatea copiilor de la orfelinatul Părintelui Tanase au fost nedoriti. S-au nascut fără să fie asteptati. Asemenea unor accidente ale vietii... Au crescut în zgomotul rotilor trenurilor si nu au auzit niciodata vreo poveste rostita în soapta de bunici. Gaura de canal de deasupra capului, prin care lumina diminetii abia se strecoara este singura imagine care le-a a mijit printre gene la trezirea din somn. S-au nascut din pedeapsa si lumea i-a condamnat prin indiferenta. Singura cale de recurs sentimental a capatat parfum de aurolac. Iar traumele au inceput să se estompeze o data cu neuronii ucisi de chimicale. Speranta a venit din Casa Domnului. Credinta Părintelui Tanase este nesfârsita, asa cum fără margini este si supliciul nedrept al copiilor abandonati. In 1990, preotul din Valea Plopului s-a inhamat să poarte crucea intregii lor dureri.

Adapostul dintre dealuri

Dincolo de marginea satului, printre dealurile impadurite, copiii aflati în grija părintelui si-au gasit adapost. De-a lungul unui drum neasfaltat stau insirate casele în care dorm, mananca si se joaca micutii. Multe dintre ele nu sunt terminate. Altora de abia li s-a pus piatra de temelie. Cu voia lui Dumnezeu si cu mila oamenilor, odata, casutele copiilor vor fi ridicate. Până atunci, peste 200 de copii se inghesuie în cabanele terminate acum câtiva ani. Este bine si asa. Fiecare are patutul lui, iar deasupra acestuia exista si un tavan. Intr-una dintre zilele insorite ale acestui inceput timid de primavara am coborat din masina redactiei în fata adapostului Părintelui Tanase. Zona pare a fi rupta dintr-un colt de Paradis. La ferestre, perdelele viu colorate au fost stalcite brusc de ramele geamului de ciorchinii de copii care s-au imbulzit la ferestre. Ne priveau curiosi. O fata mai indrazneata, la vreo 14-15 ani, ne-a intampinat zambind. Cu o buna crestere fără cusur ne-a îndrumat către una dintre ingrijitoarele amplasamentului. Părintele Tanase era plecat cu treburi la Ploiesti. Asigura aprovizionarea, o misiune de altfel destul de anevoioasa.

Printre ursuleti de plus

Monument al cumseca deniei, educatoarea-sefa parca s-ar fi nascut ca să aiba grija de copiii necajiti. A incuviintat să ne arate orfelinatul si pe copiii care traiesc aici. Printre zabrelutele de lemn, micutii ganguresc, privindu-ne cu ochi mari. Pasim cu atentie, ca să nu calcam pe masinutele colorate sau pe vreun catelus de plus. Trei dintre ei ne studiaza foarte atent de pe olitele pe care stau intr-una dintre camerele intermediare. Le facem cu mana si intram intr-un dormitor cu patru patuturi. O mogaldeata se rostogoleste către noi. Nu a implinit încă 3 ani. Zambeste cu toata fata, tinând strans în mana o girafa de plastic. Ne ia în brate, pe rând, fără sa scoata nici un sunet, iar fata lui mica este luminata de acelasi zambet larg. Si foarte tacut. Imaginea baietelului care tanjeste după afectiune ne-a urmarit tot drumul spre casa. I-am lasat o parte din sufletul nostru. Pe girafa lui o cheama Ghita.

Ucisi înainte de a se naste

L-am întâlnit pe Preotul Tanase la Bucuresti, acolo unde regretatul poet Ioan Alexandru spunea ca se afla kilometrul 0 al spiritualitatii românesti. Părintele sosise în Capitala ca să cumpere de-ale gurii pentru copiii pe care-i "pastoreste". Nu ne-a chemat degeaba la Biserica "Sf. Gheorghe ". După ce ne-am asezat cuminti pe strane, Părintele Tanase ne-a glasuit în soapta: "Aici se afla mormantul lui Constantin Brancoveanu. El a avut 11 copii, dintre care patru au fost martirizati la Constantinopol. Foarte putina lume stie ca el a fost arestat si apoi condamnat la moarte pentru politica demografica din timpul domniei sale. Datorita lui Brancoveanu, oamenii erau dispusi să nasca copii. Ce faceau turcii atunci se întâmpla azi. Exista o politica contra natalitatii. In ultimii 14 ani s-au inregistrat 14,7 milioane de avorturi". Cu amaraciune în glas, părintele a motivat ca ne-am obisnuit sa aruncam vina pe lipsuri, dar nu acestea sunt cauzele, ci lipsa de credinta sau comoditatea. In Valea Plopului, cei care iau copiii abandonati la ei acasa ii ingrijesc si ii cresc, sunt numai taranii săraci.

