Odaia de Sus

"Nu dati sfintele câinilor, nici lepădati mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce cu picioarele lor si, întorcându-se, să rumpă pre voi." (Matei 7:6)

Unii sustin că "si învătăturile prin viu grai ale Domnului Iisus, ale Apostolilor si traditiile Bisericii au fost păstrate în scris. Pentru aceasta avem scrierile Sfintilor Părinti ai Bisericii, scrierile Sfintilor, ale patriarhilor, papilor si ale conciliilor Bisericii. Acestea fiind scrise acum, noi credem că ele sunt folosite de Duhul Sfânt pentru a ne vorbi" (o parafrază extinsă).

Acesta este punctul de pornire al autorului: nu un citat exact, ci o parafrază. Nu ni se spune nici de unde provine si nici cine a formulat asa ceva. Autorul crede că întelege despre ce este vorba în citatul respectiv si se aventurează să-l parafrazeze. Citatul autorului aduce pe undeva cu un adevăr al Bisericii: învătăturile prin viu grai ale Domnului Iisus si ale Apostolilor au fost păstrate în scris si de aceea ele sunt utile pentru călăuzire în viata crestinească.

Parafraza făcută de autor trădează predispozitiile lui religioase si aversiunea lui fată de ceea ce întelege el prin Biserică si fată de conducătorii acesteia. Aceasta se poate vedea din punerea laolaltă a "sfintilor, papilor si conciliilor Bisericii", fapt ce trădeaza un cliseu neoprotestant destul de des întâlnit, ce face confuzie si asimileaza Biserica Ortodoxa Sobornicească cu cea a Papei, romano-catolică, socotindu-le a fi cvasi-identice.

La suprafată, o asemenea afirmatie poate părea un argument puternic. Insa studiind istoria Bisericii, vedem că multe din invataturile parintilor bisericii si ale sfintilor se contrazic profund. De exemplu, parintele Origen (185-254 d.H.) a sustinut idei contrare conceptului biblic trinitarian, prilej folosit astazi de Martorii lui Iehova pentru a afirma că doctrina Trinitatii a fost ilegitim introdusa abia la un conciliu ulterior, în timp ce alti parinti ai bisericii sustineau că Trinitatea este negresit o doctrina biblica. Unul dintre acestia a fost Tertulian (160-220 d.H.), care la randul lui sprijinea invataturile eretice ale montanistilor.

Autorul continuă în acelasi duh si, folosind un limbaj neobisnuit unui crestin ortodox, asimilează pe toti scriitori crestini ai primelor veacuri "Sfintilor Părinti". Astfel, aflăm cu surprindere că ereticul Origen a fost un "Părinte al Bisericii" – al unei Biserici care l-a lepădat si anathematisit pentru ereziile sale care au dus pe multi din cei de după el în rătăcire. E interesant că autorul vorbeste despre studierea istoriei Bisericii, însă dovedeste că nici nu s-a apropiat de asa ceva. Ar fi putut afla că Origen, după ce initial a scris o lucrare împotriva ereticului Celsus, a ajuns să sustină învătături contrare Scripturii, motiv pentru care a fost anatemizat. Mai mult, Origen nu a fost nici măcar preot sau monah si s-a scopit după ce a interpretat gresit versetul din Scriptură care spune că "sunt fameni cari s-au scopit ei însisi pentru împărătia cerurilor." (Matei 19:12)

Un alt lucru surprinzător este că autorul îl face pe Origen vinovat de aparitia sectei iehovistilor în secolul 19. Problema este că, asemenea sectei din care face parte autorul, nici iehovistii nu acceptă vreo altă scriere în afară de Biblie, ei neavând deci cum să se inspire, pentru învătăturile lor, tocmai din scrierile lui Origen.

Un alt "Părinte" vizat de autor este Tertulian. Tertulian este criticat pentru că sustinea învătăturile montanistilor. În realitate, Tertulian a fost un istoric si un apologet crestin, care doar spre sfârsitul vietii a fost atras de secta montanistilor. El nu a fost niciodată considerat Părinte al Bisericii, dar unele din scrierile lui reprezintă adevărate tratate de apologetică crestină. Pe de altă parte, din cartea pastorului baptist J. M. Carroll, Cărarea de sânge, aflăm că montanistii au fost de fapt precursori ai neoprotestantilor de astăzi, adevărati crestini prigoniti de Biserica oficială pentru credinta lor. J. M. Carroll este frate bun de credintă cu autorul articolului de fată. Se pune întrebarea: pentru neoprotestanti, montanistii au fost eretici sau au fost chiar strămosii lor?

Părintele sf. Iustin Martirul (a murit în 165 d.H.) a exprimat o admiratie deosebita pentru multi dintre filozofii pagani ai Greciei. Astfel el a afirmat că, filozofii păgâni greci, Socrate si Heraclit, au fost în realitate niste "crestini mai dinainte de Hristos". Sf. Iustin a spus: "Noi am fost invatati că Hristos este întâiul născut al lui Dumnezeu, si am arătat mai sus că El este logosul la care toata rasa umana este partasa, iar aceia care traiesc dupa el sunt crestini, chiar daca acestia sunt considerati atei. Dintre greci, acestia au fost Socrate si Heraclit, si multi asemenea lor…"

Părintele bisericii sf. Clement din Alexandria (150-aprox.215 d.H.) a avut si el o opinie exceptionala despre filozofia greaca. Astfel el a spus că, "Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor bune, mai ales a unora din testamentele vechi si nou, dar si prin urmare, a filozofiei. Se poate ca intr-adevăr filozofia sa le fi fost data grecilor pana ce Domnul urma sa-i cheme. Căci filozofia le-a fost un ‘indrumator’ pentru a aduce gândirea greaca la Hristos la fel cum Legea i-a adus pe evrei. Astfel, filozofia a fost o introducere, pregătind calea desavarsirii în Hristos."

