Odaia de Sus

Bogdan Mateciuc

Această grupare religioasă, prezentă în România sub numele „Părtășia”, vine din Norvegia, unde i se spune „Prietenii lui Smith” (de la numele fondatorului) sau „Biserica Creștină Brunstad”.

Apariția ei la începutul secolului 20 este un exemplu tipic de mișcare religioasă izvorâtă din cugetările religioase si ideile personale ale unui om. Cugetări care au condus la primirea unei „lumini” de la Dumnezeu asupra unor pretinse adevăruri religioase, după o schemă întânită anterior la Miller, părintele adventiștilor, la Russell, părintele Martorilor lui Iehova, sau la Joseph Smith, părintele mormonilor. Aparent, Dumnezeu împarte periodic „lumini” despre adevărul de credință, lumini care însă bat în direcții diferite.

Fondatorul acestei grupări a fost norvegianul Johan Oskar Smith (1871-1943), iniţial membru al Bisericii Metodiste din Norvegia. El a afirmat că, pe vremea când era angajat al marinei militare norvegiene, într-o noapte a anului 1889, când se afla de cart pe vas, a primit o „descoperire” de la Dumnezeu în privinţa trăirii creştine. La scurt timp după aceea el a început să-si propovăduiască ideile în mici adunări neoprotestante.

La acea vreme, în Norvegia sosise relativ recent din America penticostalismul, care propovăduia sfinţirea instantanee a credinciosului prin experimentarea unui presupus botez cu Duhul Sfânt. Existau şi alte mişcări religioase care aduceau o notă de noutate faţă de luteranismul oficial prăfuit al Norvegiei.

Doctrina și „lumina” personală la care ajunsese Smith porneau de la o chestiune filosofico-religioasă: Ar fi putut Hristos să păcătuiască? La Această întrebare la care Biserica răspunde NU, Smith a răspuns pozitiv și, mai departe, a postulat că Iisus, deși putea păcătui atunci când a fost ispitit, a ales în mod conștient să se împotrivească ispitei și păcatului. În felul acesta, El s-ar fi făcut un model pentru toți oamenii care pot și trebuie să îi calce pe urme pentru a birui păcatul.

Lăsând la o parte interpretarea personală greșită a lui Smith, ideea biruinței asupra păcatului se regăsește și în Biserica Ortodoxă, predată însă pe baza înțelegerii dintotdeaua a Scripturii care a existat în Biserică. Anume aceaastă idee a biruinței asupra păcatului îl deosebește pe Smith și pe urmașii săi de ceilalți neoprotestanți.

Scriptural, Smith și-a întemeiat ideea pe versetele care afirmă că Hristos a venit în trup. Deși aceste cuvinte au fost scrise la vremea aceea ca un răspuns pentru cei ce spuneau că trupul lui Hristos pe pământ fusese doar o aparență, o părere („doceții” - părelnicii), Smith a înțeles versete într-o manieră proprie. El a afirmat că acele versete vorbesc despre venirea sau intrarea lui Hristos în firea omului, intrare care îi dă omului cele necesare pentru a se împotrivi păcatului și a-l birui. Ideea în sine se apropie de învățătura Bisericii despre îmbunătățirea duhovnicească, însă la Smith ea este dedusă scolastic eronat.

În 1905, lui i se alătură fratele său, Aksel Smith (1880-1919) si, timp de aproape zece ani, începând din 1906, cei doi colaborează cu miscarea penticostală din Norvegia. Nu după mult timp se despart de penticostali, grupul fratilor Smith începând să fie cunoscut sub numele de Smiths Venner, care înseamnă Prietenii lui Smith. (Numele lor englezesc se explică prin faptul că tatăl lor, vrând să emigreze în Noua Zeelandă, şi-a schimbat numele, gândind că asta îl va ajuta în noua patrie. Ulterior a renunţat la ideea emigrării.)

În 1908, Johan Oskar Smith îl întâlneste pe Elias Aslaksen (1888-1976), amândoi fiind colegi în marina norvegiană. Micul grup religios începe să se dezvolte, în special în anii primului război mondial. Patrulând în lungul coastelor, ei vin în contact cu adunări religioase cărora le predică mesajul lor. Cei trei, Johan Oskar Smith, Askel Smith si Elias Aslaksen, în calitate de predicatori principali, încep să pună bazele unei noi formaţiuni religioase.

