Bogdan Mateciuc
Biserica Evanghelică Română (BER) este o grupare neoprotestantă autohtonă, apărută în România în primele decenii ale secolului XX, prin desprinderea unor clerici și credincioși din Biserica Ortodoxă, sub influența evanghelismului protestant occidental. Ea se definește prin accentul pus pe Scriptură, pe convertirea personală și pe o viață morală strictă, respingând însă Tradiția apostolică și dimensiunea sacramentală a Bisericii.
Contextul apariției
La începutul secolului XX, societatea românească traversa un proces accelerat de modernizare, iar viața religioasă era marcată de un nivel scăzut de catehizare biblică și de influențe protestante venite din Occident prin misiuni, literatură și contacte culturale.
În acest context, au apărut inițiative de „trezire spirituală”, centrate pe citirea Bibliei și pe predică morală, care au generat tensiuni în interiorul Bisericii Ortodoxe.
Fondatorii mișcării: Dumitru Cornilescu și Tudor Popescu
Fost preot ortodox și teolog, Dumitru Cornilescu a devenit cunoscut mai ales prin traducerea Bibliei în limba română (ediția 1921), realizată într-o cheie teologică protestantă.
Preot ortodox slujitor la biserica Sf. Ștefan - „Cuibul cu Barză” din București, Tudor Popescu a fost predicatorul care a dat formă publică mișcării. Predicile sale, centrate pe Biblia ca unică autoritate, modificarea Sfintei Liturghii și respingerea cultului sfinților și a Tainei Euharistiei, l-au transformat într-o curiozitate locală care a atras lume, dar au dus la un conflict deschis cu Biserica Ortodoxă Română.
În 1924, Tudor Popescu a fost exclus din clerul ortodox, moment care a consfințit ruptura doctrinară.
Formarea sectei
După ruptura de Ortodoxie, comunitățile formate în jurul lui Cornilescu și Popescu s-au organizat într-o structură confesională distinctă, cunoscută sub numele de Biserica Evanghelică Română.
Mișcarea s-a dezvoltat mai ales în București și în câteva orașe mari. BER s-a definit de la început ca evanghelică, românească, diferită atât de Ortodoxie, cât și de mișcările neoprotestante importate din Occident.
După 1948, regimul comunist a impus o politică de control strict asupra cultelor religioase. În acest context, numărul cultelor recunoscute a fost redus; BER a fost obligată să se unească administrativ cu Creștinii după Evanghelie.
Puncte doctrinare
1. Sola Scriptura. BER afirmă că Biblia este singura autoritate în materie de credință. Tradiția Bisericii și Sinoadele ecumenice nu au autoritate doctrinară. Interpretarea Scripturii este influențată de protestantismul clasic.2. Mântuirea este prin credință personală în Iisus Hristos, cu accent pe „nașterea din nou”. Faptele bune sunt rod al credinței, nu mijloc al mântuirii.
3. Biserica este înțeleasă ca adunarea credincioșilor „născuți din nou”; nu există succesiune apostolică. Clerul este redus la rol pastoral, fără dimensiune sacramentală.
4. Tainele. Botezul și Împărtășania („Cina Domnului”) sunt considerate acte simbolice; nu sunt înțelese ca mijloace reale ale harului. Euharistia are caracter memorial, nu euharistic.
Concluzie
„Biserica Evanghelică Română” reprezintă o formă românească de evanghelism neoprotestant, născută dintr-o ruptură internă de Ortodoxie, sub influența doctrinelor protestante occidentale. Deși a apărut ca reacție la probleme reale ale vieții religioase interbelice, soluția propusă de BER a fost una de înlocuire a Tradiției apostolice cu biblicismul individualist, pierzând dimensiunea sacramentală și eclesială a creștinismului istoric.
Din perspectivă ortodoxă, BER nu poate fi considerată o „reformă”, ci o ieșire din continuitatea Bisericii.