Probabil ideile exprimate de Sf. Mucenic Iustin Filosoful si de Sf. Clement al Alexandriei sunt prea înalte, prea duhovnicesti pentru autorul articolului. Îi sugerăm să facă exercitii de întelegere duhovnicească cu cuvintele Sf. Apostol Pavel referitoare la "cei fără Lege, dar care fac cele ale Legii din fire." Cine întelege cuvintele lui Pavel va întelege desigur si cuvintele Sfintilor citati.

Autorul e constant în a-si exprima antipatia fată de Sfinti si fată de Părintii Bisericii, scriind "părintele sf." în fata fiecărui nume. O exprimare ciudată si pur personală, fără a mai vorbi de "Sfântul" scris cu literă mică – probabil o recrudescentă a străvechii antipatii protestante fată de Romano-catolicism si de toate dogmele sale, care a dus la respingerea a tot ce tine (aparent) de acestea. Pesemne că autorul nu întelege nici conceptul Ortodox al Sfinteniei, pentru care "Unul [este] Sfânt, unul [este] Domn, Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu-Tatăl" (cf. cântărilor Dumnezeiestii Liturghii), iar cei pe care îi numim Sfinti sunt cei care, prin vietuirea si străduintele lor, au fost învredniciti de Dumnezeu a se împărtăsi de Dânsul, făcându-se Teofori (adică "Purtători de Dumnezeu") – concept opus celui apusean romano-catolic, în care sfintenia este doar o "desăvârsire morală" a omului, fără nici o interventie a Harului Necreat al lui Dumnezeu.

Ideea că unii Părinti ai Bisericii ar fi avut "o admiratie deosebită" fată de filosofii greci e fortată. Acesti Părinti nu au făcut altceva decât să aplice metoda Sf. Apostol Pavel, aceea de a le arăta necrestinilor că însisi învătatii lor preferati aveau unele lucruri inspirate de Dumnezeu. Să nu uităm că Sf. Apostol Pavel chiar citează în acest sens un poet păgân. Autorul articolului vrea însă să-i zugrăvească pe Părintii Bisericii ca fiind preocupati mai mult de filosofia păgână decât de învătătura lui Hristos.

De asemenea, legat de acuza de neognosticism si păgânism adusă unor scriitori si sfinti ai Bisericii, putem cita punctul de vedere ortodox al Sf. Serafim din Sarov (sec. 18): "[Dupa caderea lui Adam, nu se poate spune că] Duhul lui Dumnezeu nu era in lume deloc, ci doar ca prezenta Sa nu era asa de vadita. Se manifesta doar in afara, si au fost cunoscute de oameni doar semnele prezentei Sale in lume. Astfel, de pilda, dupa caderea lor, multe taine au fost dezvaluite lui Adam si Evei, legate de mantuirea ce va veni a neamului omenesc. Lui Cain, in pofida lipsei de cinstire si a neascultarii sale, i-a fost usor sa inteleaga glasul care purta harul si dumnezeirea, prin cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam L-a vazut pe Dumnezeu si ziua Sa, si s-a bucurat (cf. Ioan 8:56). Harul Duhului Sfant, lucrand in afara, s-a mai reflectat si in toti proorocii Vechiului Testament si sfintii Israilului. Dupa aceea, iudeii au intemeiat osebite scoli proorocesti, in care fiii proorocilor erau invatati sa cunoasca semnele lucrarii lui Dumnezeu, a Ingerilor, si sa deosebeasca lucrarile Duhului Sfant de fenomenele firesti, obisnuite, ale vietii pamantesti lipsita de Har. Simeon, care L-a tinut pe Dumnezeu in bratele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim si Ana, si nenumarati alti slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte de felurite infatisari dumnezeiesti, descoperiri si au auzit glasuri, insotite de intamplari minunate vadite. Cu toate ca nu cu aceeasi putere precum la poporul lui Dumnezeu, prezenta Duhului lui Dumnezeu a lucrat, totusi, si in paganii care nu-L cunosteau pe Dumnezeul cel adevarat, caci, chiar si printre acestia, Dumnezeu a aflat oameni alesi. De pilda, au existat fecioarele-proorocite numite Sibile, care si-au inchinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, unui Dumnezeu, Ziditor al universului, atotputernicul conducator al lumii, asa cum era El închipuit de păgâni. Cu toate ca filozofii păgâni au rătăcit si ei in întunericul necunoasterii lui Dumnezeu, au căutat totusi adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Pentru aceasta căutare plăcută lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului. Se spune ca neamurile care nu-l cunosc pe Dumnezeu indeplinesc din fire cerintele legii si fac ceea ce este placut Lui (cf. Romani 2:14). Domnul lauda astfel adevarul, incat spune El insusi despre acesta, prin Sfantul Duh: "Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit." (Psalmul 84:12)

