Odaia de Sus

An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - crestini si necrestini - sărbătoreste Crăciunul. Albi, negri, galbeni si rosii, toti sărbătoresc Crăciunul, prilej cu care îsi fac unii altora cadouri si petrec în jurul unui brad împodobit, într-o revărsare de bucurie si voie bună. Bucuroşi sunt şi comerciantii, vânzările lor ţinând pasul cu "spiritul sărbătorilor". Televiziunile abundă în kitsch-uri cu june semi-dezbrăcate care încearcă să ne cânte despre "această noapte magică".

Dincolo de această coca-colizare şi deturnare a sensului acestei sărbători, pe 25 decembrie crestinii sărbătoresc nasterea Domnului Iisus Hristos.

Din punct de vedere istoric, data nasterii Domnului a fost fixată de Biserică târziu, abia în secolul 5, în timp ce în Biserica primară nu exista o sărbătoare oficială pentru că nimeni nu îşi (mai) amintea data naşterii lui Hristos. Sărbătoarea nasterii Lui, atunci când era tinută, era ţinută la date diferite, în locuri diferite.

Prima mentionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde se afirmă că nasterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a fost stabilită ca sărbătoare a naşterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Sfintilor Părinti ai Bisericii, pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei naşterii Domnului.

În Sfânta Evanghelie după Luca citim că în noaptea naşterii Domnului, în apropierea peşterii din Betleem se aflau nişte păstori cu oile lor, afară pe câmp. Decembrie este în mijlocul unui anotimp rece şi ploios în Iudeea. Păstorii întotdeauna îşi aduceau turmele în stâne până la jumătatea lui octombrie, cel târziu.

De asemenea, citim că în aceeaşi perioadă fusese organizat un recensământ, lucru care implica deplasarea multor oameni dintr-o parte într-alta a ţării, în condiţii de călătorie specifice acelor vremuri. Un astfel de recensământ, în luna decembrie, trebuie să fi implicat anumite dificultăţi.

Aflăm din Sfânta Evanghelie că, după ce s-a născut Hristos, Iosif a luat-o pe Maria si a plecat în Egipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel.

Între nasterea Domnului si moartea lui Irod a trecut ceva timp, din moment ce Maria si Iosif au fugit în Egipt la scurt timp de la nasterea Lui si nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod.

Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 îH (există însă şi informaţii pentru anul 4 îH ca an al morţii lui). Tertulian (155-230 dH) spune că împăratul Augustus si-a început domnia cu 41 de ani înainte de nasterea Domnului si a murit la 15 ani de la acest eveniment.

Augustus a murit pe 19 august 14 dH, ceea ce înseamnă că Iisus s-a născut în anul 2 îH.

De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la moartea Cleopatrei din anul 30 îH, ceea ce ne dă tot anul 2 îH ca an al nasterii Lui.

Sf. Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie si el că Domnul s-a născut în al 41-lea an al domniei lui Augustus. Întrucât Augustus si-a început domnia în toamna lui 43 îH, obtinem tot anul 2 îH.

Eusebiu (264-340 dH), supranumit "Părintele istoriei Bisericii", asează nasterea Domnului în al 42-lea an de domnie a lui Augustus si la 28 de ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu si a Cleopatrei. Al 42-lea an de domnie a lui Augustus tine din toamna lui 2 îH până în toamna lui 1 îH. Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 îH. Al 28-lea an a tinut din toamna anului 3 îH până în toamna lui 2 îH.

Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2 îH.

O altă abordare în determinarea datei nasterii Domnului se bazează pe informatiile despre Sf. Ioan Botezătorul. Elisaveta, mama lui Ioan, era o verisoară de-a Sfintei Maria si sotia preotului Zaharia, care era din "ceata preotească" a lui Abia (preotii iudeilor erau împărtiti în 24 de "cete" si fiecare ceată slujea la Templul din Ierusalim timp de o săptămână, de la un sabat la altul).

Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 dH, prima ceată de preoti tocmai preluase slujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a opta ceată, putem merge înapoi si găsi că Zaharia si-a încheiat slujbele pe 13 iulie 3 îH. Dacă nasterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă că ea s-a produs pe 19-20 aprilie 2 îH (mai precis, cu ocazia Pastelui evreiesc din acel an). Sf. Ioan Botezătorul si-a început propovăduirea în al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare publică era de 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august 14 dH, acesta este anul urcării pe tron a lui Tiberiu. Dacă Ioan s-a născut pe 19-20 aprilie 2 îH, el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29 dH, adică în al 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2 îH ca an al nasterii Domnului si, din moment ce Ioan Botezătorul era cu cinci luni mai mare decât Iisus, obtinem tot o zi de toamnă ca zi de nastere a Domnului Iisus Hristos.

Elisaveta s-a ascuns timp de cinci luni si apoi Arhanghelul Gavriil a venit si i-a dat buna vestire Sfintei Maria, spunându-i totodată si că Elisaveta va avea un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisaveta, care era atunci în prima săptămână din cea de-a sasea lună, cu alte cuvinte în a patra săptămână din luna decembrie, 3 îH. Dacă Domnul Iisus s-a născut după 280 de zile, atunci am avea ca dată a nasterii Lui ziua de 29 septembrie 2 îH, care în calendarul evreiesc era ziua întâi a lunii Tishri si totodată Praznicul Trâmbitelor.

Există si o confirmare românească a unei zile de toamnă ca zi a nasterii Domnului.

Vasile V. Moisescu, licenţiat în greaca veche, latină, arheologie şi matematici, a publicat înainte de instaurarea comunismului în România câteva cărţi despre piramida lui Keops din Egipt. Una dintre acestea este Taina Tainelor din piramida lui Keops.

Moisescu studiază dimensiunile Marii Piramide de pe platoul Giseh din Egipt, folosind însă nu sistemul zecimal european, ci sistemul britanic (în toli si picioare).

Transformând lungimile din toli si picioare în ani si totodată constatând si alte "coincidente" legate de orientarea geografică a acestei piramide, Moisescu afirmă că Marea Piramidă cuprinde în ea, încifrată în dimensiunile ei, întreaga istorie a omenirii, de la facerea lui Adam încoace.

Este interesant de mentionat că, desi a fost construită la fel ca celelalte piramide - pentru a adăposti sarcofagul unui faraon - în Marea Piramidă nu a fost înmormântat nici un faraon. Camera mortuară din centrul piramidei a fost mereu goală, ca o interesantă paralelă cu un anumit mormântul gol de la Ierusalim.

În ceea ce priveste nasterea Domnului, folosind aceeasi metodă de transformare a unitătilor de lungime în ani, luni si zile, Moisescu calculează ca dată a nasterii Domnului ziua de 15 Tishri din calendarul evreiesc, dată care corespunde unei date variabile din calendarul modern, care pică în prima jumătate a lunii octombrie.

Surprins el însusi de toate aceste descoperiri, Moisescu vede în Marea Piramidă o profetie antică, în piatră, despre nasterea si învierea Domnului, si, mai mult, o asociază cu "stâlpul de pomenire" mentionat în cartea proorocului Isaia, capitolul 19, versetul 19.

Avem astfel, din surse diferite, un calcul aproximativ si, desigur, discutabil, care ne indică pentru nasterea Domnului Iisus Hristos o zi aflată undeva la începutul lunii octombrie.

Anterior fixării definitive a datei naşterii Domnului la 25 decembrie în anul 440, această sărbătoare s-a ţinut ca atare mai întâi la Roma, de unde a fost adusă ulterior şi în răsăritul Imperiului. Aici, sărbătoarea romană este preluată şi apărată de Sf. Ioan Gură de Aur (347-407 dH), care scrie şi o Omilie în susţinerea ei. Argumentaţia Sfântului Ioan se bazează pe afirmaţia, neclară ca întemeiere, că Zaharia se afla în Sfânta Sfintelor în timpul sărbătorii corturilor, sărbătoare evreiască din luna septembrie, socoteala naşterii lui Ioan Botezătorul şi a Mântuitorului pornind deci de la această lună.

