Viața și activitatea lui Dumitru Cornilescu

Cornilescu, traducătorul Bibliei neoprotestante

Bogdan Mateciuc

Cultele neoprotestante din România (baptiștii, penticostalii, creștinii după Evanghelie, iehoviștii, mormonii…) folosesc o versiune a Bibliei care e diferită de cea folosită de Biserica Ortodoxă. Această versiune a Bibliei, tradusă în anii 1920 de Dumitru Cornilescu, este folosită și citată pentru susținerea doctrinelor acestor culte care, deloc surprinzător, au învățături diferite bazate pe aceeași versete. Cine a fost însă Dumitru Cornilescu și cum a apărut „traducerea Cornilescu”, despre care aceste culte afirmă că este „cea mai citită traducere a Bibliei în limba română”?

Dumitru Cornilescu s-a născut din părinți creștini ortodocși, în comuna Slașoma, jud. Mehedinți, la data de 4 aprilie 1891. Tatăl său era învățător, iar mama casnică. Amândoi bunicii lui fuseseră preoți.

A urmat școala primară în comuna natală, sub îngrijirea tatălui său. După terminarea școlii primare, a plecat la București pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând să continue tradiția preoțească din familia sa.

La București, tânărul Cornilescu a venit în contact cu cărți neoprotestante și a început să fie atras de creștinismul simplificat și denaturat prezentat în acele cărți.

După terminarea seminarului, el a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din București. Credința sa era deja impregnată de idei neoprotestante, în mintea lui încolțind ideea că Biserica Ortodoxă are nevoie de o reformă. Așa cum avea să relateze mai târziu, după ruperea de dreapta credință, a devenit convins că creștinii ortodocși din ziua de astăzi sunt cu toții într-o stare duhovnicească proastă, având deci trebuință de niște cărți simple, într-un limbaj accesibil tuturor. Pe baza ideilor protestante preluate din anturajul în care se mișca la București, Cornilescu a început să își făurească o mântuire proprie, raționalistă, separată de Biserică și de tot ce învățase Biserica vreme de aproape două mii de ani.

Între 1912-1916, el a început să frecventeze biserica „Cuibul cu barză” din București, unde preotul Tudor Popescu amesteca slujirea ortodoxă cu idei protestante. Eliminase pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de înnoire a Bisericii. De pildă, nu mai spunea în cadrul slujbei „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi” și nici „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri...”. Gestul i s-a părut original lui Cornilescu, Tudor Popescu devenind un model pentru tânărul Cornilescu, devenit între timp diacon în această biserică.

Convins că prin scrieri simple poporul creștin ortodox se poate deștepta, Cornilescu a început să traducă unele cărți protestante. De la această activitate până la ideea „necesității” unei noi traduceri a Sfintelor Scripturi nu a fost decât un pas. Cu o falsitate remarcabilă, Cornilescu avea să povestească ulterior cum și-a dat el seama că românii nu se pot întoarce la Dumnezeu din cauză că limba română folosită în Sfânta Scriptură este una greoaie. Relatările protestante care îl prezintă pe Cornilescu ca pe un mare teolog conțin afirmația eronată că în acea perioadă Bibliile românești erau scrise cu caractere chirilice.

După absolvirea facultății, el s-a dedicat proiectului vieții lui - traducerea Bibliei într-un limbaj accesibil - susținut fiind de prințesa Rallu Calimachi, de religie protestantă, adeptă și ea a unei noi traduceri a Scripturilor. Prințesa i-a oferit găzduire în castelul ei de la Stâncesti, jud. Botoșani, unde el avea să realizeze, timp de patru ani, noua traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză și germană. Părtinirea protestantă în acest demers se poate vedea de la început, când, pentru traducerea Vechiului Testament, el a avut de ales între versiunea Septuaginta, folosită în Biserică, și textul masoretic, mai nou cu aproape o mie de ani și folosit de protestanți. Alegând versiunea masoretică a Vechiului Testament, a eliminat cărțile deutero-canonice de la sfârșitul acestuia.

În 1920, el a publicat la București „Cartea Psalmilor sau Psaltirea Împăratului David”, iar un an mai târziu a ieșit de la tipar întreaga traducere nouă.

