Părtășia

Istoria și doctrina Părtășiei (Prietenii lui Smith)

Această grupare religioasă, prezentă în România sub numele „Părtășia”, vine din Norvegia, unde i se spune „Prietenii lui Smith” (de la numele fondatorului) sau „Biserica Creștină din Brunstad”.

Apariția ei la începutul secolului 20 este un exemplu tipic de mișcare religioasă izvorâtă din cugetările personale ale unui om. Cugetări care au condus la primirea unei „lumini” de la Dumnezeu asupra unor pretinse adevăruri religioase, după un tipar întâlnit anterior la Miller, fondatorul adventiștilor, la Russell, fondatorul iehoviștilor sau la Joseph Smith, fondatorul mormonilor, ca să nu mai vorbim despre mai-îndepărtatul Mahomed. Privind la aceste inovații religioase, se pare că Dumnezeu are din când în când niște aleși cărora le împarte „lumini” despre adevărul de credință, lumini care însă bat în direcții diferite.

Fondatorul acestei grupări a fost norvegianul Johan Oskar Smith (1871-1943), inițial membru al Bisericii Metodiste. Pe vremea când era angajat al marinei militare, într-o noapte a anului 1889, când se afla de cart pe vas, a primit o „lumină” de la Dumnezeu în privința trăirii creștine. La scurt timp, a început să-și propovăduiască ideile în mici adunări neoprotestante.

Norvegia importase recent din America penticostalismul, care propovăduia sfințirea instantanee a credinciosului prin experimentarea unui presupus botez cu Duhul Sfânt. Existau și alte mișcări religioase care ofereau noutăți față de luteranismul prăfuit de stat.

Concluziile la care ajunsese Smith porneau de la o chestiune filosofico-religioasă: Ar fi putut Hristos să păcătuiască? La această întrebare la care Biserica răspunde NU, Smith a răspuns DA și, mai departe, a postulat că Iisus, deși ar fi putut, a ales să se împotrivească ispitei și păcatului. În felul acesta, El s-a făcut model pentru toți oamenii care pot și trebuie să îi calce pe urme, biruind păcatul.

Lăsând la o parte interpretarea greșită a lui Smith (o reiterare a vechii erezii a lui Pelagus), ideea biruinței asupra păcatului se regăsește și în Biserica Ortodoxă, predată însă pe baza înțelegerii Scripturii care a existat mereu în Biserică. Anume această idee a biruinței asupra păcatului îl deosebește pe Smith și pe urmașii săi de ceilalți neoprotestanți.

Scriptural, Smith și-a întemeiat ideea pe versetele care afirmă că Hristos a venit în trup. Deși aceste cuvinte au fost scrise la vremea aceea ca un răspuns pentru cei ce spuneau că trupul lui Hristos pe pământ fusese doar o aparență, o părere („doceții” - părelnicii), Smith a înțeles versetele într-o manieră proprie. A afirmat că acele versete vorbesc despre venirea sau intrarea lui Hristos în firea omului, intrare care îi dă omului cele necesare pentru a se împotrivi păcatului și a-l birui. Ideea în sine se apropie de învățătura Bisericii despre îmbunătățirea duhovnicească, însă la Smith ea este dedusă scolastic și eronat.

În 1905, lui i se alătură fratele său, Aksel Smith (1880-1919) și, timp de aproape zece ani, cei doi colaborează cu mișcarea penticostală din Norvegia. Nu după mult timp se despart de penticostali, grupul fraților Smith începând să fie cunoscut sub numele de „Prietenii lui Smith”. (Numele lor englezesc se explică prin faptul că tatăl lor, vrând să emigreze în Noua Zeelandă, și-a schimbat numele.)

În 1908, Johan Oskar Smith îl întâlnește pe Elias Aslaksen (1888-1976), amândoi fiind colegi în marina norvegiană. Aslaksen devine unul dintre liderii noului grup care începe să se dezvolte, în special în anii primului război mondial. Patrulând în lungul coastelor, ei vin în contact cu adunări religioase cărora le predică mesajul lor.

Până după al doilea război mondial, secta a fost activă doar în Norvegia și Danemarca. Din 1950, ea s-a extins în Germania, Elveția și Olanda, după ce liderii penticostali locali i-au invitat pe prietenii lui Smith la conferințele lor. În 1960 și 1970, secta s-a extins în Europa de Est, Americi, Australia, Africa și Asia.

În 1992 a avut loc o „trezire” în cadrul grupării. Aceasta a implicat, pe lângă sporirea fervorii religioase, și exacerbarea unor comportamente extremiste considerate când greșite, când „fervoare pentru Domnul”. Trezirea a dat naștere și unor lupte pentru putere care au condus la o rupturî. Aproximativ 400 de membri au plecat, încercând să-și organizeze adunări proprii.

În prezent există aproximativ 20.000 de membri în toată lumea, în 220 de congregații.

După căderea comunismului în Europa de Est, secta a pătruns mai puternic și aici, inclusiv în România, prin intermediul unor familii de maghiari.

Conducerea sectei s-a aflat întotdeauna în mâna norvegienilor, aceștia fiind și principalii vorbitori la conferințele anuale. Modelul adunărilor din Norvegia este copiat în adunările din alte țări.

Creșterea numerică se datorează aproape exclusiv nașterii de copii, existând nu puține familii cu peste 10 copii. Numărul convertiților este mic.

Gruparea reunește câteva dintre trăsăturile specifice sectelor religioase. Asemenea altor grupări limitrofe, ei nu le vorbesc noilor membri deschis despre învățăturile lor, decât după ce aceștia se înrolează definitiv.

Părtășia nu are o mărturisire de credință scrisă. Conform declarațiilor membrilor, Biblia este mărturisirea lor de credință. Nu au școli teologice și nici personal cu pregătire teologică.

Este posibil ca ideile religioase să fi fost preluate de Smith de la o mișcare independentă din Anglia (Keswick), dar și din scrierile unei anume Madame Guyon, o eretică romano-catolică din secolul XVII. Editura înființată de frații Smith a publicat două lucrări având aceste origini.

Ca și la alte secte, lumea apare împărțită în două categorii: „aleșii” (membrii sectei) și „păcătoșii” sau „lumea”. Aceștia din urmă „nu au lumină” și vor ajunge în iad. Membrii vor avea parte de un viitor fericit în calitate de Mireasă a lui Hristos, iar la sfârșitul veacurilor vor avea un rol unic - acela de judecător al popoarelor - urmând chiar să stăpânească peste diferite regiuni ale lumii!

În cadrul grupării nu sunt permise opinii diferite, nici măcar în probleme de importantă secundară. Cu toate acestea, interpretarea lui Elias Aslaksen la Romani 8:3, prezentată în cartea sa Hristos arătat în trup (prima ediție engleză, 1973, capitolul 8) este opusă interpretării liderului Sigurd Bratlie, redată în Mireasa și curva (ediția americană, 1977, pag. 90, ultimul paragraf). Când un membru a dezvăluit această nepotrivire, acel fragment din cartea lui Aslaksen (care murise demult) a fost pur și simplu rescris pentru versiunea în limba engleză, în 1989. Versiunea norvegiană din 1989 a rămas neschimbată. Cel care a efectuat „corectura” a declarat că a făcut aceasta la instrucțiunile liderului Sigurd Bratlie. Modificarea scrierilor liderilor anteriori, pentru a le potrivi cu noile învățături, este o practică comună printre secte, ea întâlnindu-se de exemplu și la mormoni sau iehoviști.

Înapoi la Sectologie