Cruciada pentru viata

In 1990, când preotul s-a intors de la un congres mondial pentru drepturile copilului nenascut, a intemeiat Miscarea Pro Vita, menita sa militeze impotriva avortului. Din primul an s-au ivit copii pe care Părintele i-a luat în ingrijire. Mai târziu, birocratia ruginita a statului avea sa-i dea batai de cap. Trebuia să reglementeze relatia dintre autoritati si organizatia sa. Anul 1994 l-a gasit infiintând o alta asociatie: Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti. In amplasamentul de la Valea Plopului traiesc 208 copii. De-a lungul timpului, acolo au crescut peste 2.000, cei mai multi provenind din gari sau izgoniti din orfelinatele din tara. Părintele s-a luptat din rasputeri să asigure conditii sanitare, să construiasca multe incaperi pentru ca micutii să traiasca asa cum trebuie, dar intotdeauna asezamantul este depasit de numarul de copii. Salvarea a venit insa din inimile localnicilor. Cincizeci si opt dintre micuti au devenit membri ai familiilor din sat. Părintele a mai initiat o campanie pentru orfanii din adapost, ca fiecare dintre acestia, odata ajuns la varsta majoratului, să primeasca cate 500 de metri de pământ si o casuta. Ar fi inceputul lor de drum.

Singurul monument din tara ridicat în cinstea copiilor ucisi prin avort

Bunatatea părintelui este simtita si de ceilalti copii din sat care au părinti si care învăta în aceleasi scoli cu cei de la asezamantul din Valea Plopului. "Multi dintre copiii din sat sunt mai amarati decât ai nostri. Incercam sa-i ajutam si pe acestia", ne spune cu simplitate părintele. Minunea dumnezeiasca din Valea Plopului este strajuita de o capela mica ridicata în varful unui deal vecin. Construita cu multe sacrificii si prin efortul voluntar al oamenilor din sat, aceasta este singurul monument din tara inaltat în memoria copiilor ucisi prin avort. Aidoma unui ultim si prelung strigat al vietii.

CV Nicolae Tanase (link)

· 1958 - s-a nascut în satul Nucsoara din Prahova

· 1976 - temina cursurile Seminarului Teologic

· 1983 - obtine licenta Facultatii de Teologie, devenind paroh în Valea Plopului

· Preda cursuri de religie la diferite universitati profilate pe stiinte reale, dar si la Institutul Românilor de Pretutindeni

· 1990 - după ce se întoarce de la un congres mondial privind drepturile copilului, infiinteaza Miscarea Pro Vita, care militează împotriva avorturilor

· In acelasi an, la Valea Plopului se pune piatra de temelie a primului adapost pentru copiii strazii

· 1994 - fundatia preotului Nicolae Tanase isi schimba denumirea în Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti.

"Exista o politica contra natalitatii. In ultimii 14 ani s-au înregistrat 14,7 milioane de avorturi. Noi militam pentru viata. Am vrut să demonstrez ca se poate. Din păcate, nu am făcut cat am vrut. Si asta din pricina materiei"

Părinte orb, care vede în suflete

Atras încă din copilarie de gândul călugăriei, Părintele Teofil Paraian, orb din frageda pruncie, a studiat Teologia pentru a-si implini idealul de a inmulti binele si bucuria. In 1953 a intrat în obstea Mănăstirii Brancoveanu, judetul Brasov. Marea sa iubire pentru oameni l-a ajutat sa-i inteleaga si sa-i îndrume pe cararea către Dumnezeu.

Din zapada proaspat asezata se ridica, impecabile, zidurile Mănăstirii Brancoveanu, Sâmbăta de Sus. Geometrie, ordine. Cate un călugăr trece printre coloane, soapta negru pe alb. La rastimpuri, din foisorul de lemn razbate, scurt, vocea unui duhovnic. O mama iese cu copilul în brate. Intra un călugăr din mănăstire, apoi altul. Spovedaniile au luat sfârsit. Deocamdata. Usa foisorului rămâne larg deschisa. Lumina se opreste pe straiele Părintelui Teofil. Salutul sau energic spulbera umbrele cuvintelor de spovedanie ce pluteau încă în incapere. "Am intrat în viata constienta fără vedere" Orb, Părintele Teofil se indreapta, insotit de un alt călugăr, spre chilia sa. Aici il asteapta, pe o masa, zeci de casete audio, iar biblioteca este ticsita de ceasloave scrise în Braille. In germana, în franceza, în româna. Părintele isi descopera capul, aranjeaza suvitele razlete, apoi ia reportofonul. De ani si ani inregistreaza fiece convorbire la care este parte si vorbeste numai despre ce crede ca este important. Se incrunta: "Nu intereseaza daca am vazut vreodata sau nu. Mie-mi place să spun ca am intrat în viata constienta fără vedere, pentru ca atunci este nasterea spirituala". Rugăciunea, legata de respiratie Rugăciunea care l-a ajutat cel mai mult, de care este cel mai atasat, este "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, păcătosul". Are un mod special de a spune aceasta rugăciune, după cum l-a învătat Părintele Serafim acum 50 de ani, când Părintele Teofil abia venise la Sâmbăta de Sus: "Mi-a spus de rugăciunea de toata vremea si mi-a dat în grija să folosesc aceasta lucrare de imbunatatire sufleteasca. Mi-a zis sa o zic cu gândul si legata de respiratie. Intre respiratie să zic "Doamne", în timp ce trag aer în piept să zic "Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu" si dând aerul afară din piept să zic "miluieste-ma pe mine, păcătosul"". Pe cei ce vin să se spovedeasca, Părintele ii sfatuieste intotdeauna să spuna aceasta rugăciune. Pentru ca, indesita, aceasta ii conduce la constiinta de sine, ii ajuta să se descopere, să realizeze propriile inclinari, incarcatura negativa cu care au venit în lume, adaosurile care au survenit în viata lor. Rugăciunile insa nu se spun oricum: "Importanta nu este rugăciunea, ci starea sufleteasca cu care te rogi, prin care reversi rugăciunea din sufletul tau". A vrut să se călugăreasca de la 13 ani Părintele Teofil si-a descoperit inclinatia către cele bisericesti din copilarie. "M-am trezit, as putea spune, în biserica", povesteste el. Are si o explicatie: s-a nascut intre oameni credinciosi. Uneori are impresia ca s-a nascut cu rugăciunile stiute. Dorinta de a învăta - mereu spune ca a fost un elev bun, un student bun - s-a ivit în Părintele Teofil si din cauza ca i s-a spus de multe ori: "Ma, tu nu poti, ca nu vezi". De mic a vrut să se călugăreasca. In copilarie, când auzea de vreun călugăr ar fi vrut sa-l intalneasca, sa-l intrebe, să afle cum isi duce viata, ce simte, cu ce se ocupa. In 1942, când avea 13 ani si jumatate, a venit la Mănăstirea Sâmbăta să intre în călugărie. Staretul de atunci i-a spus ca nu poate rămâne la mănăstire, pentru ca mitropolitul Nicolae Balan vrea la Sâmbăta numai absolventi de Teologie. Un raspânditor de bucurie Credinciosii ii cer mereu sfaturi, il roaga sa le spuna cuvânt de intelepciune. Părintele este bucuros să le vorbeasca. Le spune, printre altele, ca "la Dumnezeu să te gândesti ca la Dumnezeu, nu ca la om, si sa-l respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul". Prin cuvintele pe care le imprastie cu dragoste celor ce-l asculta, prin cele peste 60 de conferinte duhovnicesti pe care le-a tinut în toata tara, Părintele Teofil a intrat în inimile oamenilor. Spune cu mare bucurie ca este "un om dorit de oameni". Pentru ca imprastie bucurie. In cartea "Cine sunt eu?", Părintele rememoreaza drumul sau spre scoala. Mergea si zicea rugăciuni. "Aveam asa de multe bucurii în suflet, încât imi era frica să nu-mi crape inima. (...) Am fost un om al bucuriei. Sunt un raspânditor de bucurie. Asa m-a lasat pe mine Dumnezeu: cu o inclinare spre multumire, spre bine", marturiseste el. Părintele Teofil ne marturiseste ca se simte putin dezamagit ca duhovnic. Prea putini dintre cei ce i se spovedesc ii asculta indemnurile. Se declara multumit de realizarile sale pe celelalte planuri. Neajunsul de a fi orb nu i-a fost obstacol în viata spirituala. "Um om fără lumina, dar luminat", asa după cum l-a descris mitropolitul Nicolae Colan.

CV Teofil Paraian

S-a nascut pe 3 martie 1929, în satul Toparcea, la 25 km de Sibiu, din părinti "nestiutori de carte, dar iubitori de Dumnezeu". Părintele Teofil este intaiul nascut din cei patru copii ai familiei. Urmeaza, la Cluj, scoala primara (1935-1940), iar în 1942 se inscrie la o scoala din Timisoara. In 1948 absolva un liceu teoretic pentru vazatori si se inscrie la Teologie. Incheie studiile în 1953, an în care, la 1 aprilie, intra în obstea Mănăstirii Sâmbăta de Sus. In acelasi an este tuns în monahism. Trei ani mai târziu, Părintele Teofil ajunge diacon, iar în 1983 este hirotonit preot si duhovnic. După cinci ani este numit arhimandrit.