Stilul și limbajul sunt simplificate, traducerea este ușor de citit, însă conține erori din cauza prejudecăților protestante ale autorului. Totodată, prin stilul simplificat se pierd unele înțelesuri mai adânci ale textului. Iată câteva aspecte importante în care traducerea Cornilescu s-a îndepărtat de adevăr:

Mântuirea. Cornilescu are un fel aparte în care redă versetele legate de mântuirea celor credincioși (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40...). În timp ce în traducerea ortodoxă „mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieți, în traducerea lui Cornilescu scrie despre creștini că „sunt mântuiți” sau „sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învățăturii neoprotestante că mântuirea este deja încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viața credinciosului și că este sigură. (Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.)

„Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu „dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

La fel și citatul: „Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] și între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine la el „cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei care sunt pe calea pierzării.”

Înțelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: „Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiți-vă [agonízesthe] să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea.” (Luca 13:23-24)

Degeaba modifică Cornilescu pasajul: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: „Nevoiți-vă să intrați...” elimină orice idee de mântuire exterioară, rațională, automată, sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoință, lupta și osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.

Scriptura ne vorbește despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoință [agonízesthe], o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, o mântuire care se poate strica și pierde dacă faptele „trupului” nu mai oglindesc credința „sufletului”: „Iar tot cel ce se nevoiește, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Și aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea așa alerg, nu ca cum nu aș ști; așa dau război, nu ca cum aș fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] și îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)

În originalul grecesc, creștinii se mântuiesc [en toís sozoménois] pe parcursul unui drum duhovnicesc în care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, și au nădejdea, nu siguranța mântuirii, conform Apostolului: „Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată a lui Cornilescu conduce la o contradicție față de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit și că încă aleargă după cunună.

Aceeași înțelegere ortodoxă despre mântuire se regăsește și la Apostolul Petru: „Și de vreme ce dreptul abia se mântuiește [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios și păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziție cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: „Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?”

Tradiția. O altă schimbare a textului la Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la tradiții. În 2 Tesaloniceni 2:15, citim în traducerea lui: „Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”

Cuvântul tradus aici prin „învățăturile” este cuvântul grecesc paradosis, același cuvânt care apare și în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niște porunci omenești în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăți împotriva Tradiției Bisericii, a preferat să folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioși să țină tradiția/predanie (ceea ce s-a predat/transmis) pe care au preluat-o de la el. Aceasta tradiție era atât scrisă, dar mai ales orală, într-o epocă în care puțini știau a scrie și citi.

Preoția. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: „Iisus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanți pentru a justifica necredința lor față de succesiunea apostolică.

Chipurile cioplite. Textul ortodox „rușinați cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu „rușinați cei care se închină icoanei”. În Apocalipsa, „chipul fiarei” devine pentru Cornilescu „icoana fiarei”. Icoană e un termen care a apărut mult mai târziu. În textele vechi (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moartă) el nu apare. La Cornilescu însă apare.

Ultimul Adam. În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este menționat ca „ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat și folosește „al doilea Adam” pentru Iisus, și nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.

Nașterea din nou. În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discuția Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: „Dacă nu se naște cineva de sus, nu poate să vadă împărăția lui Dumnezeu”. Cornilescu, traducând de fapt după versiunile protestante engleză și franceză ale Bibliei (neoprotestanții îl laudă totuși ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie „Dacă nu se naște cineva din nou...”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nașterii din nou a creștinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată și încheierea mântuirii. Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă „să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine „...din nou”.

Hiliasmul (milenarismul). Asemenea majorității neoprotestanților, Cornilescu traduce expresia (ta) hilia eti din cartea Apocalipsei (capitolul 20) prin „o mie de ani”, susținând astfel erezia hiliastă. Această erezie afirmă că Domnul Iisus va întemeia o împărăție de o mie de ani pe pământ, între a doua Sa venire și Judecata de obște.

Dezbaterea actuală (dacă poate exista încă o dezbatere, Biserica respingând din vechime ideea unei împărății cu durata precisă de o mie de ani) se învârte în principal în jurul expresiei grecești (ta) hilia eti din cartea Apocalipsei, capitolul 20, unde apare de șase ori (versetele 2-7). Puteți găsi aici un comentariu biblic asupra expresiei în cauză. Pentru detalii privind interpretarea mai amplă a acelor versete din cartea Apocalipsei, vă recomand acest material.

