Întâlnirea cu tine

Bogdan Mateciuc, 3 decembrie 2010

 

Sunt unele momente în care te întâlnești cu tine însuți.

În acele momente, fără a căuta cu dinadins asta, te afli brusc departe de tot ce este în jurul tău; te decuplezi de la viața ta prezentă, de la casă, familie, servicii, relații...

Atunci rămâi numai cu tine însuți și ai sentimentul că te reîntâlnești după mult timp cu tine... cu o persoană cu care, în ultima vreme, nu ai avut timp să vorbești și nici să interacționezi în vreun fel.

Ai sentimentul că ești singur, dar o singurătate deosebită, benefică; una care îți oferă ocazia să te uiți la tine însuți și implicit să percepi altfel toate cele din jurul tău. Atunci acestea îți apar ca străine de tine și cu totul exterioare ție. Nu te regăsești în ele. Tu nu ești deloc în ele.

Ai o viață. Casă, familie, copii, serviciu, relații, activități de tot felul. Ai investit mult în ele - timp și efort. Dar când te întâlnești cu tine, simți că tu nu ești în ele.

Te întrebi când ai pierdut legătura cu tine. Încerci să derulezi filmul înapoi, ca să găsești acel cadru în care îți apari ultima oară. O fi fost atunci... sau atunci...?

Încerci să te recuplezi cu acel tu cu care ai rămas deodată singur, dar de care te-ai înstrăinat de ceva vreme. Îți întorci ochii către tine, într-un efort de a te redescoperi, de a te regăsi din acel punct în care te-ai pierdut de tine însuți.

înapoi