Sunt si mare, si mic, si de nimic. Sunt mare pentru cei ce ma asculta, sunt mic pentru cei ce nu ma asculta si sunt de nimic pentru cei ce ma ocolesc" Părintele Teofil despre sine ca duhovnic

Ilarion – biruitorul legiunilor demonice

Arhimandritul Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai puternici exorcisti români. Avea puterea de a porunci demonilor, care fugeau din fata lui, arsi naprasnic de credinta sa nestramutata în Dumnezeu.

Decenii la rând, sute de nefericiti, cu sufletele cazute sub stăpânirea demonilor, l-au cautat pe Armandritul Ilarion Argatu, atrasi de faima sa de "soldat" nebiruit al lui Hristos. Era considerat "floarea duhovnicilor români", unul dintre putinii oameni ce aveau puterea si harul de a porunci diavolilor si duhurilor rele. In ultimii ani ai vietii era atât de celebru încât numele sau era mentionat, alaturi de al Mănăstirii Cernica, pe hartile turistice straine. Cu toate acestea, usa chiliei sale era vesnic deschisa, pentru orice nefericit care il cauta, fie din propria vointa, fie adus de familie. Odajdiile arhieresti, sfânta cruce din mana dreapta si cadelnita din stanga au fost "armura" imbracata de Părintele Argatu la toate exorcizarile. Iar singura lui arma, nebiruita în nici o lupta cu demonii, era credinta în Dumnezeu.

"Razboiul cu demonii"

Părintele Argatu cunostea toate slujbele folositoare pentru alungarea demonilor. Iar cele mai puternice dintre ele erau Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Incepea exorcizarea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos si o continua cu Sfânta Liturghie, sfintirea apei si Taina Sfântului Maslu. Slujba se incheia prin "Dezlegarile Sfântului Vasile cel Mare". Atunci când era nevoie, Părintele Argatu slujea si Moliftele Sfântului Ioan Hrisostomul.

Primele semne ale exorcizarii demonului apareau când celui posedat i se punea patrafirul pe cap si mai ales când trupul lui era stropit cu agheasma. Acesta era si momentul în care, de foarte multe ori, el incepea să urle, să injure cu o voce inumana si către final, atunci când era stropit cu agheasma, să se vaite, plângându-se ca simte o arsura insuportabila. La sfârsitul slujbei, după alungarea demonului, omul cadea intr-un somn adanc, din care se trezea apoi linistit.

A exorcizat în toata lumea

Părintele Ieronim, actualul ghid al Mănăstirii Cernica si apropiat al Arhimandritului Ilarion Argatu, ne-a relatat ca, după 1990, "posedatii" români nu au fost singurii ajutati de harul Părintelui Argatu.

Insotit de alti câtiva călugări, el s-a dus în Germania, Franta, Belgia si SUA, unde a exorcizat si demonii care-i stăpâneau pe câtiva dintre "posedatii" de acolo. Părintele Ieronim isi aminteste de belgianca Veronique, o copila de 15-16 ani, care nu-si putea folosi picioarele si, de câtiva ani, umbla în scaunul cu rotile. Fata provenea dintr-o familie foarte buna, iar tatal ei fusese cândva coleg de liceu cu regele Bauduin. Ea a devenit un om normal după exorcizarea făcuta de Părintele Argatu si, după câtiva ani, si-a invitat binefacatorul la nunta ei.

CV Ilarion Argatu

Părintele Ilarion Argatu s-a nascut la 2 august 1913. A urmat cursurile Seminarului la Neamtsi ale Facultatii de Teologie de la Sibiu. A fost preot de mir în localitatea Boroaia, unde a ctitorit o biserica. A fost persecutat, timp de câteva decenii, de regimul comunist. S-a călugărit în 1972, după moartea sotiei sale. A fost mare duhovnic la Mănăstirile Antim si Caldarusani. Apoi s-a mutat la Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul intregii comunitati de călugări. Aici a exorcizat sute de posedati, români si straini. După 1990 a fost chemat în câteva tari din Europa si America, unde devenise celebru pentru harul sau. A părăsit aceasta lume la 11 mai 1999.

"Trebuie sa nu uitam nici o clipa ca zilele noastre sunt scurte pe Pământ. Dar eternitatea, vesnicia o avem în cer, promisa de Dumnezeu, si pe aceea trebuie sa o pastram cu sfintenie" Ilarion Argatu