Modificări în Vechiul Testament. Alegând să lucreze pe textul masoretic, mai nou cu o mie de ani decât versiunea Septuaginta, Cornilescu își afirmă de la început preferințele protestante. Există unele diferențe între cele două versiuni ale Vechiului Testament, diferențe care se regăsesc și între traducerea ortodoxă și lucrarea lui Cornilescu. Un exemplu sunt diferențele de la Psalmul 39:9 / 40:6 comentate mai jos.

„Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.” (Facere 3:15) „Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înțeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: „aceasta [ea] îți va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.

Aceeași cenzură se constată și asupra pasajului: „Nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: „ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică și profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.

Textul de mai sus se regăsește și la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos și diavol este redat întocmai după Septuaginta și nu după versiunea masoretică folosită de Cornilescu.

Psalmul 39:9 (în Septuaginta) arată așa: „Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” La Cornilescu (textul masoretic), versetul arată diferit: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” Profeția din textul Septuagintei dispare astfel la Cornilescu.

De asemenea, Cornilescu nu a fost constant în privința unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împărați 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există și alte exemple.

Din cauza acestor ciudățenii, noua traducere nu a întârziat să producă reacții.

În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu și Tudor Popescu au petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu fusese și cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri „biblice”. Acest Moderson făcea și el parte dintr-o dizidență din propria biserică și ținea acele cursuri anume pentru a-și promova ideile personale. Între Moderson și Tudor Popescu s-a legat o oarecare prietenie, acesta din urmă alunecând și mai mult pe panta rătăcirii sectare.

Traducerea lui Cornilescu a făcut vâlvă când a ieșit pe piață. Numeroși români au cumpărat-o din curiozitate și mai ales atunci când au auzit că este dezavuată de Biserică. Preoții și ierarhii care îl cunoșteau pe autor i-au luat apărarea, văzând în această traducere doar un gest personal. Alții însă, sesizând obstinația lui Cornilescu de a nu asculta de nimeni și a merge mai departe cu eforturile de răspândire a literaturii sectare, s-au pronunțat fățiș împotriva lui. Pentru atenuarea disputelor, Patriarhul Miron Cristea, care îl cunoștea personal pe Cornilescu, i-a recomandat să plece pentru o vreme din țară. Ascultându-i sfatul, Cornilescu a plecat în Elveția, unde s-a căsătorit și a rămas până la sfârșitul vieții (survenit în anul 1975), susținut fiind de prințesa Calimachi. Rătăcit de la dreapta învățătură, el a pus umărul, alături de caterisitul Tudor Popescu, la înființarea unei secte în România, intitulată Biserica Evanghelică Română.

Astăzi, neoprotestanții din România îl prezintă pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate - „un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limbă accesibilă”. Nu e clar ce anume l-a făcut „mare” și „teolog” pe Cornilescu, un absolvent de Teologie cu ambiția de a răsturna niște lucruri pe care nu le înțelegea pe deplin. „Teologi” cu diplome în Teologie sunt și unii lideri ai homosexualilor din România. Relatările romanțate ale neoprotestanților conțin și afirmații tendențioase de genul „Cornilescu s-a pocăit și a fost dat afară din Biserica Ortodoxă”. Chipurile, în Biserica Ortodoxă nu sunt permise pocăința și întoarcerea la Dumnezeu.

În loc de încheiere

Am citit traducerea lui Cornilescu de mai multe ori, înainte de a citi traducerea ortodoxă. Limbajul simplu m-a ajutat să înțeleg unele învățături de bază ale Sfintelor Scripturi. De asemenea, particularitățile traducerii lui Cornilescu m-au ajutat să înțeleg doctrine neoprotestante, considerate drept erezii de către Biserică. Când am trecut apoi la traducerea ortodoxă, am descoperit bogăția duhovnicească a textului. În mod deosebit, Epistola către Evrei, în varianta ortodoxă, oferă - prin exemplele de răbdare și stăruință ale patriarhilor Vechiului Testament - înțelesuri mai profunde în ceea ce privește mântuirea ca transformare reală a minții și vieții credinciosului.

Credința noastră Apologetică