Insa părintele bisericii sf. Tertulian s-a aflat intr-un dezacord puternic cu parintii mai sus mentionati, ce au simpatizat păgână filozofie greaca. El a spus: "Aceasta filozofie constituie de fapt (centrul) subiectul de discutie al intelepciunii lumii acesteia. Ea este interpretul nelegitim al ordinii si naturii divine. De fapt, insasi ereziile sunt născute de aceasta filozofie…" (Tertulian, "De praescriptione haereticorum"). In aceeasi scriere, acest părinte al bisericii a atacat pe unii dintre cei mai faimosi filozofi greci ai antichitatii, pe Plato, Zeno, Heraclit (omul despre care sf. Iustin Martirul a spus că era un crestin mai înainte de Hristos!) si pe Aristotel. In acelasi fel, Tertulian a mai criticat aspru amestecul invataturilor crestine cu cele ale filozofilor păgâni greci. El este cel ce a spus, "sa piară orice perspectiva a unui crestinism stoic, platonic sau dialectic." Cuvantul "dialectic" se refera la metoda prin care se invata în scolile filozofice grecesti din antichitate, si anume aceea de a pune întrebări în clase si de a se răspunde pe baza logicii umane.

Iată-l citat aici pe "părintele bisericii sf. Tertulian". De fapt, lucrurile spuse aici de Tertulian sunt perfect adevărate, însă se referă la întreaga filosofie a grecilor, pe când Părintii citati anterior vorbeau numai de unele aspecte din filosofia grecilor. Citatul din Tertulian nu contravine cu nimic citatelor anterioare. Pentru o mai bună întelegere, poetul păgân citat de Sf. Pavel în Scriptură avea si el unele aspecte bune în scrierile lui, însă asta nu făcea că tot ce scrisese el să fie acceptabil din punct de vedere crestin.

Iarăsi, cine întelege "fără Lege, dar făcând cele ale Legii din fire" va întelege si "crestin înainte de Hristos".

Părintele bisericii, sf. Grigorie de Nazianz (330-390 d.H.) a spus că nu era recomandabil sa se boteze copii mici înainte de vârsta de 3 ani, când, spune el, "ei sunt capabili sa asculte si sa răspundă la unele cuvinte sfinte". Sf. Grigorie este acum considerat de către bisericile ortodoxe unul dintre cei mai importanti parinti ai bisericii, iar de către Biserica Romano-Catolică, unul dintre cei mai "mari" invatatori ai acesteia. Cu toate acestea, în mod contrar părintele bisericii sf. Origen a sustinut că botezul copiilor era un obicei pe care bisericile l-au primit de la Apostoli si care era necesar pentru eliberarea copilului de păcatul originar.

E o problemă pentru neoprotestanti să înteleagă cine si ce au fost acei oameni pe care Biserica îi numeste azi "Sfinti" sau "Părinti ai Bisericii". Neoprotestantii au o părere exaltată despre ei si cred, în mod eronat, că acestia reprezintă un fel de mici dumnezei în Biserica Ortodoxă. În realitate, Biserica a atribuit aceste titulaturi unor oameni care prin viata lor reprezintă modele de urmat pentru crestinii de azi. Acesti Sfinti si Părinti ai Bisericii au formulat uneori păreri personale care nu au coincis cu învătătura Bisericii, însă nu au făcut din ele dogme si nici nu le-au răspândit ca fiind neapărat adevărate. Există unele învătături gresite formulate de unii Părinti ai Bisericii, însă Biserica le-a trecut cu vederea întrucât autorii lor le-au prezentat doar ca păreri personale.

Învătătura oficială a Bisericii nu a fost formulată de persoane individuale. Biserica este numită "sobornicească", în sensul că ea nu este condusă în chip văzut de o persoană, ci în mod colectiv, iar în chip nevăzut, de însusi Hristos, Capul Bisericii, prin Duhul Său cel Sfânt. Învătătura ei a fost stabilită de comun acord de Părintii Bisericii în cadrul sinoadelor ecumenice. Numai acele puncte de vedere personale care erau în duhul învătăturii ale Bisericii au ajuns să facă parte din învătătura Bisericii, fiind folosite pentru explicarea si detalierea unor adevăruri fundamentale. În concluzie, învătătura Bisericii e un lucru, iar opiniile separate ale unor Părinti alt lucru. Acestea nu sunt necesarmente identice. Este ceea ce Ortodocsii numesc "cugetul Bisericii", adică învătăturile de credintă care au fost mărturisite în acelasi fel, neschimbat, din vremea Sfintilor Apostoli, până în ziua de astăzi.

Legat tot de anumite neconcordante între scrierile feluritilor părinti si scriitori bisericesti, îndeosebi cei din vechime, trebuie tinut cont si de sursele din care sunt citati. Se cunoaste despre interpolările introduse în texte de felurite grupări eretice, de-a lungul vremii, în unele manuscrise, spre a-si întemeia doctrina pe un nume bine-cunoscut si cinstit în Biserică, sau chiar de scrie cărti în numele vreunei personalităti, în acelasi scop (de pildă, recentele scrieri publicate sub numele Sfântului Isaac Sirul, care colporteaza idei gnostice).

Alegoria "Păstorul lui Hermas" a fost scrisa în jurul anului 150 D.H. de către un om pe nume Hermas. El a invatat ideea ridicola că credinciosii drepti care au murit fără a fi botezati în apa, urmau a fi botezati în apa, în iad (!!) de către Apostoli. Dar, aceasta conceptie nu avea girul restului parintilor bisericii.

