Traducere TTB după OrthodoxWiki
Introducere
Una dintre cele mai sensibile, morale și politice probleme cu care se confruntă lumea de câțiva zeci de ani este cea a homosexualității și a drepturilor acelor persoane care se identifică în mod deschis ca homosexuali. Acest articol prezintă învățăturile Bisericii Ortodoxe cu privire la acest subiect, cu un accent special pe scrierile părinților Stanley Harakas și Thomas Hopko. Articolul include câteva puncte de vedere din perspectiva eticii sociale, precum și sugerarea unor acțiuni pastorale care să fie întreprinse de preot, dar și de creștinii ortodocși în general. Premisa de bază de la care pornim este aceea că, deși poziția Bisericii cu privire la homosexualitate nu s-a schimbat în timp, Biserica a fost întotdeauna preocupată de acele persoane implicate în aceste activități sau care se identifică drept homosexuali. Pe scurt, preocuparea Bisericii nu este păcatul, ci păcătosul.
Viziunea și învățăturile Bisericii
Învățăturile Bisericii sunt foarte clare în ceea ce privește homosexualitatea. Dicționarele definesc homosexualitatea ca o atracție față de același sex; atracție sexuală și relații sexuale cu persoane de același sex. Există numeroase referințe în Scriptură cu privire la relațiile și activitatea sexuală cu același sex. Începând cu Facerea/Geneza capitolul 19, unde se face referire la activitatea homosexuală în rândul bărbaților din Sodoma (de aici și termenul de sodomie), precum și în Levitic (18:22, 20:13) care face trimitere la „Codul sfințeniei” adoptat și la pedeapsa pentru o astfel de acțiune - „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” - adică moartea. Vechiul Testament consideră că relațiile sexuale normale sunt cele dintre un bărbat și o femeie, cu scopul expres al procreării. Această viziune, gândire și învățătură au continuat și în Noul Testament, Sfântul Pavel scriind cel mai mult pe acest subiect. El condamnă prostituția și homosexualitatea în I Corinteni 6: 9-10: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Aceste două exemple arată într-adevăr evoluția viziunii Bisericii asupra homosexualității. Punctul de vedere al Vechiului Testament este în concordanță cu etosul său de „judecată și plată” (pedeapsa cu moartea) regăsit în societatea evreiască din acele timpuri. Textul Sfântului Pavel din Noul Testament reflectă învățătura lui Hristos, unde „judecata” constă într-o avertizare severă, dar dură, în sensul că persistența în aceste activități te va împiedica să moștenești împărăția lui Dumnezeu. Această evoluție a gândirii și a învățăturii este semnificativă, deoarece semnalează importanța eschatonului și o preocupare autentică pentru individ într-un mod iubitor, sensibil și totuși solemn. Textul Sfântului Pavel este, de asemenea, semnificativ, deoarece activitatea homosexualității este menționată în același context cu alte activități păcătoase și patimi. Vom aborda preocuparea pastorală pentru individ mai jos în acest articol. Părinții Bisericii au scris de asemenea despre acest lucru și au exprimat aceeași părere și învățătură, anume că actele homosexuale sunt imorale și greșite. Didahiile, dar și scrierile Sf. Vasile (canoanele 35, 77), Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Grigore de Nyssa, Sf. Ioan Postitorul (canoanele 9, 18) conțin exprimări pe această temă, dar avem și codul lui Iustinian din secolului al VI-lea și cel al Sinodului Cinci-Șase (canonul 87). În scrierile Noului Testament și ale Părinților nu există niciun exemplu de aprobare, acceptare sau chiar toleranță față de homosexualitate. Acesta este un subiect asupra căruia toate jurisdicțiile ortodoxe sunt de acord, după cum se arată cel puțin în Declarația Episcopilor Ortodocși din America, din anul 1978, privind homosexualitatea.