Până după al doilea război mondial, secta a fost limitată la Norvegia si Danemarca. Ulterior s-a extins în vestul Europei și America de Nord.

În 1992 are loc în fel de „trezire” în cadrul grupării. Aceasta a implicat, pe lângă sporirea fervorii religioase, şi exacerbarea unor comportamente extremiste considerate când greşite, când „fervoare pentru Domnul”. Totodată, trezirea a dat nastere si unor lupte pentru putere care în cele din urmă au condus la ruperea sectei în două. Aproximativ 400 de membri au plecat, încercând să-si organizeze adunări proprii, dar fără prea mare succes.

În prezent există aproximativ 20.000 de membri în toată lumea, organizați în 220 de congregații locale.

După căderea comunismului în Europa de est, secta a pătruns si în noile democratii de aici, inclusiv în România, prin intermediul unor familii de maghiari.

Conducerea sectei s-a aflat întotdeauna în mâna norvegienilor, acestia fiind si principalii vorbitori la conferintele anuale. Modelul adunărilor din Norvegia este respectat în adunările din alte tări.

Cresterea numerică se datorează aproape exclusiv copiilor, existând nu putine familii cu peste 10 copii. Numărul convertitilor este foarte mic. Ca segment social, marea majoritate a membrilor apartin claselor de jos si de mijloc.

Astăzi gruparea reuneste mai multe dintre trăsăturile caracteristice sectelor religioase. Asemenea altor secte, ei nu le vorbesc noilor membri deschis despre învătăturile lor, decât după ce acestia s-au înrolat definitiv în gruparea lor.

Dincolo de învățătura specifică despre biruința asupra păcatului, Părtăsia nu are o mărturisire de credintă scrisă. Conform declaratiilor membrilor, Biblia este mărturisirea lor de credintă.

Se pare că aceste idei distinctive ale grupării au fost preluate de Smith de la o mişcare independentă din Anglia (Keswick), dar şi din scrierile lui Madame Guyon, o mistică romano-catolică (considerată eretică de Roma) din secolul 17. Editura înfiinţată de fraţii Smith a publicat două lucrări având aceste origini.

Ca şi la alte secte, lumea apare împărtită în două categorii: „alesii” (membrii sectei) si „păcătosii” sau „lumea”. Acestia din urmă „nu au lumină” si vor ajunge în iad. Membrii vor avea parte de un viitor fericit în calitate de Mireasă a lui Hristos, iar la sfârsitul veacurilor vor avea un rol unic - acela de judecător al popoarelor - urmând chiar să stăpânească peste diferite regiuni ale lumii!

În cadrul grupării nu sunt permise opinii diferite, nici măcar în probleme de importantă secundară.

Cu toate acestea, interpretarea lui Elias Aslaksen la Romani 8:3, prezentată în cartea sa Hristos arătat în trup (prima editie engleză, 1973, capitolul 8) este diametral opusă interpretării lui SigurdBratlie, redată în Mireasa si curva (editia americană, 1977, pag. 90, ultimul paragraf). Când un membru a dezvăluit această nepotrivire în fata adunării, ei pur si simplu au rescris acel fragment din cartea lui Aslaksen (care murise demult) si au produs o nouă versiune în limba engleză, în 1989. Totusi, versiunea în norvegiană din 1989 a rămas neschimbată. Cel care a efectuat „corectura” a declarat că a făcut aceasta la instructiunile lui Bratlie! Modificarea scrierilor liderilor anteriori, pentru a le potrivi cu noile învătături, este o practică comună printre secte, ea întâlnindu-se de exemplu si la mormoni sau iehovişti.

Din punct de vedere psihologic, la nivel internaţional secta este considerată a fi un cult distructiv întrucât creează o dependentă îngrijorătoare fată de organizatie. Majoritatea membrilor îsi restrâng domeniul social si afectiv-emotional la cadrul grupării. Există multe cazuri de tineri care au fost sedusi de învătătura despre sfintenie a acestei grupări, cu consecinte dezastruoase asupra educatiei lor si a relatiilor cu familia şi cu societatea în general.