"Păstorul lui Hermas" este o carte necanonică. Despre toate cărtile necanonice Biserica afirmă că nu pot fi folosite pentru învătătura publică, dar pot fi citite în particular deoarece contin unele îndemnuri utile. Cartea mentionată aici vorbeste despre necesitatea pocăintei de păcate, despre urmările pe care le pot avea păcatele personale. În plus, contine o minunată alegorie a Bisericii, de la început până la sfârsitul veacurilor.

De ce această carte a fost declarată necanonică de Biserică, chiar autorul articolului dă răspunsul: ea contine lucruri neacceptate de Biserică.

Sf. Tertulian afirma că prin botezul în apa omul primeste iertarea păcatelor, devine o noua făptură în Hristos Iisus si un copil al lui Dumnezeu. Cuvintele lui asupra acestui subiect sunt frecvent citate de către teologii catolici, ortodocsi, si chiar de unii protestanti, ca fiind chipurile, inspirate de Dumnezeu. Dar tot Tertulian este acelasi care a spus că botezul în apa al noilor nascuti este gresit si că este dăunător atât copilului, cat si nasilor lui. Asupra acestui din urma punct multi parinti ai bisericii s-au aflat în dezacord.

Iarăsi, voit sau nu, autorul se leagă de numele unor apologeti crestini timpurii si îi pune în conflict cu învătătura universal acceptată a Bisericii si propovăduită de Sfintii Părinti ai acesteia, de-a lungul a 2000 de ani. Pentru a nu insista foarte mult pe tema botezului copiilor, căci acesta nu este nici tema articolului comentat, vom aminti doar că, chiar în Faptele Apostolilor, se pomeneste cum Apostolii primeau în Biserică, prin Sfântul Botez, pe catehumeni, "dimpreună cu toată casa lor" (adică întreaga lor familie, de la prunci la adulti), lucru confirmat apoi si de scrierile care ni s-au păstrat din perioadele ulterioare. Dispute asupra vârstei Botezului au mai existat, dar nu între Părintii si Sfintii Bisericii. Dacă sunt atât de "multi părinti ai Bisericii în dezacord", autorul ar fi trebuit să-i mentioneze măcar pe unii mai însemnati.

Sf. Augustin si sf. Origen au invatat amândoi că Maria nu a avut relatii cu Iosif după ce l-a născut pe Iisus, iar Augustin a sustinut că nici măcar nasterea lui Iisus nu i-a deschis Mariei pântecele (punct asupra căruia medicina are mai multa autoritate decât el!), rămânând "pururea fecioara", pe când Origen nu a fost de acord cu el. Tertulian a sustinut idei contrare lui Augustin si Origen, în chestiunea virginitatii Mariei după nasterea lui Iisus, invatand că ea a avut relatii cu Iosif.

Cine a avut dreptate în aceasta chestiune? Nu se cade atunci sa ne întrebăm, "dar ce spune Biblia despre acest lucru?"

E ciudat faptul că desi autorul sustine Scripturile Biblice ca un loc de autoritate supremă asupra unor chestiuni în discutie, nu le întrebuintează ca atare.

Este ciudată folosirea predilectă de către bisericile protestante si neo-protestante, ca versiune de traducere a Bibliei, a textului masoretic, evreiesc, text alterat în veacurile de după venirea lui Hristos de rabinii îi care tăgăduiau venirea (fapt confirmat în ultima vreme prin descoperirea manuscriselor la Qumran – Marea Moartă, ce se dovedesc a fi fidele textului Septuagintei). Este binecunoscuta schimbarea introdusa prin secolul al IV-lea in prorocia lui Isaia 7:14: "Fecioara în pântece va lua si va naste Fiu si vei chema numele Lui - Emmanuel" cu "Tânăra".

Iarăsi, fără a dori se deschidem un subiect asupra căruia se poate scrie mult, nesocotirea Fecioarei Maria ca Născătoare de Dumnezeu atacă însăsi credinta în întruparea lui Hristos de la Duhul Sfânt. Rămân fără comentarii afirmatiile de genul cum că "medicina are mai multă autoritate" decât Fericitul Augustin (si, am adăuga noi, decât Părintii Bisericii, Apostolii, si chiar Însusi Hristos) – căci cum ar fi putut a veni în lume Dumnezeu, decât în chip mai presus de fire, printr-o minune? Ce ar mai fi vestit steaua Magilor?

Liderii de biserică care sustin că traditia, asa cum este transmisa prin scrierile parintilor Bisericii, ale conciliilor Bisericii s.a.m.d., reflecta voia lui Dumnezeu chiar daca se contrazic cu marturia scrisa a Scripturilor, nu fac altceva decât sa selecteze parti din aceste scrieri si sa nu le prezinte în întregime. De ce? Este aceasta o dovada de obiectivitate? Sau este de fapt o slăbiciune si o recunoastere a faptului că acestea nu sunt consecvente ci prezintă contradictii? Ei nu iau fiecare cuvânt scris sau rostit de acestia ca fiind voia lui Dumnezeu, ci doar preiau acele parti ale scrierilor parintilor sfinti (ai Bisericii) sau ale conciliilor care par sa sprijine propriile lor ideii, teorii si interese ecleziastice.

