Odaia de Sus

Bogdan Mateciuc

Istoria

Johan Oskar Smith (1871-1943), întemeietorul acestei grupări religioase, era iniţial membru al Bisericii Metodiste din Norvegia. El a afirmat că, pe vremea când era angajat al marinei militare norvegiene, într-o noapte a anului 1889, când se afla de cart pe vas, a primit o "descoperire" de la Dumnezeu în privinţa trăirii creştine. La scurt timp după aceea el a început să-si propovăduiască ideile în mici adunări protestante.

Contextul religios din Norvegia se caracteriza atunci prin recenta sosire a penticostalismului din Statele Unite, învăţătură care propovăduia sfinţirea instantanee a credinciosului prin experimentarea botezului cu Duhul Sfânt. De asemenea, în aceeaşi perioadă existau şi alte mişcări religioase care aduceau o notă de noutate faţă de luteranismul oficial prăfuit al Norvegiei.

Spre deosebire de mesajul penticostalilor şi al celorlalţi "independenţi", Smith începe să propovăduiască sfinţirea treptată, printr-un act de voinţă, conştient, al credinciosului, pe măsură ce Dumnezeu îi descoperă păcatele personale; această sfinţire se realiza în timp, cu ajutor de la Dumnezeu.

În 1905, lui i se alătură fratele său, Aksel Smith (1880-1919) si, timp de aproape zece ani, începând din 1906, cei doi colaborează cu miscarea penticostală din Norvegia. Nu după mult timp se despart de penticostali, grupul fratilor Smith începând să fie cunoscut sub numele de Smiths Venner, care înseamnă Prietenii lui Smith. (Numele lor englezesc se explică prin faptul că tatăl lor, vrând să emigreze în Noua Zeelandă, şi-a schimbat numele, gândind că asta îl va ajuta în noua patrie. Ulterior a renunţat la ideea emigrării.)

În 1908, Johan Oskar Smith îl întâlneste pe Elias Aslaksen (1888-1976), amândoi fiind colegi în marina norvegiană. Micul grup religios începe să se dezvolte, în special în anii primului război mondial. Patrulând în lungul coastelor, ei vin în contact cu adunări religioase cărora le predică mesajul lor. Cei trei, Johan Oskar Smith, Askel Smith si Elias Aslaksen, în calitate de predicatori principali, încep să pună bazele unei noi formaţiuni religioase.

În ceea ce priveşte dezvoltarea acestei formaţiuni, se poate vorbi de trei perioade:

Prima perioadă (1900-1943, lider: J. O. Smith). Există numai câteva grupuri mici în Norvegia si Danemarca.

A doua perioadă (1943-1976, lider: Elias Aslaksen). Apar grupuri si în Olanda, Germania, Elvetia, Anglia, Australia, Canada si SUA.

A treia perioadă (1976-1996, lider: Sigurd Bratlie). În 1992 are loc în fel de "trezire" în cadrul grupării. Aceasta a implicat, pe lângă sporirea fervorii religioase, şi exacerbarea unor comportamente extremiste considerate când greşite, când "fervoare pentru Domnul". Totodată, trezirea a dat nastere si unor lupte pentru putere care în cele din urmă au condus la ruperea sectei în două. Aproximativ 400 de membri au plecat, încercând să-si organizeze adunări proprii, dar fără prea mare succes. După moartea lui Bratlie, conducătorul sectei principale a devenit Kåre Smith, nepot al lui J. O. Smith.

În prezent, există câteva mii de membri în Norvegia si Olanda, câteva sute în Germania, Elvetia, Danemarca si America de Nord, precum si grupuri mici în Anglia si Australia (în majoritate emigranti din Europa).

După căderea comunismului în Europa de est, secta a pătruns si în noile democratii de aici, inclusiv în România, prin intermediul unor familii de maghiari. În România secta poartă numele de Părtăsia.

Conducerea sectei s-a aflat întotdeauna în mâna norvegienilor, acestia fiind si principalii vorbitori la conferintele organizate anual. Modelul adunărilor din Norvegia este respectat în adunările din alte tări.