Acțiunile versus condiția persoanei
Pr. Harakas citează o definiție echilibrată a homosexualității, ca o atracție psihosexuală predominantă, persistentă și exclusivă față de persoanele de același sex. O persoană homosexuală este cea care simte dorință sexuală și o reacție sexuală față de persoanele de același sex și care caută sau ar dori să caute o împlinire sexuală reală a acestei dorințe, prin acte sexuale cu o persoană de același sex. Aceasta spune multe despre acest subiect, dintr-o perspectivă specifică și pastorală pe această temă. De remarcat în special este faptul că homosexualul este o persoană în primul rând, și că acțiunile pe care le comite sunt cele în discuție și, astfel, păcătoase. Acesta este un aspect semnificativ în sensul că scrierile citate mai sus condamnă acțiunile oamenilor, și în acest fel există o distincție clară între actele homosexuale și condiția unei persoane atrasă către aceste acte. În esență, aceste scrieri își îndreaptă atenția asupra faptelor persoanelor angajate în acest tip de activitate. O declarație sumară ar putea fi următoarea: Biserica Ortodoxă nu condamnă persoana care ține sub control această înclinație [homosexualitatea] și acordă sprijin homosexualilor care doresc să găsească izbăvirea de această înclinație. Din nou, acest aspect este important deoarece indică dorința puternică a Bisericii de a întinde mâna celor care comit asemenea acte. Așa cum se întâmplă cu alte fapte păcătoase și cu combaterea patimilor, trebuie să existe o acceptare sinceră că acest comportament este greșit, împreună cu o dorință la fel de sinceră de îndreptare prin rugăciune și pocăință. Ne reamintim de cuvintele lui Hristos către paralitic (Ioan 5:6): „Vrei să te faci sănătos?” Prin urmare, există o corelație directă între homosexualitate, în viziunea Bisericii, și adulter, desfrânare sau orice alt comportament sexual abuziv care este păcătos. Definiția dată de pr. Harakas conține câteva cuvinte-cheie care ne oferă o perspectivă asupra modului în care sunt privite homosexualitatea și aceste alte comportamente. În esență, deoarece homosexualitatea este psihosexuală, ea este o combinație a unei mentalități (care este contrară învățăturii Bisericii) care se manifestă printr-o activitate sexuală păcătoasă, asemenea celorlalte păcate sexuale menționate mai sus. Toate sunt, așa cum notează pr. Harakas, patimi, pe care le avem din păcate, din cauza consecințelor căderii omului, chiar dacă suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aceste patimi sexuale sunt tratate și abordate strict, așa cum s-a menționat (Scriptură, canoane, scrieri patristice), deoarece ele reprezintă o amenințare la tema majoră a Bisericii și la învățătura despre căsătorie. Importanța acesteia în Biserică este arătată prin faptul că prima minune a lui Hristos a fost săvârșită la nunta din Cana (Ioan 2:1-11), sfințind pentru totdeauna taina căsătoriei. Deși căsătoria nu este alegerea tuturor membrilor Trupului lui Hristos (unii aleg calea monahismului), nu există nici o îndoială cu privire la importanța sa centrală în Biserică și cu siguranță că este singurul context adecvat în care cineva poate avea relații sexuale (pentru procreare). Mirele și mirele sunt uniți tainic și devin un singur trup, așa cum și Biserica este unită cu Hristos. Chiar și în timpul slujbei în sine, cei doi își închină viața lui Hristos, unul altuia, și sunt încununați simbolic ca mucenici.
Etica socială a problemei
Dezbaterea continuă despre homosexualitate a atins în unele țări cote ridicate, până la manifestații ample și referendumuri în favoarea căsătoriei naturale între un bărbat și o femeie. Ceea ce a început ca o mișcare pentru „drepturi egale”, axată în principal pe discriminare (loc de muncă, piața locuințelor) din cauza orientării sexuale, punctul final al legislației propuse și adoptate în unele țări a fost legalizarea uniunilor/căsătoriilor homosexuale în același mod în care căsătoria naturală este recunoscută de stat. Această evoluție este evident o preocupare nu doar pentru Biserica Ortodoxă. Scopul acestei legislații este acceptarea comportamentului. Pr. George Morelli, vorbind la o conferință a Asociației Creștine Ortodoxe de Medicină, Psihologie și Religie de la Școala de Teologie Holy Cross din noiembrie 2006, afirma: „În zilele noastre, se fac eforturi pentru a crea o paritate morală între heterosexualitate și homosexualitate. Legalizarea căsătoriei homosexuale ar contribui mult la eliminarea interdicțiilor morale împotriva comportamentului homosexual. Promotorii căsătoriei homosexuale manipulează învățăturile morale și afirmă că acestea se aplică în egală măsură și homosexualilor. Cu alte cuvinte, așa cum activitatea heterosexuală este legată de căsătoria heterosexuală, la fel și activitatea homosexuală ar trebui să fie legată de căsătoria homosexuală.” Prin urmare, poziția susținută de activiștii pentru drepturile homosexualilor nu este doar acceptarea uniunilor/căsătoriilor homosexuale, ci însăși acceptarea comportamentului homosexual. De ce altfel urmăresc ca după legalizarea parteneriatelor/uniunilor homosexuale, în câțiva ani să obțină legalizarea căsătoriilor homosexuale? Termenul „căsătorie” implică acceptarea socială a acestei uniuni nefirești, și totodată a comportamentului specific acestei uniuni. Într-adevăr, pentru heterosexual, căsătoria este sfântă și, prin urmare, binecuvântată de Dumnezeu și de Biserică. Ceea ce trebuie înțeles este că Biserica nu condamnă sau discriminează homosexualii, ci activitatea lor, care este considerată a fi împotriva învățăturii ei, în același mod în care sunt și alte patimi. Ei nu sunt considerați ca având o valoare mai mică în ochii lui Dumnezeu, accentul fiind pus pe corectarea comportamentului și pe îndepărtarea patimii în sine.