Autorul atribuie niste false afirmatii "liderilor de biserică". Niciodată Biserica nu a afirmat că tot ce au scris Sfintii Părinti e infailibil. Sfintii Părinti au avut fiecare, unii mai mult, altii mai putin, contributii la învătătura Bisericii. Autorul creează false probleme ca apoi să formuleze întrebări retorice pe baza lor. "E usor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune." (M. Eminescu)

Apoi, în Biserica Ortodoxă a lui Hristos, nu există o contradictie între "mărturia scrisă a Scripturilor (sic!)" si scrierile si învătăturile Sfintilor. Există, poate, o neîntelegere a celor scrise în Scriptura, care nu poate fi înteleasă prin sine, ci împreună cu cei care au scris-o si au vietuit potrivit celor lăsate de Mântuitorul Hristos, urmând învătăturilor Sale. De asemenea, se poate ca autorul să fi găsit contradictii între Biblie si scrierile unora pe care Biserica nu îi recunoaste ca fiind Părinti ai ei, precum Toma din Aquino, Anselm din Canterbury s.a.

Întrebarea care trebuie sa se pună este, "Care parte a scrierilor sfintilor parinti, ale conciliilor bisericii, ale papilor, sfintilor si patriarhilor sunt considerate voia lui Dumnezeu, daca nu tot ce au spus si au scris este inspirat de Dumnezeu? Cum putem stii că ceea ce spun intr-un loc revelează voia lui Dumnezeu mai mult decât ceea ce au spus în alt loc (din scrierile lor)? Cum putem fi siguri că nu citim o pagina a scrierilor lor care sustine lucruri contrare voii lui Dumnezeu?"

Pentru a-si rezolva dilema si a întelege rostul scrierilor persoanelor citate, îi recomandăm autorului să citească cele scrise mai sus despre învătătura oficială a Bisericii. Referitor la "ce spune Biblia despre acest lucru", un studiu atent al Scripturii arată că "fratii Domnului" – expresie din Scriptură – se referă la niste veri ai Domnului Iisus Hristos. A se vedea articolul De ce este considerată Maria 'pururea fecioară.

Sf. Ioan Gura de Aur - De exemplu, în unele din scrierile Sfântului Ioan Gura de Aur (Patriarh al Constantinopolelui intre anii 397-403 d.H.), acesta afirma multe lucruri cu care sunt de acord multi lideri catolici si ortodocsi, dar cu toate acestea atat catolicii cat si ortodocsii spun că Ioan Gură de Aur a gresit invatand că mama lui Iisus nu a fost desavarsita, deoarece ei sustin acum că Maria s-a născut fără păcat si a rămas fără păcat. Aceasta doctrina este cunoscuta sub numele de "Conceptia imaculata a Mariei" la catolici si "vesnica feciorie a Mariei" la ortodocsi. Iată cum astfel nu sunt ascultati sfintii parinti pe care-i venerează atât de mult!!

Autorul comite o greseală gravă confundând credinta Bisericii în Nasterea minunată a Mântuitorului din Fecioara Maria, cu dogma romano-catolică a "Imaculatei Conceptiuni". Aceasta se referă la asa-zisa zămislire fără-de-păcat a Fecioarei Maria din părintii ei, Sf. Ioachim si Anna, căci, conform învătăturilor romano-catolice, era cu neputintă ca o făptură omenească păcătoasă să poarte în pântece pe Făcătorul a toate (dogma provenită de neîntelegerea lucrării Harului necreat al lui Dumnezeu în Născătoarea de Dumnezeu). Doctrina catolică privind "conceptia imaculată a Fecioarei Maria" a fost formulată foarte târziu (sec. al 19-lea) si nu a fost nicidecum bazată pe învătăturile Sf. Ioan Gură de Aur sau pe ale vreunui alt Sfânt al lui Dumnezeu. Autorul îsi trădează încă o dată ignoranta si pseudo-cultura în acest domeniu.

Sf. Grigore de Nisa - Unele din scrierile părintelui bisericii sf. Grigore de Nisa (335-394 d.H.) sunt considerate de multi episcopi ortodocsi si catolici, cat si de unii protestanti, ca fiind inspirate de Dumnezeu. In ciuda acestui fapt, ei sunt în dezacord cu invatatura afirmata de el că în cele din urma toti oamenii vor fi impacati cu Dumnezeu si că nimeni nu va fi despartit de Dumnezeu pe vesnicie - doctrina mântuirii universale sau eroarea universalismului.

Trebuie tinut cont de faptul că unele idei exprimate în scrierile Sfintilor Părinti pot fi întelese cu adevărat doar în ansamblul credintei ortodoxe si de cei care au subtilitatea necesară a gândirii – cum este si cazul scrierilor Sf. Grigorie al Nissei, acuzat de gânditorii si teologii apuseni ca sustinător al apocatastazei, din neîntelegerea formulărilor si termenilor folositi de aceasta, precum si ai contextului teologic în care le foloseste.

