Spirit liber

Bogdan Mateciuc, 21 august 2005

 

Site-ul Altermedia a publicat zilele trecute un articol despre un student estonian condamnat pentru o afirmatie făcută în cadrul unei discutii de grup pe internet. Un "binevoitor" l-a reclamat unde trebuie, iar studentul a trebuit să plătească o amendă de aproximativ 190 Euro.

Fiecare stire care apare pe siteul sus-mentionat are o rubrică de comentarii ale cititorilor. Am intrat în sectiunea respectivă pentru a scrie o opinie si m-am oprit brusc. O voce mi-a soptit: "Ai grijă ce scrii."

M-am oprit. Mi s-a făcut dintr-odată teamă că cuvintele mele ar putea fi citite de "cineva" care le-ar putea interpreta. Mi s-a făcut frică că as putea păti la fel ca studentul din Estonia.

După câteva clipe de gândire, am scris câteva reflectii pe care le voi dezvolta în cele ce urmează.

De ce oare mi s-a făcut frică? De unde provine această frica? Ce anume a declansat-o?

Acum câteva săptămâni am citit într-un ziar de sport că galeria echipei Steaua e pasibilă de amendă pentru manifestări rasiste la un meci cu o echipă străină. În echipa adversă erau niste fotbalisti negri iar unii din galeria Steaua au strigat la ei numindu-i "tigani". Mi-am zis: "Si ce dacă i-au numit asa? E cuvântul "tigan" o jignire? Apoi, e vorba de o galerie de fotbal. Ce pretentii poti avea de la ei?"

În timpul campaniei electorale de anul trecut, un post TV a fost amendat pentru că invitatul emisiunii, Gigi Becali, a declarat în direct că îl admiră pe Corneliu Zelea Codreanu. Mi-am zis: "Foarte bine. E liber să admire pe cine vrea. E o chestiune de gusturi personale."

Un alt ziar sportiv informa acum doua zile că un fotbalist român e pasibil de amendă din partea asa-numitului Centru pentru Combaterea Discriminării. De ce? După un meci cu echipa Andorei, fotbalistul român a declarat: "In Europa, noi românii suntem numiti "tigani". Ei bine, fotbalistii din Andora sunt tiganii fotbalului." Mi-am zis: "Da, pentru băiatul asta, ca de altfel pentru foarte multi români, cuvântul "tigan" indică un comportament reprobabil." Totusi, veghetorii drepturilor omului de la respectivul Centru s-au sesizat si probabil îl vor amenda, considerând că a discriminat pe nu-stiu-cine.

Ce se întâmplă în tara asta? Ce se întâmplă cu libertatea în tara asta?

În decembrie 1989, românii s-au revoltat, printre altele, si pentru a câstiga libertatea de gândire si libertatea cuvântului. Pentru aceste drepturi si pentru altele, în decembrie 1989 tinerii au înrosit străzile Capitalei.

Ce s-a întâmplat de atunci? Cum am ajuns să ne fie iarăsi frică de ce scriem si de ce vorbim? Cum am ajuns de suntem iarăsi pedepsiti pentru ceea ce spunem în public?

În decembrie 1989 lumea "liberă" - societătile "democratice" - ne-au aplaudat si sustinut pentru curajul nostru de a dărâma dictatura. Romanii au crezut atunci că au iesit la loc larg, că vor fi liberi cu adevărat, că si-au câstigat o adevărată libertate personală. Si nu pentru putini români din acel decembrie, libertatea nu însemna doar a cumpăra suncă de Praga de la Alimentara si Playboy de la chioscul de ziare.

Ce s-a întâmplat între timp?

