Biserica Unitariană

Secte și grupuscule religioase

Bogdan Mateciuc

Biserica Unitariană a luat ființă în ianuarie 1568, când, pentru prima dată în lume, la Dieta de la Turda (Transilvania), s-a proclamat și s-a legiferat libertatea conștiinței și toleranță religioasă. Acest eveniment a fost legat de numele regelui Ioan Sigismund (primul principe al Transilvaniei, apoi rege al Ungariei) și lui David Ferenc (Francisc), întemeietorul și primul episcop al Bisericii Unitariene.

Identitatea teologică și structurală a bisericii s-a conturat în secolul 16. După Reforma luterană și calvină, Unitarianismul s-a autodefinit ca un curent spiritual religios, liberalist și iudaizant, care s-a eliberat de dogmele tradiționale creștine, prin reîntoarcerea la învățătura omului Iisus din Nazaret. Identitatea unitariană este puternică din toate punctele de vedere și noutățile care au apărut în viața și exprimarea ei, bazate pe această identitate, nu au dorit niciodată altceva decât adaptarea la cerințele omului religios în contextul istoric, social și spiritual al epocii, pentru permanenta slujire a lui Dumnezeu și a omului. În confesiune nu există dogme, ci principii. Dumnezeu-Tatăl este creatorul universului, unicul Domn, are caracter transcendental. Iisus Hristos este profet și învățător, născut om, care trebuie urmat, nu venerat ca Dumnezeu. În El nu există nimic divin. A atins nivelul cel mai înalt de trăire, dat prin pildele sale. Apartenența la Biserică, indiferent de confesiune, are o dublă conotație: una divină și una naturală. Cele două se bazează pe decizia liber consimțită a individului adult. După aceasta, regulile sunt făcute de comunitate. Statutul bisericii este unul popular-democratic, în care ierarhia se stabilește după criteriul autorității spirituale, valorice. Catehismul unitarian spune despre aceasta: conducătorul Bisericii Unitariene este Iisus, iar ceilalți sunt sau pot fi egali cu el în slujire. Credința individuală, ca dar de la Dumnezeu, nu cunoaște nici o îngrădire. Biserica trebuie să vegheze permanent asupra realizării acestei libertăți. Fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene din Transilvania a fost David Ferenc, care a trăit între anii 1510-1579. S-a născut la Cluj-Napoca. A studiat Teologia la Cluj, Alba-Iulia, Wittemberg și Frankfurt (Germania). După ce s-a întors, prima dată a fost învățător, iar după aceea preot la Cluj. După anul 1565 a început reforma unitariană, cea mai tânără ramură a Reformei, care s-a format în Transilvania, proclamând că Dumnezeu este Unul Singur (concepție anti-trinitariană) și că fiecare om este liber să aleagă religia după propria credință pentru că credința este darul lui Dumnezeu. În ianuarie 1566, David Ferenc a ținut prima predică unitariană într-o biserică din Cluj. Mulți au acceptat credința nouă, chiar și regele de atunci Ioan Sigismund, devenind unitarieni. Între ianuarie 1568, Dieta de la Turda a proclamat libertate și toleranță religioasă pentru toți credincioșii. În orice loc, preoții pot predica și explica Evanghelia, fiecare după înțelegerea lui și dacă place membrilor congregației, este bine, iar dacă nu, pot alege un alt predicator care să le satisfacă cerințele religioase! De aceea, nici unul dintre superintendenți (episcopi etc) nu are voie să facă abuz de preoți, să pedepsească din cauza credinței lor, să mute dintr-un loc în altul din cauza vorbelor, spuselor sale, pentru că credința este darul lui Dumnezeu, care vine din auz și auzul vine de la vorbele lui Dumnezeu. David Ferenc a susținut un principiu veșnic, că munca reformatoare, de înnoire trebuie să continue. Toți aceia care au fost iluminați de Duhul lui Dumnezeu nu pot asupri adevărul și să rămână în tăcere. Puterea Duhului este atât de mare, că învingând orice dificultăți, obstacole, învățături false, se străduiește să răspândească și să propovăduiască slava lui Dumnezeu.

Doctrina unitariană

Esența Unitarianismului este toleranța religioasă și atitudinea fermă de a sprijini libertatea de conștiință. David Ferenc a accentuat că religia trebuie să fie liberă, pentru că în chestiuni de credință nu trebuie să existe forță, constrângere, și că propovăduirea, răspândirea Evangheliei nu necesită arme sau violență.

Credința noastră Apologetică