Acțiunea socială și pastorală
Biserica lansează o invitație deschisă celor care suferă de patima homosexualității. Desigur, Biserica ar putea face o treabă mai bună cu acest grup prezent în turma ei, întinzându-le o mână și primindu-i ca oameni, cu aceeași compasiune pe care o are și față de cei ce suferă de alte patimi sexuale. Biserica consideră aceste comportamente sexuale drept patimi, chiar și în lumina unor cercetări științifice care sugerează că homosexualitatea ar avea și o origine genetică. Un studiu realizat de Camperio-Ciani estimează că 20% din orientarea sexuală poate fi atribuită factorilor genetici/înnăscuți, în timp ce diferența de 80% ar reprezenta-o alți factori biologici și de mediu (elemente sociale și emoționale). Deși acest studiu științific indică o origine genetică sau o predispoziție biologică către homosexualitate, același argument poate fi susținut și pentru patimile heterosexuale - adulter, de exemplu – unde există studii care arată că bărbații sunt mai predispuși să aibă mai mulți parteneri, comparativ cu femeile. Ceea ce se poate spune în ambele cazuri este că mediul, formarea și alți factori sociali joacă un rol important (80% influență). Prin urmare, există un element biologic definit, dar și unul de alegere. Există o înclinație biologică și fizică (patima trupească) care influențează alegerea (mintea/duhul nostru) pe care o facem atunci când ne angajăm într-o anumită activitate. Ideea – exprimată și de învățătura Bisericii – este aceea că există o decizie conștientă (liberul arbitru) luată de noi atunci când dăm frâu liber acestei patimi trupești. Acest lucru se poate spune despre toate patimile de natură sexuală. Pentru a folosi o anumită terminologie, „gardienii” societății noastre sunt însărcinați cu aplicarea legilor țării noastre, protejând astfel pe toți cetățenii săi, inclusiv pe homosexualii care au fost discriminați. Dar, în același timp, ei au obligația (conform tradiției bizantine a symphoniei), de a supraveghea morala publică și de a încuraja dezvoltarea etică, morală și spirituală a cetățenilor săi. Acesta este un semnal pentru toți cei interesați, anume că, deși „gardienii” societății îi protejează pe toți cetățenii (indiferent de orientarea lor sexuală), ei au și o obligație de a fi fideli eticii și moralei pe care s-a construit un popor creștin.
Lupta cu patimile
Pentru a încheia într-o notă de compasiune și grijă pastorală: Toți ne putem înarma cu arme spirituale pentru a combate patimile pe care le întâlnim și care, uneori ne înving și alteori ne trântesc la pământ. De aceea lupta împotriva lor este o călătorie de-o viață și suntem chemați să veghem și să fim cu luare aminte la această luptă. Biserica oferă armele pentru a-i ajuta pe toți păcătoșii să învingă patimile și ispitele. Aceste arme duhovnicești includ rugăciunea, sfintele slujbe, citirea Scripturilor și a scrierilor patristice, postul, sfânta spovedanie, comuniunea creștină, dar și consilierea pastorală și psihoterapeutică, care ar trebui folosite de toți, inclusiv de cei ce suferă de tendințe homosexuale. Biserica trebuie să facă acestea cu aceeași compasiune, dragoste și sensibilitate pentru toți care se luptă să-și învingă patimile și să crească în Hristos. Spiritul ajutorului oferit de Biserică (prin preot și comunitate) trebuie să fie unul de compasiune și dragoste. Este nevoie de curaj pentru a face acest lucru, deoarece uneori ne întâlnim și trebuie să depășim multe stigmate sociale. Dumnezeu nu i-a creat pe unii oameni homosexuali, ci ne-a creat pe toți pentru o viață de comuniune complementară la nivel fizic, emoțional, spiritual și sexual, însă din cauza stării căzute a omenirii, unii dintre noi ne confruntăm cu dorințe față de același sex. Nu ne naștem homosexuali, așa cum ne naștem cu o anumită culoare a pielii sau cu un sex biologic. Esențial pentru noi, creștinii ortodocși, este să ne primim și să ne respectăm unii pe alții ca fiind toți creați în dragostea Lui. Atunci ne vom putem uni în lupta cu patimile care răvășesc lumea noastră căzută.
Notă: Pe siteul Speranță și vindecare pentru homosexuali puteți găsi informații despre formarea și terapia atracțiilor homosexuale.