Ei bine, acele tări "democratice" care ne aplauda în 1989 au început să ne impună restrictii. Ba că nu suntem destul de democratici, ba că trebuie să ne armonizăm legislatia ca să intrăm în Europa (până atunci fusesem în Congo). Cu ajutorul unor politicieni aflati în slujba UE, nu a celor care i-au ales, românii au început să fie tot mai îngrăditi, acasă la ei, de legi făcute de străini. Au răsărit o grămadă de ONG-uri finantate de UE care monitorizează, fac studii, statistici, raportează si măsoară "extremismul" românilor. Ocazional, aceste buruieni sunt rampă de lansare pentru politicieni de tip UE - vezi cazul Macovei, actuala titulară de la Ministerul Justitiei, care a intervenit, alături de Traian Basescu, ca primarul Adriean Videanu sa le dea aviz pederastilor să facă "paradă" prin centrul Bucurestilor. Lupul îsi schimbă postul, dar năravul, ba.

A început să apară chiar si o limbă nouă, cu cuvinte necunoscute până mai ieri. Rom, dizabilitati, minorităti sexuale... Pe româneste, aceste cuvinte înseamnă tigan, handicap si respectiv, pederasti (homosexuali). Urmează să fie modificate si dictionarele pentru a face loc acestor inovatii.

Un cetătean pe nume Patapievici scrie că "românii sunt un popor cu fete patibulare (din francezul patibulaire, care înseamnă vrednic de spânzurătoare)... radiografia plaiului românesc este ca a fecalei; o umbră fără schelet, o inima ca un cur, fără sira spinării... româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături…" Evident, individul nu a fost acuzat de anti-românism iar scriitura lui nu a deranjat aproape pe nimeni. Cum ar fi fost însă să scrie cineva aceleasi cuvinte despre... evrei ?

Iată-ne la 15 ani de la revolutia din decembrie, legati din nou cu legi ca în perioada comunistă. Acum totul are etichetă democratică, deci sistemul e bun. Totusi, câtă libertate avem cu adevărat? Cât de liber este un român să spună si să scrie ce gândeste? Si când întreb asta nu mă refer la libertatea de a înjura în gura mare pe stradă.

Mă gândesc la cei morti în decembrie 1989. Atunci, pentru o clipă, am fost mai liberi decât cei din occident. Astăzi, din păcate, am ajuns la fel de liberi si democrati ca si ei. Am pierdut din nou acele drepturi pentru care au luptat cei din 1989. De data aceasta le-am pierdut pentru totdeauna, pentru că "acum e democratie", deci nimeni nu mai are nici un motiv să facă revolutie. Cine are ceva de comentat, acela primeste eticheta de extremist, fascist, fundamentalist si suportă rigorile noilor legi "made in UE".

Măsurile represive sunt popularizate în presa doar atât cât să le inducă teamă românilor. "O frică sănătoasă", probabil că spun cei de sus. Un articol în ziar despre cate unul ici-colo e suficient. Câti ati auzit de cazul profesorului brasovean Grigore Oprită? Nu, nu este acel tânăr brasovean care si-a dat foc cândva pe o pârtie de ski pentru a cere libertatea gândirii si a cuvântului. E vorba de un tânăr din zilele noastre, zilele democratiei, un tânăr condamnat pentru că si-a numit firma personală Arbeit MF. Mai grav, a scris si a discutat cu altii despre istoria miscărilor nationaliste din România. Cum "si ce-i cu asta"? He, he, totul se interpretează, iar respectivul profesor s-a trezit condamnat pentru fascism, nazism, neofascism, neonazist, propagandă nationalist-sovină si tot tacâmul.

Am o rudă de familie care lucrează într-o institutie a statului. A văzut un articol de-al meu publicat pe internet si s-a speriat. Acum trăieste cu frică; îi e teama că un sef sau un coleg binevoitor ar putea găsi articolul respectiv iar el va avea de suferit pentru că are o rudă care iese din rând. Pentru el, revolutia din 1989 nici nu a avut loc.

La fel ca în anii de după război, jugul opresiunii a fost asezat treptat. Putin câte putin, romanii s-au văzut strâmtorati prin legi care interziceau tot mai multe lucruri, din ce în ce mai personale. Asa este si astăzi si bine a zis cine a zis că istoria se repetă. Dar oare se repetă si revolutiile?

înapoi