Cresterea numerică se datorează aproape exclusiv copiilor, existând nu putine familii cu peste 10 copii. Numărul convertitilor este foarte mic. Ca segment social, marea majoritate a membrilor apartin claselor de jos si de mijloc.

Astăzi gruparea reuneste mai multe dintre trăsăturile caracteristice sectelor religioase. Asemenea altor secte, ei nu le vorbesc noilor membri deschis despre învătăturile lor, decât după ce acestia s-au înrolat definitiv în gruparea lor.

Învătătura

Părtăsia nu are o mărturisire de credintă scrisă. Conform declaratiilor membrilor, Biblia este mărturisirea lor de credintă.

Deşi se aseamănă oarecum cu celelalte grupări de sorginte penticostală, ceea ce distinge Părtăşia de restul sectelor este învăţătura - relativ ortodoxă - despre sfinţirea progresivă a credinciosului. În timp ce celelalte secte propovăduiesc sfinţirea instantanee a creştinului, la Prietenii lui Smith acest proces presupune un act de voinţă din partea individului care, lucrând împreună cu Dumnezeu şi cu ajutorul Lui, primeşte lumină asupra păcatelor personale şi a acelor lucruri care trebuie îndreptate  în viaţa sa.

În această luptă cu păcatul şi cu ispitele, omul are o pildă în însăşi viaţa Mântuitorului care, în vremea în care a umblat pe pământ, ar fi putut să păcătuiască, cedând conştient în faţa ispitelor. Secta învaţă că Hristos a fost ispitit spre păcat dar, printr-o luptă personală, s-a împotrivit păcatului şi astfel a dat o pildă de luptă şi biruinţă asupra păcatului.

Se pare că aceste idei distinctive ale grupării au fost preluate de Aksel Smith de la o mişcare independentă din Anglia (Keswick), dar şi din scrierile lui Madame Guyon, o mistică romano-catolică (considerată eretică de Roma) din secolul 17. Editura înfiinţată de fraţii Smith a publicat două lucrări având aceste origini.

Ca şi la alte secte, lumea este împărtită în două categorii: "alesii" (membrii sectei) si "păcătosii" sau "lumea". Acestia din urmă "nu au lumină" si vor ajunge în iad. Membrii vor avea parte de un viitor fericit în calitate de Mireasă a lui Hristos, iar la sfârsitul veacurilor vor avea un rol unic - acela de judecător al popoarelor - urmând chiar să stăpânească peste diferite regiuni ale lumii!

În cadrul grupării nu sunt permise opinii diferite, nici măcar în probleme de importantă secundară.

Cu toate acestea, interpretarea lui Elias Aslaksen la Romani 8:3, prezentată în cartea sa Hristos arătat în trup (prima editie engleză, 1973, capitolul 8) este diametral opusă interpretării lui Bratlie, redată în Mireasa si curva (editia americană, 1977, pag. 90, ultimul paragraf). Când un membru a dezvăluit această nepotrivire în fata adunării, ei pur si simplu au rescris acel fragment din cartea lui Aslaksen (care murise demult) si au produs o nouă versiune în limba engleză, în 1989, pentru a fi în acord cu ideile lui Bratlie. Totusi, versiunea în norvegiană din 1989 a rămas neschimbată. Cel care a efectuat "corectura" a declarat că a făcut aceasta la instructiunile lui Bratlie! Modificarea scrierilor liderilor anteriori, pentru a le potrivi cu noile învătături, este o practică comună printre secte, ea întâlnindu-se de exemplu si la mormoni sau iehovişti.

Din punct de vedere psihologic, la nivel internaţional secta este considerată a fi un cult distructiv întrucât creează o dependentă îngrijorătoare fată de organizatie. Majoritatea membrilor îsi restrâng domeniul social si afectiv-emotional la cadrul grupării. Există multe cazuri de tineri care au fost sedusi de învătătura despre sfintenie a acestei grupări, cu consecinte dezastruoase asupra educatiei lor si a relatiilor cu familia şi cu societatea în general.