Cum de permite un Dumnezeu bun și iubitor atâta suferinţă?

Dumnezeu și răul din lume

Anne Graham

Întrebată în timpul unui interviu tv de ce permite Dumnezeu să existe rău în lume, Anne Graham a dat un răspuns foarte profund și inspirat. Răspunsul ei a fost formulat în contextul societății americane, dar se poate aplica la fel de bine și societății din România.

Cred că Dumnezeu este foarte întristat de aceasta, la fel ca și noi, dar noi de ani de zile îi spunem să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre. Și, fiind El un adevărat domn, cred că pur și simplu s-a dat calm la o parte. Cum putem noi să-i cerem binecuvântarea și protecția sa dacă îi cerem să ne lase în pace? Cred ca totul a început când Madeleine Murray O'Hare (ucisă de un criminal) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus „Bine”.

Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia în scoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuti), iar noi am spus „Bine.” Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui să ne plesnim copii atunci când se poarta urât, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate și stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să știe ce vorbește, așa ca am spus „Bine.”

Apoi, cineva a spus ca profesorii și diriginții nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în nici un caz de procese. (Totuși, e o mare diferență între a disciplina și a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus „Bine”.

Apoi cine-știe-ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că, băieții fiind băieți, oricum vor face dragoste, deci ar trebui să le dăm copiilor noștri prezervative. Așa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu va trebui să le spunem părinților că le-au primit de la școală. Iar noi am spus „Bine”.

Apoi, unii dintre aleșii noștri de vârf au spus că nu contează ce fac în viața lor privată atât timp cât își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața sa privată, atât timp cât eu am o slujbă și economia merge bine.

Apoi cineva a spus să tipărim reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine. Iar noi am spus „Bine.” Apoi altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și chiar mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus „Bine”, au dreptul la libera exprimare.

Apoi industria show-business-ului a spus: „Hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm cântece care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice.” Iar noi am spus că asta nu e decât divertisment, că nu are efecte adverse și că oricum nu le ia nimeni în serios, așa că totul a mers mai departe.

Iar acum ne întrebăm de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă străini, colegi de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.

Cred ca totul se reduce la „Ceea ce vei semăna, aceea vei și culege”. Noi îi spunem lui Dumnezeu: „Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetița ucisă în clasă?”, iar Dumnezeu răspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam fi Eu acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?”. E ciudat cum oamenii îl disprețuiesc pe Dumnezeu și apoi se întreabă de ce totul merge tot mai prost. E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar ne îndoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, nu spun sau nu fac nimic din ce scrie în Biblie. E ciudat cum de unii pot spune „Cred în Dumnezeu” și de fapt să-l urmeze pe Satana, care și el „crede” în Dumnezeu.

E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de „glume” prin e-mail și ele se răspândesc ca focul în paie, dar când începi să trimiți mesaje despre Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora. E ciudat cum de tot ceea ce e vulgar, crud și obscen umblă liber prin online, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă. E ciudat cum poate fi cineva atât de „înflăcărat” de dragoste pentru Hristos duminica, fiind în același timp un creștin „invizibil” în timpul săptămânii.

Credința noastră Apologetică