Sf. Chiril din Alexandria - In scrierile părintelui bisericii, sf. Chiril din Alexandria (a murit în 444 d.H.) a afirmat corect că Iisus nu are doua personalitati, una de om si una de Dumnezeu, sustinand separarea celor doua naturi în Persoana lui Hristos, si punând la îndoială unitatea Persoanei Lui. Multe din cuvintele lui Chiril privitoare la acest subiect (combătând "nestorianismul") sunt socotite de către patriarhii ortodocsi, de episcopii catolici, cat si de unii lideri protestanti, a fi exprimări inspirate ale asa-numitei "traditii apostolice", insa se opun afirmatiei sale că Iisus ar avea o singura natura (monofizismul si eutichianismul) si sustin corect că Domnul Iisus a avut doua naturi ce au fost unite "hipostatic" intr-o singura persoana. Acesti patriarhi ortodocsi si episcopi catolici spun că aceasta conceptie a sf. Ciril nu este o exprimare a "traditiei apostolice", în timp ce episcopii Bisericilor Ortodoxe Copte (coptice) (tipii cu tuguiul ala negru în cap, un fel de Klu-Klux-Klan, pe negru!!!) spun că aceasta opinie este o exprimare a "traditiei apostolice".

Autorul are o exprimare deficitară. Nu se întelege din relatarea lui ce anume a sustinut Sf. Chiril din Alexandria. Dincolo de formularea încâlcită, relevantă pentru tinuta autorului este viziunea pe care o are fată de crestinii copti si de portul traditional al acestora. Oare cum ar descrie vesmântul traditional al musulmanilor sau de kippa purtată de evrei când se roagă? O persoană care descrie în astfel de cuvinte ceva ce nu întelege e putin probabil să poată pricepe învătăturile mai duhovnicesti ale credintei crestine.

Problema în sine provine, ca si în exemplul dat mai sus, cu scrierile Sf. Grigorie al Nissei, tot din neîntelegerea si neinterpretarea scrierilor Sf. Chiril în contextul învătăturii si traditiei Bisericii. Este ceva asemănător cu a scoaterea unui verset din Biblie din contextul său, si a întrebuinta cuvintele respective pentru a dovedi un anume lucru.

După care standard obiectiv putem noi sa determinam care dintre invataturile Sfântului Ioan Gura de Aur, Sfântului Grigore din Nisa, sf. Ciril din Alexandria, sf. Ireneu, sf. Hipolit, etc., sunt corecte, daca nu acceptam tot ce spun acestia ca fiind inspirat de Duhul Sfânt? Daca nu tot ce au spus si scris noi recunoastem că este insuflat de Dumnezeu? Pe ce baza facem selectia invataturilor lor?

"Standardul obiectiv" de care întreabă autorul este, pentru crestinul ortodox, tocmai "cugetul Bisericii", "pleroma Sfintilor" (gândirea lor la unison în problemele fundamentale ale credintei). Evident, ne referim la Biserica Ortodoxă si la Sfintii care învată ortodox, nu la cei romano-catolici, copti, armeni s.a.m.d. "Selectia învătăturilor lor" o facem comparându-o cu ceea ce "au grăit Proorocii, au învătat Apostolii, a încuviintat Biserica, au învătat Dascălii, precum a primit lumea, precum a luminat Harul, precum a descoperit Adevarul, precum a pierit minciuna, precum a aratat Intelepciunea, precum a biruit Hristos", căci "aceasta este Credinta Apostolilor, aceasta este Credinta Parintilor, aceasta este Credinta Ortodocsilor, aceasta este Credinta care a intemeiat Lumea!" (cf. Sinodikonului Ortodoxiei).

O cale usoara de iesire din aceasta dilema este cea aleasa de multime: "sa decidă liderii bisericii în locul nostru!" "Sa spună ei care parti din aceste scrieri contin adevărul lui Dumnezeu!" Dar cine poate sa ne spună daca acesti lideri de biserici care nu accepta Sfintele Scripturi ca autoritate suprema în Biserica si criteriu final determinarea adevărului, nu vor fi influentati de erorile ce au fost amestecate cu adevărurile inspirate de Dumnezeu pe care le-au citit în scrierile Parintilor Bisericii, Consiliilor Bisericii, Patriarhilor, Sfintilor, teologilor, papilor, etc.?

Autorul dovedeste o tară neo-protestantă, aceea de a nu reusi să facă deosebire între Biserica Ortodoxă si romano-catolicism, punând laolaltă "Concilii", Papi, teologi,  pe de o parte, Patriarhi, Sfinti Părinti pe de alta.

Se mai face confuzie între "liderii" bisericii (probabil că autorul se gândeste la "lideri" de genul "Vicarius Christi", Loctiitorul lui Hristos pe pământ, care îsi arogă infailibilitatea ca dogmă) si conducătorii Bisericii (Ortodoxe), episcopii si sinoadele lor (atunci când "învată drept cuvântul Adevărului" lui Dumnezeu – cf. ecteniei Dumnezeiestii Liturghii), care sunt obligati si făgăduiesc atunci când sunt alesi să păzească Biserica si "turma mică" a credinciosilor de învătăturile care duc la pierzanie, la rătăcirea de Hristos si de Mântuirea Sa.

Autoritatea de care trebuie să asculte orice crestin este Biserica. "Dacă nu te ascultă, spune-l Bisericii, si dacă nu ascultă nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân si ca un vames." Nici un cuvânt în plus despre asta.

