Nicolae Niță
Lucia Grecu
...O tragedie care îl zguduia și acum pe Radu, rămânându-i de-a lungul anilor întipărită în memorie, ca o imagine vie, se întâmplase la începutul anului 1939, în plină prigoană carlistă, pe vremea când întâlnirile cu frații lui de cruce aveau loc în mare secret în pădurea Băneasa de lângă București.
Își amintea bine data: era aproape de patru și jumătate, în după amiaza zilei de duminică, 5 februarie. Tocmai restabilise legătura cu Comandamentul Legionar din prigoană și aflase că Lucia Grecu din „Cetățuile de Fete” fusese arestată de Siguranță. Era nedumerit pentru că doar cu o săptămână înainte, o întâlnise și-i predase informațiile pe care le avea privind reorganizarea subterană, în clandestinitate, a cuiburilor și frățiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtă, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei stații, apoi ea a coborât la Mântuleasa, făcându-se nevăzută pe strada cu același nume. Măsurile de precauție erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunoștea bine orașul și știa să se debaraseze de eventualii urmăritori, agenți ai Siguranței. Era o fire precaută și sursa cea mai importantă de informații a Comandamentului din prigoană în legăturile cu lumea legionară rămasă prin minune încă liberă. Centrul legionar București trebuia reactivat în taină și numai aceste legături secrete depindeau de reușită, în mijlocul miilor de agenți porniți la vânătoare de legionari sau, numai de suspecți legionari!
Începuse sa se însereze și fulgii mari de zăpadă se așterneau cu repeziciune pe caldarâm. Tocmai trecuse de imensa clădire a Poștei Capitalei din Calea Victoriei, și se oprise la colț, la chioșcul de reviste și ziare să cumpere „Gândirea”. Nu era întuneric încă, dar luminile orașului fuseseră aprinse de-acum și totul în jur părea cuprins de-o feerie aparte, spectaculară. Plătise 20 de lei pe revistă, îndreptându-se apoi în sus, către marele magazin „Lafayette”, aflat la intersecția cu mereu aglomerata stradă Lipscani. Zăbovise câteva clipe cu privirea în vitrinele frumos aranjate ale imensului magazin, hotărându-se să-și continue calea spre clădirea Cercului Militar unde era așteptat. Chiar în fața Prefecturii Poliției Capitalei, clădire lipită de marele magazin de care abia trecuse, auzi dintr-o dată larmă și țipete. Undeva, la etajul patru al clădirii cenușii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice și deodată, înainte de a-și da seama de ceea ce se petrece, un corp se prăbuși cu viteză pe una din ferestre. Câțiva alergară în fugă spre locul unde se prăbușise nenorocita victimă, iar mulțimea de pe trotuarele Caii Victoriei începu să se adune și ea în grabă către același loc. Câteva femei scot țipete de groază la vederea cadavrului. Impactul fusese fatal. Corpul căzut, acum inert, răspândise în jur, pe albul imaculat al zăpezii stropi de sânge și lumea de față, ca un semnal mistic, își făcu deodată cruce. Spiritele încep să se agite cu repeziciune și mulțimea adunată începe să urle ca turbată spre clădirea de unde chipuri în uniformă privesc ostentativ la gloata adunată, neînțelegând nici ele ceea ce se petrece:
- Asasinilor!... Criminalilor!...
Un spectacol oribil la care ea, mulțimea, asistase involuntar și care o revoltase peste măsură. N-a știut și nici simțit când deodată, pe sus parcă, se trezise în fața corpului plin de sânge. Se trase un pas înapoi, tresărind la vederea cadavrului... Credea că visează, că totul nu este decât un vis urât, nicidecum ceea ce avea acum în fața privirilor. O recunoscu imediat: era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschiși și senini, pironiți spre înaltul cerului, în imensitatea astrală, spre locul de popas etern pe tărâmul hristic unde plecase și Căpitanul cu ceilalți și unde avea să-i întâlnească... Câteva șuvițe de păr îi brăzdau fața angelică, iar din colțul gurii, stropi de sânge se prăvăleau încă pe piept cu repeziciune...
Suferi un soc: parcă nu mai vedea și nu mai auzea nimic acum, îngenuncheat în fața chipului de fecioară. Doar el și ea... Se făcuse pustiu în jur și privirile-i încețoșate refuzau să accepte... Mintea refuza să primească faptul întâmplat...
Nu-și mai aducea aminte cât timp stătuse acolo, ținând în palme figura ei luminoasă. Într-un răstimp, fluiere de signal și comenzi scurte se auziră din toate părțile. Se ridicase în genunchi privind-o pentru ultima oară, ca un adio trist... Ochii ei, nu știa de ce, parcă îl implorau să nu plece... O lacrimă i se rostogoli pe obraz, ultimul ei act de viață pe lumea aceasta...
Lacrima aceasta îl urmări pretutindeni. Într-un târziu, albit de nea, undeva în noapte, pe strada Mântuleasa, se trezi. Rătăcise pe străzi fără să știe și pașii l-au dus pe nesimțite acolo unde o văzuse pe Lucia, la ultima lor întâlnire...
„Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea,
Drum de foc și biruință, pentru Garda ta...”
Nicoleta Nicolescu
...Câteva luni mai apoi, aflase de sfârșitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantă Legionară, Șefa Cetățuilor de Fete pe țară.
Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.
Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhanghelii.
Si, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei.
Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelărește ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, așa cum sperau ei. Încă respira și cuțitele negre banditești, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpățânat să rămână pe viața asta, încăpățânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viață. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s-au îngrozit... Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeți și târnăcoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.
- Nu moare, mă! Nu moare!... Nu vrea să moară!...
În spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:
- Actele de...
- Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N-are nevoie dă ele un' să duce... Cară-te...
- Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat...
- S-a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului. Știm noi ce trebuie... Cară-te de-aici...
Pus în fața autorităților „statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliție din București și agentul Iuliu Horváth.
Sacul atârna greu... Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colțuri, să nu se murdărească, și au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.
- Stai așa!... Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna...
Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viață parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață... Era aproape de ora 23...
Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor...
Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală și apăsătoare... Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimțite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.
- A murit!... Ai văzut?!... Ti-am spus eu...
Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare... O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug... Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăsnetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei...
Sfatul mișelesc, uneltit și hotărât de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțește la moarte. Rodul de aur al Țării pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului...