Cei trei magi

Povestea celor trei magi din Sfânta Evanghelie

Bogdan Mateciuc

În fiecare an, cu ocazia Nașterii Domnului, ne amintim de momentele petrecute la Betleem acum aproape două mii de ani. Ieslea, păstorii și îngerii completează imaginea noastră despre acel eveniment - nașterea Domnului Iisus Hristos. Mai puțin prezenți sunt însă cei trei magi care au venit să se închine pruncului Iisus. În afară de câteva colinde vechi, ei nu sunt atât de prezenți în relatările de Crăciun. Aceasta face ca ei să pară învesmântați oarecum într-o aură de mister. Cred că acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, sunt binevenite câteva informații menite a întregi tabloul acestui eveniment.

Tradiții

Majoritatea informațiilor pe care le avem despre magi provin din vremurile străvechi. Majoritatea au presupus că ei erau trei la număr, din moment ce darurile aduse de ei au fost trei. Cu toate acestea, Sfânta Scriptură nu spune că ei ar fi fost trei la număr.

Ei sunt denumiți „magi”, cuvânt grecesc provenit dintr-un cuvânt persan care desemnează o castă preoțească.

Cu trecerea timpului, tradițiile au devenit tot mai elaborate. În veacul al treilea, de pildă, cei trei magi deveniseră regi. În veacul al șaselea, aveau și nume: Bithisarea, Melichior și Gathaspa, pentru ca o tradiție armeană din veacul al paisprezecelea să afirme că ei erau Baltazar, rege din Arabia, Melchior, rege din Persia, și Gaspar, rege din India.

O legendă rusească vorbește chiar și de un al patrulea mag, ajuns la Ierusalim după primii trei magi. Scriitorul și academicianul francez Michel Tournier preia această legendă și o dezvoltă în a sa carte „Gaspar, Balthazar și Melchior”, pe care v-o recomand.

Toate aceste tradiții sunt interesante și frumoase, dar... ce știm cu adevărat despre acești magi?

Preoția mezilor

Vechii magi reprezentau o preoție ereditară a mezilor, creditați cu extraordinare și profunde cunoștințe religioase. După ce unii magi de pe lângă curtea regelui mezilor și-au dovedit abilitatea în interpretarea viselor, Darius cel Mare le-a dat pe mână treburile religioase ale Persiei. Din noua postură, în care se combinau puteri civile cu cele religioase, magii au ajuns să constituie casta preoțească supremă a Imperiului Persan, continuând să joace acest rol și în perioadele următoare - seleucidă, partă și sasanidă.

Rolul lui Daniel

Unul dintre titlurile date Sfântului Proroc Daniel din Vechiul Testament a fost acela de rab-mag, ceea ce înseamnă Șef al Magilor. Dumnezeu a făcut ca el să fie administrator principal la curtea a două imperii mondiale: cel babilonian și urmașul acestuia, cel persan. Când Darius l-a numit pe el, un evreu, șef peste preoția medă care până atunci fusese ereditară, reacțiile de la curte nu au întârziat ducând în cele din urmă la aruncarea lui Daniel în groapa cu lei. Se pare că Daniel a transmis o profeție mesianică (care avea să fie vestită la timpul ei de către o stea) unui anumit grup de magi, pentru îndeplinirea ei.

Din zilele prorocului Daniel, destinele popoarelor persan și evreu s-au întrepătruns. Ambele popoare au căzut, pe rând, sub ocupația Seleucizilor înainte de ridicarea lui Alexandru cel Mare. Ulterior ele și-au recăpătat independența: evreii prin răscoala Macabeilor, iar persanii ca grup conducător în Imperiul Parților.

Ridicarea Romei

Pompei, primul cuceritor roman al Ierusalimului, a atacat granița armeană a parților în anul 63 îH. În 55 îH, Carssus a condus legiunile romane împotriva Ierusalimului și, într-un alt atac, împotriva parților. Romanii au fost învinși decisiv în bătăliile de la Carrhae, iar parții au contra-atacat luând Armenia, Siria și Israelul. Stăpânirea romană a revenit în timpul lui Antipater, tatăl regelui Irod, care s-a retras înaintea unei alte invazii a parților, în 40 îH.

Marc Antoniu a readus suveranitatea romană în anul 37 îH, dar s-a și aventurat într-o nesăbuită expediție împotriva parților. După retragerea lui dezastruoasă, parții au atacat din nou, măturând orice opoziție romană (inclusiv pe Irod, care a fugit la Alexandria și apoi la Roma). Cu ajutorul parților, evreii și-au redobândit suveranitatea iar Ierusalimul a fost dotat cu o garnizoană evreiască. Între timp, Irod a reușit să obțină de la Augustus Caesar titlul de „rege al iudeilor”. Totuși, abia după trei ani (incluzând un asediu de cinci luni) a reușit el să intre în capitala sa. Irod a dobândit astfel tronul unei țări care tocmai încheiase o revoltă națională și care se situa între două imperii rivale. Oricând supușii lui puteau conspira împotriva lui, apelând la ajutorul parților.

Călătoria la Ierusalim

La Ierusalim, apariția bruscă a magilor, care foarte probabil călătoreau însoțiți de o suită care atrăgea privirile, l-a alarmat pe Irod și de altfel întreaga cetate. Întrebarea pe care i-au pus-o magii lui Irod, despre „împăratul născut al iudeilor”, a reprezentat o insultă la adresa lui, un neevreu care trăsese sfori și își cumpărase scaunul. Întrebându-și învățații de la curte, Irod află din profeții că Mesia, cel promis, avea să se nască la Betleem. Ascunzându-și îngrijorarea și manifestând un fals interes, Irod le cere magilor să-i trimită vesti.

După ce găsesc pruncul și își aduc darurile profetice, magii - „înștiințați în vis” (o formă de comunicare acceptabilă pentru ei) - pleacă pe alt drum către tara lor, ignorând cererea lui Irod.

Darurile de Crăciun

Darurile în aur, tămâie și mir sunt daruri profetice, fiind legate de calitatea Domnului Hristos de împărat, preot și mântuitor. Aurul este pentru împărați; tămâia este un condiment folosit de către preoți; mirul este un ulei parfumat folosit la îngroparea morților, vestind astfel moartea Sa.

Din cartea Apocalipsei, la a doua Sa venire, știm că va primi din nou aur și tămâie, dar nu și mir. El a murit o singură dată, pentru toate și pentru toată lumea.

Ce daruri îi vom aduce noi Lui anul acesta? Să vorbim cu El.

Magazin istoric Credința noastră Apologetică