Pe de altă parte, în timp ce Biserica are de la începuturile ei o învătătură oficială unitară, afirmată si sustinută în mod ecumenic si sobornicesc de către toti conducătorii ei de-a lungul vremii, în sectele neoprotestante fiecare predicator are învătătura lui pe care o propagă de la amvon. Nu este un lucru rar să întâlnesti în aceeasi adunare neoprotestantă doi sau mai multi predicatori care să sustină puncte de vedere diferite. Cine decide în aceste adunări care e opinia corectă? Practic fiecare membru este lăsat să aleagă ce vrea si ce-i place din predicile auzite. "Si-au făcut învătături plăcute urechilor lor si (...) de aceea Dumnezeu i-a lăsat în voia poftelor lor." Autorul articolului nu are nici o problemă cu puzderia de interpretări ale Scripturii din adunările neoprotestante. El este însă muncit de contradictiile din scrierile "sfintilor" Tertulian si Origen.

Insa aceasta atitudine nu este conforma responsabilitatii pe care Dumnezeu a dat-o fiecărui individ de a cunoaste adevărul Sau si de a-l separa de eroare! Dealtfel, aceasta responsabilitate revine personal fiecărui credincios crestin care calcă, fie pragul acestei biserici, fie al alteia, deoarece Dumnezeu este direct interesat ca acesta sa păstreze "credinta care a fost data sfintilor odată pentru totdeauna" (Iuda 3), sa "cerceteze toate lucrurile, sa păstreze ce este bun si sa ferească de orice se pare rău" (1Tes. 5:21-22) si sa cerceteze Scripturile în fiecare zi pentru a vedea daca ce i se spune este asa (Fapte 17:11).

În timp ce este adevărat că fiecare crestin trebuie să cunoască adevărul Său, "credinta care a fost dată odată pentru totdeauna sfintilor" este credinta... Sfintilor, nu a sectelor apărute în ultimele sute de ani.

Noi nu suntem liberi să interpretăm Sf. Scripturi după cum ne place, ci trebuie să le interpretăm asa cum ne-au învătat Sf. Părinti, ca unii care, asemenea Sfintilor Apostoli, insuflati fiind de acelasi Duh Sfânt, le-au tâlcuit. Multi au căzut usor în cursa acceptării propriei “întelepciuni" în locul învătăturii Sf. Părinti. Dacă vom asculta de învătăturile lor, în loc de a gândi că suntem suficient de întelepti pentru a-i învăta pe altii din propria noastră “întelepciune", atunci nu ne vom rătăci. Trebuie să lăsăm la o parte preconceptiile noastre despre interpretări “alegorice" sau “literare" si să vedem cum ne învată Sf. Părinti să citim Sf. Scriptura.

Singura cale de iesire din aceasta dilema în care ne-au lăsat parintii Bisericii, …este de a face ceea ce vedem că a făcut Domnul Iisus în Marcu 7:1-13. El a verificat daca invataturile traditionale ale liderilor religiosi a vremii Sale, ale teologilor si asa-numitilor sfinti, se afla în acord cu Sfintele Scripturi.

Fariseii si cativa carturari, veniti din Ierusalim, s-au adunat la Iisus. Ei au vazut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespalate. Fariseii, insa, si toti Iudeii nu mănâncă fără sa-si spele cu mare băgare de seama mâinile, după datina [predania] bătrânilor. Si când se întorc din piata, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei sa le tina, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor si a paturilor. Si Fariseii si cărturarii L-au întrebat: "Pentru ce nu se tin ucenicii Tai de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?" Iisus le-a răspuns: "Fatarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dând invataturi cari nu sunt decât niste porunci omenesti.` Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spălarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea." El le-a mai zis: "Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastră. Căci Moise a zis: "Sa cinstesti pe tatăl tău si pe mama ta;" si: "Cine va grai de rău pe tatal sau sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea." Voi, dimpotrivă, ziceti: "Daca un om va spune tatălui sau sau mamei sale: ,Ori cu ce te-as putea ajuta, este corban, adică dat lui Dumnezeu [Dar este aceea cu care te-ai fi folosit dela mine, în Biblia de la 1914], face bine; si nu-l mai lasati sa facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Si asa, ati desfiintat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!"

Iisus s-a confruntat cu aceeasi problema cu care se confrunta multi oameni din zilele noastre - aceea de a încerca sa afle care interpretare a Scripturii este cea corecta. Atunci Iudeii au încercat sa stăvilească potopul de interpretări subiective, angajând doua metode diferite. Odată, că (1.) traditiile (datinile) bătrânilor lor, ale marilor lor invatatori religiosi sau ale teologilor lor, ale asa-numitilor oameni sfinti ai trecutului (în cazul lor, farisei), si apoi, (2.) invataturile actuale ale preotilor (în acest caz, ale saducheilor), îndeosebi ale Marelui Preot, ce au fost folosite pentru a determina care era interpretarea corecta a Sfintelor Scripturi.

[Se repetă citatul de mai sus!] Marcu 7:6-13 "Norodul acesta Mă cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dând invataturi cari nu sunt decât niste porunci omenesti. Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spălarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea." El le-a mai zis: "Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastră. Căci Moise a zis: "Sa cinstesti pe tatăl tău si pe mama ta;" si: "Cine va grai de rau pe tatăl sau sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea." Voi, dimpotrivă, ziceti: "Daca un om va spune tatalui sau sau mamei sale: ,Ori cu ce te-as putea ajuta, este corban, adică dat lui Dumnezeu, face bine; si nu-l mai lasati sa facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Si asa, ati desfiintat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!"