Revenind la începuturi, în primele secole creştine, în Imperiul Roman era încă foarte populară sărbătoarea Saturnaliilor, în cinstea zeului Saturn, sărbătoare ce se ţinea între 17 şi 23 decembrie. Cu această ocazie, oamenii se vizitau şi îşi făceau cadouri. De asemenea, pe 25 decembrie era sărbătoarea zeului persan Mithra - zeul dreptăţii - sărbătoare preluată şi de către politeiştii romani.

Totodată, în calendarul iulian, 25 decembrie era solstiţiul de iarnă, zi celebrată şi ca dată de naştere a zeului Soare, întrucât la acea dată atât ziua, cât şi puterea soarelui încep să crească.

Aceste sărbători nu au dispărut odată cu răspândirea creştinismului, ci au continuat să fie ţinute ca atare încă vreme de sute de ani. Sărbătorirea naşterii Dumnezeului creştin în aceeaşi perioadă apare ca înscrisă într-un ciclu de festivităţi populare pre-existente.

Tertulian, teolog şi scriitor creştin, a scris numeroase lucrări întru apărarea credinţei creştine. Într-una din ele, el deplânge felul în care unii creştini din vremurile sale (155-230 dH) participau la sărbători păgâne, cum ar fi Saturnaliile:

Prin noi, care suntem străini faţă de sabaturi, luni noi şi festivaluri, cândva bine primite de Dumnezeu, Saturnalia, sărbătorile lui ianuarie, Brumalia şi Matronalia, sunt acum frecventate; daruri se dau şi se iau, daruri de anul nou se fac cu gălăgie, iar întreceri sportive şi petreceri se ţin cu zarvă. (Despre idolatrie, cap. 14)

Tertulian îi certa pe acei creştini care luau parte la sărbători păgâne, spunând şi că nici un păgân care se respectă nu ar participa la sărbătorile creştine.

O, cât de credincioşi sunt păgânii în religia lor, grijulii fiind să nu ia nici un praznic de la creştini...

Căci, chiar dacă ei le-ar cunoaşte, ei nu ar lua parte cu noi la Ziua Domnului sau la Cincizecime. Pentru că lor le-ar fi teamă chiar şi să pară că sunt creştini. Noi, însă, nici nu gândim că am putea părea păgâni! (Ibid.)

În mod firesc, la început asemenea sărbători au fost combătute de Biserica primară. Treptat, având în vedere că aceste festivaluri erau adânc imprimate în spiritul poporului, în final Biserica a găsit de cuviinţă să creştineze cumva aceste sărbători, suprapunând peste ele o semnificaţie creştină. Astfel, sărbătoarea populară nu dispărea, ci continua cu tot cu practicile ei, numai că acum poporul nu-l mai celebra pe Saturn sau pe un alt zeu păgân, ci pe Hristos. În timp, venerarea zeilor păgâni s-a stins, pe 25 decembrie fiind prăznuită exclusiv naşterea Mântuitorului. Acest lucru nu opreşte însă pe unele secte să atace Biserica, încercând să facă din istoria Crăciunului o dovadă a îndepărtării Bisericii de adevărul care le aparţine, fireşte, exclusiv lor.

Discuţia despre anul si data naşterii Mântuitorului nu are finalitate. De pildă, alte calcule plasează naşterea Lui în anul 4 îH. Nu ne putem imagina o schimbare a datei acestei sărbători, după mai bine de 1500 de ani în care a fost ţinută pe 25 decembrie. În contextul calităţii discutabile a informaţiilor existente, Naşterea Domnului va rămâne pe 25 decembrie, cu toată imprecizia ei istorică.

Însă, dincolo de data la care sărbătorim Naşterea Mântuitorului şi de obiceiurile păgâne şi lumeşti cu care a fost încărcată, această sărbătoare trebuie să fie un prilej de reflecţie intimă asupra persoanei Celui ce s-a născut în ieslea Betleemului. Altfel, este posibil ca praznicul Naşterii, fie el pe 25 decembrie sau 10 octombrie, să treacă pe lângă noi şi el pe lângă noi fără nici un folos.

Citeşte şi Cei trei magi.