Această grupare religioasă, prezentă în România sub numele „Părtășia”, vine din Norvegia, unde i se spune „Prietenii lui Smith” (de la numele fondatorului) sau „Biserica Creștină din Brunstad”.
Apariția ei la începutul secolului 20 este un exemplu tipic de mișcare religioasă izvorâtă din cugetările personale ale unui om. Cugetări care au condus la primirea unei „lumini” de la Dumnezeu asupra unor pretinse adevăruri religioase, după un tipar întâlnit anterior la Miller, fondatorul adventiștilor, la Russell, fondatorul iehoviștilor sau la Joseph Smith, fondatorul mormonilor, ca să nu mai vorbim despre mai-îndepărtatul Mahomed. S-ar părea că Dumnezeu împarte periodic „lumini” unor aleși, care lumini bat în direcții diferite.
Fondatorul acestei grupări a fost norvegianul Johan Oskar Smith (1871-1943), inițial membru al Bisericii Metodiste. Pe vremea când era angajat al marinei militare, într-o noapte a anului 1889, când se afla de cart pe vas, a primit o „lumină” de la Dumnezeu în privința trăirii creștine. La scurt timp, a început să-și propovăduiască ideile în mici adunări neoprotestante.
Norvegia importase recent din America penticostalismul, care propovăduia sfințirea instantanee a credinciosului prin experimentarea unui presupus botez cu Duhul Sfânt. Existau și alte mișcări religioase care ofereau noutăți față de luteranismul oficial al țării.
Concluziile la care ajunsese Smith porneau de la o chestiune filosofico-religioasă: Ar fi putut Hristos să păcătuiască? La această întrebare la care Biserica răspunde NU, Smith a răspuns DA și, mai departe, a postulat că Iisus, deși ar fi putut, a ales să se împotrivească ispitei și păcatului. În felul acesta, El s-a făcut model pentru toți oamenii care pot și trebuie să îi calce pe urme, biruind păcatul.
Scriptural, Smith și-a întemeiat ideea pe versetele care afirmă că Hristos a venit în trup. Deși aceste cuvinte au fost scrise într-o vreme în care niște eretici („doceții” - părelnicii) spuneau că Mântuitorul nu s-a întrupat cu adevărat, ci a fost numai o părere, Smith a înțeles acele versete într-o manieră proprie, spunând că ar fi vorba despre venirea sau intrarea lui Hristos în firea omului, intrare care îi dă omului cele necesare pentru a se împotrivi păcatului și a-l birui.
Este posibil ca ideile religioase să fi fost preluate de Smith de la o mișcare independentă din Anglia (Keswick), dar și din scrierile unei anume Madame Guyon, o eretică romano-catolică din secolul XVII. Editura înființată de frații Smith a publicat două lucrări având aceste origini.
În 1905, lui i se alătură fratele său, Aksel Smith (1880-1919) și, timp de aproape zece ani, cei doi colaborează cu mișcarea penticostală din Norvegia. Se îndepărtează apoi de aceștia, grupul fraților Smith începând să fie cunoscut sub numele de „Prietenii lui Smith”. Tatăl lor, vrând să emigreze în Noua Zeelandă, și-a schimbat numele - de aici numele lor englezesc.
În 1908, Johan Oskar Smith îl întâlnește pe Elias Aslaksen (1888-1976), amândoi fiind colegi în marina norvegiană. Aslaksen devine unul dintre liderii noului grup care începe să se dezvolte, în special în anii primului război mondial. Patrulând în lungul coastelor Norvegiei, ei vin în contact cu adunări religioase cărora le predică ideile lor.
Până după al doilea război mondial, secta a fost activă doar în Norvegia și Danemarca. Din 1950, ea s-a extins în Germania, Elveția și Olanda, după ce liderii penticostali locali i-au invitat pe prietenii lui Smith la conferințele lor. În 1960 și 1970, secta s-a extins în Americi, Australia, Africa și Asia. După căderea comunismului în Europa de Est, secta a pătruns mai puternic și aici, inclusiv în România, prin intermediul unor familii de maghiari.
Ca și la alte secte, lumea apare împărțită în două categorii: „aleșii” (membrii sectei) și „păcătoșii” sau „lumea”. Aceștia din urmă „nu au lumină” și vor ajunge în iad. Membrii vor avea parte de un viitor fericit în calitate de Mireasă a lui Hristos, iar la sfârșitul veacurilor vor avea un rol unic - acela de judecător al popoarelor - urmând chiar să stăpânească peste diferite regiuni ale lumii!
În cadrul grupării nu sunt permise opinii diferite, nici măcar în probleme de importanță secundară. Cu toate acestea, interpretarea lui Elias Aslaksen la Romani 8:3, prezentată în cartea sa Hristos arătat în trup (prima ediție engleză, 1973, capitolul 8) este opusă interpretării liderului Sigurd Bratlie, redată în Mireasa și curva (ediția americană, 1977, pag. 90, ultimul paragraf). Când un membru a dezvăluit această nepotrivire, acel fragment din cartea lui Aslaksen (care murise demult) a fost pur și simplu rescris pentru versiunea în limba engleză, în 1989. Versiunea norvegiană din 1989 a rămas neschimbată. Cel care a efectuat „corectura” a declarat că a făcut aceasta la instrucțiunile liderului Sigurd Bratlie. Modificarea scrierilor liderilor anteriori, pentru a le potrivi cu noile învățături, este o practică comună printre secte, ea întâlnindu-se de exemplu și la mormoni sau iehoviști.
În anul 2000 în cadrul ramurii din România a avut loc o „lovitură de stat” - niște tineri au organizat înlocuirea liderilor bătrâni. O vreme, adunarea din București a fost ruptă în două, până când responsabilul german pentru România a decis că gruparea tinerilor este cea îndreptățită să preia frâiele. Mișcarea tinerilor a creat zâzanie și o luptă de orgolii inclusiv între noii lideri.