Matei 15:1-20 "…Degeaba Mă cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti… Lasati-i: sunt niste călăuze oarbe; si când un orb calauzeste pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapa…"

Domnul Iisus Hristos se referă în Scriptură la unele obiceiuri iudaice care încălcau flagrant Legea scrisă a lui Moise. În cazul învătăturii de ansamblu a Bisericii, aceasta nu contravine în nici un fel Sfintelor Scripturi. Numai persoanele superficiale afirmă că există contradictii, aceste persoane interpretând la literă Scriptura, după principiul "caniche se scrie, caniche se citeste."

Autorul, afectat si el de închipuirea specifică sectelor neoprotestante, citează versete din Scriptură si le foloseste profetic la adresa Bisericii. Sectele neoprotestante comportă o anumită patologie religioasă.

Insa asa cum Iisus a arătat aceste "metode" la care au recurs iudeii religiosi nu numai că nu au rezolvat problema interpretărilor ci au creat o mai mare si mai grava problema. Si anume, aceea a anularii Cuvântului lui Dumnezeu, a uzurpării autoritatii cu care Dumnezeu a înzestrat Cuvântul scris, cat si a negării suficientei Lui.

Ideea că "traditia apostolica", "traditia bisericii", sau "sfânta traditie", exprimate prin scrierile parintilor bisericii, invataturile doctorilor bisericii, deciziile consiliilor bisericii, invataturile papilor si ale patriarhilor, opiniile majoritare ale multimilor de membrii, ceremoniile religioase, s.a.m.d., reprezintă interpreti legitimi ai Sfintelor Scripturi poate părea foarte atrăgătoare unora. Dar aceasta este capcana în care au căzut farisei si saduchei zilelor lui Iisus, pe care Acesta a denuntat-o cu asprime pentru că desfiinta autoritatea Cuvântului.

Atunci când prezintă invatatura Bisericii, Sfintii Parinti nu se contrazic unul pe altul, chiar daca pentru putina noastră putere de intelegere par a exista unele contraziceri intre ei. Rationalismul academic este cel care asaza un Părinte in opozitie cu altul, cauta “influente" ale unuia aspra altuia, ii împarte pe “scoli" si “factiuni" si gaseste “contradictii" intre ei. Toate acestea sunt străine de intelegerea crestină ortodoxa a Sfintilor Parinti. Pentru noi, invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti este una si, deoarece este evident ca întreaga invatatura ortodoxa nu poate fi găsită la un singur Părinte (toti Parintii fiind oameni si deci limitati), găsim părti din ea la un Părinte si alte parti la un altul, un Părinte explicând ce este mai dificil la un alt Părinte. Nu este foarte important pentru noi cine ce a zis, atâta timp cat este ortodox si in armonie cu întreaga invatatura patristica.

În timp ce Biserica are o învătătură unitară, afirmată pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, nu acelasi lucru se poate spune despre sectele neoprotestante, care sunt cu adevărat în situatia fariseilor si saducheilor din zilele lui Iisus.

Fariseii credeau că "traditiile /datinile bătrânilor" (Misna, Talmudul, etc.) erau de fapt lucrurile pe care Moise le-a transmis verbal, fără sa le scrie, si că acestea contineau interpretările corecte ale versetelor Vechiului Testament. Astfel, fariseii erau convinsi că traditiile lor au fost inspirate de Dumnezeu, la fel de mult cum cred astăzi liderii Bisericilor Ortodoxe, Romano-Catolice si ai unora Protestante, că traditiile transmise de conciliile bisericii, invataturile sfintilor parinti si patriarhilor sunt inspirate de Dumnezeu, singurele indreptatite sa interpreteze Scriptura, dar mai ales, că ele completează Cuvântul. De aceea, la fel cum fariseii, rezervând dreptul traditiei de a interpreta Scriptura, nu au putut sa inteleaga sensul real al cuvintelor Scripturii si ale interpretărilor pe care Iisus le-a adus acestora, astăzi multimilor de credinciosi le sunt ascunse sensurile versetelor si ale cuvintelor Domnului. Pentru închinarea lor, pentru practica lor, acestia trebuie sa recurgă la traditie. Prin rânduirea "datinile lui Moise" ca adevaratii interpreti ai Scripturilor, mintile fariseilor erau deja modelate după diversele interpretări false si nu au putut sa accepte ceea ce Iisus spunea despre alte parti ale Scripturilor.

În privinta rolului Sfintei Scripturi în Biserică, a se vedea articolele Sola Scriptura, Traditia si Biblia si Gânduri cu privire la Biblie si Traditie.

În concluzie, autorul articolului are o tinută academică extrem de îndoielnică, iar analizele pe care încearcă să le facă cu privire la scrierile Sfintilor Părinti denotă ignorantă si incapacitate de a întelege unele lucruri duhovnicesti. El creează false probleme si încearcă apoi să dovedească pe baza lor dilemele în care s-ar zbate Biserica lui Iisus Hristos.

Articolul este alcătuit cu un singur scop de căpătâi: acela de a semăna în mintea crestinului ortodox mai simplu si mai nepriceput confuzia si neîncrederea în învătătura mântuitoare a Bisericii si de a-l atrage spre interpretările neo-protestante ale Bibliei, împreună cu toate cele ce au derivat din acestea. Tratarea însă a subiectului dovedeste însă si neîntelegerea si necunoasterea deplină de către autor a celor ce sunt puse în discutie.